Cu mai bine de cinci ani în urmă avea loc la Cape Town, în Africa de Sud, un summit al factorilor educaţionali din lumea întreagă, un fel de întâlnire a unor “minţi luminate” care încercau să definească unele coordonate majore ale educaţiei secolului al XXI-lea, pentru a sublinia faptul că ne aflăm la vârful unei revoluţii globale în educaţie şi învăţământ, fiindcă profesorii din lumea întreagă dezvoltă un fond vast de resurse educaţionale deschise şi libere pentru uzul tuturor cu ajutorul internetului.
Aceşti profesori creează o lume care poate fi accesată de oricare locuitor al pământului, fiecare putând contribui la întregul tezaur al cunoaşterii umane. Ei sădesc, de asemenea, seminţele unei noi pedagogii prin care educatorii şi cei educaţi făuresc şi dezvoltă cunoaşterea împreună, aprofundându-şi abilităţile şi pătrunderea în lumea noutăţilor, pe măsură ce copiii şi tinerii evoluează în vârstă.
Profesorii, elevii şi studenţii care împărtăşesc aceleaşi convingeri
Se vorbeşte azi, tot mai insistent, despre o apariţie a mişcării educaţiei deschise care combină tradiţia de comunicare deja stabilită a ideilor bune între profesorii colegi şi cultura colaborativă şi interactivă a Internetului. Acest fundament educaţional se construieşte pe credinţa că fiecare ar trebui să aibă libertatea de a utiliza, particulariza, îmbunătăţi şi redistribui resursele educaţionale, fără constrângeri şi prejudecăţi. Profesorii, elevii şi studenţii care împărtăşesc aceleaşi convingeri, se strâng împreună ca parte a efortului global de a face educaţia mai accesibilă şi mai eficace deopotrivă. Acţiunea aceasta, aflată într-o continuă extindere la nivel global a resurselor educaţionale deschise, a creat un mediu fertil unui efort care cuprinde cursuri cu licenţe deschise, planuri de lecţie, manuale, jocuri, software şi alte materiale care sprijină educaţia şi studiul individual. Ele contribuie la accesibilitatea educaţiei şi a mijloacelor acesteia, mai ales acolo unde fondurile pentru materialele de studiu sunt insuficiente. De asemenea, ele alimentează tipul de cultură participativă a învăţării, creativităţii, cooperării şi împărtăşirii opiniilor, care schimbă necesităţile de cunoaştere ale societăţilor în tranziţie. Oricum, educaţia deschisă nu se limitează doar la deschiderea resurselor educaţionale, ci, se referă şi la tehnologiile deschise care facilitează învăţarea flexibilă şi colaborativă, împărtăşirea deschisă a tehnicilor de învăţare care dau posibilitatea profesorilor de a beneficia de cele mai bune idei ale colegilor lor. Se poate dezvolta, de asemenea, pentru a cuprinde noile abordări privind evaluarea, acreditarea şi studiul colaborativ, înţelegerea şi adoptarea inovaţiilor pentru viziunea pe termen lung a unei mişcări înnoitoare. Se pare că există multe bariere în realizarea acestei viziuni, fiindcă mulţi dintre profesori nu sunt la curent cu dezvoltarea acestui fond de resurse educaţionale.
Se atrage atenţia faţă de comportamentul copiilor de 12-14 ani
Multe guverne şi instituţii guvernamentale, fie nu cunosc, fie nu sunt convinse de beneficiile educaţiei deschise. Diferenţele dintre diferitele scheme de licenţiere pentru resursele deschise creează confuzie şi incompatibilitate la nivelul factorilor de decizie. Unii, chiar consideră că o mare parte a lumii nu are acces la computere şi reţele, care fac parte integrantă din majoritatea eforturilor actuale privind educaţia deschisă. Mai amintim că un recent raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), prezentat ca un motiv legitim de îngrijorare, analizează şi compară pentru prima oară condiţiile de muncă ale profesorilor de gimnaziu din lumea întreagă, atrăgând atenţia faţă de comportamentul indisciplinat al copiilor de 12-14 ani, după cum relatează cotidianul francez “La Croix“! Este subliniat faptul că lipsa de disciplină în clasă este un fenomen răspândit în multe şcoli, constituind o ameninţare la adresa calităţii învăţământului, iar cu acest prilej, OECD a constatat şi alte lucruri care descumpănesc, efectuând o comparaţie la nivel internaţional între şcolile gimnaziale. Este o premieră în cadrul unei anchete mai vaste asupra condiţiilor de muncă ale profesorilor, care a cuprins un cadru de referinţă la nivelul a 90.000 de profesori din învăţământul secundar, public şi particular, care activează la clase de copii între 12 şi 14 ani. Profesorii intervievaţi lucrează în sute de şcoli selectate “la întâmplare“ din 23 de ţări. Dar, această primă evaluare nu este decât parţială, pentru că unele din ţările importante lipsesc: Statele Unite, Franţa, Germania, Marea Britanie şi Canada. Dar comportamentul elevilor din Spania, Italia, Belgia şi din ţările din Europa de Est, a permis degajarea unor tendinţe comune. Printre acestea, s-a evidenţiat lipsa de disciplină, măsurată prin întrebări adresate profesorilor privind timpul pe care îl consumă la începutul orelor pentru a face linişte, întreruperea lecţiilor din cauza elevilor, nivelul sonor în clasă şi implicarea elevilor în crearea unui climat favorabil învăţării. Demn de reţinut este faptul că evaluarea acestui fenomen general lasă să se întrevadă, totuşi, un clivaj între Estul şi Vestul Europei. În timp ce profesorii italieni, spanioli şi portughezi consumă peste 14% din ore pentru a face linişte în clasă, cei din Polonia, Lituania, Estonia, Slovacia sau Bulgaria pierd sub 10% pentru a-i linişti pe elevi. În alte regiuni ale lumii, cum ar fi Mexic, Brazilia, Turcia, Australia, Malaezia sau Coreea, timpul depăşeşte 13%, media ţărilor analizate.
Atunci când un copil dă un răspuns greşit la o întrebare…
Se apreciază că în total, în trei şcoli din cinci, indisciplina elevilor în clasă este o sursă de perturbare a cursurilor! E vorba de clase cu mai puţini elevi, profesori mai experimentaţi şi o pedagogie structurată care îmbunătăţesc atmosfera din clasă, iar profesorii care lucrează pe grupuri de copii sau care folosesc alte mijloace pedagogice moderne, ce implică elevii, au mai puţine probleme decât cei care rămân la metodele tradiţionale! Acest studiu al OECD mai arată că profesorii cei mai tineri şi cu contractele cele mai instabile sunt repartizaţi la clasele cele mai dificile, ceea ce trebuie să dea de gândit decidenţilor educaţionali! În opinia specialiştilor în educaţie, se mai constată că problemele încep din momentul în care părinţii încep să creadă că şcoala este obligată să le educe copiii, dar, educaţia se face, în primul rând în familie. Nu poţi să-ţi trimiţi copilul la şcoală şi să aştepţi ca învăţătorul sau dirigintele, sau directorul să-ţi educe copilul fără ca tu să te implici într-un fel anumit. E întristător să constaţi că de cele mai multe ori, părinţii nu participă la activităţile de timp liber ale copiilor, astfel că talentele ascunse ale celor mici rămân nedescoperite şi nevalorificate. În multe cazuri, lipsa de preocupare a unor părinţi, poate silită de împrejurări, este mai mult decât evidentă, mai ales când e vorba de cei care pleacă să muncească în străinătate, pentru că e dureros pentru un diriginte când se trezeşte că un părinte vine la şcoală cu copilul de mână, spunând, doamnă sau domnule profesor (învăţător sau învăţătoare, educatoare), vi-l predau, pentru că eu plec la muncă, şi dvs. trebuie să mi-l educaţi! Desigur, înfiinţarea de şcoli în limba română în Italia şi Spania rezolvă parţial problema, pentru că sunt puţini care se gândesc la dramele afective ale acestor copii. Un mare pedagog american, John Dewey, spunea că, atunci când un copil dă un răspuns greşit la o întrebare, de cele mai multe ori el răspunde, de fapt, altei întrebări. Cu alte cuvinte, dacă elevul răspunde greşit, prima întrebare pe care ar trebui să şi-o pună profesorul este dacă a formulat corect întrebarea respectivă! Aşadar, să formulezi corect o întrebare, nu este un lucru prea uşor! De exemplu, întrebarea este greşit formulată dacă are sens numai într-un anumit context pe care profesorul îl are în minte atunci când redactează întrebarea, dar pe care elevul nu-l realizează când citeşte întrebarea, iar răspunsul aşteptat de profesor este în dependenţă de respectivul context. Să fim foarte atenţi dacă întrebarea este formulată ambiguu, neclar, în termeni care pot fi interpretaţi în moduri diferite de către elevi, iar în graba de a obţine răspunsul dorit, dascălul ajunge să solicite o enumerare completă, atunci când elementele ce trebuie enumerate nu au număr limitat sau nu sunt integral cunoscute.
Consideraţi că omul este o “întrebare fără răspuns”?
Am să ilustrez faptul acesta cu întrebări pe care le-am găsit într-un manual de Filosofie, recent aprobat şi intrat în uz, cu mai mult sau mai puţin umor-negru, pe care mulţi dintre elevii noştri îl au la îndemână şi dau răspunsuri posibile la respectivele întrebări, răspunsuri care sub nicio formă nu ar putea fi considerate greşite! Valorificând informaţiile achiziţionate prin studiul altor discipline, răspundeţi la următoarele întrebări:
– Natura umană se poate defini prin intermediul limbajului?
R: Bănuiesc că da, de vreme ce elaborarea oricărei definiţii presupune utilizarea unui limbaj – natural sau artificial.
– Care este cea mai bună modalitate de a-l cunoaşte pe celălalt?
R: Cred că cea mai bună modalitate nu există. Orice modalitate poate fi bună, în funcţie de împrejurări!
– Cum pot ştiinţa şi tehnica să influenţeze natura umană?
R: Greu, foarte greu!
– Consideraţi că omul este o “întrebare fără răspuns”?
R: Da!
-Consideraţi că, pe măsură ce ştiinţa şi tehnica evoluează, omul devine o fiinţă mai raţională?
R: Încă nu am reuşit să ajung la o concluzie fermă în legătură cu această problemă şi cred că nici alţii, cu mai multă experienţă decât mine, încă nu au ajuns!
-Avem nevoie de alţii pentru a fi noi înşine?
R: Nu şi da!
Nu putem încheia pledoaria pentru ceea ce se doreşte a fi “educaţia deschisă” fără a aduce în faţa cititorului şi ultima întrebare “cu cântec”:
– Consideraţi că omul sălbatic era fericit?
R: Nu am învăţat la nicio disciplină despre omul sălbatic şi nici despre fericire. Personal, nu ştiu ce este fericirea, dar consider că toate lucrurile şi fiinţele, pentru că sunt create de Dumnezeu, sunt fericite şi trebuie să-i mulţumească lui Dumnezeu că sunt aşa cum sunt! Quod erat demonstrandum!
Profesor, Vasile Gogonea
