Târgu Jiu: Explozie într-un apartament, azi-noapte! Femeie în stare foarte gravă

1535

În perioada 30 aprilie – 6 mai 2024, ISU Gorj a fost solicitat să intervină la 128 de situații de urgență, astfel:
– 102 misiuni de acordare a primului ajutor calificat prin 7 echipaje SMURD operaționalizate la nivelul județului Gorj;
– 3 incendii izbucnite la locuințe;
– 10 intervenții pentru asigurare măsuri de protecție specificice în cazul producerii evenimentelor rutiere;
– 8 misiuni pentru asigurare măsuri de prevenire la lăcașurile de cult;
– 1 misiune pentru salvarea unui animal;
– 1 alarmă falsă;
– 3 alte intervenții.

”Din păcate, o altă situație de urgență gravă s-a produs în această dimineată, în jurul orei 02:30, atunci când am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de o explozie, urmată de un incendiu la un apartament situat la etajul 3 al unui bloc de pe strada Păcii din municipiul Tg-Jiu.
La fața locului au fost direcționate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoplatformă pentru lucru la înalțimi și un echipaj SMURD din cadrul unității noastre, precum și un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj.
Din păcate, în interiorul imobilului a fost gasită o persoana de sex feminin în vârstă de 73 de ani, în stare de inconstiență, cu arsuri pe o suprafață mare a corpului.
Femeia a fost preluată de echipajul medical în stare foarte gravă și transportată la unitatea de primiri urgențe a spitalului din Tg-Jiu.
Incendiul a fost localizat și lichidat rapid de colegii noștri evitându-se propagarea la alte locuințe. Preventiv, au fost evacuate două persoane de la etajul superior, neimpunându-se evacuarea tuturor locatarilor din bloc.
Cauza probabilă de producere a exploziei urmată de incendiu o reprezintă o acumulare de gaze provenită de la aragazul din bucătaria imobilului”, a transmis azi, ISU Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.