A scrie despre anumite valenţe educaţionale în actul de justiţie înseamnă a surprinde un vector esenţial care defineşte şi conturează bogăţia emergentă a unor modele pe care ni le oferă sala de judecată
, pentru că disponibilitatea formativă a celei de treia puteri din stat înseamnă doar pretextul articolului nostru de astăzi, nicidecum cauza care fundamnetează principiul dreptăţii.
Aş porni de la premisa că în pofida faptului că este atât de blamată şi pusă pe coji de nucă la colţul Uniunii Europene, justiţia română oferă atâtea exemple demne de luat în seamă, ca să nu mai amintim şi de situaţiile conjuncturale prin care „Lucrarea conştiinţei” înseamnă mai mult decât o 
“Lucrare de control” dată elevilor la şcoală, pentru că o astfel de “lucrare” a lucidităţii este menită să ne aducă fără întrerupere aminte de faptele noastre bune sau rele, care să nu ne îngăduie să dăm uitării ceea ce am săvârşit, ci să ne menţină mereu trează atenţia asupra sindromului procrastinaţiei puterii judiciare, ca o formă a abuliei pronunţării unei hotărâri, procrastinaţia constând în tentaţia sistematică de a amâna la infinit ceea ce trebuie rezolvat la termen. Numai că, în mare măsură, tendinţa de amânare a judecării unei cauze nu e una maladivă, ci, pur şi simplu, se dovedeşte o tehnică dominată de interese meschine, vizând prescrierea faptei, sau poate şi o “tehnică” a unor oameni sănătoşi, abili, dar în afara moralităţii!
“Pentru că modelează caractere şi stimulează faptele bune”!
În preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul copiilor, al familiei şi al sănătăţii noastre, am purtat un viu dialog cu Domnul Avocat Nicolae Pârlău, pe tema corelaţiei dintre actul de justiţie şi actul educaţional, convins fiind că am în faţă un om cu o cultură juridică impresionantă şi cu o prestaţie demnă de luat în seamă, criteriu de bază pentru a defini o viaţă trăită sub semnul Balanţei! Din multitudinea de idei pe care le-am supus unei analize minuţioase, atunci când am evidenţiat corelaţia dintre actul de justiţie şi actul educaţional, întrebându-l cum vede această problemă, fără a ezita sub impulsul tentaţiei metafizice şi fără a se gândi câtuşi de puţin la ziua Sfântului din calendarul creştin, distinsul meu interlocutor a răspuns cât se poate de tranşant: “Bineînţeles, că actul de justiţie are un conţinut educaţional, pentru că modelează caractere şi stimulează faptele bune, obturând nişa prin care se strecoară comportamentele greşite, atât prin măsuri de constrângere, dar şi prin evidenţierea unui comportament care cade sub incidenţa legii”! Am reflectat cu atenţie asupra ideilor care se degajă din expresia sugestivă a domnului avocat, dar fără a mă hazarda în terminologia juridică de specialitate, ci, accentuând latura educaţională şi pertinent morală, sunt convins că dialogul juridic este unul specific şi complex, motiv pentru care avocatul este un pion important şi un pledant neobosit al clientului său, în stabilirea unui echilibru de forţe, atât între justiţiabilii aflaţi în litigiu, cât şi între aceştia şi judecător. Se ştie că domeniul juridic, la fel ca orice domeniu specializat, are un limbaj propriu, cu un conţinut tehnic specific. Din această perspectivă, domnule avocat, mereu am în vedere faptul că Leibniz însuşi, în lucrarea sa fundamentală sugestiv intitulată “Teodiceea”, recunoaşte că există anomalii, abateri de la ordinea morală universală, dar, el nu închide ochii, cum greşit pot crede unii din pură naivitate, nici asupra faptului că suficienţi păcătoşi prosperă şi sunt fericiţi, iar nefericirea loveşte adesea pe cei nevinovaţi.
Educaţia prin care putem combate răul metafizic, cel fizic şi cel moral!
Poate că problema “Teodiceeii” capătă acum următoarea formă: unde există ordine şi dreptate, când oamenilor buni le merge rău şi celor răi bine? Din ceea ce am studiat, ştiu că răspunsul lui Leibniz se bazează pe distincţia dintre răul metafizic, cel fizic şi cel moral, deoarece primul constă în simpla nedesăvârşire, al doilea în suferinţă, iar pentru fiecare dintre noi, răul moral este păcatul, toate cele trei forme ale răului însemnând nişte verigi ale aceluiaşi lanţ al deşertăciunilor şi al slăbiciunilor omeneşti. În multe privinţe, putem spera ca răul metafizic să însemne însăşi nedesăvârşirea, ca un atribut necesar şi suficient, iar ceea ce este necesar, nu este întotdeauna şi suficient, întrucât creaţia nu poate sta în acelaşi plan cu Creatorul. Poate veţi spune că nu e atât de evident actul educaţional, dar, dacă mă gândesc, domnule avocat, la Legea privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, cunoscută ca legea “micii reforme” în justiţie, şi cred că adoptarea ei reprezintă un prim pas în direcţia implementării noilor Coduri fundamentale ale României. În acelaşi timp, legea va permite degrevarea tribunalelor şi a judecătoriilor, iar, pe această cale, va crea şi condiţiile scurtării termenelor de judecată, nu-i aşa? Cred că opinia publică nu are cum să se familiarizeze doar în câteva luni cu noile prevederi şi pentru aceasta e nevoie de mai mult timp şi de mult mai multe resurse alocate popularizării celor mai importante dispoziţii noi. Ministerul Justiţiei ar trebui să desfăşoare o campanie de informare şi de educare la nivel naţional, pentru că în caz contrar, a doua zi după adoptarea prevederilor sale, ne vom trezi că, brusc, ceea ce ştiam până acum nu mai înseamnă nimic şi că nu avem idee despre ceea ce este valabil de acum înainte. Un răspuns de tipul „citeşte legea, tataie” nu este rezonabil, cu atât mai mult cu cât limbajul juridic, din păcate, depăşeşte posibilităţile celor mai mulţi justiţiabili şi puţini vor putea să-şi aloce timpul necesar parcurgerii atâtor articole noi.
Este necesar să întâlnim oameni cu bunăvoinţă şi corectitudine!
Să avem în vedere că adevărul este prietenul nedezminţit al dreptăţii, domnule avocat, iar unii dintre cei care vă solicităm serviciile, chiar dacă nu găsim în viaţă un aşa de mare prieten, este necesar să întâlnim, cel puţin, oameni cu bunăvoinţă şi corectitudine, mai ales atunci când eşti trimis în mod expres, cu indicativul clar de a distinge persoana care, evident, ar avea mare nevoie de tine întru durerile sale. Poate că multe dintre litigiile care au ajuns să fie tranșate în instanță, vor putea fi soluționate de acum înainte și în afara sălilor de judecată, prin procedura medierii, pentru că noile reglementări legislative românești vor introduce obligativitatea medierii în cazul anumitor procese. Astfel, în Legea pentru accelerarea soluţionării proceselor, promulgată recent de preşedintele României, au fost inserate câteva prevederi referitoare la mediere, deoarece în cauzele comerciale şi în divorţuri, recomandarea judecătorului adresată părţilor de a apela la mediere, va dobândi un efect obligatoriu cu privire la participarea părţilor la şedinţa de informare. După şedinţa de informare, în funcţie de capacitatea mediatorului de a le capta atenţia şi încrederea, părţile vor decide dacă vor urma medierea sau dacă vor să revină în instanţă. Oare, nu e vorba şi de un mod expres de a educa oamenii? Cred că avem nevoie de actul educativ pentru a desluşi faptul că aceste prevederi vor fi extinse prin aplicarea noului Cod de procedură civilă, care instituie obligativitatea pentru instanţa de judecată de a recomanda părţilor soluţionarea conflictului prin mediere. Oricum, prin promovarea modalităţilor alternative de soluţionare a conflictelor, se degrevează rolul instanţelor de judecată, încărcate peste măsură în această perioadă, atât ca urmare a numărului de dosare în continuă creştere, cât şi pe fondul unei problematici în domeniul asigurării resurselor umane atât de necesare bunei funcţionări în aceste condiţii!
Din ceea ce vedem şi din ce auzim sau citim!
Cred că sunteţi de acord că orice schimbare în sistemul social transformă, evident, inclusiv domeniul justiţiei. Personal, mi se pare că mai greu se schimbă mentalităţile colective, cele care modelează atitudinile generale, etica şi „filosofia” comunitară, inclusiv cele profesionale! Statisticile, bată-le vina, pun sistemul justiţiei într-o lumină favorabilă, reducând complexitatea problemei la cifre, la procente teoretic pozitive, care înseamnă şi procentul mare de magistraţi noi care au luat locul celor retraşi din activitate, eficienţă în soluţionarea valurilor apocaliptice de dosare din tribunale. Diagnosticul ar indica un corp profesional întinerit masiv în ultimele două decenii şi care-şi vede de treabă în condiţii de grea suprasolicitare. În realitate, din ceea ce vedem şi din ce auzim sau citim, ştim că tocmai ea, justiţia, e unul dintre domeniile cele mai grav afectate de comportamente „deviante”, de la tratamentul dispreţuitor de care au parte cetăţenii obişnuiţi şi până la mica şi marea corupţie. E o problemă de educaţie, distinsul meu avocet, nu e doar o problemă de imagine, aşa cum se plâng magistraţii, care au şi ei dreptate să susţină că generalizarea e abuzivă, însă, cazurile de „malpraxis” judiciar sunt îndeajuns de numeroase pentru a dovedi că păcatul e real, nu-l inventează nici presa, nici „gura lumii”, iar proporţiile sale sunt mai mult decât îngrijorătoare! Fără a mai intra în alte detalii, aş indica doar sursa primă, esenţială a acestei probleme etice, pentru că ea decurge din imposibilitatea de a garanta onestitatea magistraţilor prin autonomia lor de funcţionare. Pe de o parte, nimeni nu contestă ideea că nu se poate judeca drept fără independenţă şi inamovibilitate, dar acordarea acestora din urmă nu induce de la sine comportamentul moral care implica educaţia. Pentru că actul juridic are un conţinut educaţional, cine e cinstit, domnule avocat, va putea rezista sub protecţia legii, iar necinstiţii nu vor face decât să profite şi să se lase mai departe corupţi, la adăpostul aceleiaşi legislaţii ambigue, mai ales că protejarea magistraţilor oneşti joacă pentru ceilalţi rolul de paravan pentru afaceri necurate!
Prof. Vasile Gogonea
