18.3 C
Târgu Jiu
joi, august 1, 2024

Romii-cine sunt, de unde vin şi care este locul şi rolul lor în habitatul...

Într-o eră a globalizării începutului de mileniu III, deosebit de complicată privind mobilitatea şi adaptarea entităţilor statale la noul mers al omenirii, impus fără...

Concurs naţional pentru copiii talentaţi la artă

Asociaţia Odiseea, organizaţie non-guvernamentală care derulează programe de educaţie non-formală, a lansat, la începutul acestei săptămâni, cea de-a II-a ediţie a concursului naţional dedicat...

Încep înscrierile pentru repartizarea la liceu

Noi emoții pentru absolvenții de gimnaziu, de această dată legate de completarea corectă a fișele pentru admiterea la liceu. Prima etapă de înscriere în...

Prima sărbătoare a lunii octombrie, Acoperământul Maicii Domnului

,,Astăzi, poporul cel binecredincios, luminat prăznuim. Umbriți fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu, și căutând spre cinstită icoana ta, cu umilință grăim: Acoperă-ne...

POMPILIU MARCEA 90 de ani de la naștere

Pe data de 19 octombrie 2018 a avut loc în localitatea Bobu din comuna Scoarța, Simpozionul Cultural ”POMPILIU MARCEA – istoric și critic literar,...

APLAMED transmite un memoriu la CNAS şi Ministerul Sănătăţii

Asociaţia Patronală a Laboratoarelor de Analize Medicale din România (APLAMED) sesizează, printr-un memoriu, o serie de probleme privind intrarea în relaţie contractuală a laboratoarelor,...

Împrumut BERD pentru modernizarea serviciilor de apă din Gorj și Dolj

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) acordă un împrumut de 25 de milioane de euro operatorului regional de apă și canalizare Compania de...

Starea vremii în Gorj, cu Darius Andrei Norocea – Răcorire timidă, însă vremea va...

Primele 3 zile ale săptămânii { Luni, 7 Noiembrie- Duminică, 13 Noiembrie} vor fi caracterizate de o ușoară răcire a vremii, însă valorile termice...

Eveniment revuistic – Un elogiu dedicat celor trei decenii de teatru la Târgu-Jiu

De 30 de ani Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” funcționează în Târgu-Jiu. În urmă cu trei decenii clasa politică și cultura gorjeană și-au dat mână...

Pensionarii au protestat pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă seniorii din România –...

Marţi, 11 octombrie 2022, Federaţiile naţionale reprezentative ale asociaţiilor de pensionari au organizat la Guvern, dar şi la sediile tuturor prefecturilor din ţară, proteste...

Viaţa unei sfinte a sfinţilor! – ,,Eparhule, nu nădăjdui că vei schimba credința mea...

Sfânta Mare Muceniță Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei din părinți de neam bun, dar nu întrutotul binecredincioși, fiind întunecați cu păgânătatea elinească, fiindcă...

Mobilier nou pentru o grădiniță din Târgu Jiu

A sosit și mobilierul pentru Grădinița cu Program Prelungit "Mihai Eminescu" din Olari, anunță primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu. "Urmează recepția, iar instituția...

Educaţia…şi Lecţia de Viaţă! – Interviu cu Domnul Prof. univ. dr. Adrian GORUN, Preşedintele...

-Rep. Domnule Preşedinte, mă bucur de această întâlnire cu dumneavoastră în spaţiul mai larg şi mai luminos al noului birou de la Sediul Universităţii...

Unde este Troița de la Câmpu Mare?

Cu ani în urmă, am primit din partea cunoscutului cărturar din Novaci, GHEORGHE GH. CUŢULIGA (1920-2013), o scrisoare, prilejuită de serialul nostru „Personalităţi gorjene...

Avram Iancu nu renunță la recordul de pe Balaton!

Chiar dacă nu a reușit să își vadă visul împlinit în ziua în care se împlineau 45 de ani de la primul 10 din...

Alexandru Ştefulescu

„Nu există metodă mai sigură, pentru a deveni bun, poate chiar pentru a deveni mare, decât a trăi de timpuriu în rândul oamenilor mari şi buni.” Blackie Omul...

„Relația” Mihai Beniuc și Lucian Blaga

A tăcut. A tăcut. A scris câteva scrisori. După câte am aflat, Beniuc angajase pe Lillin şi pe Arghezi pentru o traducere a lui...

Fuziunea CEO-Hidroelectrica, o soluție foarte bună. Cine agreează ideea!

Fuziunea între Hidroelectrica şi Complexul Energetic Oltenia nu ar aduce beneficii nici pentru cei doi producători de energie, nici pentru stat şi nici pentru...

Târgul Meșterilor Populari Olteni Târgu-Jiu 2020 s-a mutat online!

De luni, 18 mai, CJCPCT Gorj organizează ediția din acest an a Târgului Meșterilor Populari Olteni. De această dată, creațiile meșterilor din Curtea de...

Reflecţii istorico-teologice – Despre Împăratul Teodosie cel Mare şi despre rolul său în viaţa...

Teodosie cel Mare (numele roman fiind Flavius Theodosius) s-a născut pe 11 ianuarie 347 la Cauca în nord-vestul provinciei romane Hispania (azi Coca, în...

Starea vremii în Gorj, cu Darius Andrei Norocea – Liniște și pace în atmosferă!

Începutul de săptămână va debuta cu temperaturi ridicate, maximele termice urmând să se încadreze pe parcursul zilei de azi între: 10°C {la peste 2500...

Reflecţii duhovniceşti ale Preotului de altar – Despre Sfântul Mc. Iuliu Veteranul, cel cu...

HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT! Astăzi, 27 mai este prăznuit Sfântul Mc. Iuliu Veteranul (255-304 d. Hr.), care a făcut parte din legiunea romană...

Ce sumă alocă Direcția Silvică Gorj pentru împăduriri

Direcția Silvică Gorj organizează o licitație deschisă accelerată pentru achiziționarea de prestări servicii în silvicultură, împăduriri, întreținere plantații și pepiniere. Lucrările se execută în fondul...

Mănăstirea Lainici l-a sărbătorit pe Sfântul Cuvios Irodion, cel care împreună cu Maica Domnului...

În prezenţa celor patru mari ierarhi ai Olteniei, ÎPS Părinte, acad. dr. IRINEU Popa, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, ÎPS Părinte VARSANUFIE Valentin Gogescu,...

Împreună putem salva viața unei gorjence diagnosticată cu cancer

Carmen Liliana Drăghici, din orașul Târgu-Cărbunești, are mare nevoie de sprijinul semenilor. Femeia a fost diagnosticată cu o formă foarte agresivă de cancer, iar...

Despre Brâncuși, Ecaterina și Tudor Vladimirescu, sau casele memoriale românești și venitul național

Despre Brâncuși…Despre Brâncuși s-au scris cărți documentare, s-au făcut cărți cu aforismele lui. S-au scris romane ce îl au ca personaj principal pe sculptorul...

Din vremea pandemiei (II)

După o zicală mai veche, vin cu un model nou: „Gânditul dăunează grav sănătății” pentru a vă atrage atenţia asupra unui fapt îngrijorător, dar...

Ministrul Sănătății: Am identificat câte un spital în fiecare judeţ care poate deveni suport...

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că a fost identificat în fiecare județ al țării câte un spital care poate deveni suport COVID. Referitor...

105 persoane, sancționate contravențional pentru nerespectarea măsurilor Covid

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate 13 acţiuni de verificare, cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu...

Arethia Tătărescu – marea doamnă a Gorjului interbelic – Omagiu comemorativ la 50 de...

Cinstim memoria celei care a fost Arethia Tătărescu, Marea Doamnă a Gorjului interbelic, cea care reuşind să spargă canoanele educative din epocă ce plasau...

Maratonul literar „Zbor de vineri” s-a încheiat la Târgu-Jiu

În seara zilei de vineri 23 noiembrie 2022, la Biblioteca Județeană „Christian Tell” din Târgu Jiu s-a încheiat Maratonul literar de poezie „Zbor de...

Trei unități de învățământ din Târgu-Jiu, centre de concurs pentru Titularizare

Trei unități școlare din municipiul Târgu-Jiu vor fi anul acesta centre de concurs pentru proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor vacante/rezervate...

Un nou concurs de științe pentru elevii de gimnaziu și liceu

Elevii de gimnaziu și liceu pasionați de chimie, fizică, biologie, matematică, astronomie, informatică și științe ale pământului sunt invitați să participe la prima ediție...

Șapte spitale, abilitate de DSP Gorj să elibereze certificate medicale tip A5

Certificatul medical tip A5 atestă starea de sănătate fizică și psihică a persoanei care este examinată de către medicul de medicină internă și psihiatru....

Dr. Moisescu: „Hidratarea corespunzătoare este deosebit de importantă vara”

Este cunoscut faptul că diferenţa dintre temperaturile înregistrate pe timpul nopţii şi cele din timpul zilei, dar şi schimbările de presiune atmosferică influenţează în...

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu ne arată, cât de zadarnice sunt strădaniile...

În Duminica a 18-a după Rusalii; Ap. 2 Corinteni 9, 6-11; Ev. Luca 5, 1-11 (Pescuirea minunată), Evanghelia care se citeşte la Sfânta şi...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă – O monografie ilustrată, IOSIF KEBER, care demitizează tabloul unei...

În prezentarea unei cărţi monumentale despre patrimoniul artistic brâncuşian, spuneam că Dr. Ion MOCIOI, prin mintea sa iscoditoare, pătrunzătoare şi neobosită, mai păstrează pe...

Rețeta săptămânii – Madlene

Ingrediente 135 g unt topit, 3 ouă, 120 g zahăr, 1 lingură de miere, un praf de sare, coajă de lămâie, 1 linguriță de esență...

Programe de formare profesională ,,CRED” pentru cadrele didactice din învățământul primar și gimnazial

În această perioadă are loc selecția cadrelor didactice din învățământul primar și gimnazial, în vederea participării la programele de formare profesională acreditate de Casa...

Sub poale de Vâlcan

Perimetru Costeni- Izvarna- Sohodol- Pocruia ieşind în drumul 67D pe la Salca Pocruii ca mai apoi din Tismana să pornim de la Topeşti şi...

Campanie de recrutarea rezerviștilor militari

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) organizează, în perioada 22 mai - 30 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cei care doresc să...

Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu ne iubeşte cu milostenie, după modul cum...

În Duminica a 30-a după Rusalii; Ap. Coloseni 3, 12-16; Ev. Luca 18, 18-27 (Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor); glas 7, voscr. 2, în...

Omagiu pe care îl dedic celor dragi care au decedat

Odată cu scurgerea timpului peste aşezările omeneşti, unele dispar rămânând doar numele şi amintirile aşa cum dispărem şi noi de  pe acest pământ. Le spun...

Bucovina

Ţara fagilor. Ţară a vechilor mănăstiri voevodale. Acolo mai veghează încă zidurile Sucevei şi acolo, în umbra mănăstirii Putna, odihnesc moaştele lui Ştefan vodă...

Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu ne arată că puterea credinţei smerite, născută...

HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT! În Duminica a 4-a după Rusalii ; Ap. Romani 6, 18-23; Ev. Matei 8, 5-13 (Vindecarea slugii sutaşului), la...

Concurs muzical judeţean, la Peştişani

Cea de-a opta ediţie a Concursului Judeţean de Interpretare Vocală şi Instrumentală „Plaiuri Gorjeneşti” va avea loc pe 21 martie, la Peştişani. Manifestarea este organizată...

Românii le-au făcut cel mai mult rău românilor

Suntem obişnuiţi să-i învinuim pe străini pentru toate relele şi pentru toate nenorocirile care ni s-au întâmplat de-a lungul veacurilor. Uităm că românii le-au...

Avantaje ale gătitului cu un Crock Pot

Realitatea din ziua de astăzi este că cei mai mulți dintre noi suntem ocupați și suntem în mișcare des. Între muncă, școală, activități de...

Concert la Sala Radio, dedicat lui Ion Drăgan

Duminică, 15 mai, de la ora 17.00, Orchestra de Muzică Populară Radio, sub bagheta dirijorului Adrian Grigora, va organiza un concert dedicat solistului Ion...

„Surprize” pentru dascăli. Vizite neanunțate în școli

Vizite incognito în școlile din toată țara. „Vreau să merg în școli fără să anunț în vreun fel prezența mea acolo, pentru că nu...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Comuna Turburea, la cea de-a 16-a ediţie a ...

HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT! Sâmbătă, 11 iunie 2022, în comuna Turburea din judeţul Gorj, cu prilejul organizării celei de 16-a ediţii a Congresului...

Starea vremii în Gorj, cu Darius Andrei Norocea – Revine căldura!

Pe parcursul zilei de azi {Joi, 14 Iulie 2022}, vremea va continua să se încălzească, la amiază maximele depășind pe arii extinse pragul de...

Expoziţie de sculptură, sub egida lui Amos Moruşcă

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj organizează mâine, 7 martie 2019, începând cu ora 12.00, în sala Florin Isuf, o...

Școala Populară de Arte ,,Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu – 48 de ani de activitate

Școala Populară de Arte ,,Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu a împlinit, ieri, în prima zi a lunii octombrie, 48 de ani de activitate. La ceas aniversar,...

Risc major de paralizie! – O adolescentă din Prigoria are nevoie de 16.000 ...

Părinții unei adolescente din comuna Prigoria sunt disperați pentru că fiica lor, diagnosticată recent la București cu dublă scolioză severă, are nevoie de o...

Educaţia şi «lecţia» de viaţă – «ZIUA MONDIALĂ A PĂMÂNTULUI» – SĂRBĂTORITĂ LA TURCENI

În fiecare an, pe data de 22 aprilie se celebrează «Ziua Pământului», pentru a ne reaminti că Planeta Pământ şi ecosistemele sale structurate pe...

Eveniment editorial – prima Ceașcă de Cafea nemuritorului Pompiliu Marcea

Poetul și actorul George Drăghescu, fondatorul și editorul minirevistei ,,Ceașca de cafea”, ajunsă la Anul 15, martie 2020, nr. 197, a tipărit un număr...

Temeiuri ale Tainei Sfintei Spovedanii în Vechiul Testament

Spovedania este Taina prin care, în urma iertării păcatelor mărturisite, se reînnoieste și se armonizează totodată relația noastră cu Dumnezeu, cu semenii, cu noi...

Sfinții Părinți ai Maicii Domnului, Ioachim și Ana, sărbătoriți la 9 septembrie

Prima zi a lunii septembrie reprezintă în Biserica noastră ortodoxă începutul noului an bisericesc; sfărșitul acestui an bisericesc, la fel ca și începutul lui,...

Femeia obiect

Nici nu știi care imagine e mai tragică, a celor care, inconștienți, transformă femeia într-un obiect sau a însăși femeii care, în completă necunoaștere...

În pragul sărbătorilor de iarnă, să ne relaxăm puțin…

Cugetări și … epigrame: -Colindele de Crăciun sunt bogăția sufletului și zâmbetul îngerilor; -Pacea pe pământ va fi atunci când vom păstra Spiritul Crăciunului pe toată...

Accente polikratice – Haida, de!

Acest Klaus Iohannis chiar începe a mă enerva. Predau ştiinţele comunicării politice la o universitate şi ştiu ce scriu. Fiind de un înfiorător narcisism,...

Pagini de vitejie înscrise de învățătorii gorjeni în 1916-1918

România a luat parte în Primul Război Mondial alături de Franţa, Anglia şi Rusia urmărind eliberarea românilor din Transilvania de sub jugul exploatatorilor unguri....

Însemnări de relectură – Andrei Breabăn despre „Dacia creştină… în versuri”

Citesc o carte despre „Dacia creştină”, versificată de Andrei Breabăn în versúră clasică, în manieră greco-latină. Această recuperare epicolirică a străvechii noastre istorii îşi...

Sezonul acesta – Cămașa albastră, un must-have în oricare garderobă

În topul pieselor esențiale în gaderoba oricărei femei cămașa bleu deține, pe lângă cea albă, o poziție unică de must-have, care nu are vârstă și...

Sărbătoarea Nucului de la Suseni, la o nouă ediție

Consiliile de administraţie ale obştilor Valea Susenilor şi Straja Grivele continuă tradiția și organizează cea de-a VI-a ediţie a Sărbătorii Nucului. Evenimentul are loc...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Modalitatea specifică societăţii româneşti actuale, de manifestare a...

De Ziua Europei, pe care o sărbătorim ca fiind şi Ziua Victoriei, putem analiza cu atenţie «harta» existenţială a naţiei noastre, pentru a constata...

Cea mai însemnată odă dedicată limbii române: ,,Limba noastră” de Alexei Mateevici

Alexei Mateevici (n. 27 martie 1888-d. 24 august 1917), unul dintre cei mai reprezentativi scriitori români născuţi în Basarabia, creează cea mai frumoasă odă...

4 sporturi care te ajută să arzi multe calorii

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/ac%c5%a3iune-baschet-juc%c4%83tor-1869428/ Rețeta cea mai simplă pentru un slăbit sănătos și pentru menținerea siluetei constă în arderea mai multor calorii decât cele pe care...

Mănăstirea «ICOANA», din comuna Crasna (Gorj) şi-a sărbătorit hramul (I) – ,,Sfântul Ioan era...

În prezenţa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte, Acad. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, sâmbătă, 24 iunie 2023, Mănăstirea «Icoana», din comuna Crasna...

Reflecţii duhovniceşti ale Preotului de altar – HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT! –...

Prin Pogorârea Duhului Sfânt a început o epocă nouă în istoria mântuirii neamului omenesc, pentru că în acest fel a luat fiinţă în chip...

Absolvenții învățământului postliceal nu vor susține examenul de certificare nici în sesiunea februarie...

Potrivit unui ordin al Ministerului Educației, în sesiunea februarie din anul școlar 2020 – 2021, examenul de certificare a calificării profesionale a absolvenților învățământului...

Au început orele remediale

La începutul acestei săptămâni, s-a dat startul activităților remediale organizate în cadrul Programului național pilot de tip ,,Școala după școală”, program prin care se...

Pentru prima dată în cultura română – „FEDRA” de Miguel de Unamuno

La Editura „Ars longa” din Iaşi a apărut recent ediţia bilingvă spaniolă-română a tragediei în trei acte, Fedra, de Miguel de Unamuno (1864-1936), scriitor...

Mircea Malița, o culme de viață, o personalitate distinsă a culturii și a diplomației...

Mircea Malița (1927-2018), autorul celor trei volume cu titlul “Aurul cenușiu”. Eseuri rostite, apărute la Editura ,,Dacia”, Cluj, 1971-1973, și al unor studii de...

Defibrilatoare noi pentru ISU Gorj

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj organizează licitaţie deschisă pentru achiziţionarea de noi defibrilatoare. Cele 11 aparate sunt destinate echipajelor de prim ajutor din...

Gazeta Gorjului – Darie Dup – un axis mundi necesar

„Şi fără să fi văzut vreodată Arta povera, vroiam să mă leg de nişte copaci… îi construiam efectiv, cu structură, aproape ca un semn...

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu a Pogorât peste lume puterea Duhului Sfânt...

În Duminica a 8-a după Paşti, când prăznuim Pogorârea Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli (Cincizecimea sau Rusaliile) toate ale praznicului: Ap. Fapte 2, 1-11;...

Învăţătura Preotului de altar – Sărbătoarea «Sf. Cuv. Parascheva» la Biserica Parohiei Strâmba-Jiu –...

Mâine, 14 octombrie 2023, Biserica noastră de parohie de la Strâmba Jiu îşi sărbătoreşte hramul «Sfânta Cuvioasă Parascheva», cea care s-a născut în Tracia,...

270 de șoferi din Gorj circulă gratuit pe drumurile patriei

Persoanele cu handicap şi asistenţii personali ai acestora au scutire de la plata rovinietei, după cum prevede Legea 448/2006. Numai în cursul acestui an,...

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu Creatorul ne arată că aceasta este ziua...

În Duminica a 8-a după Paşti sărbătorim cu cinste marele Praznic (+) Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile), iar, pentru că este o zi...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Privire analitică şi atentă asupra păcatului lăcomiei – Omul...

Se spune că de cele mai multe ori, bogăţia este un reper al portretului caracterial care defineşte viaţa unui om al veacurilor, ştiut fiind...

Bani pentru podul de la Ștefănești

Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, a semnat facturile unor contracte pentru o serie de lucrări urgente, derulate de Compania Națională de...

Mişcarea Legionară în satul meu Pocruia

Acum când am ajuns la vârsta de 81 de ani las scris ce a fost în satul Pocruia pe timpul când eram şi eu...

Care sunt cele mai eficiente metode pentru gestionarea deșeurilor menajere?

De-a lungul anilor, creșterea populației globale și industrializarea au dus la o producție semnificativă de deșeuri menajere. Această problemă a devenit una dintre cele...

IN MEMORIAM, ŞTEFAN STĂICULESCU – Să mori puţin, ca să preţuieşti viaţa!

Cuvintele, prin ele însele, nu pot exprima pe deplin durerea din sufletul celor care l-am însoţit vineri, 17 ianuarie 2020, pe ultimul său drum,...

Competiție de planuri de afaceri pentru elevii de liceu

Elevii de liceu sunt invitați să participe la concursul Early Innovators Business Plan Competition. Aceștia pot participa la competiție individual sau în echipe de...

Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeul Cel Adevărat, Duh fiind, Se arată pretutindeni...

În Duminica a 5-a după Paşti (a Samarinencei); Ap. Fapte 11, 19-30; Ev. Ioan 4, 5-42; la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată în Biserica...

Coderii de la Clubul ,,All for one” din Fărcaș, câștigătorii Târgului Regional de Științe...

Coderii de la Clubul ,,All for one” de la Biblioteca publică Fărcaș, Dolj, sunt câștigătorii acestei ediții a Târgului Regional de Științe și Tehnologie...

Aeronave ale Forțelor Aeriene Române, în sprijinul populației afectate de cutremurul din Turcia

Două aeronave ale Forțelor Aeriene Române trimise de statul român în sprijinul populației afectate de cutremurul din Turcia, au decolat din Baza 90 Transport...

Impactul jocurilor de noroc asupra economiei mondiale

gambling in economie Industria de gambling și-a pus amprenta în societate încă din cele mai vechi timpuri. De fapt, jocurile de noroc sunt printre cele...

Aparegio Gorj, prezent la Forumul ExpoApa

Operatorul de apă și canal Aparegio Gorj a participat, şi în acest an, la cea de-a 21-a ediție a Forumului Regional al Apei Dunăre...

Sfântă Liturghie Arhierească la resfinţirea Bisericii din Parohia Costeni, filia Chiliu, Protopopiatul Târgu-Jiu Nord,...

După ce, de Sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul a săvârşit Sfânta Liturghie la Hramul Sfintei Mănăstiri Dobriţa, în ziua de 21 iulie 2019, în...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – O interesantă şi reuşită manifestare cultural-educativă închinată lui Constantin...

Aşa cum am precizat în urmă cu patru zile, joi, 16 februarie 2023, cu prilejul aniversării celor 147 de ani de la naşterea lui...

Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu ne învaţă că pentru a rodi Cuvântul...

În Duminica a 21-a după Rusalii (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al VII-lea Ecumenic); Ap. Galateni 2, 16-20; al Sfinţilor Părinţi: Tit 3,...

O filă memorabilă din istoria NEAMULUI ROMÂNESC: OSÂNDIȚI LA JERTFA SUPREMĂ PENTRU DREPTURILE NAȚIEI...

Se cunoaște destul de bine din istoria României, cât de grea și plină de amărăciune era viața românilor din Transilvania, mai cu seamă a...

Expoziție Națională de Fotografie Documentară la Târgu-Jiu, cu ocazia Zilei universale a iei: „Cămașa...

Asociația culturală Tătărescu și Asociația cultural-istorică Pleniceanu, în parteneriat cu Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei – Filiala Gorj, organizează la Târgu-Jiu, în data de...

Ioan Moldovan, laureatul pentru poezie al Festivalului Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi” la ediţia...

1. Ante portas Am scris despre poetul Ioan Moldovan în câteva rânduri. I-am remarcat în 2017 un aer de expresionism pe care-şi construieşte un miraj...

Colegiul Tehnic Nr. 2, implicat în proiecte europene

Proiectul Erasmus+ de mobilitate KA1-VET, „Calitatea europeană  în formarea profesională a elevilor din învățământul tehnic profesional”, implementat de Colegiul Tehnic Nr. 2 și  realizat...

Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu ne învaţă cu multă iubire, modul cum...

În Duminica a 5-a din Post (a Sf. Cuv. Maria Egipteanca); Ap. Evrei 9, 11-14; al Cuvioasei: Galateni 3, 23-29; Ev. Marcu 10, 32-45...