Salariul minim ar putea crește din iulie

917

Salariul minim pe economie ar putea să crească de la 1 iulie 2024, dar la pachet va elimina și o facilitate care le lăsa salariaților mai mulți bani în buzunar, conform unor surse guvernamentale, citate de Romania TV.

Guvernul începe negocieri cu sindicatele li patronatele pentru majorarea salariului minim. Cresterea s-ar putea aplica de la 1 iulie, însă patronatele spun ca nu pot sustine aceasta creştere. La finalul anului trecut, salariul minim a crescut cu 300 de lei și din iunie Guvernul ar vrea să-l crească cu încă 400 de lei. PSD ar vrea ca salariul minim să ajungă la 4.100 de lei.

Odată cu creșterea salariului minim, Guvernul va elimina netaxarea celor 200 de lei din salariu. Măsura introdusă de la începutul acestui an prevede că pentru salariații cu salariu sub 4.000 de lei, o parte de 200 de lei din salariu este neimpozabilă și angajații nu plătesc niciun fel de taxe sau contribuții pentru această parte din salariu.

Odată aplicată regula salariului minim european, de la 1 ianuarie 2025, salariul minim brut în România ar urma să ajungă la 4.100 de lei, adică jumătate din salariul mediu brut pe ţară, care, potrivit estimărilor, ar urma să fie de 8.200 de lei. Implementarea salariului minim european va asigura că veniturile salariale vor crește în mod constant, în concordanță cu salariul mediu brut pe țară. Această măsură va aduce beneficii deosebite angajaților din sectorul privat, unde se găsește cel mai mare număr de salariați la nivel minim.

Salariul minim european va aduce și un alt avantaj major: asigurarea unor salarii mai bune chiar și pentru cei fără calificare, începând cu prima zi de muncă. Astfel, se va elimina perspectiva unor pensii reduse pentru viitorii pensionari, oferindu-le un nivel de trai mai bun după ieșirea de pe piața muncii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.