Motto:
“Oprește trecerea. Știu că unde nu este moarte,
nu e nici iubire, – și totuși, te rog: oprește, Doamne,
ceasornicul cu care ne măsuri destrămarea.”
Lucian Blaga
“Mamă-nimicul, marele! Spaima de marele
Îmi cutremură noapte de noapte grădina.
Mamă, tu ai fost odatʹ mormântul meu.
De ce îmi e așa de teamă – mamă – să părăsesc iară lumina?”
Lucian Blaga, “Din adânc”
“Apoi ca frunza cobori. Și țărâna
ți-o tragi peste ochi
ca o gravă pleoapă.
Mumele sfintele-
luminile mii,
mume sub glii
îți iau în primire cuvintele.
Încă o dată te adapă.”
Lucian Blaga, “Epitaf”.
Despre etiologia și diagnosticul bolii și morții poetului Lucian Blaga aflăm prețioase și indubitabile informații din valoroasa carte scrisă de Bazil Gruia cu titlul “Blaga inedit – efigii documentare”, volumul II, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981. Același autor, prieten cu Blaga, mai dăduse publicității și lucrarea “Blaga inedit, amintiri și documente”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1974. Devotatul autor, mai întâi s-a adresat doctorului Mihai Iubu, care publicase articolul “O coborâre lentă spre neființă” în “Tribuna” nr. 20/1975, apoi și medicilor curanți, oameni din elita medicală clujeană, cu recunoaștere europeană. Sunt medici care l-au tratat pe Lucian Blaga în cele 158 de zile de spitalizare: academician profesor doctor docent Aurel Moga, profesor doctor docent Ștefan Hărăguș și profesor doctor docent Aron Faur.
Acești medici celebri l-au cunoscut pe acest colos al culturii românești, “aplecat peste întrebările lumii”, înainte de îmbolnăvirea sa, având bune relații, de aceea, împărtășesc lui Bazil Gruia atât opiniile lor de ordin medical cât și frumoase amintiri din unele momente petrecute alături de autorul “Nebănuitelor trepte”. Medicul Mihai Iubu, doctor în științe medicale, face referiri doar pe marginea diagnosticului bolii lui Blaga. Medicii curanți au ezitat inițial să-și formuleze opiniile privind boala poetului datorită jurământului hipocratic, dar, văzând că există un interes public, în urma consimțământului familiei, au dat curs acestora.
Profesorul doctor docent Ștefan Hărăguș l-a cunoscut pe Blaga nu numai ca poet și filosof, dar și ca om. A evidențiat capacitatea lui Blaga de a crea cuvinte sau de a le da sensuri noi, prin asocieri nemaiîntâlnite. Faptul că nu intervenea în anumite conversații, refuzul acestui taciturn reprezenta semnalul unei dezaprobări. La o discuție cu Bazil Gruia, venind vorba despre celebrul vers “Lucian Blaga e mut ca o lebădă”, după ce i-a spus că “Doar nici Einstein n-a vorbit până la 3 ani”, a continuat: “Nu bănuiam însă când l-am scris că peste ani va mai primi o semnificație. Acum chiar că sunt mut!” – a adăugat în glumă. Blaga făcea aluzie la faptul că nu i se permitea să mai publice. “Să se mai spună că poeții n-au și al șaselea simț, cel premonitor!” – a continuat poetul. Deși boala, în fază terminală, îi provoacă dureri acerbe, afirmă medicul Ștefan Hărăguș, le suporta cu stoicism, fără a se exterioriza.
Același medic vorbește despre adânca durere a lui Blaga când a aflat de acuzațiile abjecte și nedrepte ale lui Beniuc la adresa activității sale și mai ales la adresa tatălui său, preotul din Lancrăm, Isidor Blaga, un om superior intelectualicește. De asemenea, arată cum l-a cunoscut pe ministrul Nicolae Titulescu la Berna despre care a spus: “Da, Titulescu este cea mai strălucită inteligență ce am întâlnit-o în viață.” O altă întâmplare, spune medicul, datează, de pe vremea când se afla la Lisabona, în Portugalia, în calitate de ministru plenipotențiar. Când a intrat pentru prima dată în restaurantul hotelului unde locuia, orchestra prevenită de prezența oaspetelui demnitar, a cântat romanța arhicunoscută în Ardeal, “O, nu mă abandona”, compusă de vărul lui Blaga, compozitorul Augustin Bena.
În timp ce pe doamna doctor Hărăguș a onorat-o cu un exemplar din “Faust”, profesorului Hărăguș i-a dăruit un Lessing cu dedicație: “Doctorului meu, Ștefan Hărăguș, omului excepțional și distinsului om de știință și tot atât de mult prietenului meu”, Cluj, 01 ianuarie 1961, Lucian Blaga.
La fel, profesor doctor docent Aron Faur își amintește de clipele petrecute în compania lui Blaga în excursiile de pe Valea Drăganului, de asemenea, s-a numărat printre invitații săi în Lancrăm, când poetul a împlinit 62 de ani, timp în care le-a vorbit oaspeților despre copilăria sa pe meleagurile natale, bogate în tradiții, datini și obiceiuri. Acestui medic i-a dăruit poezia ,,Părinţii”, inedită, scrisă în 1953, copiată după manuscris pentru prietenul său, Aron Faur în timpul unei vizite în Lancrăm, la 8 iunie 1957. După ce face comentarii legate de boala lui Blaga, medicul Aron Faur conchide: “Lucian Blaga a rămas mare și nemuritor nu numai prin opera sa, ci și prin voința sa de fier și echilibrul său spiritual și sufletesc care a învins durerea.”
La solicitarea lui Bazil Gruia, academicianul Aurel Moga, mutat între timp la București, îi trimite o scrisoare prin care spune că este la curent cu cele scrise de doctorul Iubu în “Tribuna” și “Flacăra” despre boala lui Blaga. Mai întâi medicul îi comunică niște amintiri despre Lucian Blaga, pe care l-a cunoscut la Sibiu, în anii războiului. Apropo, Lucian Blaga, un adversar al războiului, repeta lozinca lui Leonardo da Vinci: ”Războiul-cea mai bestială dintre toate absurditățile.” Academicianul amintește de frecventele întâlniri în casa profesorului Leon Daniello, de revelionul petrecut împreună și de excursia de la Cetatea dacică condusă de C. Daicoviciu. La finalul acestei scrisori, academicianul Aurel Moga face referiri, în câteva cuvinte, cu privire la boala lui Lucian Blaga. Medicii curanți au stabilit diagnosticul de neoplasm, fără însă a putea preciza “inter-vitam” locul de formare și declanșare a tumorii maligne.
După efectuarea autopsiei din 6 mai 1961, ziua sucombării lui Blaga, la care a fost de față profesor universitar doctor docent Augustin Mureșan, în calitate de șef al Catedrei de Anatomie patologică, asistat de academician Aurel Moga, profesor universitar doctor docent Hărăguș și alți medici din Clinica I Medicală-, în protocol, s-a stabilit diagnosticul: neoplasm bronșic cu metastaze vertebrale suprarenaliene și ganglionare. Boala aflată în faza terminală, cu metastaze multiple, prin urmare, sub aspect terapeutic nu se mai putea face nimic decât alinarea suferințelor. Profesorul universitar doctor docent Ștefan Hărăguș amintește și de visul lui Blaga, cu 48 de ore înainte de deces: Lucian Blaga se plimba într-un cimitir, discutând cu Bazil Munteanu. Acesta îi înmânează o cheie pentru a deschide poarta cimitirului unde amândoi erau închiși. Apoi Bazil Munteanu dispare, Lucian Blaga, singur în cimitir cu cheia pierdută. Povestind visul, Lucian Blaga adaugă: “Bazil Munteanu a făcut totul pentru a mă salva, dar am rămas singur în cimitir… Mă duc… (4 mai 1961)”. La 6 mai 1961, Lucian Blaga se stinge în brațele soției, Cornelia Blaga. Din această bogată documentație, s-a ajuns la concluzia că Blaga a sucombat de aceeași gravă maladie ereditară, tuberculoza, pe fondul căreia s-a instalat tumora malignă. T.B.C. cancerizat. După moartea fratelui Lionel, Blaga a scris o scrisoare Letiției, în care spune: “O ereditate cumplită apasă pe steaua noastră.”
“Sunt ostenit ca drumul și uscat ca praful” este versul de la începutul poeziei “Grădiște”. Acest vers are o semnificație aparte pentru ultimii ani din viața lui Blaga.
Începând cu 1957, Blaga venea în repetate rânduri în Lancrămul său natal. Ori de câte ori venea să-și viziteze satul copilăriei sale, se plimba prin grădina cimitirului. Sunt semnificative versurile din poezia “Izvorul”: “Numai în Lancrăm subt răzor / rămas-a firav un izvor.” “De-a lungul anilor în șir, / de câte ori în sat mă-ntorc, / mă duc să-l văd. E ca un fir, / pe care Parcele îl torc”. Parce-zeițe romane ale destinului, corespund Moirelor din mitologia greacă. Cu această ocazie, și-a exprimat dorința către preotul Ioan Lașiță să fie înmormântat lângă moșul Simion, preot în Lancrăm până în 1870, de la care moșteneau casa părintească, veche și masivă. Între Lucian Blaga și preotul Ioan Lașiță, erau relații de prietenie și de rudenie. Blaga era văr de-al doilea cu tatăl preotului. Mergând cu elevii într-o excursie, am vizitat și Lancrămul. Preotul Ioan Lașiță ne-a arătat un exemplar din tragedia “Faust” de Goethe, tradusă în românește de Blaga, cu următoarea dedicație: “Familiei Ioan Lașiță, cu mare dragoste și prietenie”, Lucian Blaga, 8 iunie 1957.
Deși în viața sa sentimentală a mângâiat mai multe muze, prezențe feminine frumoase și cultivate, Lucian Blaga s-a stins pe 6 mai 1961 în brațele soției sale, Cornelia, o femeie înțeleaptă, mai rar întâlnită în viață, pornind de la convingerea că arta, creația, e mai presus decât morala conjugală.
Trupul neînsuflețit al poetului a fost depus mai întâi la Capela Clinicilor din Cluj, timp de două zile, unde putea intra orcine. I-au adus un ultim omagiu prieteni și admiratori ai operei sale. Apoi a fost depus la catafalcul de la Casa Universitarilor. Au mai făcut de gardă la căpătâiul defunctului membri ai Filialei din Cluj a Uniunii Scriitorilor, numeroși oameni de cultură, profesori universitari. N-a lipsit nici venerabilul Ion Agârbiceanu. Au ținut necrologuri Aurel Rău, din partea Uniunii Scriitorilor, și academicianul filosof D.D. Roșca.
În ziua de 9 mai 1961, sicriul cu trupul neînsuflețit al poetului a fost transportat de la Cluj la Lancrăm într-un camion, care s-a oprit în fața bisericii. Era o dorință împlinită a lui Lucian Blaga. La dorința familiei, racla defunctului a fost așezată în biserică, unde preoții Ioan Lașiță și Virgil Văidean din Petrești au ținut slujba înmormântării după rânduielile ortodoxe. De la Cluj au participat aproximativ 100 de persoane, printre care s-au aflat: familia doctorului Leon Daniello, D.D. Roșca, Veturia Goga, iar de la Sibiu Onisifor Ghibu. Din Lancrăm, Sebeș și din împrejurimi au participat aproximativ 500 de persoane. Pentru singurul necrolog ținut de preotul Ioan Lașiță, producător de emoții și de lacrimi, a fost felicitat de mai mulți participanți și în deosebi de Onisifor Ghibu, care, adresându-i-se preotului Ioan Lașiță, i-a spus: “Părinte, să pui manuscrisul cuvântării în arhiva parohială, ca document istoric.”
Respectând un ritual funerar păstrat de veacuri în Lancrăm, 40 de persoane, fete și băieți tineri, tineri căsătoriți, au cântat “Viersul” la înmormântarea lui Lucian Blaga, plăsmuit de țăranul din Lancrăm, Ioan David. Format din 31 de strofe,“Viersul” cuprinde “iertăciunile” obișnuite în astfel de ocazii ale celui ce trece în lumea de dincolo, apoi aspecte din viața și opera lui Lucian Blaga. “Viersul” cântat de cele 40 de persoane ne duce cu gândul la “Corul” din tragedia antică.
VIERS
cântat la înmormântarea lui Lucian Blaga
1. Ca un limpede izvor
Înspre mare călător,
Izvorât în vârf de munte
Ce-şi adună ape multe,
2. Şi cu ele strânse-vale
Printre stânci îşi face cale
Pătrunzând multe hotare
Se schimbă-ntr-o apă mare.
3. Cu apele laolaltă
Înspre marea spumegată
Îşi îndreaptă cursul său
Călătorul tot mereu.
4. După ce-a intrat în mare
Prin acea mare-ntâmplare
Se schimbă în nor de apă,
Câmpul din nou îl adapă.
5. Făcând să crească noi grâne
Ce vor da viaţă-n lume.
Să răsară noi izvoare
Pentru timpuri viitoare.
6. Brazi înalţi, din munţii mari,
Codrul cu-ai săi lăutari,
Toate le va creşte-n soare
Ploaia binefăcătoare.
7. Pot să spun c-asemenea
Fost-a şi viaţa mea:
Hotărâtă de-a mea soartă,
Frământată, zbuciumată.
8. Mic copil născut în sat,
De necazuri frământat
Cresc cu fraţii mei iubiţi
Lângă scumpii mei părinţi.
9. Şcoala-ncep a învăţa
Cu prieteni de seama mea
În sătucul meu iubit
Ce din lacrimi e urzit.
10. Apoi dacă cresc mai mare
Se îndreaptă a mea cale
Înspre-a lumii noi cărări,
Şi cu visuri spre noi zări.
11. Şi încep ca să străbat
Spre tărâmul celălalt
Cercetând tainele vieţii
În puterea tinereţii.
12. Viaţa-ntreagă-ncep s-o cânt,
Versurile-mi vin pe rând.
Viaţa îmi surâde mie
În cântec şi poezie.
13. Şi-mi cere din an în an
Tinerescul meu elan,
Noi cărări ca să străbat
Şi ce-am strâns din nou să-mpart.
14. La cei tineri poezie,
La vârstnici filozofie.
Celor cu virtute tare
Las întreaga mea lucrare.
15. Iată-mă-s trecut prin viaţă,
Nori negri mi-apar în faţă,
Trupul meu e obosit,
Se-ndreaptă către sfârşit.
16. Căci o boală nemiloasă
Îşi face o nouă casă,
Trupu-ncet mi-l istoveşte
Şi sfârşitu-mi prevesteşte.
17. Plec cu sufletu-mpăcat
Că tot darul mi l-am dat.
Pentru ţară şi popor,
Pentru pacea tuturor.
18. Dar mi-e foarte greu să plec,
Cu vederea ca să trec
Pe a mea soţie dragă,
Soră bună viaţa-ntreagă.
19. Tu mi-ai fost din tinereţe
În bucurii şi tristeţe
Credincioasă întru toate
Pîn’ la ceasul meu de moarte.
20. Ah, iubita mea soţie
Dac-aşa mi-a fost scris mie!
Vin’ cu părere de rău
Şi-ţi petrece soţul tău.
21. Scumpă fiică, giner’ drag
Azi când trec al vieţii prag
Înspre voi mi-ndrept privire
Cu o caldă mulţumire.
22. Îngrijiţi pe-a voastră mamă
La toate să băgaţi seamă
Căci doar voi i-aţi mai rămas
Mângâiere la necaz.
23. Şi acum iubiţii mei
Adunaţi-vă tustrei,
Mâna dreaptă-mi sărutaţi,
Din inimă mă iertaţi.
24. Voi rude apropiate
De aici şi de departe
Sosiţi la înmormântare,
Daţi-mi ultima iertare.
25. Prieteni buni şi cunoscuţi
Astăzi veniţi cât mai mulţi
Despărţirea să mi-o daţi,
Din inimă mă iertaţi.
26. O, voi iubiţi consăteni,
Scumpii mei de lăncrănjeni
Lângă mine v-adunaţi
Şi cu toţii mă iertaţi.
27. O iubite satul meu….
A venit şi rândul tău
Să-mi primeşti trupul trudit
La izvorul adormit.
28. Trupul să-mi înmormântezi,
Sufletul să mi-l păstrezi
Ca să-l duci din tată-n fiu
Veşnic să rămână viu.
29. Că mi-ai fost atât de drag
Din al tinereţii prag.
Te-am cântat cu-atâta jale
Satul meu de lăcrămioare.
30. Că eşti sat cu vechi renume,
Ce-ai dat din vremuri străbune
Fii iubiţi pentru popor
Şi lumină tuturor.
31. Azi primesc al tău pământ,
Răsadul de nou mormânt.
Iar pe el să-mi sădiţi flori,
Iedere şi lăcrămiori.
Amintindu-şi de acest moment ceremonios, preotul Ioan Laşiţă a spus:
,,De piatră să fi fost şi tot scăpai o lacrimă”.
“Pământul a inspirat adânc și l-a înghițit” (Elena Daniello, ultima sa muză din anii cei mai grei din viața lui Lucian Blaga). “Acesta-i drumul tău, mi-au zis părinții,/ pornești din văi ș-ajungi în slava minții!”
Poezia “Din adânc”, prezentată de noi în mottoul de mai sus, în care Blaga consideră spaima “marii treceri”, când neființa în care intrăm prin moarte este deopotrivă cu existența în pântecele materne, în viziunea lui Tudor Vianu “e una din cele mai pătrunzătoare care s-au scris vreodată în lirica noastră.”
După ce a bătut atâtea drumuri ostenite prin țări europene, la studii sau în misiuni diplomatice, și prin universul cunoașterii și al creației, poetul, filosoful, prozatorul, dramaturgul şi traducătorul Lucian Blaga, o mândrie națională și a Lancrămului, prin moarte, îndeplinindu-i-se dorința, a revenit “la obârșie, la izvor”, în satul care l-a adus pe lume în ziua de ”9 mai 1895”, fiind și titlul poeziei: “Sat al meu, ce porți în nume/sunetele lacrimei,/ la chemări adânci de mume/ în cea noapte te-am ales/ca prag de lume/ și potecă patimei./Spre tine cine m-a-ndrumat/din străfund de veac,/în tine cine m-a chemat/fie binecuvântat,/ sat de lacrimi fără leac.”
Pământul l-a chemat în aceeași zi și în aceeași lună cu data nașterii: 9 mai 1961. Acum se află “sub pământuri domn/al oaselor ce drepte dorm” (“De profundis”), alături de aleasa soție, Cornelia, de fiica sa, Dorli (Ana), de părinții și de bunicii săi.
Toate cele arătate mai sus au la bază destăinuirea poetului în versul “Eu cred că sufeream de prea mult suflet” din poezia “Leagănul” dedicată Eugeniei Brădiceanu.
Prezența acestei distinse familii în grădina cimitirului din Lancrăm a făcut din satul copilăriei lui Blaga un însemnat punct turistic, vizitat atât de români cât și de străini.
Încheiem cu o maximă a francezului Vauvenargues: “Il faut vivre comme si l` on ne devait jamais mourir” (fr. “Trebuie să trăim ca și cum n-ar trebui să murim niciodată.” Este o replică dată paradoxului unui poet minor din secolul lui Augustus: “Nascentes morimur”(lat. “Murim când ne naștem”). Adică, din clipa când intrăm în viață, devenim muritori. “Moartea plânge în noi” – un vers al poetului austriac R.M.Rilke. Este și un proverb: “Omu-i cu moartea după cap”.
Constantin E. Ungureanu
