Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu ne învaţă că pentru a rodi Cuvântul Domnului, avem nevoie de multă răbdare, de multă rugăciune şi de ascultare smerită, de dorinţa sinceră a mântuirii noastre!

793

În Duminica a 21-a după Rusalii (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al VII-lea Ecumenic); Ap. Galateni 2, 16-20; al Sfinţilor Părinţi: Tit 3, 8-15; Ev. Luca 8, 5-15 (Pilda semănătorului); a Sf. Părinţi: Ioan 17, 1-13 (Rugăciunea lui Iisus), în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română este rânduit a se citi din Sfânta Evanghelie după Ioan, un fragment din capitolul al 17-lea, versetele 1-13, conținând Rugăciunea lui Iisus dinaintea Sfintelor Sale Pătimiri, și din Sfânta Evanghelie după Luca, un fragment din capitolul al VIII-lea, versetele 5-15, conținând Pilda Semănătorului, pentru că în fiecare toamnă, această minunată pildă vine să ne reamintească printr-un exemplu grăitor că ogorul sufletelor noastre trebuie bine pregătit pentru ca sămânţa cea bună a Cuvântului Lui Dumnezeu să poată rodi în sufletele oamenilor! Toată pregătirea pentru a primi Cuvântul Dumnezeiesc reprezintă aportul nostru la mântuire, deoarece mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu în colaborare cu omul. De aceea, Pilda relatată de Sfânta Evanghelie de la Luca 8, 5-15, în care se spune că seminţele aruncate de semănător au căzut în locuri diferite, una lângă drum şi aceasta a fost călcată în picioare, iar păsările cerului au mâncat-o, una a căzut pe piatră şi s-a uscat pentru că nu avea umezeală, una a căzut între spini şi spinii au înăbuşit-o, iar alta a căzut în pământul cel bun şi a adus rod! Întreaga relatare a parabolei constituie o veritabilă «lecţie» de înţelepciune care este «predată» de către Însuşi Domnul Iisus Hristos, Cel Care le spunea ucenicilor Săi că sămânţa este Cuvântul Lui Dumnezeu, iar locurile unde cade sămânţa reprezintă diferitele categorii de oameni din societatea pe care o vedem cu toţi doar cu ochii fizici ai trupului şi poate mai puţin cu ochii minţii! Astfel, sămânţa de lângă drum sunt oamenii care aud, dar vine diavolul şi fură cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând în Dumnezeu, să se mântuiască, cea de pe piatră sunt aceia care primesc cuvântul, dar nu au rădăcină, pentru că ei cred până la o vreme, dar la greutăţi, la încercare, se îndepărtează sau se leapădă de credinţă! Sămânţa căzută între spini reprezintă pe cei care din cauza grijilor vieţii, a plăcerilor, a bogăţiei, nu pot rodi aşa cum se cuvine! Dar sămânţa din pământul cel bun îi reprezintă pe aceia care aud Cuvântul şi îl păstrează pentru a-L rodi întru răbdare! Până la urmă, e normal ca fiecare dintre noi să ne regăsim într-una din aceste categorii de oameni, iar dacă totuşi nu reuşim autoevaluarea să ne reamintim faptul că Taina Spovedaniei ne aşteaptă aproape de altar! Desigur, poate că nu este suficient să facem act de prezenţă fizică într-o sfântă biserică, ci este important să ne constituim ca o comunitate sufletească în parohie, ceea ce înseamnă atenţie şi participare. Ca un om credincios, ca o persoană trăitoare pe acest pământ, poate că sunt prezent şi particip activ la sfintele slujbe şi sunt conştient şi înţeleg ceea ce se întâmplă în viaţa parohiei, care este parte din mine şi eu parte din ea, dar numai atunci când suntem capabili să acţionăm responsabili şi să răspundem la chemarea Bisericii ne putem numi creştini cu adevărat! Pentru că altfel suntem cel mult simpatizanţi, iar atunci când iubeşti cu adevărat simţi că te doare de tot ceea ce este al tău, iar Biserica este a noastră, a tuturor! Din păcate, în vremuri tulburi şi puternic marcate de patologia fricii pandemice, multora nu le mai pasă de destinul Bisericii, iar acest lucru se vede uneori, pentru că este greu să fii ortodox cu adevărat! De aceea şi pilda acestei Duminici nu începe cu aceia care înţeleg Cuvântul Domnului, ci tocmai cu cei care îl aud, dar aud degeaba, pentru că nu Îl ascultă cu inima! Pentru a rodi Cuvântul Domnului, avem nevoie de multă răbdare, de rugăciune, de ascultare, de dorinţa mântuirii noastre, iar această dorinţă trebuie să pătrundă adânc în sufletele noastre, ca să aducem rod spre Slava Lui Dumnezeu!

„Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa…”!
Aşadar, Pericopa Evanghelică a Duminicii a 21-a după Rusalii înfăţişează bine-cunoscuta parabolă a Semănătorului, ca o împrejurare cât se poate de obişnuită de felul ei, dar în al cărei miez se ascunde Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, cu sufletul nostru, şi învăţătura Sfintei Evanghelii, ca şi obârşiile căilor de pierzare şi de mântuire a omului, pentru că din toate laolaltă: „Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa”, tocmai la vremea semănatului, când Semănătorul iese din casa sa, merge la ţarină să semene sămânţa sa, acest Semănător fiind chiar Iisus Hristos, iar sămânţa e învăţătura Evangheliei. Acest lucru, ca să înţelegem că neamul omenesc a fost pregătit prin milenii de încercări şi de suferinţe, de peregrinări şi năzuinţe, ca să primească dumnezeiasca sămânţă a învăţăturii mântuitoare, aflăm astfel că profeţii sunt plugarii care au arat sufletul omenesc! Ştim foarte bine că o parabolă este o povestioară cu tâlc ascuns, ca o întâmplare împrumutată din viața de zi cu zi a omului, tocmai ca să fie accesibilă celui care o ascultă sau o citește. De aceea, ucenicii, după ce au ascultat această parabolă, L-au întrebat pe Iisus: «Bine, bine, dar ce-ai vrut să spui cu asta?», pentru că este singura parabolă pe care a tâlcuit-o Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, în felul Său divin: cei care au primit semințele de pe drum sau de lângă drum sunt cei care aud cuvântul lui Dumnezeu și îl primesc, dar vin ispitele și vine diavolul și le răpește semințele. Aşa cum am subliniat anterior, cea de-a doua categorie este aceea a căror inimă este împietrită, deoarece primesc la început cu bucurie cuvântul lui Dumnezeu, dar acesta nu prinde rădăcină în ei și acesta se usucă și nu face roade în viitor! A treia categorie sunt acei oameni care primesc Cuvântul Lui Dumnezeu, dar se împovărează prea mult cu plăcerile și cu grijile, cu desfătările lumești, până când uită de el, iar acesta nu rodește! În sfârșit, cea de-a patra categorie sunt acei oameni care primesc deschis şi cu inimă curată, cu suflet bun și cu minte luminată Cuvântul lui Dumnezeu și acesta dă roade întru ei și face rod însutit şi înmiit, pentru că în vremuri mai mult sau mai puţin frământate, Dumnezeu ne învaţă că pentru a rodi Cuvântul Domnului, avem nevoie de multă răbdare, de multă rugăciune şi de ascultare smerită, de dorinţa sinceră a mântuirii noastre!

Acestea zicând, strigă: ,,Cine are urechi de auzit, să audă”!
Să luăm aminte că Domnul nostru Iisus Hristos a vorbit de multe ori în pilde despre Împărăţia cerului, aşa cum vedem şi în Sfânta Evanghelie a Duminicii acesteia, mai ales că El a luat asemănări de pe pământ, le-a tâlcuit, ca ucenicii Lui să descopere din aceste pilde minunate învăţături pentru sufletele noastre. Fără îndoială că în această parabolă ni se descoperă marea taină a Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că Sămânţa aceasta dumnezeiască poartă în sine lumina adevărului şi acest adevăr este singurul care ne poate ajuta la mântuire, dar contează mult felul cum va primi omul în cugetul, în mintea şi în inima lui această sămânţă cerească pe care o considerăm Cuvântul Lui Dumnezeu. Într-un fel, Sămânţa este începutul fiecărei fapte, aşa precum Cuvântul lui Dumnezeu este începutul vieţuirii creştine pentru fiecare om! Pentru că fără sămânţă pământul rămâne sterp şi pustiu, aşa cum fără Cuvântul lui Dumnezeu, inima omului e stearpă şi pustie! În mod firesc, sămânţa se încredinţează oricărei categorii de pământ, aşa precum Cuvântul lui Dumnezeu se adresează tuturor inimilor ascultătorilor, la toate neamurile pământului, la toate clasele sociale şi la toate generaţiile care se succed în istoria omenirii. Cuvântul lui Dumnezeu îl găsim în Sfânta Scriptură, sau Biblia, care este Cartea Vieţii, «Constituţia» Împărăţiei lui Dumnezeu, în care se cuprinde adevărul despre tot ceea ce se întâmplă mai bun sau mai rău pe acest pământ! Să fim bine înţeleşi, Cuvântul lui Dumnezeu este cuvântul cel bun, cuvântul credinţei, al mântuirii şi al vieţii veşnice, al vindecării de viruşi, pentru că mare este puterea acestui cuvânt. Prin Cuvântul lui Dumnezeu s-a creat lumea şi tot prin acest cuvânt se va judeca la dreapta Judecată! În esenţă, Cuvântul lui Dumnezeu are duh şi viaţă, e viu şi lucrător, are puterea de a îndrepta calea, de a renaşte viaţă! Cuvântul Lui Dumnezeu întăreşte în răbdare şi mângâie în tradiţionala nădejde, luminează minţile, învaţă şi asigură viaţa veşnică şi nu se învecheşte, pentru că are tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, pentru că vine de sus, de la Cel veşnic prin însufleţire divină! În concluzie, în măsura în care transformăm parabola din simbol în realitate, ne vom da seama că pământul care primește sămânța este o ființă rațională, adică omul, o ființă asemenea lui Dumnezeu. Desigur, totul depinde de starea de pregătire a omului, a sufletului său și a minții sale în clipa când primește cuvântul lui Dumnezeu, adică acel cuvânt al Evangheliei, un cuvânt duhovnicesc ce cheamă duhul omului spre partea superioară a sufletului, cea care este în stare să se pună în legătură cu Duhul Sfânt. Ca atare, omul duhovnicesc este omul statornic, cel care și-a rânduit bine viața și cel care nu-și ia sufletul în deșert și nu se jură cu vicleșug aproapelui său. Iar dacă gândim şi mai adânc după adevăr, putem deduce că toţi oamenii vin în această lume de dincolo de moarte şi de materie, căci fiecare naştere este o minune tot aşa de mare şi neînţeleasă ca şi minunea unei învieri din morţi. Când vom înţelege acest lucru, atunci îl vom vedea pe un om înviat din morţi, fiindcă Sfânta Scriptură este mai mult decât învierea unui mort, ea este Cartea Vieţii eterne, Cartea înţelepciunii lui Dumnezeu, avuţia cea mai scumpă a Bisericii. Tocmai despre roadele învăţăturilor Sfintei Scripturi ne vorbeşte Mântuitorul Iisus Hristos în parabola Semănătorului, mai ales că acestea depind totdeauna de calitatea pământului inimii în care cad şi de căldura şi convingerea cu care se predică în sufletul credincioşilor, pentru că întotdeauna Dumnezeu ne învaţă că pentru a rodi Cuvântul Domnului avem nevoie de multă răbdare, de multă rugăciune şi de ascultare smerită, de dorinţa sinceră a mântuirii noastre!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here