Lumea gorjenească – De ce Petru Dumitriu?

784

Centenar Petru Dumitriu la Târgu Jiu? De ce? Scriitorul rămâne, iată, la 100 de ani de la naștere, încă în afara vederilor așa-zis instituționale ale celor care fac și desfac ierarhiile și stabilesc tot felul de clasamente literare în corpul culturii române. Opera lui, în ansamblul ei, e percepută azi cu o anume ostilitate, chiar și de publicul cititor, datorită unei contestări continue din partea unor confrați devotați cauzei, dar mai ales păstrării unei tăceri inexplicabile în jurul operei unui scriitor român, așa cum a reușit Petru Dumitriu să rămână până la sfârșitul vieții.
Există, pe nedrept, în conștiința publică doar prin romanul „Drum fără pulbere”, operă de tinerețe care, din cauza subiectului „la vedere” considerat doar o comandă politică de rutină – gest impardonabil și neagreat literar de nimeni –, a fost supusă superficial analizelor „de specialitate” cu toate că spectaculoasa-i structură comportă și pagini literare de o frumusețe incontestabilă care-i confirmă debutul spectaculos în epocă.
Și „Pasărea furtunii” rămâne o carte izbutită „pe porțiuni” prin tot ce e atins „de dragul frumuseții, sau dramatismului, sau tragediei” pe care le-a descris „în paginile de început și de sfârșit”, sufocate însă de valurile învolburate ale mării și ale… vieții personajelor tragice și nevinovate pervertite iremediabil politic.
Cu „Cronică de familie”, roman în trei volume de aproape două mii de pagini, părea să dea o binemeritată „lovitură de imagine” care avea să-l confirme ca pe un mare scriitor. Dar fuga-i peste graniță, neașteptată și de neînțeles în epocă, l-a scos aproape definitiv în afara canoanelor locale ale istoriei literare și a făcut să nu fie acceptat nici afară, rămânând indezirabil pentru „nobila” diasporă românească și neîncadrabil pretențiilor culturale ale occidentului civilizat.
Și după… 1960, scriitorul a fost uitat cu acte-n regulă, rămânând la index până astăzi. Tabla de materii a culturii române, oficial omologată cu periodicitate comandată, nu-l cuprinde…
Nici „Colecția de Biografii, Autobiografii și Memorii contemporane” cu care a fugit din țară, nici „Întâlnire la judecata de Apoi”, nici „Incognito”, nici toate celelalte scrieri și nici chiar volumul ultim – „Non credo, oro” –, recuperat greu și publicat târziu și nu fără peripeții, în 2014, nu au mai fost în stare să-l așeze pe locul pe care părea că-l meritase de drept în calitatea-i de scriitor român.
Și-atunci?…
La Târgu Jiu, Biblioteca Județeană Cristian Tell în parteneriat medi@rt.vasiescu, Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Universitatea Constantin Brâncuși, Arhiva Națională de Filme, Cinema Sergiu Nicolaescu, ziarul Gorjeanul și cu alți „factori de răspundere interesați” își asumă Anul Centenar Petru Dumitriu. Pentru că Petru Dumitriu s-a născut scriitor la… Târgu Jiu: „Fiindcă eu știam franțuzește din copilărie, și am început șă scriu la vârsta de treisprezece ani. Și am scris Les trois combats avec l’Hydre (Cele trei lupte cu Hydra), Viața și moartea lui Corso Donati, după Istoria Florenței de Machiavelli, pe care am citit-o în franțuzește sau nu, cred că în italienește, în biblioteca municipală din Târgu Jiu, din fondul Cristian Tell, lăsat moștenire. Și eu mă jucam tot timpul, eram licean și învățasem latinește, și învățasem acasă franțuzește. Mă jucam cu limba engleză. În plus că învățasem și nemțește. Și pe urmă am scris o piesă de teatru, și aia se numea Meșterul Manole. În versuri albe, de 11 silabe, românește. Pentasilabul iambic îl învățasem din Shakespeare. Și Meșterul Manole a existat și s-a pierdut și ea”…
Recapitulăm „spre știința” tuturor celor interesați:
« 1924, 8 mai – Se naște la Baziaș, județul Caraș Severin, primul copil al familiei, Petru, după numele tatălui.
1926 – Vine pe lume la Turtucaia, în Cadrilater, unde ofițerul Petre Dumitriu era detașat cu serviciul, sora sa Lila. Certificatul de naștere este eliberat Lilei abia în 1955, de Primăria Techirghiol.
1931, 8 mai – Este botezat, chiar în anul începerii școlii, ortodox, după religia tatălui. Ambii copii sunt crescuți de mamă foarte sportiv, cu un dezvoltat simț al competiției și cu mare atenție pentru cultura lor.
1933 – Lila e botezată tot în religia ortodoxă.
1934-1935 – Începe cursurile medii la Gimnaziul Mixt din Orșova
1935-1935 – Tatăl, locotenent colonel este mutat disciplinar în Regimentul 94 infanterie din Tărgu Jiu, după ce refuzase să împuște câțiva sârbi care munceau în grădina de zarzavat a familiei Dumitriu, pentru bănuite acțiuni ilegale. Petru Dumitriu este înscris în anul al II-lea la gimnaziul care funcționa împreună cu Liceul Tudor Vladimirescu, luând premiul al III-lea. Este prieten foarte bun cu Țoncu Gâță, mai târziu ajuns profesor de chimie chiar în acel liceu.   
1936-1937 – Termină clasa a III-a a gimnaziului cu premiul al II-lea. Participă, în luna aprilie, la concursul de limbă română al Societății Tinerimea Română, București, obținând premiul al II-lea pe țară pentru clasa a III-a. Scrie în franceză, un text despre izvorul de lângă casă, de la Baziaș, dedicat Sfântului Sava, patronul Serbiei.
1937-1938 – termină clasa a IV-a a gimnaziului cu premiul I. Scrie Les trois combats avec lHydre, premoniție a vieții sale fragmentate între mai multe bătălii și o piesă după Meșterul Manole, în versuri endecasilabice fără rimă, al cărei subiect era legat de simbolica apropiere a războiului și de sentimentul că trebuie să zidești ceea ce e mai scump, precum Manole o zidise pe Ana.
1938-1939 – Se înscrie în primul an la Liceul Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, terminându-l cu media 9,14 și premiul I, alături de Dănău C. Constantin, care-i fusese coleg și concurent la premiu începând din clasa a II-a a gimnaziului.  Astfel în clasa a IV-a și a V-a de gimnaziu, Petru Dumitriu n-a mai fost trimis la concursurile Tinerimii Române, dar Dănău Constantin a fost trimis, luând, ce-i drept, premiul I în fiecare an). Scrie Istoria lui Corso Donati după Istoriile florentine ale lui Machiavelli.
1938-1939 – termină clasa a II-a a liceului cu premiul I.
1939-1940 – termină clasa a II-a a liceului cu media 9,09 și premiul I
1940-1941 – În calitate de premiant de onoare al liceului, i se permite să dea ultimii doi ani de liceu într-unul singur, absolvind liceul cu media generală 9,23. A dat în același an și bacalaureatul, obținând media 9,60.
La Târgu Jiu, tatăl, Petre Dumitriu, va supraveghea lagărul piloților de pe Dunăre care refuzaseră să lupte pentru Germania hitlăristă. Familia locuiește mai întâi la o prietenă de familie, originară din Târgu Jiu, și care fusese căsătorită la Dresda cu un neamț, fiind în aceleași cercuri cu părinții Theresei, mama scriitorului, apoi, după moartea soțului său german, aceasta revenise în oraș și se recăsătorise purtând numele de familie Pop.
În ultima vacanță de după absolvirea liceului va traversa experiența primei iubiri, pentru o fată refugiată din Basarabia cu familia, experiență căreia mama sa îi va pune capăt în chip brutal. Imaginea acestei prime iubiri, fata de la Baziaș, va traversa mai multe cărți ale autorului, inclusiv după plecarea în Occident.
Îl cunoaște la Târgu Jiu, imediat după susținerea bacalaureatului, pe Ernst Teves, pilot neamț, de care avea să-l lege o îndelungată prietenie în perioada germană a vieții sale.
Își începe studiile la Facultatea de Filosofie a Universității din București, câștigând din primul an o bursă Humboldt, grație căreia a plecat să studieze filosofia la Munchen. Pleacă și Lila, spre a termina liceul.
1944 – Își întrerupe studiile din cauza războiului (după vacanță nu mai poate pleca la Munchen) tocmai când se gândea la o teză de doctorat despre Jacob Boehme, profesorul Kurt Huber fiind arestat de Gestapo. Încearcă, fără succes, să se înscrie la Drept, la București. Continuă să publice în Revista Fundațiilor Regale..
Încearcă să-și facă o carieră de reporter militant, influențat fiind de ascensiunea comunismului și condiționat de faptul că tatăl său fusese arestat. Este trimis, ca reporter al Scânteii, la procesul partizanilor anticomuniști de la Timișoara, iar în urma opțiunii sale procomuniste, tatăl, aflat în arest tot la Timișoara, ca fost ofițer al armatei române și proprietar al unei vii pe dealurile de la Baziaș, este eliberat. Mama locuia cu chirie într-o cameră tot la Timișoara.
După eliberarea tătălui familia revine la Târgu Jiu, la doamna Pop, apoi se mută la București… »
Datorăm acest fragment de cronologie prescurtată a adolescenței scriitorului petrecută la Târgu Jiu, doamnei Ecaterina Țarălungă, cea care s-a dedicat studierii operei scriitorului și a îngrijit cu excelență ediția Petru Dumitriu OPERE, cuprinzând în trei volume  I. Publicistică, Dosare de Securitate, Eseuri, Proză, Alte texte, Cronică de la Câmpie ; II. Cronică de familie; III. Colecție de Biografii, Autobiografii și Memorii contemporane –, apărută în condiții deosebite sub egida Academiei Române, la editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă și prefațată de Eugen Simion.
La Târgu Jiu, Petru Dumitriu s-a format, a învățat câteva limbi străine, a citit cărțile esențiale ale culturii universale, a fost premiantul Liceului Tudor Vladimirescu, a legat prietenii…
Păcat că n-a mai revenit niciodată. Și nici noi n-am făcut nimic…
Câtă vreme și astăzi societatea civilă și lumea literară românească vrea să-l uite, și o face cu obstinație, merită încercat  să ni-l revendicăm, în Amintire.
La Târgu Jiu, Petru Dumitriu „s-a născut a doua oară”… Vom încerca să-i reconfigurăm prezența în actualitatea literară, să-l așezăm pe locul meritat de drept în spațiul cultural românesc. Cu bune și cu… rele, pro și… contra. Și pentru că „Dumnezeu e totul”, o vom face rugându-ne dimpreună cu scriitorul: …„Pe urmă la pubertate, pe la paisprezece, cincisprezece ani, mi-aduc aminte că am avut cel puțin o revelație. Un cer, un apus de soare înspre Petroșani, înspre Retezat. Că de la Târgu Jiu vezi munții. Târgu Jiu este aproape de Carpați. Și mergeam, deci, către nord-vest, văd și locul aproape de parcul municipal din Târgu Jiu, care este decorat cu operele lui Brâncuși. Și m-am uitat, și am simțit, și am vorbit către acel apus de soare, dar nu vorbeam cu apusul de soare, și nici cu soarele, ci dincolo… Soarele, pe care nu prea mi-l amintesc, cred că era numai roșeața apusului. Aveam o bucurie pe care i-o dădeam îndărăt celui ce mi-o dădea sau acelui lucru de la care-mi venea. Pe urmă am încercat să mă rog și am reușit să mă rog. N-am avut niciodată probleme de credință sau de necredință. Am avut o problemă teoretică, și anume tentația, ispita panteismului. Eu sunt realist, necrezând decât în ceea ce văd. Nici acum nu cred în Dumnezeu, numai că mă rog cel puțin o dată pe zi. Nu-mi trebuie să cred cu capul. Trebuie să mă rog, și asta și fac. Tentația a fost aceea – eu necrezând decât ceea ce văd –, tentația a fost de a crede că Dumnezeu este totul, panteismul, sau că totul este Dumnezeu. Am înțeles că Dumnezeu e dincolo de tot… Și dincoace de tot… Chiar și în mine. E mai aproape de mine decât sunt eu însumi de mine. Și asta e valabil și pentru cititorii care ne-ar citi…”
De aici i s-au tras toate. De la Târgu Jiu…
Centenarul Petru Dumitriu va fi o… revelație.
Vasile VASIESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here