Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu înnoieşte pedagogia mântuitoare a vindecării

107

În Evanghelia Dumincii a 24-a după Rusalii, în care ni se vorbeşte despre Vindecarea fiicei lui Iair, Dumnezeu ne îndeamnă să reflectăm cu mai multă luare aminte asupra realităţii învierii prin credinţă, deoarece credinţa poate însemna balsamul curat şi înmiresmat care dă ochilor orbi vederea, celor surzi auzirea, înlemniţilor mişcarea, muţilor vorbirea, nebunilor mintea, leproşilor curăţirea şi tuturor bolilor sufleteşti şi trupeşti vindecarea, mai ales că de data aceasta, printr-o minune grăitoare săvârşită sub ochii mulţimilor, Iisus Hristos înnoieşte pedagogia mântuitoare a vindecării trupului şi a sufletului nostru!

Dar, câte asemenea minuni, despre care nici nu s-a auzit vreodată şi n-au fost scrise în vreun document, a săvârşit Domnul Iisus între oamenii acestei lumi!

“Şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: «Copilă, scoală-te»”!
Suntem în casa lui Iair, şi parcă ne simţim într-o clipă cutremuraţi, ca toată lumea aceea, la vestea morţii fiicei mai marelui sinagogii, ca o veste care aduce durere şi confuzie, dar Stăpânul vieţii şi al morţii este de faţă şi îl încurajează pe întristatul părinte: “nu te teme; crede numai şi se va mântui”, chiar în pofida faptului că unii oameni se dovedesc mai slabi în credinţă şi dau crezare mai uşor aşteptărilor şi experienţei lor profane. De aceea, îi vedem şi în situaţia de faţă plângând cu întristare, dar Stăpânul vieţii spune cu atâta fermitate şi înţelepciune: “Copilă, deşteaptă-te! Şi spiritul ei s-a întors şi a înviat îndată”, semn că Dumnezeu are putere asupra naturii pe care a creat-o şi poate interveni atunci când este spre binele sufletesc şi pentru mântuirea noastră. Pericopa Evanghelică ne dovedeşte că avem nevoie mai mult ca oricând şi mai acut ca niciodată de Dumnezeu şi de o lume care să trăiască după Voinţa divină! De atâtea ori constatăm că omenirea se îndepărtează din ce în ce mai mult de calea Adevărului, astfel încât s-a ajuns la o criză gravă a mediului înconjurător datorită poluării şi industrializării barbare care au condus la dispariţia unor specii, la modificarea climei, când mânuitorii vremelnici ai destinelor pierdute se joacă la modul superficial cu viaţa umană, încercând selecţii genetice şi clonarea, când se luptă pentru aşa-zisele drepturi împotriva legilor naturale, aşa cum se întâmplă cu homosexualii, drogodependenţii, cu sexualitatea în afara cadrului familiei, cu distrugerea prin divorţ şi libertinism a căsătoriei, într-un cuvânt, cu secularizarea modului de viaţă! Dar şi progresul “ştiinţei şi tehnologiei umane” doreşte să se rupă de Dumnezeu, omul uitând că se va duce în spaţiu, va cuceri mările şi oceanele învăţând să locuiască în ele, va coloniza probabil luna şi va călători spre alte planete, dar se va confrunta cu aceleaşi suferinţe şi boli necruţătoare, uneori din ce în ce mai ucigătoare datorită mutaţiilor ajutate şi de intervenţia nesăbuită a omului care va avea aceleaşi limite legate de condiţionarea materială şi de confruntarea inevitabilă cu moartea. Fără credinţă şi speranţă în Dumnezeu, totul este fără sens şi fără semnificaţie, pentru că nimic nu va reuşi să umple în inima omului golul produs de absenţa lui Dumnezeu, dacă vorbim de omul determinat de scepticism şi de ateism!

În clipa în care Dumnezeu se atinge de sufletul nostru, noi primim viaţă!
De la Domnul vine salvarea şi singura şansă este să ne apropiem din nou de Dumnezeu! Este datoria noastră să-L descoperim şi să-L aducem în inimile altora, pentru că civilizaţia umană se află într-o criză fără ieşire şi se îndreaptă spre un viitor fără o spiritualitate reală! Toată natura umană este un vis faţă de conştiinţa lăuntrică, este ca un basm faţă de înţelegerea sufletească, mai ales dacă realizăm că sufletul e conştiinţa trupului, iar conştiinţa sufletului e Dumnezeu Însuşi! În clipa în care Dumnezeu se atinge de sufletul nostru, noi primim viaţă şi vedere, pentru că la fel se întâmplă cu trupul când e atins de suflet. Devine evident că de la suflet primeşte trupul nostru lumină, căldură, magnetism şi electricitate, vedere, auzire şi mişcare, iar când sufletul se desparte de trup, toate acestea se pierd în imensitatea neantului. Da, sufletul nostru primeşte de la Dumnezeu o lumină aparte, multă căldură, magnetism şi electricitate, vedere şi auzire, mişcare şi smerenie, dar toate acestea sunt pierdute când sufletul se desparte de Dumnezeu. Un trup mort este întruchiparea unui suflet mort, a unui suflet despărţit de Dumnezeu. Poate că e cineva în lumea aceasta mare, Duhul Sfânt, Care, atingând un suflet mort, îl aduce la viaţă, îi dă lumină şi flacără vie, magnetism şi electricitate, cu puterea vieţii! Dumnezeu este Acel Cineva care în adâncul şi largul mormânt al istoriei, atingând un trup mort, îl face să se scoale şi să umble, chiar să vorbească! Domnul nostru Iisus Hristos a venit pe pământ ca să le arate oamenilor conştiinţa şi realitatea, să le demonstreze că toată firea, cu tot ceea ce este şi cu tot ceea ce se întâmplă întrânsa devine icoană, vis şi poveste. Domnul a venit ca să dovedească adevărul celor spuse despre soare şi pământ, despre iarnă şi despre primăvară, despre toate lucrurile din natură, făcute de Dumnezeu ca o carte deschisă înaintea oamenilor, pe care ei încă nu au citit-o până la capăt. Dumnezeu înnoieşte pedagogia mântuitoare a vindecării, pentru că e ca un stâlp de foc în istoria universului, de la care sufletele moarte îşi primesc lumina şi căldura. El este Pomul Vieţii, la a cărui atingere trupurile moarte înviază!

“Nu te teme, crede numai, deci, stăruie în credință, şi se va mântui fiica ta”!
Evanghelia Duminicii acesteia ne arată încă odată cum, în atingere cu Hristos, bolnavii se tămăduiesc şi morţii înviază, ca şi când Mântuitorul S-ar fi grăbit să le facă bine oamenilor de pe pământ în vremea vieţii Sale, dându-ne nouă o pildă de râvnă întru bine, şi arătându-ne că trebuie să umblăm câtă vreme avem lumina (Ioan 12, 35)! Întru adevărul de la Lumina cea necreată, acest Iair este numit la Matei “dregător”, iar Marcu şi Luca arată ce fel de dregător era: un cap al comunităţii, mai-marele sinagogii, unde se întocmeau rânduielile religiei şi ale naţiunii. Ştia că singurul lui copil era pe moarte, care însemna un lucru cumplit pentru el, mai ales că avea o credinţă firavă, nelămurită în ceea ce poate să însemne viaţa de după moarte Mai mult, pentru un om cu întâietatea lui, lovitura era îndoită, pentru că era mai întâi durerea de părinte, dar mai era şi ruşinea, umilinţa în faţa poporului, pentru că o astfel de pierdere era privită ca o pedeapsă de la Dumnezeu. În astfel de condiţii, el a venit la Hristos şi I s-a închinat, zicând: “Fiica mea a murit de curând dar, venind, pune mâna Ta peste ea şi va fi vie” (Matei 9, 18). Bineînțeles, Iair se gândea că Domnul Hristos ar putea să o vindece pe fiica lui, dar n-a avut gândul c-ar putea s-o și învie din morți, iar atunci Mântuitorul a intervenit, spre folosul, binele și bucuria lui Iair, și i-a spus: “Nu te teme, crede numai, deci, stăruie în credință, şi se va mântui fiica ta”! Cuvintele acestea, adresate lui Iair și rămase în cuprinsul Sfintei Evanghelii, de fapt, ne sunt adresate și nouă, mai ales când ajungem în împrejurări grele, în împrejurări de verificare, de cercetare de noi înșine.
Credința noastră înnoieşte pedagogia mântuitoare a vindecării, iar când cineva are credință în Domnul Hristos, el are şi o liniște sufletească, are bucurie, are mângâiere, are din credință curaj, are îndrăzneală în fața necazurilor! Cine are credință în Hristos, nu poate avea de ce să se teamă, ci are întotdeauna pricină să fie încredințat că Domnul nostru Iisus Hristos îi stă întru ajutor! Noi nu știm care e planul Mântuitorului cu fiecare dintre noi, dar știm că numai credința noastră ne apropie de Domnul Hristos și că nu suntem singuri în lumea aceasta. Teama e semnul necredinței, îngrijorarea e semn de necredință, neliniștea sufletească, de orice fel ar fi, e semn că nu avem credință îndeajuns de multă pentru a ne bucura de izbândă! Vindecarea fiicei lui Iair ne dovedeşte că e ușor să zici că ai credință, când nu te întâmpină nimic rău, când toate merg ușor, dar să ai credință în împrejurări grele, în împrejurări în care alții se tem, aceasta e un dar de la Dumnezeu!
Profesor, Vasile GOGONEA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here