31.9 C
Târgu Jiu
luni, iulie 29, 2024

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – “Biserica rămâne în mijlocul credincioșilor ca o Casă...

În Duminica a 6-a de după Sfintele Paște, Sfânta Evanghelie (Ioan 9, 1-38) ne prezintă vindecarea orbului din naştere, iar spre deosebire de alte...

Trei licee din Gorj, printre câştigătorii concursului naţional Euroscola

Săptămâna trecută s-au afişat rezultatele concursului naţional Euroscola. Printre cele 12 echipe care vor participa anul viitor la Zilele Euroscola ce se vor desfăşura...

Atelierul Naţional de Poezie – Serile de la Brădiceni – 2011, ediţia a...

Aşa cum am promis, revenim cu noi informaţii şi date privind desfăşurarea celei de-a XV-a ediţii, jubiliare, a Atelierului Naţional de Poezie SERILE LA...

Andrei Marga, consultant în acţiuni externe

Profesorul Andrei Marga, directorul Institutului de Cercetare a Dezvoltării din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu, participă la o serie de acţiuni în...

JURNAL DE SCRIITOR – VĂRSAREA DE VÂNT

S-au strâns pe ogorul politicii româneşti atâtea mătănii de argilă, iar luna-i vraişte cu multă risipă de înfiorare! Iată una: UNPR, care îşi spune...

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu deschide Calea Lui Hristos şi a Bisericii...

După ce am primit cu evlavie şi am trăit cu smerenie minunea Sfintei Învieri şi cea a Înălţării Dumnezeului-Cuvânt Care şade de-a dreapta Tatălui...

Sfârşit de săptămână, cu trei evenimente culturale de excepţie

Trei evenimente culturale vor avea loc la sfârşitul aceste săptămâni. Lansarea de carte a scriitorului gorjean Andrei Novac, expoziţia de artă populară tradiţională “Artă...

Rupte din viaţă – Încă un Enescu la vioară, necredincios şi, din păcate,...

Recunosc, iniţial, adică acum vreo patru ani şi jumătate când l-am întâlnit întâia oară, omul Constantin Enescu mi-a făcut o foarte bună impresie. Serios,...

O părere – Bătutul câmpilor, cu (diz)graţie!

Unora le place să se audă, să prezideze şi direcţioneze activităţi culturale de câte ori au prilejul. Şi, evident, fiind pe funcţii, nu le...

Şcoala de Teatru şi Comunicare va avea spectacole la „Elvira Godeanu”

Consilierii locali au aprobat proiectul de modificare a hotărârii de Consiliu Local din 30 ianuarie 2012 de încheiere a unui parteneriat între Municipiul Târgu-Jiu...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Ce mai avem, când “Toate legile lasă loc de...

Nu putem şti cât de mare jurist este autorul acestei expresii descumpănitoare sau cât de politizată şi de pătrunsă de moralitate poate fi socotită...

IN MEMORIAM – SERGIU COSCIUD (La un an după trecerea în eternitate)

I. Modelul transcendent Scriu această dublă cronică de carte la un an de la moartea poetului, nuvelistului, romancierului şi dramaturgului Sergiu Cosciud. Opera unuia dintre...

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu ne cheamă să “pescuim” cu năvodul credinţei!

În Pericopa Evanghelică a Duminicii a 18-a după Praznicul Rusaliilor, cu ochii întrebători ai minţii noastre, vom desluşi pilda Pescuirii minunate, în care se...

Educaţia… şi Lecţia de viaţă – Mai înseamnă ceva, să te consideri, astăzi, un...

Cu mai bine de cinci ani în urmă avea loc la Cape Town, în Africa de Sud, un summit al factorilor educaţionali din lumea...

Amintiri din Casa Amintirilor* – Fac la tine secretar

Să dusă şi Dumitru, săracul... Dumnezeu să-l hodinească! Ăsta iar a avut o viaţă amară. Am fost leat. Dar el, orfan de război, a...

Omagiu

Îl dedic regretatului meu coleg şi deosebit prieten, profesor Ghiţă Câlniceanu, născut în comuna Câlnic, satul Găleşoaia în anul 1935. Şcoala Primară ca elev...

Mitropolitul Olteniei: “Maica Domnului scoate sufletele, chiar şi din iad, dacă o rugăm”

- Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, aici, la Mănăstirea Tismana, la Sărbătoarea “Adormirea Maicii Domnului”, am dori să aflăm, cum putem să ne deschidem cel...

Lucrare de control… la EDUCAŢIE – “La Candela vin mulţi oameni, de la primar...

Cu două zile în urmă cădea prima zăpadă şi mă uitam cum ninge decembrie, atât de frumos, ca în poveştile copilăriei, când am intrat...

Poezii realimaginare de Iosif Keber – cu o prezentare de Ion Popescu-Brădiceni

Pictorul de biserici şi de şevalet, Iosif Keber a fost şi poet. Şerban Cioculescu, Darie Novăceanu, Octavian Ungureanu, Ion Mocioi şi alţii au susţinut...

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – “Bunul Dumnezeu să întărească și să statornicească în...

În Duminica a 19-a după Rusalii, într-o evlavioasă cântare bineplăcută Lui Dumnezeu și sub oblăduirea Sfintei Treimi, de-a pururi luminată de Taina desăvârșită a...

Eveniment artistic – Vernisajul expoziţiei MEMORY, la Galeriile Municipale de Artă Târgu...

O graficiană extrem de bine apreciată – Ramona Ţopescu vă invită ca astăzi, joi, 24 aprilie, la ora 18,00, să-i fiţi alături la vernisajul...

Prefaţă la „Lupta cu sinele” de I.D. Sicore – Războiul şi arta păcii

I.D. Sicore se vrea un înţelept al Cetăţii şi un hermeneut al zilelor noastre. Crede în catharsis ca şi Freud, iar volumul „Lupta cu...

Mariţa, pe mâna jandarmului* (II)

Se apropie de o fotografie de revistă cu poza uneia din frumoasele expuse şi o atinse s-o aranjeze. Observase că nu se plia bine...

Festivalul „Corala Gorjeană”, la cea de-a VII-a ediţie

O nouă ediţie a festivalului-concurs „Corala Gorjeană” îşi va deschide porţile săptămâna viitoare, la Sala Cercului Militar Târgu-Jiu. Manifestare este deschisă tuturor formaţiilor corale...

Lansarea revistei CONFESIUNI, pe teme brâncuşiene şi nu numai

E greu de spus că Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” din Târgu Jiu, de la a cărui inaugurare s-au scurs iată 74 de ani, ar...

Dumnezeu ne îndeamnă să-L vedem cu ochii sufletului!

În Pericopa Evanghelică a Duminicii a XXXII-a după Rusalii (a lui Zaheu Vameşul) vom afla cuvintele minunate ale Dumnezeului-Cuvânt care ne îndeamnă să-L vedem...

Ziua Culturii Naţionale, la Târgu-Jiu – EMINESCIANA

Începând cu anul 2011, ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a fost instituită ca zi a culturii naţionale, reconsfinţind, dacă mai era nevoie,...

Reflexii telepatice în urmarea Mântuitorului Isus Hristos (VIII)

În urmarea Domnului Isus Hristos, cu reflexii telepatice, ne este de folos că întâmpinăm uneori unele greutăţi şi împotriviri. Pentru că acestea întorc pe...

Mircea Vintilă: “În folk, este vorba despre bucuria de a cânta”

Folkistul Mircea Vintilă, preşedintele juriului Festivalului de Folk şi Baladă “Poarta Sărutului” de la Târgu-Jiu, a povestit despre actuala generaţie de folkişti în comparaţie...

Triplă lansare de carte, la Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” Târgu Jiu

 Joi, 11 aprilie, ora 15,00, în Sala de lectură «Mihai Eminescu» a Bibliotecii Judeţene „Christian Tell” din Târgu-Jiu va avea loc o triplă lansare...

Eveniment artistic, la Galeriile de Artă Târgu-Jiu – Pictură şi grafică în expoziţia „CALE(N)DAR...

Astăzi, 5 septembrie 2013, de la ora 17,00, la Galeriile de Artă ale municipiului Târgu Jiu, se schimbă o expoziţie cu alta. Fac ce...

Stagiunea teatrală, programată doar până la sfârşitul anului

Chiar dacă au puţini bani la dispoziţie, pentru stagiunea 2010-2011, actorii Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” promit multe surprize. Directorul instituţiei spune, însă, că s-a...

O dată importantă în brâncuşiologie – Testamentul lui Brâncuşi: 12 aprilie 1956 (II)

Neluându-se, însă, „măsurile” cuvenite, impenitentele autorităţi locale revin asupra chestiunii. Astfel, printr-o adresă din 7 martie 1951, trimisă Ministerului Afacerilor Interne de Sfatul Popular...

Însemnări de lectură – “Maia” de Ion C. Gociu – Un roman al...

Circula, prin 1954 - şi poate şi mai înainte şi după – un cântec ce spune, între altele, cam aşa: „Un ţigan şi o...

Directorul şcolii din Cărpiniş, realizatorul“Poveştii lui Moş Nicolae”

Proiectul Educaţional ,,Povestea lui Moş Nicolae”, pentru care şi-a arogat merite verbale primarul comunei Crasna, Aurel Vamvu, a fost realizat de directorul Şcolii Generale...

Filofteia Lăcătușu, emblema folclorului gorjenesc

Astăzi, 4 martie 2013, se împlinesc exact 36 de ani de când celebra Filofteia Lăcătușu, prim-solistă a Ansamblului Artistic “Doina Gorjului”, a pierit sub...

Peste deal, la unchiul Nicolae (III)

Nicolae mergea atent să vadă pe unde calcă, dar se uita şi în faţă la străinul de dincolo de gardul grădinii. - Bună ziua, unchiule!...

Lucrare de control… la EDUCAŢIE – “Bineînţeles, că actul juridic are un conţinut educaţional”!

A scrie despre anumite valenţe educaţionale în actul de justiţie înseamnă a surprinde un vector esenţial care defineşte şi conturează bogăţia emergentă a unor...

Şcoala Gimnazială numărul 1 din Rovinari a organizat Târgul de Iarnă

Târgul de Iarnă a devenit o tradiţie la Şcoala Gimnazială numărul 1 din Rovinari. Acesta a ajuns la a şaptea ediţie şi a fost...

Cronică literară – Ion C. Gociu și trilogia sa transistorică: MAIA

În colecția „Serile la Brădiceni” Ion C. Gociu este un scriitor, un romancier care s-a luat în serios. Și dacă s-a decis să calce pe...

Marginalii la volumul „Cireşe amare” – Sărbătoarea prozatorului col(r) Ion C. Gociu

Mulţi chemaţi, puţini aleşi. Lansarea cu fastul cuvenit a volumului de nuvele cu greutate al prozatorului Ion C. Gociu fu o adevărată sărbătoare. Prea...

Copertele” unei generaţii literare ce a influenţat scriitorii gorjeni – Nicolae Labiş şi Nichita...

Dacă în fruntea liricilor şaizecişti e mereu drept şi important să-i ştim, sub genericul semn inaugural, pe Labiş, între augustinii acestei generaţii va fi...

Ziua a şasea de concediu la Valea Mare

- Mumă, mâine-i sâmbătă, ultima mea zi de stat în sat cu dumneata. Ce repede trece timpul când totul este frumos!... Nici nu am...

Scriitorul Ion C. GOCIU se destăinuie: “Timpul istoric al romanului MAIA nu s-a terminat!”

Dacă Tudor Arghezi a debutat la 47 de ani, prozatorul Ion C. Gociu la mai mulţi. Şi are abia trei cărţi, bine primite de...

Mitropolia Olteniei a editat Agenda Ortodoxă în format electronic

Agenda Ortodoxă pe anul 2013 este o lucrare realizată de Editura Mitropolia Olteniei într-un format de excepţie. Agenda cuprinde o carcasă deosebită pe coperta...

În cadrul Zilelor Turismului Gorjean – “Ziua Turismului de Aventură’’, apreciată de participanţi

Câstigătorii primelor trei locuri la concursul “Gorjul Turistic’’ manifestare derulată sub egida Zilelor Turismului Gorjean au participat la finele săptămânii trecute în lumea de...

Cinci licee din Gorj calificate la etapa regională a concursului „Tinerii Dezbat”

Cinci licee din judeţul Gorj vor participa la etapa regională a Concursului Naţional „Tinerii Dezbat”. Aceasta se va desfăşura în Mehedinţi şi va reuni...

Au început înscrierile pentru ediţia a IV a Salonului de Pictură „ARTE MICI”

Salonul de Pictură „ARTE MICI” ediţia 2013 şi-a deschis porţile. Tinerii artişti, cu vârste cuprinse între 3 şi 15 ani îşi pot înscrie lucrările...

Ziua a treia, dinaintea Sântămăriei Mici*

Şatra de nomazi care se aciuase în capul satului Stejerelul avea trei corturi, trei căruţe la care trăgeau şase catâri. În ele trăiau trei...

Abecedarul lui Torsin Aurel

Frământări, frământări…și întârzieri, explicabile, legate de Legea Educației Naționale recent pusă (?) în aplicare. Motivele ? Destule, inclusiv propunerile parlamentarilor maghiari privind ...

FLORIN ISUF – Un strălucit reprezentant al localismului creator gorjean

S-a stins din viaţă, pe 22 iulie a.c., artistul plastic – unul de excepţie – FLORIN ISUF. Am scris despre opera-i grafică şi picturală...

Dumnezeu ne îndeamnă la rugăciune pentru aproapele

În Pericopa Evanghelică a Duminicii a X-a după Rusalii se vorbeşte despre Vindecarea lunaticului sau Exorcizarea unui băiat posedat de demon, aceasta fiind una...

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu înnoieşte pedagogia mântuitoare a vindecării

În Evanghelia Dumincii a 24-a după Rusalii, în care ni se vorbeşte despre Vindecarea fiicei lui Iair, Dumnezeu ne îndeamnă să reflectăm cu mai...

Frământările unui suflet de gheaţă (IV)

SORA Nici sora mea nu e un om normal! Ce ghinion am putut să am în viaţa asta. Nimeni nu gândeşte ca mine, nimeni nu...

Începe selecţia viitorilor profesori mentori

În curând va fi dat startul procesului de selecţie a profesorilor mentori, cei care începând cu prima zi a anului şcolar 2012-2013 îşi vor...

Locul culturii în programele electorale?!…

Cea mai încrâncenată campanie electorală din tranziția postdecembristă (în perioada partidului unic nu exista așa ceva) a luat sfârșit la finele anului trecut. Cum era...

Eveniment artistic de excepţie – Sculptorul MIHAI ŢOPESCU, MONDIALUL

Gorjeanul nostru vernisează o expoziţie în Salinele Ocnele Mari, fiind selectat şi acceptat de o Galerie a artiştilor de talie mondială ! Galeria GROUNDZERO, localizată...

Juniorul de la Cultură: “Calea Eroilor pe lista UNESCO, un pas înainte pentru Gorj”

Începerea procedurilor pentru includerea Ansamblului monumental „Calea Eroilor” pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a fost primită cu bucurie de reprezentanţii instituţiilor culturale din Gorj. Printre...

Contribuţia generaţiei “columniste“ la dezvoltarea literaturii oltene

3. Un portret-manifest al generaţiei “columniste” Atelierul Naţional de poezie Serile la Brădiceni sau Festivalul Internaţional de Literatură Tudor Arghezi are ca prim obiectiv deprovincializarea...

Avancronică editorială la volumul „Eu seamăn cu lumea” (Argonaut spre eternitate) de Vasile...

Interviurile domnului Vasile Ponea sunt (şi reprezintă) o provocare. Nu pentru cititor, ci pentru literatura română de azi în întregul ei. Ispitindu-şi invitaţii la dialog...

GORJFEST 2013: ARTELE VIZUALE – Manifestarea relaţiei cu Brâncuşi

Ediţia numărul 6 a Taberei de Arte Vizuale desfăşurată în cadrul Festivalului GORJFEST operează cu bună ştiinţă o investigare a orizontului cultural artistic ce...

Peste 200 de participanţi la Salonul de Pictură „Arte Mici” 2012

În cursa pentru premiile oferite la cea de-a treia ediţie a Salonului Naţional de Pictură „Arte Mici” s-au înscris 211 participanţi. Organizatorii se...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă ÎPS Părinte Acad. Dr.IRINEU, Mitropolitul Olteniei: “Făclia credinţei noastre este...

- Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, vremea aceasta mohorâtă și ușor nestatornică, uneori, pare a fi semnul că se răscolește ceva în sufletul omului! -Vedeți, vorbeam...

Un nou pelerinaj la Mănăstirea Lainici

Centrul de Pelerinaj „Sfântul Nicodim”, al Mitropoliei Olteniei organizează sâmbătă, 2 februarie, un nou pelerinaj la Mănăstirea Lainici, şi la Mănăstirea Prislop din judeţul...

Însemnări la recitire – „Masca de cerneală” a lui George Drăghescu

În Antichitatea greacă, actorul îşi punea masca pentru că, în mândria lui de mesager al zeilor şi al artiştilor (aceştia fiind consideraţi un fel...

Expoziţie de fotografie-document, la Muzeul de Artă

Începând de sâmbătă, 21 mai, gorjenii pot admira o nouă expoziţie în cadrul Muzeului de Artă din Târgu-Jiu. O nouă expoziţie de fotografii-document poate...

Ardealul – străveche vatră de prezență și continuitate românească

Itinerariul legitimității istorice a poporului român înseamnă, fără niciun fel de îndoială și continuitatea prezenței sale în Ardeal, începând cu regatul lui Burebista și-a...

Lămurirea Anatematismelor Sf. Chiril al Alexandriei, făcută de Sf. Chiril la cererea sinodului din...

În lămurirea anatematismei în curgere, dacă cineva atribuie la două ipostase, expresiunile din evanghelii şi scrierile apostolice, fie cele rostite de sfinţi asupra lui...

ÎPS Irineu a pus piatra de temelie pentru o biserică din Gorj

Credincioşii din Parohia Sadu II l-au avut săptămâna trecută în mijlocul lor pe Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a...

Conf.univ.dr. Ion Popescu Brădiceni: ”Revistele şcolare şi tabăra Tinere Condeie Gorj, la înălţime”

Timp de două zile, la Tismana, în Tabăra Sfântul Nicodim, fostă a tineretului şi elevilor, s-au reunit mai mulţi creatori, începând cu şcolile generale,...

Târgu-Jiu, oraş european al artei moderne – Chipuri şi compoziţii la “Brâncuşiana 2011”

“Înainte de a pune în valoare roadele ediţiei 2011 ale taberei de sculptură Brâncuşiana, cred că merită să subliniez efectele vizuale şi estetice obţinute...

Serviciile sociale din Gorj, analizate în cadrul unui eveniment organizat de Asociația Vasiliada

Asociația Vasiliada - filiala Târgu-Jiu, organizație non-guvernamentală aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, a găzduit un workshop pe tema serviciilor sociale din județul Gorj, după...

Spectacol inedit, între uşile Teatrului „Elvira Godeanu”

Majoritatea târgujienilor care au trecut miercuri seara pe lângă Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” s-au oprit pentru a privi ineditul spectacol „Fata din lift”, atraşi...

George Manoniu sau „tăcerea… gălăgioasă”

Mai zilele trecute, o idee excelentă, a ziaristului şi omului de cultură Dorin Brozbă, a dat contur concret-spiritual, unei dorinţe mai vechi a sa,...

Actorii târgujieni, premiaţi în cadrul Galei Premiilor „Elvira Godeanu”

O nouă ediţie a Galei Premiilor „Elvira Godeanu” s-a desfăşurat duminică la Târgu-Jiu, ocazie numai bună pentru publicul gorjean să răsplătească cu aplauze...

Romanul „Maia”, volumul II, de Ion C. Gociu, Editura Scriitorilor Militari, 2013

Aflat la a patra carte, prozatorul şi colonelul în rezervă gorjean Ion C. Gociu vă invită să-i fiţi alături la evenimentul şi spectacolul lansării...

Salonul de Pictură „Arte Mici” şi-a premiat câştigătorii

În data de 24 martie, la Casa de Cultură a Sindicatelor Motru au fost înmânate premiile câştigătorilor Salonului de Pictură ,,ARTE MICI”, ediţia a...

Pictoriţele din Alimpeşti se pregătesc pentru Târgul de Rusalii

Alina Coconu şi Adelina Dorobanţu, două talentate pictoriţe din comuna Alimpeşti au participat la Târgul Meşterilor Populari, organizat cu ocazia Zilelor Municipiului Târgu-Jiu. Acum...

Însemnări de scriitor – Antologia „Actorul şi epigrama”, întocmită de poetul George Drăghescu

De ce am pariat eu pe George Drăghescu? Pentru complexitatea, pentru anvergura comportamentului său transumanistic (exact în sensul indicat de paradigma transdisciplinarităţii, promovată de...

Dicţionarul general al literaturii române – Fişe cu gorjeni pentru o nouă ediţie...

ANTONIE Aurel - 20 octombrie 1947, Castranova, Dolj. Prozator, publicist, editor. Fiul lui Dumitru Antonie de profesie tehnician şi al Mariei Antonie (n. Ionescu)....

Accente în cotidian – Semnele autobiografice ale lui P.F. Hutium

Expoziţia „Semne autobiografice” reprezintă un pas înainte în cariera artistică a lui Florin (Puiu) Hutium. Dar să începem şi acest al doilea articol cu...

O lansare de carte pe cinste – Romanul „Maia”, vol. II, primit excepţional!

Aşa cum ne-au obişnuit, prozatorul de mare talent Ion C. Gociu şi gazda ospitalieră Muzeul Judeţean „Al. Ştefulescu” din Târgu Jiu ne-au oferit un...

Peste deal, la unchiul Nicolae (V)

- Da ‘mneata nu bei cu noi? o întrebă Mariţa pe binevoitoarea gazdă. - Eu beui de toate şi mi-e frică să nu mă amnăresc...

Povestiri la lumina focului*

- Mumă, spune-mi şi mie cum l-ai cunoscut pe tata? Vreau să ştiu cât mai multe despre viaţa voastră de la început… - Stai să...

Studenţii şi profesorii UCB îşi votează rectorul

Scrutinul pentru alegerea rectorului Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu se desfăşoară astăzi, 13 ferbruarie 2012, în intervalul orar 9-16, în Sala de Consiliu...

Artistul fotograf Vasi Pleşa: – “Prefer fotografia alb-negru”

Spune că fotografiază orice, dar subiectele pentru fotografie artistică le găseşte greu.   Astfel de fotografii sunt, musai, gândite foarte bine, au un scop şi un...

Poezia romeoionesciană

Se cunosc şi se aplică, desigur, multiple criterii de grupare a poeţilor. Unii sunt marcaţi de deviza retorului roman Marcus Fabius Quintilianus: „Non multa,...

Prosensul Evanghelic ca bază etică a personalităţii (VI)

Personalitatea adevărată în prosens evanghelic stă la puterea creştinului ajutat de Dumnezeu, să crească spre idealul său de bine, de frumos şi de cunoaştere,...

Sesiune de comunicări ştiinţifice la Facultatea de Inginerie

În perioada 16-29 aprilie 2012, în staţiunea Săcelu, se desfăşoară cea de-a VII-a ediţie a Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti „studING”. Evenimentul este organizat...

Ministrul Culturii stă departe de acţiunea lui Stănchescu! – Osemintele lui Brâncuşi, Mihai Viteazu...

După nebunia creată de Laurian Stănchescu care a început o campanie dusă la extrem pentru repatrierea osemintelor lui Brâncuşi de la Paris la Gorj...

Aurel Contraş sau o activitate artistică prodigioasă – „Smaraldul nu-şi pierde din valoare dacă...

Marcus Aurelius Din timp, cu răbdare şi multă responsabilitate, echipa Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuși”, formată din directoarea Adina Andrițoiu și harnicii săi colaboratori,...

Salonul de Pictură “Arte Mici” 2012

Casa de Cultură a Sidicatelor Motru a respirat iarăși aerul boem al evenimentelor cultural-sociale, frgmentate până mai ieri, de adunările sindicale, politice sau alte...

Salonul de Pictură „Arte Mici” şi-a desemnat câştigătorii

Duminică, de Ziua Poliţiei Române, cei mai talentaţi artişti ai Salonului de Pictură „Arte Mici” şi-au primit premiile. Chiar dacă unii nu au reuşit...

Pelerinaje în Mitropolia Olteniei, de sărbătoarea Sfintei Parascheva

Mitropolia Olteniei organizează la sfârşitul acestei săptămâni, prin centrele de pelerinaj pe care le patronează, deplasarea credincioşilor la Iaşi, pentru a participa la slujbele...

Vă propunem o proză poetică – TANTY VICTOARA

Pentru Tanty Victoara nu există decât trecutul. Are părul alb nins şi stă într-un căruţ, sprijinită cu spatele de amintirile de argint ca de...

Aproape 400 de participanţi şi 25 de premii speciale la Salonul de Pictură „Arte...

Organizatorii Salonului de Pictură „Arte Mici” au făcut bilanţul lucrărilor înscrise în concurs la ediţia din acest an. Aproape 400 de participanţi au intrat...

În sfârşit, recunoaştere pentru Doru Dădălău – Omul orchestră. Fondatorul şi Sufletul GorjFest !

În ce vară, în ce an? Anii trec precum clipa. Îndrăgostitul de fotografie şi, în genere, de arte vizuale Teodor Dădălău îmi este cunoscut,...

Zilele de Poezie “IOAN FLORA”

Într-un sec, dar amplu, comunicat de presă, poetul Viorel Gârbaciu, directorul general al Şcolii Populare de Artă Târgu Jiu, anunţă debutul ediţiei inaugurale a...

Recitire de cititor – Un arhitext uimitor la romanul „MAIA”(vol. II) de Ion C....

- Din cuvântul doamnei profesoare A. Bănică la lansarea acestei cărţi - M-am hotărât să vorbesc totuşi, în speranţa că voi reuşi să stimulez...

Lansare de carte la Muzeul Judeţean Gorj

Muzeul “Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu a găzduit vineri lansarea lucrării “Patrimoniul cultural creştin din Oltenia secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea”, un proiect editorial...