Injecție cu moral

241

Energia a intrat în linie dreaptă cu pregătirea noului sezon, unul pe care-l va începe cu un meci de cinci stele, un joc cu un trofeu pe masă, Supercupa României.

Ultimele reglaje înaintea meciului contra campioanei României, Minaur Baia Mare, au fost făcute de antrenorul Liviu Andrieș în două partide contra sârbilor de la Radnicki Kraguevac. Meciurile s-au dovedit a fi simple antrenamente, vizitatorii având un lot destul de subțire în această vară, după ce la finele sezonului trecut s-au despărțit de cei mai buni jucători ai lor. “Au fost relevante pentru că am avut meciuri de pregătire. Într-adevăr, adversarii noștri, din spusele antrenorului și a oamenilor din staff-ul lor, trec printr-o perioadă de reconstrucție, dar interesul nostru a fost să alergăm. Nu a fost o echipă prea puternică pentru ceea ce ne propusesem noi la aceste două jocuri, dar a fost o mișcare bună”, a declarat Liviu Andrieș după dubla susținută la Târgu-Jiu în fața sârbilor de la Radnicki Kragujevac, ocazie cu care clubul gorjean și-a prezentat și lotul cu care echipa de handbal va ataca noul sezon. Asistența a fost foarte redusă la meciul de gală, cel precedat miercuri seară de prezentarea lotului, și infimă la cel de-al doilea joc, disputat ieri la prânz, când în Sala Sporturilor nu au fost prezente decât soțiile și prietenele jucătorilor și o mână de foști handbaliști.

Andrieș cere răbdare la construcție
Antrenorul echipei gorjene consideră că jocul Energiei crește de la meci la meci, dar încă mai sunt lucruri pe care trebuie să le pună la punct. Unul dintre acestea este precipitarea jucătorilor săi în faza de atac: “Mai avem de lucrat și la apărare, și la atac mai este de lucrat, trebuie să avem răbdare când construim, nu avem încă răbdare să construim, să avem atacurile cât mai lungi și cât mai pe poartă. Când sunt lungi și pe poartă, avem soluții și e destul de bine, când ne grăbim nu alegem cele mai bune soluții și ratăm. Probabil e și vorba de dorința prea mare a unor jucători de a arăta că merită un loc în primul șapte. Acest lucru îi face pe mulți să greșească. Cred că suntem pe plus după ce am făcut în această vară. Sunt convins că vom avea un alt sezon în comparație cu cel de anul trecut”, a declarat Liviu Andrieș.

Omogenitatea, încă o problemă
Lotul schimbat din temelie față de campionatul trecut îi face pe antrenori să ceară în continuare răgaz pentru ca noii jucători să poată forma cu adevărat o echipă. Omogenizarea grupării este în plin proces, dar nivelul ei este încă scăzut: “Putem să vorbim de un plus la nivelul echipei față de anul trecut, dar aștept să confirmăm prin rezultate. Mai avem de lucru, avem 12-13 jucători noi, dar sunt speranțe frumoase pentru sezonul viitor. Mai avem de lucru la omogenizarea echipei, am atins doar 60-70% la acest capitol, dar de multe ori ne rezolvăm problemele prin acțiuni individuale. Pe parcurs trebuie să jucăm mai mult colectiv, dar încă mai avem probleme la omogenitate. Ținând cont de ceea ce am jucat în această vară, suntem pe un drum bun. Față de primele două jocuri, avem o cu totul altă exprimare!”, a concluzionat antrenorul Energiei, Liviu Andrieș.

andries 13“Nu avem un prim șapte, ci un prim 12. Nu am mai avut de multă vreme așa ceva la Târgu-Jiu și este un lucru foarte bun. Sunt anumiți jucători pe care contăm mai mult, dar sunt multe soluții pentru atunci când ei nu vor merge bine. Sunt soluții și noi trebuie să le alegem pe cele mai potrivite, să găsim jucătorii care sunt în cea mai bună formă. Nu vorbim de un prim șapte, ci de un prim 12, chiar 14 jucători, în afară de poartă. Aceștia sunt în stare să facă față destul de bine în funcție de anumite momente ale jocului. Nu putem spune că doar Acatrinei rămâne piesă de rezistență în angrenajul echipei. Avem jucători importanți pentru echipă și la nivelul părții stângi și la nivel de coordonator, și la pivoți, și la extreme… Momentan stăm destul de bine, mult mai bine ca anii trecuți. Aș vrea să am mai multe piese grele în echipă pentru că în campionat ne așteaptă mai multe meciuri grele, în compania unor formații puternice. Am văzut și în meciurile de pregătire că sunt mai multe echipe cu pretenții la câștigarea campionatului”, Liviu Andrieș, antrenor Energia Târgu Jiu.

Meci 1 / Energia – Radnicki Kragujevac 34-26
Energia: Ioan Țenghea, George Șelaru, Alex Bucătaru – Claudiu Dediu 7g, Florin Acatrinei 5g, Răzvan Mledenciu 5g, Dragoș Iancu 4g, Bogdan Mănescu 3g, Adrian Chiruț 3g, Ionuț Nistor 2g, Florin Bejenariu 2g, Ștefan Târzioru 2g, Alexandru Mănescu 1g, Andrei Enache, Paul Giotoiu, Mădălin Țuțu, Rareș Păunică, Bogdan Șoldănescu, Vlad Stoica, Sabin Constantina. Antrenor: Liviu Andrieș.

Meci 2 / Energia – Radnicki Kragujevac 32-27
Energia: Ioan Țenghea, George Șelaru, Alex Bucătaru – Florin Acatrinei 7 goluri, Răzvan Mledenciu 5g, Rareș Păunică 3g, Mădălin Țuțu 3g, Adrian Târzioru 3g, Dragoș Iancu 3g, Adrian Chiruț 2g, Andrei Enache 2g, Paul Giotoiu 1g, Sabin Constantina 1g, Claudiu Dediu 1g, B. Mănescu, A Mănescu, Florin Bejinariu, Vlad Stoica, Bogdan Șoldănescu, Ionuț Nistor. Antrenor: Liviu Andrieș.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here