În Duminica a 6-a de după Sfintele Paște, Sfânta Evanghelie (Ioan 9, 1-38) ne prezintă vindecarea orbului din naştere, iar spre deosebire de alte vindecări, cărora Mântuitorul le-a dăruit lumina deslușirii lucrurilor, această vindecare se înscrie în mai multe succesiuni care arată că pe lângă lumina fizică pe care o primeşte orbul din naștere, acesta se învredniceşte de Lumina veşnică a Împărăției Cerurilor, Care luminează pe tot omul aflat în căutarea frumuseţii nepieritoare a acestei Lumini. De aceea, când vorbim de vindecarea minunată a orbului din naştere, avem dovada Dumnezeirii Lui Iisus, arătându-i omului trăitor pe acest pământ chiar limitele pătrunderii ştiinţei sale marcate prin semnul finitudinii.
«Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt!».
– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, dr. Irineu, în această a 6-a Duminică de după Sfintele Paște, iată, sunteți din nou oaspetele unei parohii din Gorj, mai exact, oficiați Sfânta Liturghie și slujba de resfințire a Bisericii Parohiei Dănești, sat Văcarea, un lăcaș ridicat între anii 1930-1934, pe un teren donat de Generalul Christian Tell, o biserică ce a fost sfințită de PS Vartolomeu, episcopul Râmnicului. La slujba Sfintei Liturghii se va citi despre vindecarea orbului din naștere, una dintre minunile tămăduitoare ale Mântuitorului Hristos, din care ne prilejuiește deslușirea uneia dintre tainele pilduitoare păstrate cu vreme și fără vreme în cămara vindecării trupului și a sufletului nostru!
-Prin vindecarea orbului, Domnul nostru va descoperi adevărul că El este lumina duhovnicească a oricărui suflet ce doreşte a-L întâlni pe Mântuitorul și se va realiza ca iniţiativă a Domnului, cu scopul salvării unui suflet căruia i se va descoperi ca Dumnezeu întrupat spre mântuirea lumii. Spre deosebire de alte minuni pe care Le-a săvârşit Domnul, de această dată nu recurge la puterea cuvântului său, ci se foloseşte de propria creaţie, pământul sau «tina», cu care atinge ochii cei nevăzători şi lipsiţi de lumină. Să nu uităm că Însuși Mântuitorul Iisus Hristos ne spune cu acest prilej: «Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt!». Aşadar, orbul este fericit pentru că a dobândit ochi şi a văzut lumea frumoasă, dar e fericit încă și mai mult, pentru că L-a văzut pe Hristos și mai este fericit pentru că în afară de ochii trupeşti, a dobândit şi ochi duhovniceşti!
– Rep. Pericopa aceasta se dovedește a fi și o descoperire a unei revelații, de bună seamă, privind îndumnezeirea Fiului Lui Dumnezeu, al Tatălui Ceresc!
-Da, pentru că Iisus, cunoscându-l pe orb că-i omul prin care Tatăl Ceresc are să facă lumii o revelaţie, o descoperire a Fiului ca autor al vieţii, cunoscând voia Tatălui pe care Şi-a însuşit-o drept misiunea vieţii Sale pământeşti, un adevărat model emblematic pentru noi pământenii, cu o siguranţă dumnezeiască revelatoare a scuipat pe pământ şi a făcut tină, ungând apoi ochii orbului, adică găurile ochilor, şi spunând: “Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului” (Ioan 9, 6-7), după care el s-a dus la scăldătoare, s-a spălat şi a venit văzând. Acesta este tâlcul tămăduirii orbului din naştere: Dumnezeu Tatăl a vrut să descopere lumii pe Dumnezeu Fiul, ca Însuși Creatorul lumii şi ca autor al vieţii, iar la o asemenea voinţă a Tatălui s-a aprins Duhul Lui Iisus, Cel Care Şi-a însuşit această voinţă ca o misiune a Sa în lume, aşa cum e într-o lumină aprinsă însuşirea de a lumina! Putem vedea că această Voinţă a Tatălui s-a aprins în Duhul Lui Iisus, prin El luminând chiar Adevărul Duhului Sfânt!
“În Biserică noi venim ca niște copii ai Lui Dumnezeu”
– Rep. Suntem în anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii, iar biserica dreptmăritoare ne primește, iată, ca pe niște copii ai Lui Dumnezeu!
-Biserica rămâne în mijlocul credincioșilor ca o Casă a Lui Dumnezeu, pregătită întotdeauna de oaspeți. Cum constatăm, deși noi suntem robi netrebnici, cum constatăm deseori în rugăciunuile noastre, în Biserică noi venim ca niște copii ai Lui Dumnezeu, așteptați de Tatăl Cel Ceresc și primiți de îngeri! Pentru că în biserică se săvârșesc lucruri sfinte și înfricoșătoare, în biserică se săvârșesc sfintele Taine, iar ce-i mai presus de toate, se săvârșește Sfânta Liturghie, unde ni se amintește de fiecare dată să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte sfânta jertfă. Deci, biserica ne primește din fragedă copilărie, mai bine zis, din pruncie, atunci când venim la biserică aduși de nașii noștri, să primim taina sfântului Botez, și iată că biserica, în momentul acela ne înfiază, adică, ne face fii ai Tatălui Ceresc, pentru că noi spunem că de atunci suntem copii ai Împărăției Cerurilor! Mai departe, tot în biserică noi venim, ne spovedim și ne împărtășim!
– Rep. Deci, venim de la casele noastre apăsați de grijile vieții, la biserica de parohie și de mănăstire Îl căutăm pe Dumnezeu, iar acum aș vrea să vă întreb, are Dumnezeu puterea de a ierta păcatele și chiar determinarea de a ne curăța sufletul nostru?
-Așadar, cei care au lăsat casele, cei care au lăsat pământurile, cei care au lăsat pe părinții și frații lor și au urmat Mântuitorului Iisus Hristos, adică nu s-au îngrijit peste măsură de casa lor, deci, au avut în grijă sufletul lor, aceia vor primi însutit și înmiit în Împărăția Cerurilor! Pentru că atâtea lucruri suntem obligați să le respectăm în lumea aceasta! Să dăm milostenie, să facem bine celorlalți, să ne ferim de înjurături, de drăcuieli, să ne ferim de minciuni, de înșelătorie, de lăcomie, de furt și de alte păcate grele! Pentru că toate acestea, cum spune Sfânta Scriptură, sunt îndepărtate de la Dumnezeu! Nici furii, nici tâlharii, nici desfrânații, nici iubitorii de arginți, nu vor intra în Împărăția Cerului! Pentru că aceste păcate îngreunează pe om, și acolo trebuie să intrăm prin poarta cea strâmtă, iar cel care intră prin poarta cea strâmtă se presupune că s-a curățit de ceea ce este păcătos și pământesc, că s-a spovedit și a îndepărtat de la el toate lucrurile rele!
“Ajutorul Lui Dumnezeu vine atunci când noi îl cerem în viața noastră”
– Rep. Evanghelia Duminicii acesteia, ca și alte Pericope Evanghelice, trebuie citită întotdeauna numai cu «ochii minții» noastre?
-Evanghelia nu este o carte care a rămas veche în istorie, ci este prezentă pentru că și astăzi noi avem nevoie să răspundem Mântuitorului Iisus Hristos: «Da, Doamne, robul tău ascultă»! “Dacă te va chema cineva, zice Sfânta Scriptură, să mergi cu el o mie de metri, iar tu mergi mai mult. Iar, dacă te cheamă Domnul, lasă totul și vino după El, pentru că El dă celor care Îl ascultă și merg după El, Împărăția Cerurilor”! Împărăția aceasta pământească n-o dobândim niciodată! Ne străduim și adunăm atâtea lucruri folositoare și nefolositoare în viața noastră! Dar, Împărăția Cerurilor dacă o pierdem, am pierdut totul! Este ca pariul acela, dacă n-ai ales ceea ce este bun, ai pierdut totul! Și pierdem și lumea aceasta, pentru că ne ostenim fără de măsură, ne îngrijim pentru lucrurile trecătoare și nu alegem partea cea bună, așa cum spune Mântuitorul, «Iar Maria, partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la Ea»! Prin urmare, chemarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este pentru toți! Pentru copii și pentru vârstnici, pentru învățați și cei neînvățați, pentru preoți, pentru episcopi, pentru credincioși, pentru toată lumea, că înaintea Lui Dumnezeu nu mai este nici rob, nici slobod, nici parte bărbătească, nici parte femeiască, ci, toți sunt “una”, pentru că toți cu sufletele suntem egali și cu toți dorim Împărăția Cerurilor cu care Îl rugăm pe milostivul Dumnezeu să ne facă părtași în viața veșnică. Nici nu putem să aducem înaintea Lui Dumnezeu altceva decât faptele noastre bune! Dacă ar fi să aducem averea, atunci am fi opriți la poarta raiului, pentru că acolo nu intră cei bogați și nerecunoscători! Dacă ar fi să aducem altceva la Dumnezeu, am fi opriți pentru că acolo intră numai “inima înfrântă și smerită”, pe care “Dumnezeu n-o va urgisi”!
– Rep. Cu ce «argumente» putem veni înaintea Lui Dumnezeu pentru a afla vindecarea trupului și a sufletului nostru?
-Firește că Dumnezeu ne-a făcut sănătoși, și vrea să fim sănătoși, dar ne-a lăsat libertatea ca noi să ne purtăm de grijă, cu ajutorul Lui, bineînțeles! Dacă vorbim de ajutorul Lui Dumnezeu, de bună seamă că trebuie să-l și cerem! Ajutorul care ar veni forțat din altă parte, nu ne-ar face atât de mult bine! Ba, mai mult, ne-ar da prilej de cârtire, că nu l-am cerut când el a venit peste noi! Deci, ajutorul Lui Dumnezeu vine atunci când noi îl cerem în viața noastră și ne sfințește, repară sufletul nostru, îndreaptă viața noastră ca să fie sănătoasă. Această vindecare, această îndreptare și corectare a sufletului nostru se face prin Taina Spovedaniei. Deci, spovedania trebuie să fie, în primul rând, medicamentul pe care credinciosul trebuie să-l folosească atunci când cere ceva Lui Dumnezeu! Te duci înaintea unor oameni, dar dacă nu te duci corespunzător, atunci ei, nici nu te primesc sau dacă te primesc, nici nu-ți împlinesc cererea respectivă. Cu atât mai mult, când ne prezentăm înaintea Lui Dumnezeu, trebuie să avem sufletul curat, smerit, cu o rugăminte care să țâșnească, să izvorască din sufletul nostru. Dacă nu-L rugăm pe Dumnezeu cu stăruință, El nu ne primește cererea noastră, pentru că în insistența noastră se vede și intensitatea credinței noastre. Spunem că Mântuitorul Hristos a săvârșit minuni numai pentru cei care credeau în El! Tot Sf.Evanghelist Marcu ne spune că odată, Mântuitorul Hristos a venit în localitatea Sa natală și acolo erau foarte mulți necredincioși. Și a plecat de-acolo fără să săvârșească vreo minune, pentru că n-a găsit credință!
“Vindecările se fac după credință…”
– Rep. Mi se pare foarte clar, credința noastră ne vindecă trupul și sufletul!
-Așadar, tăria credinței noastre este cheia care deschide ușa milostivirii Lui Dumnezeu. Prin credință, ne deschidem sufletul, ca Dumnezeu să intre în sufletul nostru, așa cum prin ușă sau fereastră intră razele luminii dumnezeiești. Deci, în suferințele noastre suntem ajutați de Bunul Dumnezeu, de apropiații noștri, care cred împreună cu noi, că răsplata este a credinței noastre, a credinței celor din jurul nostru. Vindecările se fac după credință, pentru că nici Mântuitorul n-a făcut minuni acolo unde nu era credință! Dar, nu aceasta este important în Evanghelie, de a face minuni, pentru că minunea are în vedere un scop înalt care privește pecetluirea sau împlinirea unui act istoric, dar, oricum, vindecarea cea mai importantă este vindecarea sufletului! Că vindecarea trupului…oricum, într-o zi vom muri! E clar!
– Rep. Cât este de important rolul învățăturilor Părintelui Dumitru Stăniloae în cultura teologică a ÎPS Voastre?
-Părintele Dumitru Stăniloae este un mare teolog, un strălucit părinte al nostru, un cunoscător al teologiei Sfinților Părinți, un trăitor al acestei teologii! Este unul care a scris enorm de mult, care a scris frumos și profund, iar făcând teologie, nu poți niciodată să scrii ceva fără să amintești de Părintele Dumitru Stăniloae. El nu a dezvoltat exhaustiv teologia, pentru că este imposibil să scrii despre teologie totul. Sunt multe capitole pe care el le-a inaugurat, și care trebuie neapărat duse mai departe de către noi.
Profesor, Vasile GOGONEA
