Reflexii telepatice în urmarea Mântuitorului Isus Hristos (VIII)

103

În urmarea Domnului Isus Hristos, cu reflexii telepatice, ne este de folos că întâmpinăm uneori unele greutăţi şi împotriviri. Pentru că acestea întorc pe om întru inima lui. Ca să cunoască că patria sa nu este aici pe pământ şi să nu-şi pună nădejdea sa iar vreun lucru din lume. Ne este de folos să dăm uneori peste vorbe împotrivitoare, că oamenii gândesc şi vorbesc rău de noi deşi facem bine şi cu conştiinţă curată.

Când oamenii ne …..în lume, când ne surpă tot creditul, atunci mai mult de cât totdeauna suntem strâmtoraţi a căuta pe Dumnezeu, ca unul ce cunoaşte inimile martor la nevinovăţia noastră. În reflexie telepatică urmarea Mântuitorului , iacă pentru ce omul ar trebui a se răzima cu totul numai pe Dumnezeu, ca să n’aibă trebuinţă ce are de Dumnezeu către al cărui ajutor vede că singur nu poate face nici un bine. Atunci se întristează, plânge şi se roagă pentru necazurile ce pătimeşte, atunci îi este greu de viaţă, doreşte moartea să vie, să-i scape de legăturile trupului şi să-l unească cu Mântuitorul, atunci şi se încredinţează bine că siguranţă întreagă, pare deplină, nu este din lumea aceasta. Cu ajutorul reflexiilor telepatice în urmarea Mântuitorului Isus Hristos, fiecare din noi în necazuri poate să cunoască ce este el în adevăr. Cel ce n-a fost încercat, nu ştie nimic zice Eclesiastul (XXIV, 9). Omul căruia îi merge totul bine e expus la o mare primejdie: e foarte de temut ca nu cumva sufletul său să nu fie apucat de un somn greu şi la ora deşteptării să nu i se zică: adu-ţi aminte că ai primit cele bune pe pământ (Luca, XVII, 25). În lumea aceasta suferinţele sunt un har dumnezeiesc, ele ne exercită la virtute, ne procură noi ocazii de merit şi ne conformă cu Fiul lui Dumnezeu, despre care s-a scris, se cădea ca Blândul Isus Hristos să pătimească şi să intre în slava sa (Fap. Apist., XVIII, 3). Adevărul divin, cât trăim în lume, nu suntem scutiţi de ispite şi necazuri. Pentru care în cartea lui Iov scris este: „Viaţa omenească pre pământ este ispită”. Deci fiecare să ia aminte către tot ce l-ar putea întărâta spre rău şi privighetor în rugăciunile sale, ca să n-afle loc de înşelare diavolul, care nu doarme, ci ca un leu răcnind umblă căutând pe cine să înghită” (I. Petru, 5, 8(. Nu este om atât de desăvârşit de ispite, nu putem! Sunt încă ispitele acestea omului foarte de folos, oricât de grele şi supărătoare ar veni, că prin ele el se smereşte, se curăţă, se înţelepteşte. Toţi sfinţii au trecut prin turburări şi ispite multe, şi din această luptă au ieşit ei atât de mari, iar cei ce n-au ţinea ispita, au căzut şi au fost lepădaţi. Nu este stare atât de sfântă, nici loc atât de ascuns, unde ispita şi necazul nu s-ar vârî. Aşa! Omul cât trăieşte în lume nu este scutit de toată ispita. Căci sămânţa ispitei este întru noi, fiind întru pofte născuţi. Trecând o ispită sau o turburare, adeseori vine alta îndată pe urmă şi ca să pătimim avem totdeauna ce, că acea comoară a fericirii noastre am pierdut-o. numai prin fugă nu putem a birui, ci răbdarea şi smerenia ne face mai tari decât toţi vrăşmaşii. Care se apără de ispite numai pe dinafară oarecum şi nu pune securea la rădăcină, puţin foloseşte: ba întorcese-vor la dânsul ispitele mai iute, şi cele din urmă vor fi mai rele decât cele dintâi. Puţin câte puţin, armat de lungă răbdare şi statornicire, cu ajutorul lui Dumnezeu, vei birui mai lesne decât prin asprimea şi iuţeala ta. Fiind în ispită, cere sfat, iar cu fratele tău dintru ispită nu fii aspru, ci mângâie-l aşa cum ai dori ca, aflându-te în locu-i, să fii însuţi mângâiat de alţii. Astfel în reflexii divine – umane în urmarea Mântuitorului, nici un om nu e scutit de ispite. Ele ne curăţă, ne încearcă, ne umilesc. Nu numai cu fugă sau prin împotrivire violentă se poate învinge, ci prin o răbdare liniştită şi o încredere în Dumnezeu. S priveghem totuşi, după învăţătura lui Isus Hristos Mântuitorul care zice: „Privegheaţi şi vă rugaţi” (Mat. XIV, 38). Umilinţa e temelia siguranţei, a păcii şi a perfecţiunii noastre, atunci când le începutul boalei, pe doctor pofteşte: e târziu leacul, când răul se învecheşte.

(Va urma)

Preot iconom Eugen Cornoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here