12.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, septembrie 21, 2024
Biroul Politic Județean al Partidului Social Democrat Gorj a validat listele de candidați la cele două camere ale Parlamentului, respectiv Camera Deputaților și Senat. CAMERA DEPUTAȚILOR 1. Weber Mihai Președinte PSD Gorj, Secretar General Adjunct PSD, Deputat, Președinte Comisia SIE din Parlamentul României, Inginer. 2. Manta Claudiu Vicepreședinte PSD Gorj, Deputat, Notar public, Lector universitar. 3. Negru Antonie Marius Secretar de stat în Ministerul Energiei, Inginer. 4....
Jandarmii montani din Tismana au primit un apel telefonic, astăzi, prin care o femeie din satul Izvarna, oraș Tismana semnala prezența unui șarpe în curtea casei sale. ”Șarpele a fost văzut de proprietara imobilului în apropierea locului de joacă al copiilor situat în curtea locuinței, iar în urma intervenției jandarmilor montani din Tismana, acesta a fost capturat cu un dispozitiv...
Lucrările de reabilitare a bisericii din satul Racoți au fost finalizate, a anunțat primarul orașului Tismana, Narcis Petre Remetea. Acesta îi cheamă pe localnici, și nu numai, la resfințirea bisericii din sat, slujbă care va fi oficiată de IPS Irineu, împreună cu un sobor de preoți. Evenimentul va avea loc duminică, 22 septembrie, începând cu ora 8.30. Va redăm mai...
"Colegul nostru, șeful Postului de Poliție Berlești a făcut un gest umanitar pe care noi l-am aflat de la localnici. În ziua de 11 septembrie, domnul Glăvan a dus alimente unui bătrân cu piciorul amputat care locuiește singur pe raza comunei unde polițistul își desfășoară activitatea. Noi am aflat abia azi, de la un sătean care l-a fotografiat la...
Plecarea spre Defileul Jiului, acolo unde mâine va avea loc acțiunea de ecologizare în cadrul programului ”Let's Do It România”, se va face din fața Consiliului Județean (Târgu Jiu), la ora 9.00. ”Vom merge în parcarea de lângă  Mânăstirea Lainici. La actiunea de pe Defileul Jiului va participa domnul președinte al Consiliului Județean Gorj, domnul prefect, dar si domnul...
O femeie de 55 de ani s-a spânzurat noaptea trecută în curtea din incinta locuinței sale din comuna Bâlteni. Soțul acesteia a fost cel care a sunat la 112 la ora 03:19, însă echipajul medical ajuns la fața locului nu a putut decât să constate decesul victimei. Potrivit reprezentanților Poliției Gorj, femeia a recurs la acest gest din cauza...
Având în vedere condițiile meteo, ceață în prima partea a zilei, care pot cauza probleme participanților la trafic, DRDP Craiova, în calitate de administrator al drumului, a luat decizia modificării programului de acces pe sectorul cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului, anunță Direcția. Astfel, accesul este permis între orele 9⁰⁰-20⁰⁰. ”Vă rugăm să respectați toate restricțiile impuse pe acest sector de...
Astăzi se împlinesc 50 de ani de la deschiderea Transfăgărășanului, drumul național care face legătura între Muntenia și Transilvania. Transfăgărășanul a fost construit în condiții extrem de dificile, în inima Munților Făgăraș.  Aproximativ 6.250 de tone de explozibil au fost folosite pentru a săpa drumul. Şoseaua urcă până la o altitudine de 2.042 de metri în căldarea glaciară Bâlea, fiind al doilea drum...
Institutul Național de Sănătate Publică arată că de la începutul perioadei de supraveghere a infecției cu virusul West Nile (3 iunie 2024) până la data de 19.09.2024 s-au înregistrat 64 de cazuri, dintre care 58 cazuri confirmate și șase cazuri probabile de infecție. Șase persoane au decedat. Distribuția pe județe a cazurilor (în funcție de unitatea teritorială de expunere) este:...
Ministerul Finanţelor a anunţat lansarea în consultare publică a ordonanţei de urgenţă referitoare la rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat și a bugetului asigurărilor pentru șomaj pentru anul 2024. Ordonanţa are ca scop ajustarea fondurilor în funcţie de execuţia bugetară şi de evoluţia indicatorilor economici din primele șapte luni ale anului. Una dintre principalele msuri ale Ordonanței se referă la...
În noaptea de 19 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu a fost sesizați de un lucrător din dispeceratul unei firme de pază, cu privire la faptul că o persoană amenință personalul unui local public din municipiu. La fața locului au fost direcționați patru polițiști de ordine publică, ocazie cu care a fost identificat un tânăr de...
Primăria Târgu Jiu a atras noi fonduri europene. Primarul Marcel Romanescu a anunțat că a semnat contractul pentru încă un proiect deosebit de important pentru Târgu Jiu, cu finanțare europeană. Este vorba de construirea unui terminal multimodal și bază park&ride în zona CET, un proiect a cărui valoare se ridică la 9,6 milioane de euro. Obiectivul are menirea să încurajeze...
A fost emis avizul de oportunitate pentru modernizarea și extinderea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, anunță Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj. „Sunt bucuros să vă anunț că astăzi (n.red. ieri) a fost emis avizul de oportunitate de către Ministerul Sănătății cu privire la proiectul de extindere a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. În mod special, mulțumim premierului Marcel...
Biroul Electoral Central a adoptat în şedinţa de joi, 19 septembrie, o decizie referitoare la măsurile pentru buna desfăşurare a campaniei electorale la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024. Campania electorală începe la data de 1 noiembrie 2024, ora 00.00, și se încheie la data de 30 noiembrie 2024, ora 7.00. Este interzisă continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei...
Comuna Căpreni organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de şofer (microbuz școlar), pe perioada nedeterminată, în cadrul Compartimentului deservire învățământ. Condiţii specifice: Nivelul studiilor – medii/generale; Posedă permis de conducere categoria „D” și ,,D1”; Posedă atestat pentru transportul rutier de persoane, eliberat de ARR; Aviz psihologic transport persoane eliberat de cabinet psihologic autorizat pentru evaluări de siguranța transporturilor; Posedă...
La data de 20 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112, despre faptul că pe D.N. 67 D, la intersecție cu D.J. 672 C din localitatea Răchiți, s-a produs un accident rutier soldat cu 8 victime, toate conștiente, în urma coliziunii dintre un autobuz și un microbuz de transport persoane. La...
"În jurul orei 06:00 am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs intre un microbuz si un autobuz pe raza comunei Runcu, satul Răchiți. La fața locului s-au deplasat 2 autospeciale pentru descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple și 2 ambulanțe SMURD din cadrul ISU Gorj, precum si 5...
În această dimineață la ora 5.50, polițiștii au fost sesizați prin apelul 112, cu privire la faptul că, în comuna Runcu, sat Răchiți, la intersecția D.N. 67 D cu D.J. 672 C, a avut loc un accident rutier, în urma coliziunii dintre un microbuz și un autobuz de transport persoane, fiind acordate îngrijiri medicale la 8 persoane. Polițiștii rutieri din...
Motto: „Este nevoie de măsuri urgente, clare și ferme, pentru ca decalajul dintre Moldova și celelalte regiuni să fie cât mai repede atenuat, iar Moldova să redevină o opțiune. De aceea, o strategie regională comună, dublată de o politică corectă, poate poziționa Moldova pe un drum al construcției și dezvoltării.” Deputatul Ionel Palăr (PSD), în declarația „Uniți, ridicăm Moldova” Citatul din...
Vine un timp al vârstei ingenue, când copiii se aşează în bănci, curioși poate și neastampărați, fără să-ţi dai seama când ei devin inteligenți, rafinați și mai maturi, până la terminarea gimnaziului şi a liceului, după care vor porni cu elanul tinereţii la facultate sau chiar în câmpul muncii, pentru că aşa se scrie cartea vieții, dar, eu mă...
În Duminica a 18-a după Rusalii; Ap. 2 Corinteni 9, 6-11; Ev. Luca 5, 1-11; (Pescuirea minunată); glas 4, voscr.2, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul Sfintei Evanghelii are în vedere momentul unei pescuiri pe deplin reuşite, după o noapte întreagă de nereuşite, dar se mai are în vedere şi momentul recrutării a trei dintre viitorii apostoli (chiar patru,...
Un ghid al preşedintelui secţiei de votare, care să ajute la clarificarea nelămuririlor legate de procesul electoral, va fi tipărit în perioada următoare. Este vorba de circa 70.000 de exemplare, a anunțat Toni Greblă, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente. „Avem înscrişi acum, în registru, 73.000 de operatori şi tot vreo 70.000 de experţi electorali. Din rândul acestor experţi electorali se...
Patriarhia Română face un apel la solidaritate creștină cu sinistrații - victime ale inundațiilor masive din județele Galați, Argeș și Vaslui, dar și din alte zone ale țării noastre! În acest fel, Patriarhia Română se alătură instituțiilor și autorităților publice centrale și locale în eforturile de sprijinire a semenilor noștri care trec prin momente de cumpănă. Clericii și credincioșii din...
-2-  Nu doar clima este un aliat natural al fermierului, când este folosită corespunzător desigur, ci şi unele organisme şi microorganisme din sol. În majoritatea situaţiilor, odată cu arătura trebuie introduse în sol şi importante cantităţi de materie organică vegetală, ca rădăcini sau tulpini ale plantelor de cultură sau din flora spontană. Dacă acestea vor fi lăsate peste iarnă la...
De ceva timp, ocupat cu problemele cotidiene, nu am mai trecut să văd cuiburile de berze aflate în zonele Şomăneştilor și Sloboziei, fiind curios să mai văd evoluţia „juniorilor” precum şi pregătirile acestora pentru marea cursă a migraţiei ce duce, după cum îmi spunea un biolog, până în Africa, mai precis în Delta Nilului. Până când am citit un articol...
Echipa de baschet seniori a CSM Târgu Jiu și-a aflat adversarii din prima fază a Ligii 1 de Baschet Masculin, ediția 2024-2025. Elevii lui Giannis Damalis au fost repartizați în Grupa C, din care mai fac parte CSM CSU 2 Oradea, BC CSU 2 Sibiu, CSU Ploiești, CSJ Ploiești, CSU Craiova, CSU ASE București și CSS VSK Gheorgheni. Noua ediție...
Ca și cum nu ar fi probleme cu adevărat grave în țară, și în județ, politicienii din Gorj au început să se încaiere, fiindcă a început bătălia pentru parlamentare. Liderii PSD și PNL reîncep, aparent, să se acuze reciproc din diverse motive, ei nefiind în stare, deși sunt la guvernare, să rezolve problema închiderii CEO și nici a pensionarilor...
Bunurile a patru societăți comerciale din județul nostru fac obiectul unei proceduri de licitație ce va avea loc săptămâna viitoare, la sediul din Târgu Jiu al Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Gorj. Deoarece nu și-au achitat creanțele către bugetul de stat, mai multe firme din Gorj sunt acum executate silit de finanțiști. În acest sens, Serviciul Colectare și Executare...
Judecătoarea Gabriela Spineanu rămâne pentru cel puțin încă șase luni la șefia Secţiei penale a Judecătoriei Târgu Jiu. Consiliul Superior al Magistraturii a decis, joi, „prelungirea delegării doamnei judecător Spineanu Gabriela în funcția de președinte al Secţiei penale a Judecătoriei Târgu Jiu, începând cu data de 01.10.2024, până la ocuparea funcţiei, prin numire, în condiţiile legii, dar nu mai...
Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat pe parcursul lunii august 2024 un număr de 131 controale, din care 91 au avut ca obiect verificarea respectării legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă, iar 40 în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă, a comunicat ieri instituția. În urma acțiunilor efectuate, inspectorii de muncă au aplicat...
Un tânăr din Gorj, cu antecedente penale, a fost condamnat la închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității pentru că a furat mai multe bunuri dintr-un imobil aflat în construcție. Complicele său, care era minor la data comiterii furtului, s-a ales cu o măsură mai blândă. Anul trecut, în iunie, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Gorj au...
Școala Populară de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, în parteneriat cu Asociația EUROPANOVA și cu sprijinul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, anunță lansarea proiectului ”Artă și Meșteșug”, ediția I, proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Valoarea finanțării este de 78.830 lei, fondurile fiind destinate promovării imaginii României peste hotare, având în vedere necesitatea de perpetuare a ideii de...
Complexul Energetic Oltenia organizează o nouă licitație deschisă pentru transportul salariaților de acasă la locul de muncă și retur. Administrația companiei a alocat un buget de peste 570.000 de lei, urmând a se încheia un acord-cadru pe 14 luni. Compania caută operatori care să asigure transportul salariaților pe traseele Târgu Jiu – Motru și Târgu Jiu – Craiova. „Achiziția serviciului de...
APELE ROMÂNE: Viitura de pe Dunăre va ajunge în România în jurul datei de 28-29 septembrie și va avea valori maxime de până la 9200-9500 mc/s Specialiștii de la Apele Române alături de cei de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor monitorizează permanent debitele Dunării și fac schimburi de date cu experții de la nivelul țărilor din...
Cei doi minori de 15 ani, din Târgu Jiu, dați dispăruți în urmă cu câteva zile, au fost identificați pe raza municipiului Arad de polițiști de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Arad. Alături de polițiști, în locația unde au fost identificați cei doi minori au fost și...
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a afirmat joi că va restitui, până la finalul anului, suma pe care Curtea de Conturi a stabilit-o că ar fi încasat-o necuvenit, după ce indemnizaţia sa a fost stabilită eronat, menţionând că nu intenţionează să conteste în instanţă decizia acestei instituţii de control, potrivit Agerpres. Greblă a precizat că eroarea a fost...
CSM Târgu Jiu a făcut un nou meci bun, dar nu a fost suficient pentru a o învinge pe campioana CSM București. ,,Tigroaicele” s-au impus în orașul lui Brâncuși, scor 25-28, după ce au avut o tresărire de orgoliu în finalul primei reprize. Conduse de Gilda Simao, din nou cea mai bună marcatoare a amfitrionilor, cu 11 goluri, elevele...
Juvenes Translatores este concursul anual de traducere adresat tinerilor în vârstă de 17 ani din întreaga Uniune Europeană. În fiecare toamnă, școli din întreaga UE se înscriu pe platforma JT pentru ca elevii lor să aibă șansa de a participa la acest concurs foarte popular, în cadrul căruia pot traduce în și din oricare limbă oficială a UE. Înscrierile pentru...
Pompierii care au sprijinit echipele ISU Galați se vor întoarce astăzi la unitățile lor, urmând ca alți aproape 1.000 de salvatori din 26 de unități subordonate IGSU să preia misiunile în zonele afectate, informează ISU Gorj. ”În această după-amiază, în sprijinul ISU Galați vor sosi forțe din 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență (AB, AR, BH, BN, BV,...
La data de 18 septembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier și Poliției Orașului Rovinari, în timp ce desfășurau activități de control și supraveghere a traficului, în vederea diminuării riscului rutier, au depistat un bărbat de 42 de ani, din municipiul Iași, județul Iași, în timp ce conducea un autovehicul, pe DN 66 Rovinari, care, cu ocazia controlului, a...
La data de 18 septembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciul Rutier au identificat în trafic un bărbat de 51 de ani, din comuna Bengești Ciocadia, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Victoriei din localitate, iar în urma testării cu aparatul din dotarea polițiștilor a reieșit o concentrație de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a...
Seniorii din Târgu Jiu vor fi sărbătoriți, și anul acesta, de autoritățile locale. „Invitațiile pentru Ziua Persoanelor Vârstnice se pot ridica începând de marți, 24 septembrie, ora 08:00, de la Stadionul Municipal, spațiul situat vizavi de intrarea în Primăria Municipiului Târgu Jiu. Se vor distribui invitații, în limita locurilor disponibile, persoanelor cu vârsta minimă de 65 de ani, cu domiciliul în...
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) amintește fermierilor care au solicitat Sprijinul Complementar pentru Venit pentru Tinerii Fermieri CIS-YF (Intervenţia PD-03) că pot depune documentele care fac dovada formării sau a deținerii competențelor adecvate în domeniul agricol/agronomic până la 30 septembrie 2024 inclusiv. Tinerii fermieri sunt persoanele fizice care fac dovada formării sau a deţinerii competenţelor adecvate în...
Primăria comunei Bălești a scos la concurs un post vacant de mediator sanitar în cadrul Compartimentului asistență medicală comunitară din aparatul de specialitate al primarului. Condiţii specifice: absolvent cu studii minime obligatorii conform legislatiei în vigoare (absolvirea liceului); cunoștințe de operare pe calculator – nivel minim; absolvent al cursurilor de formare profesională cu certificat de calificare în ocupația de mediator...
Conducerea Teatrului Dramatic ”Elvira Godeanu” Târgu Jiu a anunțat faptul că și în stagiunea 2024-2025, la instituția de cultură din municipiu, vor continua atelierele de arta actorului pentru copii: ”Continuăm și stagiunea aceasta atelierele de arta actorului ca instrument de educație. Vă așteptăm în număr cât mai mare cu noi jocuri și exerciții distractive. Cursurile vor fi susținute în...
Guvernul mizează pe venituri extra de 10,4 miliarde lei la rectificarea bugetară, care va fi pozitivă, conform surselor politice consultate de Economedia. Proiectul de rectificare va fi pus în dezbatere săptămâna viitoare. Vor primi bani în plus la rectificare sănătatea, educația, transporturile și dezvoltarea regională – 9,4 miliarde lei, din care doar primarii primesc 3 miliarde lei. Nu este...
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se reunește azi, la Palatul Cotroceni, după ce preşedintele Klaus Iohannis a convocat o ședință pentru discutarea mai multor subiecte, printre care războiul din Ucraina și înzestrarea armatei. Pe ordinea de zi sunt incluse subiecte referitoare la stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina în urma incaziei Rusiei şi implicaţiile pentru România, dar şi...
Pentru atribuirea contractului de închiriere a unui spațiu cu destinație de sediu pentru APIA Centrul județean GORJ Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Gorj invită ofertanții al căror obiect de activitate corespunde cerințelor, să depună oferta în scopul atribuirii contractului de închiriere a unui spațiu cu destinație de sediu, în conformitate cu cerințele prezentate în documentația...
Primăria Craiova a anunțat finalizarea unui proiect de anvergură ce asigură furnizarea apei de izvor direct la robinet, un pas important pentru locuitorii din județul vecin. Anunțul a fost făcut cu ocazia Zilei Mondiale a Monitorizării Calității Apei, ieri, 18 septembrie, în cadrul unei dezbateri organizată de Antena 3 CNN. Proiectul aduce apă de munte din Izvarna, printr-o conductă...
Deși râurile din Gorj continuă să rămână la un debit scăzut, chiar spre zero, în ciuda ploilor din ultima vreme, autoritățile așteaptă acum ca Dunărea să atingă cote pe care nu le-a mai avut în ultimele luni din cauza secetei. Precipitațiile abundente din Austria și Cehia au dus la creșterea debitului fluviului, la Budapesta fiind luate măsuri pentru a...
Asociația Centrul de Sprijin pentru Români organizează, în perioada 19-26 septembrie 2024, o acțiune de strângere de alimente neperisabile (conserve carne, pește, legume, ulei, făină, orez, fasole, zahar, mălai, paste făinoase, bulion, alte conserve), produse de igienă și de curățenie, pentru oamenii afectați de inundații. Acestea se pot aduce la punctul de colectare din Târgu Jiu, hotel Brâncuși, în...
Ca urmare a faptului că mulți gorjeni nu cunosc toate reglementările legale privind acordarea ajutorului de deces, Casa Județeană de Pensii Gorj a transmis o informare publică privind acest subiect. Astfel, este de reținut faptul că ajutorul de deces se acordă în cazul decesului: asiguratului; pensionarului; persoanei care, în ultimele 6 luni anterioare decesului, a avut calitatea de asigurat în...
Rezidenţiatul rămâne neschimbat, anunţă Ministerul Sănătăţii, după consultări cu asociaţiile de studenţi din universităţile de medicină. Asta după ce un proiect de ordonanţă, pus în dezbatere publică, prevedea ca rezidenţiatul să fie organizat pe patru subdomenii: specialităţi medicale, specialităţi chirurgicale, specialităţi paraclinice şi de laborator şi subdomeniul anestezie şi terapie intensivă şi medicină de urgenţă. „În urma discuțiilor dintre ministrul...
Intervenție mai puțin obișnuită a salvamontiștilor din Hunedoara în cursul după-amiezii de marți, când au fost solicitați în Retezat să meargă și să ajute un parapantist să coboare dintr-un copac. Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, din Bacău, susținea un examen care îi permitea ulterior să devină pilot de parapantă. Doar că peripeția de care a avut parte...
-1-  În cel mult patru săptămâni se încheie sezonul însămânțărilor de toamnă, dar, desigur, fermierii adevărați încă nu au parte de relaxare, deoarece trebuie să pună bazele agrotehnice pentru culturile de primăvară. Printre agronomi circulă butada cum că producţia agricolă este  dependentă integral de triada ,,Casă – Masă – Rasă”. Casa - este reprezentată de sol, parametrii naturali ai solului...
Deși se va îndeplini mult mai târziu, Barițiu își propunea să editeze și ,,o foiță cu litere latinești o dată sau de două ori pe lună”. În numai câțiva ani, lumina sa deșteptă spiritul poporului, dar și al literaților, în tot Ardealul se aprinse flacăra românismului, ulterior, și a unității neamului românesc prin cultură. Roadă bună dădea Barițiul pe...
Trei echipe au rămas cu maximum de puncte după runda a treia din Liga a IV-a gorjeană. Deși au încasat primul gol din campionat, fotbaliștii de la CSM Târgu Jiu sunt, în continuare, lideri în clasament datorită golaverajului. Trupa lui Mario Găman a obținut o victorie concludentă pe teren propriu, 6-1 cu Internațional Bălești. Unirea Țînțăreni este pe locul...
Motto: „Actualul președinte Klaus Iohannis poate deveni senator, cu derogare în Parlament, la fel ca fostul președinte Ion Iliescu.” - Kelemen Hunor, președintele UDMR, la Euronews Prim-ministrul României și președinte al Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, ironizează candidatura lui Klaus Iohannis, președintele României, la alegerile parlamentare: „Nu vrea să candideze pe listele PSD. Nici PSD nu vrea!” IOHANNIS NU VREA PE...
Runda a 7-a a sezonului regular de Liga 2, ediția 2024-2025, debutează joi, de la ora 17:00, la Oradea. Vineri se joacă Chindia – Ceahlăul, iar sâmbătă sunt programate nu mai puțin de șapte partide, inclusiv Metaloglobus Bucureşti – Viitorul Pandurii Târgu Jiu. Duminică nu este stabilit niciun joc, însă meciurile din eșalonul secund se reiau luni, cu CSM...
OMV se face stăpân peste bunurile Complexului Energetic Oltenia, așa cum era de așteptat, în baza acelui parteneriat prin care CEO nu va avea decât pierderi. Iată că acum, vorbim de o situație halucinantă, în care OMV acaparează compania, la propriu, punând stăpânire și pe terenurile pe care nu vor fi parcurile fotovoltaice. Informația vine de la directorul Termocentralei...
Un bărbat de 48 de ani din Lupeni, județul Hunedoara, are nevoie urgentă de transfuzii de sânge. Acesta se află în stare gravă la Spitalul de Urgență Craiova după ce a fost implicat într-un accident rutier, petrecut vineri în județul Gorj, pe Defileul Jiului. Eugen Sălăgean este numele victimei care a suferit răni grave în urma unui accident rutier ce...
Un tânăr din Târgu Jiu a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru furt. Vara trecută, în timp ce se afla într-o sală de jocuri din centrul orașului, bărbatul a sustras suma de 150 de lei. Polițiștii au verificat camerele de supraveghere, iar individul a fost rapid identificat și trimis în judecată pentru furt calificat. Banii furați...
Reprezentanții de la Apele Române Jiu iau măsuri pentru evitarea inundațiilor în județ, mai exact, în prezent făcându-se lucrări de consolidare a digurilor râului Tismana. Astfel, Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj execută în această perioadă lucrarea R.C. placare cu beton consolidare de mal din gabioane (coșuri umplut cu pietriș sau cu pământ, care folosesc la construirea barajelor,...
O fostă mină din Valea Jiului, cea de la Petrila, închisă după exploziile din 2008 soldate cu 25 de morți și răniți, va fi gazda unui concert de pian programat pentru sfârșitul acestei săptămâni. Aici va avea loc primul concert din cadrul turneului național de pian Classic Unlimited programat să se desfășoare în lunile septembrie și octombrie în mai multe...
Tribunalul Gorj a pronunțat marți, 17 septembrie, sentința în dosarul în care mai mulți foști sau actuali directori ai Complexului Energetic Oltenia, precum și fostul ministru, Dan Șova, au fost dați în judecată de conducerea companiei energetice pentru recuperarea unor sume importante de bani. În acest proces era vorba despre dosarul Turceni–Rovinari în care a fost judecat și fostul premier...
Elevele din Gorj care au obținut în acest an medii maxime la examenele naționale vor fi recompensate financiar de către Guvern. Irina Roibu, de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, și Beatrice-Gabriela Pieloiu, de la Colegiul Național „Spiru Haret”, vor primi câte 5.000 de lei pentru performanța obținută la bacalaureatul din vară. De asemenea, pentru media 10 de la Evaluarea Națională,...
UPDATE, ISU Gorj: A fost un incendiu de vegetatie uscată. A intervenit un echipaj din cadrul Detasamentului de Pompieri Tg-Jiu care a lichidat rapid incendiul. Au ars 200-300 mp. --= Un incendiu a izbucnit în aceastăî seară, iar flăcările au cuprins zona din imediata apropiere a bisericii din Scoarța. Pompierii se îndreaptă chiar acum spre acea zonă.
Unul dintre salvatorii montani din Gorj a avut un accident, acesta căzând de la aproximativ 4 metri de pe acoperișul cabanei sale, din Novaci. A fost preluat de o amulanță din oraș, urmând a fi preluat un elicopter SMURD de la Caransebeș: ”Ținând cont că a căzut de la 3,4 metri, poate avea traumatisme interne și trebuie investigat.Este conștient,...
Balul Bobocilor, ediția 2024, al elevilor de la Colegiul Național ,,Ecaterina Teodoroiu” Târgu Jiu se anunță a fi o seară de neuitat cu tematică retro și un show incendiar al artistului Babasha! După succesul de răsunet din anii anteriori, Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu revine în forță cu o nouă ediție explozivă a Balului Bobocilor. Anul acesta, pe...
OMV se face stăpân peste bunurile Complexului Energetic Oltenia, așa cum era de așteptat, în baza acelui parteneriat prin care CEO nu va avea decât pierderi. Iată că acum,vorbim de o situație halucinantă, în care  OMV acaparează compania, la propriu, punând stăpânire și pe terenurile pe care nu vor fi parcurile fotovoltaice. Informația vine de la directorul Termocentralei Rovinari,...
Cele 828 de bilete pentru suporterii români la meciul din Cipru s-au epuizat în timp record. Miercuri au fost puse în vânzare tichetele, care s-au dat în 75 de minute! Federația Română de Fotbal a anunțat că depune toate eforturile pentru a suplimenta locurile alocate fanilor naționalei. Partida Cipru – România este programată sâmbătă, 12 octombrie, la Larnaca. Meciul...
Asociația Centrul de Sprijin pentru Români realizează, în perioada 19-26 septembrie 2024, o acțiune de strângere de alimente neperisabile (conserve carne, pește, legume, ulei, făină, orez, fasole, zahar, mălai, paste făinoase, bulion, alte conserve), produse de igienă și de curățenie. Acestea se pot aduce la punctul de colectare din Târgu Jiu, hotel Brâncuși, în intervalul orar 16:30 - 20:00 (exclus...
Autoritățile locale continuă programul de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Târgu Jiu. „Continuăm programul de reabilitare a străzilor din municipiul Târgu Jiu cu strada Corneliu Coposu. Se refac complet trotuarele, se schimbă bordurile și se așterne strat nou de asfalt. Spațiile verzi adiacente străzii urmează, de asemenea, a fi reamenajate. Societatea Edilitara a notificat deja proprietarii autoturismelor din zonă și...
La data de 17 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au fost sesizaţi de către un bărbat de 59 de ani, din localitate, cu privire la faptul că fiul său, Dobrescu Dănuț Cătălin, de 35 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, a plecat de la domiciliu, în perioada 27-28 iulie 2014 și nu a mai revenit....
La data de 17 septembrie a.c., polițiști de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au identificat trei persoane de 23, 24 și 44 de ani, bănuite de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că marți, 17 septembrie, în jurul orei 17:30, o femeie de 44 de ani și doi tineri...
În perioada 1 septembrie 2024 - 1 martie 2025 se desfășoară recalcularea pensiilor prin includerea sporurilor nepermanente și a acordului global, pentru care este însă nevoie de adeverințe. Majoritatea pensionarilor susțin ca firmele care dețin arhivele practică tarife ridicate nejustificat pentru emiterea adeverințelor, uneori costul acestora ridicându-se pentru câțiva ani la mii de lei. Marius Budăi, fostul ministru al Muncii,...
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), prin Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Judeţene (DSVSA), participă, alături de alte instituții, la intervenții în zonele afectate de inundații, pentru prevenirea şi limitarea efectelor. Potrivit monitorizării realizate de Celula de Criză din cadrul ANSVSA, cele mai afectate zone se regăsesc în județele Vaslui și Galați, unde există...
După majorarea de 20 lei care s-a petrecut în aprilie, Ministerul Muncii propune o altă indexare a valorii tichetului de creșă, care se va aplica de la 1 octombrie – noua valoare se va situa la 660 de lei/tichet, potrivit proiectului recent pus în dezbatere. Ministerul Muncii anunţă, într-un prioiect pus în transparenţă decizională, majorarea cu 20 de lei a...
Mai mulți studenți la Arhitectură au venit din București într-un program susținut de „Ambulanța pentru Monumente Oltenia Vest” pentru a ajuta la restaurarea unei bisericuțe vechi de sute de ani de pe Valea Motrului. Amplasată în comuna Broșteni, aceasta este datată 1690 și risca să se prăbușească dacă nu s-ar fi intervenit la consolidarea ei în aceste zile. Voluntarii s-au...
În data de 5 septembrie a.c., la Galeriile Municipale de Artă „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, a avut loc un eveniment de excepție: vernisajul expoziției de grafică „Contopirea Lumilor” (Merging Worlds / Fusion des Mondes), a artistului vizual târgujian Bogdan Epure. Organizatorii expoziției au fost Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Târgu Jiu a UAP din România și Centrul...
Patru noi cursuri de formare profesională în meseriile/ocupațiile de ajutor bucătar, cofetar, comunicare în limba engleză și operator întreținere corporală vor fi demarcate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj. Selecția persoanelor care doresc să participe la aceste cursuri se face în această săptămână la sediul din Târgu Jiu al instituției județene. Gorjenii interesați să urmeze...
Antropologia și istoria religiilor au oferit o perspectivă a rugăciunii cercetând îndeaproape mitologia și modul în care metaforele labirintului și-au găsit explicația prin credinţă! Filosofia și cunoașterea, apoi literatura teologică i-au deschis brațele perspectivei labirintice, contradicțiilor dificile care au continuat să alimenteze necesitatea de a depăși aporia și de a conduce rațiunea către ieșirea din impasul necredinţei. De departe,...
Săptămâna europeană a mobilității este campania emblematică de sensibilizare a populației în ceea ce privește mobilitatea urbană durabilă propusă de Comisia Europeană. Prin aceasta se urmărește promovarea schimbărilor comportamentale în favoarea mobilității active, a transportului public și a altor soluții de transport curate și inteligente. Campania se desfășoară în perioada 16-22 septembrie, în fiecare an, culminând cu „Ziua fără...
Județul Gorj deține un potențial turistic de excepție reprezentat, printre altele, de un cadru natural pitoresc ce cuprinde zona colinară, dealurile submontane, precum și masivele muntoase ce fac parte din grupa Carpaților Meridionali. Existența în aceste locuri a unor roci rezistente cum ar fi granitele ori șisturile cristaline, împreună cu altele mai puțin rezistente (rocile calcaroase), a creat o multitudine...
Vaccinul antigripal a ajuns în farmacii, mai multe categorii de persoane având posibilitatea de a se imuniza gratuit. „Există categorii de persoane care beneficiază de compensare 100% în ceea ce privește vaccinul gripal: copiii până la 18 ani, persoanele peste 65 de ani și cei cu boli cronice, de peste 45 de ani, dar și femeile gravide. Vaccinul se...
Edilitara Public Târgu Jiu a demarat de marți, 17 septembrie, lucrări de reparații curente pe str. Corneliu Coposu. Lucrările includ înlocuirea bordurilor, refacerea trotuarelor, înlocuirea și ridicarea la cotă a capacelor de cămine, frezarea stratului de uzură, așternerea unui nou strat de asfalt, dar și refacerea zonelor verzi. „Rugăm participanții la trafic să circule cu prudență. Ne cerem scuze pentru disconfortul...
CSM Târgu Jiu va primi, miercuri, vizita campioanei României la handbal feminin. Partida contează pentru etapa a patra a Ligii Florilor Mol și începe la ora 15.00. După o prestație dezamăgitoare la Craiova, antrenorul Liviu Andrieș vrea ca fetele sale să-și ridice nivelul de joc, pentru a oferi o replică pe măsură unei echipei de Liga Campionilor. Va fi,...
Motto: „Guvernele și inundațiile: Către liman, așa au spus,/ Să ne conducă le e scopul./ Dar nu-i ajută Cel de sus/ Căci iată, după ei... potopul.” - Epigramă de Ioan Roșca E drept că Jandarmeria Română, instituția care asigură paza Parlamentului României, nu are în competența sa și intrarea, pe unde vin tot felul de turiști, ci doar o parte...
CSM Târgu Jiu are un amical tare la mijlocul săptămânii. Echipa de baschet va evolua, din nou, împotriva unui oponent de eșalon superior. Până acum, gorjenii au bifat două partide cu Giannis Damalis pe bancă. CSM a fost învinsă de Ploiești în Cupa României (54-79) și a trecut de CSU Craiova (101-52) într-o partidă amicală. Ambele confruntări au avut...
De la apariția în Gorjeanul a documentului elaborat de Ministerul Energiei, care aruncă în aer orice discuție despre decalarea termenelor de închidere a capacităților miniere și energetice ale CEO, (Documentul care aruncă în aer orice discuție despre decalarea termenelor de închidere a capacităților miniere și energetice ale CEO | Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro)...
La Ionești a fost șantier în vara care tocmai s-a încheiat! Lucrurile nu se opresc aici, iar comuna continuă să se dezvolte, noi investiții urmând să fie demarate. Elevii înscriși la Școala Gimnazială Ionești au început noul an școlar într-o clădire nouă, reabilitată și modernizată de la zero. În această privință putem spune că s-au efectuat lucrări ce nu s-au...
Ultimul lot al drumului de mare viteză Craiova -Târgu Jiu intră în procedură de licitație, a anunțat ministru Grindeanu. CNAIR a transmis, ieri, spre validare, la ANAP documentația pentru Lotul 6 (19,25 km) al acestui nou drum de mare viteză care are profil mixt (autostradă și drum expres). Pe traseul Lotului 6, care se desfășoară între orașul Târgu Cărbunești și Varianta...
Inspectoratul Școlar Județean Gorj a anunțat deschiderea procedurii privind selecția profesorilor metodiști în învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2024-2025. Cei care obţin acest drept participă şi evaluează lecţiile susţinute de învăţători și profesori, în vederea obţinerii gradelor didactice. În Gorj, sunt disponibile 261 de locuri. Selecția are două etape. „Prima etapă este de confirmare a calității de profesor metodist, pentru...
Viiturile devastatoare care au lovit estul țării au lăsat în urmă familii distruse și peste 20.000 de oameni fără un acoperiș deasupra capului. Pe rețelele sociale se derulează în această perioadă ample campanii de colectare de diverse ajutoare pentru a veni în sprijinul celor care și-au pierdut agoniseala de o viață. Inundațiile de weekendul trecut au făcut prăpăd în mai...
Fotografie de la La Miko pe Pexels.com Renovarea unui spațiu de locuit cu un buget limitat poate părea o provocare, dar este absolut realizabilă cu planificare și strategii inteligente. Cheia este să identifici prioritățile și să abordezi proiectele într-un mod care optimizează costurile fără a compromite calitatea. Fie că te gândești să îmbunătățești aspectul vizual sau funcționalitatea locuinței tale, există...
Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați, anunță iSU Gorj. ”Astăzi, tehnica de intervenție din județul Galați a fost suplimentată semnificativ, cu 17 mijloace tehnice și 23 de pompieri din mai multe județe, mobilizați pentru a sprijini comunitățile grav afectate de inundații. În cadrul acestui demers, au fost trimise 10 camioane de intervenție, 5 buldoexcavatoare, 1 autospecială de primă...
Fabrica de Consultanță anunță organizarea Conferinței Fonduri Europene pentru Domeniul Public și Privat, care va avea loc pe 26 septembrie 2024 la Restaurantul Rebecca din Târgu Jiu. Evenimentul este dedicat atât instituțiilor publice, cât și antreprenorilor și IMM-urilor, oferindu-le informații esențiale despre oportunitățile actuale de finanțare nerambursabilă. Structura conferinței: Sesiunea pentru sectorul public: 12:00 – 14:00 Această sesiune va oferi reprezentanților...
Universitatea Craiova a oficializat transferul lui Iago Lopez. Este un fundaș spaniol, care vine în Bănie liber de contract. În vârstă de 25 de ani, el va purta tricoul cu numărul 22. Are experiențe în ligile inferioare din țara sa: la AD Alcorcon, Logrones, CF Peralada și CD Mirandes. Lopez este cotat la 500 de mii de euro pe...
Un nou program de ridicare a gunoiului în comuna Mușetești. „Stimați locuitori ai comunei Mușetești, în urma aderării comunei Mușetești la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate (ADIS), dorim să vă informăm că noul operator care va asigura colectarea deșeurilor în comuna noastră este POLARIS, iar programul de ridicare va fi următorul: gunoiul menajer: ridicare în fiecare MIERCURI; gunoiul...
La data de 16 septembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat de 60 de ani, angajat al unei companii de distribuție a energiei electrice, cu privire la faptul că în timpul programului de lucru, cu ocazia unor verificări a constatat o suspiciune de fraudă și modificarea...