Recunosc, iniţial, adică acum vreo patru ani şi jumătate când l-am întâlnit întâia oară, omul Constantin Enescu mi-a făcut o foarte bună impresie. Serios, respectuos şi instruit. Locuieşte într-o casă arătoasă din Boroşteni, comuna Peştişani, şi – după spusele lui – numai grădina casei are peste un hectar de pământ. Pe care nu-l mai ţin puterile să-l lucre. Singurătatea nu-i dădea pace. Şi uneori, beteşugurile!
La şah, nu vrea să câştige!
Nea Costică Enescu este iubit de pensionarii din Peştişani, la al căror club vine aproape în fiecare duminică să joace şah. Şi joacă bine, cu toate că – la cei peste 80 de ani ai domniei sale – are momente când scapă din atenţie unele curse întinse de adversar. Nu-i pasă. Joacă de dragul şahului şi nu-l interesează rezultatul. Nana Gogă Nicolcioiu, ce-şi zice şi Nixon, e un mare admirator al domniei sale. Mi-l prezenta ca pe un om harnic şi gospodar, om cu cramă, dar şi acordeon, fluier şi vioară la care cântă cu pricepere. Se proiectase şi o vizită la domiciliul lui nea Costică Enescu, vizită care n-a mai avut loc. O singură dată, la o manifestare culturală organizată de către subsemnatul la Clubul Pensionarilor din Peştişani, nea Costică Enescu şi-a adus fluierul şi ne-a încântat cu el, doinind frumos. Fiind îmbrăcat în costum popular, ca pe vremea lui Dincă Schileru.
Se pricepea la orice în gospodărie, la gătit, la grădină, avea vie şi pivniţa ca o cramă – se povesteşte -, făcea şi pe cizmarul, – dar s-a lăsat -, deh! vârsta. De singur ce este nici de cântat nu-i mai arde.
Fosta-i lele, cât ai fost!
Nea Costică Enescu a avut, cândva, de toate. Şi muiere şi vreo trei copii. Nevasta şi-a lăsat-o întrucât nu dorea să se culce cu ea mai mult de o dată pe săptămână. Iar el, vezi doamne, îşi cruţa energia. Ceea ce nu înseamnă că nu avea iubite unguroaice sau altele, românce, dar mai tinerele ca muierea de acasă. Aşa cum se laudă acum. Şi nu avem motive să-l suspectăm de minciună. Arată bine şi la peste 8o de ani! S-au despărţit şi nici că altă soţie i-a mai trebuit. Calcule meschine, zgârcenie sau alte motive? Cine ştie. Poate din toate câte ceva. Iar ca maistru ori specialist în păstrarea normelor de securitate minieră în Valea Jiului – undea fost angajat o viaţă, cu siguranţă, câştiga bani buni, nu glumă!
Din păcate, anii au trecut şi gândeşte că va muri „ca stejarul, în picioare! Totuşi, încercări de a-şi apropia copiii – plecaţi în lume, aflaţi pe la casele lor – se pare că a mai avut. Ultima dată cu un băiat. S-au certat şi e dispus să-i dezmoştenească!
Cusurgiu nevoie mare!
Cu mulţi ani în urmă, trei-patru să tot fie, mă ruga să stăm de vorbă. Îi păream om de încredere. Abia mai acum doi ani, mi-a spus că şi-ar dori o familie care să aibă grijă de el, să le lase moştenire tot ce are, dar să-l îngrijească până-şi va da sufletul. M-am încumetat şi am găsit oameni ca lumea. Soţ, soţie şi un băieţel. De toată isprava, bărbatul lucrând la Petrom. N-a fost să fie. Că pe teritoriul lui – curtea, casa bănuiesc şi moşia – el impune regulile. Iar familia respectivă este creştină. Şi, nu bag mâna-n foc, dar aşa mi-a declarat, că bărbatul ar mai şi fuma. Eu unul nu l-am văzut duhănind.
După ce te mai slugăresc, hrănesc şi au grijă de sănătatea sa, din ce în ce mai şubredă, ca a oricărui bătrân, să mai pui şi condiţii aiurea?! Şi, apropos de credinţă. Însuşi nea Costică Enescu s-a născut creştin ortodox. Numai că, povesteşte el, pe la 7(şapte) ani l-a dus mama lui la biserică să se spovedească şi grijească. Iar atunci când a vrut părintele Ilioniu, din Boroşteni, să-i dea grijania, copilul de 7 ani n-a vrut. Ba mai mult, i-a mai dat peste mână şi lui Taica Popa căruia i-a căzut linguriţa din mână.
Refuzând. De atunci, zice el, crede într-o forţă divină şi nu în Dumnezeu. Cine să-l mai înţeleagă!
Şi ieri dimineaţă, de singurătate, a venit în centrul comunei Peştişani şi juca şah cu unul ce-şi face veacul şi afacerile la barul fost al lui Nicu Nicolcioiu. Nea Costică Enescu se plictiseşte singur acasă, iar Clubul Pensionarilor e din ce în ce mai mult închis.
Ion Predoşanu
