Tratamentul fără interferon, pe lista medicamentelor gratuite

456

Guvernul a decis introducerea unor noi molecule în lista medicamentelor compensate și gratuite, printre care și cele pentru tratamentul fără interferon al hepatitei cronice virale C și a cirozei hepatice C, care astfel vor putea fi acordate bolnavilor cu stadiu de fibroza F4. Totodată, CNAS are lista laboratoarelor şi centrelor de recoltare în care se vor efectua gratuit testările fibromax, genotipare şi viremiile, investigaţii necesare la întocmirea dosarelor pentru aprobarea tratamentului fără interferon.

Lista laboratoarelor unde se fac investigaţiile necesare pentru aprobarea tratamentului fără interferon este publicată pe site-ul CNAS, la secţiunea “informaţii pentru asiguraţi” – “medicamente” – tratament fără interferon”. În jurul datei de 26 octombrie, voucherele pentru aceste investigaţii vor ajunge la medicii de specialitate care vor realiza prescrierea tratamentului şi monitorizarea pacientului în următoarele centre din ţară: Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara, Oradea.
Începând de săptămâna viitoare, pacienţii pot începe investigațiile necesare pentru a fi depuse la dosarul medical, în vederea aprobării tratamentului fără interferon.

Tratament gratuit
În ședința Executivului, de ieri, s-a aprobat Hotărârea care modifică şi completează Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate. Astfel, Guvernul a decis introducerea unor noi molecule în lista medicamentelor compensate și gratuite, printre care și cele pentru tratamentul fără interferon al hepatitei cronice virale C și a cirozei hepatice C, care astfel vor putea fi acordate bolnavilor cu stadiu de fibroza F4.
Măsura este posibilă ca urmare a încheierii contractului cost-volum-rezultat, în data de 1 octombrie, între Casa Națională de Asigurări de Sănătate și unul dintre Deținătorii Autorizației de Punere pe Piață.
România se aliniază astfel țărilor europene care au introdus noua terapie pentru hepatita C, având în vedere că tratamentele inovatoare pentru afecţiunile hepatice tip C au fost introduse recent de sistemele de sănătate din Europa.
Tot prin actul normativ adoptat de Guvern se introduc noi molecule pentru: Tratamentul pacienților incluși în Programul național de oncologie (Pazopanib, Crizotinibum, Brentuximab Vedotin, Dabrafenibum, Abirateronum), Tratamentul asiguraților cuprinși în Programul național de diagnostic și tratament pentru boli rare, afecțiunea Hipertensiune pulmonară (Macitentanum și Riociguat), Tratamentul copiilor care suferă de artrită idiopatică juvenilă (Tacilizumabum și Adalimumab).
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here