13.6 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 8, 2024
Pandurii și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1. Momcilovic a deschis scorul în minutul 35 după ce a profitat de o eroare a lui Droppa şi a înscris cu capul de lângă bara a doua. Cu două minute înainte ca echipele să intre la cabine a venit şi egalarea. Şandru a deviat în propria poartă o minge centrată...
Evenimentul a avut loc, în această după-amiază, după ce conducătorul unei autoutilitare a pierdut controlul volanului şi a intrat într-o maşină parcată regulamentar. Se pare că, şoferul s-ar fi speriat după ce un gărgăune a pătruns în autoturism şi ar fi putut să-l muşte. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele incidentului.
Un tânăr din Turburea este cercetat penal pentru lovire şi alte violenţe şi lipsire de libertate în mod ilegal după ce o tânără din aceeaşi comună l-a acuzat că a urcat-o cu forţa într-o căruţă după ce a refuzat să meargă cu el la scăldat. Tânăra a ajuns la spital după ce a sărit în mers din căruţă iar...
În Oltenia, în intervalul 19-22 august, vremea va fi rece pentru această dată, cu o medie regională a temperaturilor maxime ce se va situa în jurul a 22 de grade. În restul intervalului temperaturile diurne vor fi normale sau uşor mai mari decât în mod obişnuit în această perioadă. Nopţile vor fi tot mai răcoroase, iar cele mai mici...
Un accident uşor s-a produs în urmă cu puţin timp la Rânca. Din primele informaţii, se pare că un motociclist a căzut într-o curbă şi s-a accidentat.
Un bărbat de 85 de ani din municipiu a fost găsit fără viață în apartamentul în care locuia. Cel care l-a descoperit a fost chiar fiul său, care speriat că bătrânul nu răspunde la telefon a mers direct acasă, unde l-a găsit fără suflare. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei....
GDF SUEZ Energy anunță că în perioada 19-14 august v vor fi sistate gazele în Turceni, ca urmare a unor lucrări. „Sistarea furnizării cu gaze naturale survine ca urmare a lucrărilor la reţeaua naţională de transport a gazelor naturale administrată de SNTGN Transgaz. Estimăm că reluarea furnizării cu gaze naturale se va realiza în data de 24.08.2015, în intervalul...
Un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din Jupânești a fost găsit mort pe câmp. Cel care l-a găsit a fost un localnic, care se afla cu animalele la păscut. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru moarte suspectă.
Un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din Țânțăreni a fost găsit spânzurat de tatăl său într-o anexă a locuinței. Tânărul a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Polițiștii se ală la fața locului pentru cercetări și vor întocmi dosar penal pentru moarte suspectă.
De astăzi de la ora 16.00 și până mâine la ora 23.00 Gorjul se află sub cod galben de furtuni. Reprezentanții ANM anunță că vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele deluroase şi montane, precum şi în nordul, nord-estul, centrul şi local în sud-estul ţării. Astfel, temporar se vor semnala averse, descărcări electrice, căderi de grindină şi...
Un angajat al carierei Roșiuța a căzut, în această dimineață, de pe șenila unui excavator și s-a lovit la cap. La fața locului a ajuns un echipaj al Ambulanței. Reprezentanții ITM s-au sesizat și fac verificări la fața locului.
Doi procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu şi un poliţist din Rovinari au fost implicaţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un scandal ce a avut loc într-un club din Târgu-Jiu. Doi dintre cei trei agresori se află acum sub control judiciar. Totul ar fi început după ce un client al localului i-ar fi dat o palmă...
Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj nu reuşeşte să angajeze doi medici pe specializarea urgenţă, în ciuda scoaterii lor la concurs, în mod repetat. Cadrele medicale trebuie angajate în cadrul staţiei centrale de la Târgu-Jiu, însă nimeni nu este interesat de posturile vacante. Conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj a făcut demersuri repetate pentru angajarea a doi medici specializaţi în...
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu a reuşit să înfiinţeze, în toamna anului trecut, o comisie de examinare pentru siguranţa circulaţiei. Din activitatea acestei comisii, SJU Târgu-Jiu a încasat 165.000 de lei, de la începutul anului până în prezent. De asemenea, din restul fişelor medicale care se fac la Spitalul Judeţean, s-au mai încasat încă 281.000 de lei. Completarea...
Circulaţia rutieră pe drumul naţional DN 67C Rânca - Obârşia Lotrului (km 34+500 - km 59+800) a fost redeschisă, sâmbătă dimineaţă, începând cu ora 07.00. Dorind să se bucure de o evadare în natură şi să se bucure de peisajele superbe de pe Transalpina, mii de turişti au ales acest traseu în weekend. Din data de 15 august circulația rutieră...
Corneliu Nicolcioiu (Garincea), fostul preşedinte al vechiului PNL Peştişani, devenit copreşedinte al PNL-ului comunal, şi-a dat demisia, ieri, din funcţie chiar în cadrul şedinţei în care s-au ales birourile celor trei secţii de votare ale liberalilor pentru alegerile de anul viitor. Nicolcioiu şi-a anunţat demisia în plen în cadrul şedinţei la care a participat şi Dan Vâlceanu, copreşedintele PNL...
Un gorjean a avut noroc cu carul și a reușit să câștige la loteria francezilor fix un milion de euro, bani pe care acum vrea să îi investească într-o fermă agricolă. Dumitru Anton și-a cumpărat deja pământul la Zegujani, în Mehedinți, nu departe de Motru, oraș în care este domiciliat. Norocul a dat peste el în luna iunie, dar...
Pandurii a încasat al doilea scor de 3-0 în decurs de doar șase runde și antrenorul Edi Iordănescu are toate motivele să-și facă griji. Echipa a ieșit din obiectiv și jocul scârțâie din toate încheieturile, în vreme ce scuza celor 12-13 jucători aduși pe final de pregătire nu mai ține. Noul duș rece încasat de echipa gorjeană, un 0-3 în...
În acest sfârşit de săptămână, mii de turişti s-au perindat pe la Băile Săcelu, făcând, astfel, ca weekendul trecut să considere vârf de sezon, dat fiind numărul record al persoanelor care au trecut pragul complexului. Veniţi la tratament sau, pur şi simplu, pentru relaxare, turiştii au ales această destinaţie pentru calităţile apelor din bazine, dar şi pentru atmosfera plăcută...
De la începutul acestui an şi până în prezent, Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu a încasat 32.600 lei din exploatarea rezervelor. Tariful este de 100 de lei pe noapte, excepţie făcând rezervele de la Gastroenterologie, unde sunt câte două paturi în salon şi tariful este de 50 de lei de persoană. Patru dintre secţiile Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu...
Asociaţia Kliniken Helfen a donat Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, în luna august 2014, paturi de spital, noptiere, saltele şi alte materiale sanitare. Conducerea SJU Târgu-Jiu a ţinut legătura cu nemţii, aceştia revenind de sărbători cu cadouri pentru copii. În plus, nemţii vor reveni la Târgu-Jiu, informând reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă că urmează să aducă 100 de cărucioare...
În cadrul proiectului Euroscola, ediţia a VIII-a, am avut onoarea de a participa la o Masă Rotundă împreună cu pensionarii de la Asociaţia Pensionarilor “Speranţa” din Municipiul Motru. Întâlnirea a avut loc joi, 13 august 2015, la Casa de Cultură a Municipiului Motru, unde ne-am bucurat de prezenţa domnului Preşedinte Vrăjitoarea Ion şi a domnului Vicepreşedinte Rotaru Constantin. Cei 12...
Coplata este o taxă obligatorie pe care pacienţii trebuie să o achite la externare, pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă, în secţiile sau compartimentele cu paturi din unităţile sanitare aflate în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate. Există şi câteva categorii de pacienţi care nu trebuie să achite aceste taxe. Spitalul Judeţean de Urgenţă...
Pentru finalul lunii august, 16 spitale din ţară au fost aprobate pentru evaluare în vederea acreditării. Între acestea se regăseşte şi Spitalul Municipal Motru, vizita specialiştilor făcându-se în perioada 31 august – 4 septembrie. Prin Ordinul Președintelui Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor nr. 163/10.08.2015, în vederea punerii în aplicare a Hotărârii Comitetului Director al Comisiei Naționale de Acreditare a...
Săptămâna aceasta a venit rândul elevilor de clasa a VIII-a să îşi dea corigenţele pentru a-şi putea continua studiile. Sesiunea de corigenţe destinată acestora începe, astăzi, şi se va încheia pe 19 august. Potrivit calendarului de desfăşurare a examenelor de corigenţă, stabilit de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, perioada de desfăşurare a sesiunii destinată elevilor de clasa a VIII-a este...
Săptămâna aceasta, la Târgu-Jiu se va desfăşura cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor, eveniment la care şi-au anunţat prezenţa formaţii din şase ţări: Albania, Bulgaria, Italia, Macedonia, Serbia şi România. Festivalul va debuta în după-amiaza acestei zile. Astfel, începând cu ora 17.00, în Piaţa Revoluţiei din Târgu-Jiu se va desfăşura o şedinţă foto la care vor participa...
Începând cu 7 septembrie, elevii din toată ţara vor avea din nou ocazia să îşi afirme potenţialul şi să îşi etaleze talentul la cea de-a 13-a ediţie a consacratului festival de teatru şi cinematografie, Histrioniada Liceenilor, organizat de Consiliul Judeţean al Elevilor Cluj. Timp de 11 ani, Histrioniada a fost un eveniment dedicat exclusiv teatrului, iar începând cu anul trecut,...
Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de şef serviciu – Serviciul financiar contabilitate şi evidenţă contribuabili din cadrul Casei Judeţene de Pensii Gorj. Candidaţii care doresc să participe la concursul organizat în vederea ocupării funcţiei de şef serviciu la Casa de Pensii Gorj trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de...
Cei circa 43.000 de elevi din clasele 0-VIII, precum și preșcolarii din grădinițele de stat și private cu program normal de patru ore din județul Sibiu, vor primi în anul şcolar 2015-2016 pachetul lapte-corn de la o firmă din județul Gorj. Consiliul Județean Sibiu, în calitate de autoritate contractantă, prin intermediul comisiei de evaluare a ofertelor, a desemnat, vineri, ofertantul...
Echipa de baschet a Energiei a revenit la pregătire de șapte zile, iar la sfârșitul acestei săptămâni elevii lui Antonis Constantinides vor avea programat primul joc de verificare. Inițial, oficialii Energiei abordaseră echipa din Craiova pentru un joc pe 22 august, dar trupa din Bănie a anunțat că nu va putea veni pe 22 august, ci pe 26 august, fapt...
Pentru extragerea Loto 6/49 de duminică, 16 august 2015, Loteria Română a pus la bătaie un premiu de peste 3,2 milioane lei, la categoria I. Fabuloasa sumă i-a atras pe gorjeni către agenţiile Loto, mulţi dintre ei trecându-le pragul inclusiv duminică. Pentru extragerea din data de 16 august, La Loto 6/49, la categoria I, se înregistra un report în valoare...
Ieri, în Târgul Auto Succes, sute de oameni au aşteptat cu nerăbdare să-şi audă numele pe scenă. Motivul? A avut loc extragerea tombolei Succes, premiul cel mare pus în joc fiind o maşină Chrysler Crossfire şi o excursie la Mănăstirea Prislop. Fericitul câştigător al maşinii este Gabriel Dănilă, din Bumbeşti Jiu, care a şi fost prezent, ieri, în Târgul...
Campionatele Balcanice de Alergare Montană 2015, disputate în weekendul trecut la Bușteni, au adus în Gorj patru medalii, toate de aur. Școala gorjeană de atletism se dovedește a fi din nou la înălțime. Practic, nu există competiție de fond sau semifond la care să participe alergători gorjeni și aceștia să revină acasă fără medalii. La Campionatul Balcanic de Alergare Montană...
Cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat debutează, astăzi, în toată ţara. La nivelul judeţului nostru, peste 1.500 de candidaţi sunt aşteptaţi să participe la această sesiune a examenului. Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, în perioada 17 – 18 august se va desfăşura evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în perioada 18...
După ce la începutul perioadei de mercato numele lui Paul Anton era rostit împreună cu cel al Stelei, mijlocașul Pandurilor fiind dorit de formația campioană, acum, la sfârșitul perioadei în care se mai pot efectua transferuri, punctul de interes s-a mutat în Rusia. Steaua l-a dorit foarte mult pe Paul Anton, dar negocierile au picat în momentul în care jucătorul,...
Începem o săptămână în care vor avea loc discuţii între partidele parlamentare pe marginea noului Cod Fiscal. Acel Cod Fiscal care-a fost votat odată în Parlament cu o cvasiunanimitate, evident dezbătut în ambele camere ale acestuia. Mai mult, deşi PSD dorea o scădere a TVA de la 24 la 20%, spre a fi votat şi de către PNL –...
În perioada 6 – 14 august, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au acţionat pentru prevenirea comiterii de fapte antisociale, pentru asigurarea unui trafic rutier fluent şi pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie. Cu această ocazie, oamenii legii au aplicat peste 1000 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare totală depăşeşte suma de 320.000 de lei. De asemenea,...
În anul 2015 se împlinesc 10 ani de când Banca Națională a României a adoptat o nouă strategie de politică monetară  - țintirea directă a inflației. Iar, în anul 2014, pentru prima dată după 1990, rata anuală a inflaţiei a coborât sub 1%. Anul trecut, inflaţia anuală a atins un minim istoric de 0,83%, după aproape un sfert de secol...
Un tânăr de 21 de ani, din Gorj, a avut parte de o experienţă neplăcută în timp ce se afla în Tulcea. Acesta a rămas fără două telefoane mobile, după ce a fost jefuit de un adolescent. Ulterior, poliţiştii l-au prins pe autorul furtului, iar gorjeanul şi-a recăpătat telefoanele. În cursul zilei de 13 august, poliţiştii din cadrul Postului de...
Doi bărbaţi din Hunedoara, care au încercat să ajungă acasă trecând munţii, au sfârşit prin a se rătăci şi au avut nevoie de ajutorul jandarmilor şi al poliţiştilor pentru a ajunge în judeţul vecin. În după-amiaza zilei de 15 august, în jurul orei 13.43, Centrul Operaţional al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean “Tudor Vladimirescu” Gorj a primit un apel prin Sistemul...
Echipa de handbal a Energiei va începe sezonul competițional 2015-2016 la mijlocul acestei săptămâni cu un meci cu trofeul pe masă, trupa lui Liviu Andrieș fiind cea care se va opune campioanei Minaur în meciul contând pentru Supercupa României. Partida dintre Energia Târgu-Jiu și Minaur Baia Mare face parte dintr-un spectacol organizat de Federația Română de Handbal, care invită iubitorii...
Luna trecută a fost una cu cheltuieli masive în ceea ce priveşte beneficiarii de diverse prestaţii sociale de la nivelul judeţului nostru. Potrivit unei informări transmise de conducerea Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS), valoarea plăţilor efectuate în luna iulie cu titlu de prestaţii sociale a depăşit suma de peste 7 milioane de lei. Conducerea AJPIS Gorj anunţă...
Doi gorjeni au sunat la 112, după ce au fost jefuiţi de propriile rude. Unul dintre ei şi-a reclamat la Poliţie fratele, iar celălalt nepoata. Săptămâna trecută, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au fost sesizaţi, prin apelul 112, de un bărbat în vârstă de 80 de ani, din comuna Licurici, cu privire la faptul că fratele său,...
Potrivit legii, fiecare angajator din judeţul Gorj are obligaţia de a înfiinţa şi transmite Registrul general de evidenţă a salariaţilor în format electronic (REVISAL), la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) şi de a-l prezenta organelor de control, la solicitarea acestora. Anul acesta, inspectorii de muncă din cadrul ITM Gorj au identificat 47 de cazuri, în care angajatorii nu aveau...
În perioada septembrie – octombrie, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS) va organiza o nouă rundă a concursului de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea Corpului naţional de experţi în management educaţional. La concurs poate participa orice cadru didactic care îndeplineşte cumulativ cinci condiţii: face dovada acumulării a 60 de credite transferabile în cadrul unor programe acreditate de formare în...
După ce Federația Română de Fotbal a încercat să pună ordine în noua ediție de campionat la nivelul ligii a 2-a, mâine, la sediul federației va avea loc întâlnirea pentru stabilirea calendarului și pentru al treilea eșalon al fotbalului românesc. Gorjul a mai pierdut o reprezentantă începând cu ediția de campionat 2015-2016 după ce Știința Turceni s-a desființat. În acest...
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din Slivileşti, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins circulând cu un moped neînmatriculat pe drumurile publice, fără a deţine permis de conducere. Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Mătăsari au identificat zilele în trafic un adolescent în vârstă de 17 ani, din comuna Slivileşti, în timp conducea pe DJ...
După cum ştim, cele trei zile petrecute de scriitorul Octavian Paler în Gorj s-au sfârşit cu bine. Maestrul s-a comportat excelent, a comunicat, a vizitat mănăstiri şi peşteri, peisaje magnifice de munţi milenari, a vizionat piesa de teatru „Steaua fără nume” montată de Nicu V. Ursu la Teatrul Dramatic, Elvira Godeanu”, cu George Drăghescu şi Rodica Gugu în rolurile...
După o perioadă caniculară destul de îndelungată, ploile îşi fac simţită prezenţa. Meteorologii au emis informări de averse şi intensificări ale vântului. Şi temperaturile vor scădea destul de mult. Medicii vin cu recomandări pentru evitarea îmbolnăvirilor. Vara se apropie de sfârşit, iar fenomenele meteorologice dau semnale de instalare a toamnei. Meteorologii au emis chiar o informare valabilă până pe 18...
Bonurile în valoare de 364 de lei emise pe 23 iulie au ieşit, astfel, câştigătoare la a doua extragere lunară a Loteriei bonurilor fiscale. Cererile pentru revendicarea premiilor, în valoare totală de 1 milion de lei, pot fi depuse de mâine la sediile ANAF.
De mâine, liceenii intră în febra examenelor.Luni şi marţi, elevii vor susţine probe orale la Limbile română şi maternă, în timp ce marţi şi miercuri se va desfăşura proba orală la limba străină. Joi şi vineri, elevii vor susţine proba de competenţe digitale. Săptămâna viitoare, candidaţii vor susţine probele scrise.Pe 24 august se va desfăşura proba la Limba şi...
Începând din această seară, până marţi la ora 23:00, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în toată ţara. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor avea şi aspect de vijelie, în noaptea de duminică spre luni, 16/17 august, în Banat şi Oltenia, apoi şi în celelalte regiuni. Ploile vor avea şi caracter...
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au desfăşurat ieri acţiuni pentru prevenirea comiterii de fapte antisociale, asigurarea unui trafic rutier fluent şi prevenirea producerii accidentelor de circulaţie. La acţiunile executate au participat aproximativ 32 de poliţişti din structurile de poliţie rutieră, care au aplicat 74 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 Rep. privind circulaţia pe...
Jandarmii şi poliţiştii din Runcu au intervenit ieri pentru salvarea a doi bărbaţi din Hunedoara, care se rătăciseră în zona muntelui Arcanu din Runcu. Cei doi lucraseră ca îngrijitori de animale la o fermă situată pe Valea Bâlții şi au încercat să ajungă acasă peste munți, dar s-au rătăcit. După ce au fost găsiţi, cei doi bărbaţi au fost...
Dupa o zi de audieri, anchetatorii au decis ca doi dintre agresorii procurorului si politistului sa fie cercetati sub control judiciar, iar cel de-al treilea in stare de libertate. Scandalul a avut loc, in noaptea de vineri spre sambata, intr-un club de fite din municipiul Targu-Jiu.
În perioada 13 - 14 august a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, au desfăşurat acţiuni atât pentru prevenirea comiterii de fapte antisociale, cât şi pentru asigurarea unui trafic rutier fluent şi pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie. Cu această ocazie oamenii legii au aplicat 252 de sancţiuni contravenţionale din care 190 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 Rep....
Un procuror de la Parchetul de pe langa Tribunalul Targu-Jiu, dar si un politist din Rovinari au fost batuti intr-un club de fite din municipiul Targu-Jiu. Dragos Catrinoiu a fost luat la bataie de un client al barului, moment in care politistul i-a sarit in ajutor, dar a primit un pumn direct in fata. Agresorul a fugit, dar...
Liberalii gorjeni vor sa il schimbe pe Laurentiu Chivu din fruntea Primariei Rovinari. Liderii organizatiei politice isi doresc un liberal in fruntea localitatii, mai ales ca au majoritate in Consiliul Local. Chivu face parte din UNPR si a fost numit in functie dupa decesul lui Dorin Filip.
Un bărbat de 30 de ani şi-a pierdut viaţa, în această după-amiază, după ce a fost strivit de un tractor încărcat cu lemne. Tragicul eveniment a avut loc la o exploatare forestieră din Borăscu, fiind un accident de muncă, după cum au confirmat reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj. La ora actuală se fac cercetări în vederea stabilirii circumstanţelor...
În cursul zilei de astăzi, o comisie tehnică din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, însoțită de Ion Călinoiu – președintele Consiliului Județean Gorj, Sorin Arjoca- subprefect al județului Gorj și de reprezentanți ai Poliției Rutiere din județele Gorj și Vâlcea, a efectuat verificări...
Gorjul se află sub avertizare cod galben de caniculă şi disconfort termic până duminică, inclusiv. De luni, însă, vremea se răceşte simţitor şi se instalează ploile. Temperaturile se vor situa în jurul valorii de 25 de grade Celsius, iar candităţile de precipitaţii anunţate vor fi însemnate. Soarele îşi va face din nou apariţie începând de joi, dar temperaturile nu...
Două avertizări cod galben şi portocaliu au fost emise, recent, de meteorologi. Se anunţă un val de căldură persistent şi disconfort termic accentuat, Gorjul fiind sub cod galben atât sâmbătă, cât şi duminică. Sâmbătă, 15 august, în Maramureş, Crişana, Banat, Oltenia, vestul Transilvaniei şi în sudul Munteniei, vremea se va menţine caniculară, cu temperaturi maxime ce vor atinge frecvent...
După o vară caniculară, meteorologii nu au veşti prea bune nici pentru lunile de toamnă. Potrivit prognozelor, în acest an vom avea parte de o toamnă lungă şi fierbinte. În septembrie, cantităţile de precipitaţii vor avea o tendinţă spre deficit, iar temperaturile vor fi peste cele normale climatologice. Octombrie va fi o lună călduroasă, însă ploile îşi vor face...
Extragerea bonurilor fiscale câştigătoare penru luna iulie se va efectua duminică, 16 august, de la ora 20:10, în studioul TV al Loteriei Române, fondul de premiere fiind de 1 milion de lei, pentru maxim 100 de câştigători, care vor fi desemnaţi în urma altei extrageri dacă se depăşeşte numărul.Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul ministerului, al Agenţiei Naţionale...
Temperaturile revin la normal în judeţul nostru. Cu toate acestea, meteorologii au emis o avertizare de caniculă valabilă în Banat, Crişana, Maramureş, vestul Transilvaniei, vestul şi sudul Oltenei şi sud-vestul Munteniei, unde temperaturile maxime vor atinge din nou 35....37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş,...
Social-democratul Ion Poenaru, preşedintele Obştei Peştişani, a demisionat, la începutul acestei săptămâni, din Consiliul de Administraţie(CA) al Liceului “Constantin Brâncuşi” din localitate, în semn de protest faţă de lipsa de reacţie a conducerii acestui organism de a se preocupa de una dintre problemele stringente ale şcolii. Mai exact, Poenaru a solicitat, în mai multe rânduri, la şedinţele de CA,...
Serviciul de Control în Sănătate Publică, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, a suspendat activitatea Centrului de Permanenţă din Samarineşti, începând cu data de 1 iunie, până la remedierea deficienţelor constatate. Totodată, medicul coordonator al centrului a fost sancţionat cu 1.000 de lei. Reprezentanţii DSP Gorj confirmă că activitatea acestui centru este încă suspendată. Din cele 18 centre...
Mii de persoane din toată țara, nu doar din Gorj, sunt așteptate la sfârșitul acestei săptămâni la Tismana, unde mănăstirea din localitate își serbează hramul, prilejuit de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Edilul orașului, Marian Slivilescu, spune că pregătirile sunt în toi, sărbătoarea fiind una tradițională, la care anul acesta ar putea participa și guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu. Primarul...
Angajaţii din minerit ai Complexului Energetic Oltenia (CEO) au primit, joi, cu ocazia Zilei Minerului, tichete cadou în valoare de 700 de lei. Bonurile valorice sunt prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, urmând ca minerii să beneficieze şi de o zi liberă în data de 4 decembrie. De asemenea, angajaţii societăţii au parte şi de sporuri pentru zilele de...
Fosta șefă a Direcției Publice de Protecție Socială din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, Teodora Ciobanu, se poate plimba de acum încolo pe oriunde în România, după ce, ieri, magistrații Curții de Apel Craiova i-au admis contestația depusă la decizia Tribunalului Gorj prin care i se prelungea arestul la domiciliu până în toamnă. Măsura respectivă a fost înlocuită pentru 60 de...
Alin Văcaru l-a desemnat, joi, prin ordin pe viceprimarul oraşului Rovinari, Laurenţiu Chivu, să ocupe funcţia de primar interimar al localităţii, înlocuindu-l pe Dorin Filip, decedat la sfârşitul săptămânii trecute. Reprezentanţii instituţiei au trimis o informare către Ministerul Afacerilor Interne şi către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la faptul că la Rovinari postul de primar este vacant înainte de...
Complexul Energetic Oltenia (CEO) a anunţat, ieri, prin intermediul unui comunicat de presă faptul că vor continua verificările cu aparatul etilotest, în rândul personalului. CEO răspunde astfel faptului că societatea a fost amendată, marţi, cu suma de 7.000 de lei de către inspectorii de muncă, în urma finalizării expertizei în cazul unui accident mortal de muncă din luna mai,...
Pandurii a sperat la trei puncte de la Chiajna, dar s-a întors cu trei goluri încasate după o serie de gafe ce au îngenunchiat echipa gorjeană. A doua înfrângere a sezonului vine la același scor, 3-0, cu care Pandurii a pierdut și meciul cu Steaua. Sub ochii selecționerului, junele Iordănescu a început meciul cu Concordia cu Anton și Nistor pe...
Încă de la începutul verii, inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj au demarat verificările specifice la ştrandurile şi piscinele din judeţ. Potrivit Elenei Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP, până în prezent nu s-a aplicat nicio sancţiune, nefiind depistate nereguli. Sezonul estival se apropie de final, dar temperaturile sunt încă destul de ridicate, astfel că tot mai multe persoane...
Denumirea ştiinţifică: Plantago lanceolata. Denumiri populare: inima oii, limba broaştei. Prezentare. Încă din vechime, pătlagina face parte dintre plantele medicinale renumite. Creşte de la câmpie până în zona de munte, fiind accesibilă tuturor şi folositoare tuturor. Face parte din familia plantaginaceelor. Pătlagina poate fi întâlnită chiar şi pe terenurile bătătorite, uscate, tari, fiind o plantă foarte rezistentă. Ea este o plantă...
Spitalul Orăşenesc Turceni organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante, de îngrijitor curățenie. Anunţul a fost publicat, termenul de depunere a dosarelor fiind 27 august. Concursul se desfăşoară la începutul lunii septembrie. La Spitalul Orăşenesc Turceni continuă seria angajărilor, echipa managerială făcând tot posibilul să asigure personalul necesar în vederea acoperirii solicitărilor...
Programul de vizită al aparţinătorilor pacienţilor internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu a stârnit un val de nemulţumiri în rândul cetăţenilor. Conducerea unităţii susţine, însă, că la mijloc este o neînţelegere, directorul medical subliniind că nu se restricţionează accesul nimănui în spital. După ce au apărut în presă informaţii privind impunerea unui program de vizite la SJU în...
Înaintea Duminicii a 11-a după Rusalii, sâmbătă, 15 august 2015, avem praznicul împărătesc Adormirea Maicii Domnului, pentru a ne împărtăși credința că Sfânta Fecioară a fost ridicată cu trupul curat și nestricăcios la cer, ca și dumnezeiescul ei Fiu, ceea ce ne confirmă faptul că Sfânta Sfintelor și mijlocitoarea creștinilor înaintea tronului ceresc s-a mutat din această viaţă pământească...
Sâmbătă, 15 august, este sărbătorită Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare religioasă cunoscută ca Sfânta Maria Mare sau Sântamaria. Peste 46.000 de cetăţeni din judeţul nostru îşi serbează onomastica în această zi, cele mai multe persoane purtând numele Maria. Anual, la data de 15 august se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, considerată ziua care desparte lunile călduroase de cele reci. Tot pe 15...
Absolvenţii „Şcolii Medii Tehnice Financiare” Tg-Jiu, promoţia iunie 1955, cei în viaţă (86 de colegi) şi-au dat întâlnire după 60 de ani pe data de 27 iunie 2015, în localul fostei unităţi de învăţământ, în prezent Colegiul Comercial „Virgil Madgearu”. La întâlnirea din acest an au răspuns prezent 40 de colegi, primiţi cu multă căldură de către domnul profesor dr....
După ce, timp de câteva luni, numărul beneficiarilor de lapte praf a crescut constant, în august se înregistrează o scădere. Astfel, dacă luna trecută au fost 181 de beneficiari, acum sunt doar 172. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj are suficiente doze de lapte praf, astfel încât nu se pune problema să nu fie onorate toate solicitările. În ultima perioadă,...
În cursul anului 2015 se aniversează 140 de ani de la înfiinţarea primului teatru din Târgu-Jiu, fondat din iniţiativa avocatului Francisc Milescu, stabilit la Târgu-Jiu în anul 1869. Scena acestuia avea să găzduiască reprezentaţii teatrale ale unor trupe locale, precum şi pe cele ale unor trupe aflate în turneu. Totodată, în sala teatrului avea să se producă prima proiecţie...
Un tânăr de 24 de ani, din Târgu-Jiu, a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova, după ce a fost bătut de un alt bărbat şi lăsat să zacă în stradă. Un târgujian l-a văzut pe tânăr căzut în stradă şi a sunat la 112. “La data de 13 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost...
Energia a intrat în linie dreaptă cu pregătirea noului sezon, unul pe care-l va începe cu un meci de cinci stele, un joc cu un trofeu pe masă, Supercupa României. Ultimele reglaje înaintea meciului contra campioanei României, Minaur Baia Mare, au fost făcute de antrenorul Liviu Andrieș în două partide contra sârbilor de la Radnicki Kraguevac. Meciurile s-au dovedit a...
În scurt timp se fac două luni de când Ion Măruţă, preşedintele Sindicatului “Sănătatea” Gorj, a făcut demersuri pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă salariaţii Spitalului Motru. În ciuda timpului trecut, Măruţă încă aşteaptă un răspuns de la autorităţile motrene vizavi de problemele sesizate de el. Liderul sindical susţine că urmează să se adreseze instanţei de judecată pentru...
Pentru prevenirea evenimentelor în perioada sezonului estival, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au organizat şi desfăşurat zilele trecute o serie de activităţi informativ preventive în mediul rural, în colaborare cu primăriile din localitate, pentru prevenirea delincvenţei juvenile şi victimizarea minorilor, prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului, prevenirea accidentelor rutiere. În acest sens au fost organizate întâlniri cu cetăţenii...
Dacă Minerul Motru a părăsit Cupa României după meciul din faza a III-a, cealaltă echipă din Gorj ce a evoluat în această fază va continua lupta în această competiție, Pandurii II reușind să se impună pe final de joc în confruntarea cu Șoimul Băița. Meciul disputat la Crăciunești a debutat abrupt pentru micii panduri, echipa gazdă deschizând scorul după nici...
Un şofer din oraşul Turceni este cercetat de oamenii legii, după ce a avariat o maşină parcată, iar apoi a refuzat să sufle în etilotest sau să-i fie recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cursul zilei de 12 august, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat, din localitate, cu privire...
„Seceta a ucis orice boare de vânt / Soarele s-a topit şi a curs pe pământ” pare să spună peisajul întâlnit în drumul meu spre Cheile Şuşiţei Verzi din nordul spaţiului gorjean. Mai zilele trecute având drum am tras o tură cu toată canicula de afară prin acele locuri pentru a vedea cum mai evoluează lucrurile prin zonă în...
Eficienţa medicamentelor scade sau se pierde cu totul, dacă acestea sunt ţinute în căldură. Specialiştii în sănătate atrag atenţia că orice medicament poate deveni periculos dacă nu este păstrat conform indicaţiilor din prospect. Temperaturile caniculare din ultima perioadă le-au dat bătăi de cap oamenilor. Unii dintre aceştia au constatat că medicamentele pe care le aveau nu mai sunt la fel...
În sezonul cald ce poate fi mai gustos decât un preparat care nu necesită coacere? Prăjitura Regală este gata în 15 minute şi se prepară foarte uşor. Ingrediente (pentru 8 porţii): 20 biscuiţi cu cacao (sau biscuiţi Oreo) 2 linguri unt, la temperatura camerei 1 pachet (250 g) cremă de brânză ½ ceaşcă unt de arahide 1 ½ ceaşcă zahăr 500 g frişcă 15-20 bomboane cu unt...
Gorjenii care vor să lucreze în Germania pot opta acum pentru unul dintre zecile de locuri de muncă oferite de mai mulţi angajatori din ţara respectivă. EURES România dispune de 85 de posturi pentru muncitorii calificaţi în diverse meserii, care doresc să lucreze în Germania, pentru ocuparea cărora se va organiza selecţie la Sighișoara în luna octombrie 2015. Angajatorii germani...
Criza de la CSU Craiova se adâncește, startul ratat de sezon continuă, iar după două rezultate care dădeau speranțe fanilor craioveni, trupa condusă de Săndoi și Cîrțu a înregistrat un nou eșec. Înfrângerea de pe teren propriu în fața Viitorului lui Gică Hagi l-a făcut pe antrenorul Emil Săndoi să aibă mai multe cuvinte de laudă pentru adversari decât...
Aceste frământări se agită pentru că democraţia, deşi presupusă singura formă de conducere intrinsecă justă, cu toate acestea nu a realizat toate speranţele ce masele şi le-a pus în ea. Se uită un fapt, de care nu vrea să se ţină seama; de psihologia individului, de egoismul lui, de persoana lui. E lesne de a oferi pentru un timp viaţa holocaustă...
Ca şi cum nu ar fi suficient de grea povara unei, hai să-i zicem, crize de politicieni adevăraţi – o secetă de personalităţi în domeniul politicii româneşti fiind evidentă – ne-a mai pocnit acolo unde ne doare cel mai rău şi seceta din agricultură. Iar agricultura este aceea care ne-a scos din mari încurcături mai anii trecuţi, când România exporta...