Teodora Ciobanu, pusă sub control judiciar

739

Fosta șefă a Direcției Publice de Protecție Socială din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, Teodora Ciobanu, se poate plimba de acum încolo pe oriunde în România, după ce, ieri, magistrații Curții de Apel Craiova i-au admis contestația depusă la decizia Tribunalului Gorj prin care i se prelungea arestul la domiciliu până în toamnă. Măsura respectivă a fost înlocuită pentru 60 de zile cu cea a controlului judiciar, în această perioadă Ciobanu trebuind să fie permanent la dispoziția autorităților judiciare, dar și să îndeplinească o serie de condiții, printre care și aceea de a nu lua legătura cu martorii și celelalte părți din dosar.
“Să nu se apropie de martorii Taşcău Nicolae, Taşcău Elena, Măruţă Mihaela, Manasia Alina Rodica, Manasia Dorinel, Bojincă Constantin Cosmin, Bojincă Laura, Taşcău Maria-Janina, Jugravu Nicoleta-Simona, Gridan Ioana, Ridichie Adina-Ramona, Calotă Camelia-Elena, Băltăreţu Diana-Cornelia, Ruszkovan Carmen, Piluţă Nela-Graţiela, Bălţoi Luminiţa, Viezure Dumitru, Jianu Laura, Geamănu Gabriela, Gogan Gabriel, Hoadrea Floarea, Jianu Laura, Şişiroi Lina-Elena, Angheloiu Maria, Mareşi Emilia, Toader Diana –Alice-Alina, Creţan Minodora-Maria, Calotă Anca-Mihaela, Tomoială Rodica, Popescu Adriana, Grecu Maria-Camelia, Păunescu Loredana-Claudia şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale”, a decis instanța, care îi interzice fostei directoare și să exercite vreo funcţie în cadrul Direcţiei Publice de Protecţie Socială Târgu-Jiu.
Teodora Ciobanu a fost trimisă în judecată și acuzată de fapte de corupție după ce procurorii DNA au reținut-o și arestat-o preventiv pentru câteva zile într-un dosar în care fosta directoare e acuzată că își promova subordonații sau făcea angajările contra unor sume de bani. Procesul acesteia este pe rolul Tribunalului Gorj, audierile urmând să înceapă după vacanța de vară a magistraților.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here