Am spus-o şi o mai repet, libertatea de exprimare într-o societate democratică nu înseamnă a scoate prin viu grai ori prin vârful condeiului cam toate cele ce-şi trec prin minte. Şi mă refer cu precădere la jurnalişti şi formatorii de opinie, care, dincolo de serviciile importante aduse democratizării şi mai bunelor rânduieli ale ţării după decembrie 1989, România a devenit, din păcate, în ultimul sfert de veac şi locul prielnic unei agresiuni mediatice, cu un circ pe măsură în spaţiul public.
Suntem parcă blestemaţi sau şi-a băgat dracu prea mult coada, căci iată, nu mai avem pace şi linişte, înţelegere şi bună convieţuire în ţara noastră.
Altfel spus, una este să prezinţi cu obiectivitate realităţile, cu bune şi rele, încercând a-ţi aduce pe cât este posibil contribuţia la bunul mers al societăţii, şi alta este situaţia, deloc normală, să te dai în petic, forţând şi exagerând lucrurile, doar că nu-ţi plac ochii cuiva, sau din nu ştiu ce interese, să blamezi şi să arunci cu noroi în stânga şi-n dreapta, devenind un model de “Gică contra”, ori strigând “hoţii” pentru a apăra alţi hoţi. În plus, tot mai mulţi jurnalişti s-au transformat în “xeroxiştii de serviciu”, dându-se de ceasul morţii doar pentru a răspândi ca apucaţii, cu “manie proletară”, în rândul opiniei o stare de spirit nepotrivită, mai exact propagând dezbinarea, invidia şi violenţa, dorinţa de răzbunare,etc., toate cu un tupeu nemărginit şi cu un limbaj tot mai fioros scos de sub nară.
Deja am ajuns la o saturaţie, chiar la furie să vezi, să citeşti sau să asculţi, toată ziua, buna-ziuă şi în reluare tot felul de ştiri deplasate prin ziare, reviste, online, pe la emisiunile rtv, în special pe la “şezătorile de seară”, cam aceleaşi bazaconii despre toate cele şi nimic, dar nu oricum, ci cu un anumit preţ însoţit de o încărcătură emoţională pe măsură, adică cu “dramatic”, ”exploziv”, ”cutremurător”, ”catastrofal”, “special” s.a.m.d., cu toate cele despre rău, că nu trebuie să fie bine, încât nu-ţi vine să mai deschizi televizorul. Pentru că totul se umflă, se deformează şi se exagerează, se minte şi se inventează, se maschează şi se manipulează etc. În rest mai nimic, nici măcar o povaţă de bine sau o metaforă ceva mai bună, încât te gândeşti dacă în ţara asta mai sunt lucruri bune, sau oameni de ispravă cu aspiraţii şi împliniri pe măsura eforturilor şi muncii lor.
Nu încape niciun fel de îndoială că lucrează în mass-media, ca de altfel în toate segmentele societăţii româneşti, oameni de valoare şi mai ales cu bune intenţii, dar în acelaşi timp s-au cuibărit prin unele trusturi de presă şi redacţii, indivizi care nu au nici o legătură cu deontologia jurnalistică, compromiţând grav această nobilă breaslă, dar nu în ultimul rând alterând starea de spirit din mediul social, în special relaţiile de bună înţelegere şi convieţuire intercomunitară. Or din acest motiv se simte, mai mult ca oricând, curăţirea şi primenirea mass-mediei din România, eliminând neghina, pe “zmeii-paraleii” şi pe “Ilenele Cosânzenele”, care nu sunt ce vor să pară, adică cinstiţi cu meseria lor, ci pur şi simplu îşi negociază banii şi simbria pentru şi din cu totul alte interese, puşi de alţii să plătească poliţe şi să murdărească obrazul unora sau altora, în schimb ascunzându-şi cu josnicie propriul gunoi sub prel. Mai mult decât atât, asemenea personaje, dincolo de statutul ingrat de a fi simple cozi de topor ce inspiră lehamite şi silă, nu numai că nu servesc interesul naţional şi public, dar au şi o anumită satisfacţie pentru orice rău şi necazuri petrecute în ţară, în sânul comunităţilor şi instituţiilor de orice fel, pentru că ei ştiu bine că din astfel de întâmplări nefericite pentru români, au posibilitatea a-şi asigura o pâine bună de mâncat, îmbârligându-i pe unii sau pe alţii, evident din aceleaşi varii şi meschine interese de bravură mediatică.
Sau, într-o altă ordine de idei, toată această tevatură pentru astfel de indivizi, strecuraţi spre diverse canale mediatice şi simbriaţi din bani negri, este posibilă tocmai pentru a servi, fumiginând şi acoperind interesele oculte ale aceloraşi grupări de tip mafiot ce jefuiesc sistematic de atâta vreme România. Or, pentru asta prea “acoperiţii” lor din presă, ţin cu tot dinadinsul ca viforul şi turnura cazurilor nefericite, dintr-un motiv sau altul, să tulbure şi mai mult apele, numai potrivite pentru ca ei să pescuiască păcatele, orgoliile şi răutăţile unora sau altora, într-un vădit dezacord cu interesele generale şi fireşti ale ţării. Iar ca un paradox al dreptului constituţional la libertatea de opinie, iată, că am ajuns să vedem cum unii netrebnici merg atât de departe cu inepţiile vărsate prin vârful condeiului, încercând să ne convingă şi de faptul că noi, românii, nu suntem urmaşii lui Decebal şi Traian, ci probabil ai lui “Stan si Bran”, sau ai altor venetici ori păgâni de aiurea, răspândiţi de-a lungul timpului istoric pe aceste meleaguri. Şi atunci stai şi te întrebi cum pot să “glumească” asemenea indivizi cu treburile astea, aruncând la gunoi identitatea noastră ca ţară şi neam, ori explicaţia este atât de simplă, în sensul că astfel de personaje hide nu sunt altceva decât tot cozile de topor pentru cei din afară, sau pur şi simplu sunt duşi rău cu pluta, urlând din toţi boşogii precum câinii turbaţi prin pustiu.
În fine, am ajuns să nu-i mai înţelegem nici pe “bravii” noştri intelectuali, adică de la cei care ar trebui să se reverse lumina înţelepciunii şi raţiunii asupra întregii naţiuni, de vreme ce şi în tagma acestora certurile şi bârfele din neînţelese motive, sunt la ordinea zilei, mai ceva ca la uşa cortului (se vedeau cazurile Breban, Liiceanu, Pleşu, Patapievici, etc ), refuzând, într-un fel sau altul să se pună în slujba intereselor ţării, mai cu seamă în aceste vremuri destul de grele când întreaga naţiune are nevoie mai mult ca oricând de contribuţia nemijlocită a elitelor la dezvoltarea şi progresul României.
Acum parcă văd şi-i aud pe cârcotaşii de meserie cum o să catologheze părerile şi convingerile mele, numai că nimeni nu-i obligat să fie şi de acord cu ele. Dar în acelaşi timp, având propriile opinii şi dreptul la libertatea de expresie, mă simt obligat la rândul meu, să atrag atenţia asupra perpetuării unei stări nefireşti, sau mai degraba a unei bătai de joc, provocată şi întreţinută de o serie de condeieri, cu precădere din domeniul mass-mediei care, învârtindu-se în jurul unor interese necurate, au fost, sunt şi continuă să fie părtaşi la bulversarea rânduielilor fireşti din societatea românească, fabulând cam tot ce mişcă şi ne înconjoară, în schimb exclud din start şi cu rea-credinţă cele ce înseamnă până la urmă aspiraţiile, împlinirile şi o stare de normalitate în România. Ceea ce poate duce mai departe răul spre mai rău, (re)negându-ne şi propria noastră condiţie şi identitate spre bucuria unor exaltaţi, în special a farsorilor şi trădătorilor de ţară şi neam, pentru care ticăloşia, perfidia, bârfa la uluci, nesimţirea şi tupeul nemărginit, au devenit pentru ei un mod de viaţă nociv şi periculos, ce frământă şi macină, din păcate, în continuare societatea românească.
Vasile Irod
