De 30 de ani Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” funcționează în Târgu-Jiu. În urmă cu trei decenii clasa politică și cultura gorjeană și-au dat mână și au fondat o instituție categoric reprezentativă. Scriitorul Ion Cepoi a dedicat acestui fenomen autohton două monografii, în care mie însumi mi-au apărut vreo duzină de cronici teatrale.
De altfel două nume au dat strălucire acestui locaș de creație actoricească: Ion Cepoi, ca secretar literar, și Marian Negrescu, ca director și misionar în act cu greutate axiologică. Lor li s-a adăugat George Drăghescu, editor al unor antologii de poezie ori de proză, ale unor actori români contemporani.
De pildă, am vizionat și comentat personal „Commedia”, montare executată după un scenariu de Marian Negrescu, în 1999. Dar și „Bolnavul închipuit” de Molière în regia lui Bogdan-Cristian Drăgan.
Am participat – îmi amintesc – și la acordarea Premiului Național „Elvira Godeanu” lui Matei Vișiniec un dramaturg de excepție, în 2022, întâlnire organizată și cu contribuția doamnei prof. dr. Elena Roată. În 2022, mă bucurasem și de reușita lui Achile Roselletti cu „Stress” ș.a.m.d.
Încă un număr al „Ceștii de cafea” (editor: George Drăghescu, secretar de redacție> Grig M. Dobrogeanu, redactor asociat: Silviu Doinaș Popescu), anul 18, iunie 2023, nr. 236, 24 p. a apărut în semn de elogiu împlinirii celor trei decenii de teatru funcțional la Târgu-Jiu.
Semnează în acest număr special Marian Negrescu: Servientes Civitatem; Grig M. Dobreanu: La aniversarea Teatrului (acrostih), Carmen Dobrișan: Sonet teatral, Florin Cristea: Epigrame ș.a.
Trăitor în Ezoterezia
Două sonete de Ion Popescu-Brădiceni
Aur și lemn
Pe-acest sonet doar de-l transcriu.
Modelul e pe-alocuri viu.
Pustietatea-l înconjoară
așa legat cum e cu-o sfoară
de începuturile sacre.
Cuvintele-s ca niște lacre.
Eu de-mi încerc norocul, deh,
poate le-oi scoate-n relief.
Poate le-oi dezvăța de semn.
Le-oi, în simbol, întoarce brusc.
Încolo, de-al tău dor mă usc,
Iubito, și te chem alături!
Ne-om cuibări-n pufoase pături,
în paturi de-aur și de lemn!
Dânsa
Iar aporia ne stă-n față
nebună disdedimineață.
Îi știu de-o vreme rătăcirea
dar ce neiertătoare-i știrea
ce mi-o dau crinul și cicoarea.
Aștept de-o viață sărbătoarea
dar tot mi-e frică de-al ei fast,
de ritualu-i antifrast
și cam barbar. În aporie
e-o tragică melancolie;
cum scriu acest sonet răsfrânt
în cel din strania oglindă,
aud o magmă clocotindă
și dau cu dânsa de pământ.
