Bucovina

722

Ţara fagilor. Ţară a vechilor mănăstiri voevodale. Acolo mai veghează încă zidurile Sucevei şi acolo, în umbra mănăstirii Putna, odihnesc moaştele lui Ştefan vodă cel Mare şi Sfânt.
Ţinut vândut şi cumpărat de austrieci, dela generalul rus Rumiantzow cu o tabachere de aur şi cu cinci mii de galbeni în anul 1774, ca în anul următor vânzarea să fie întărită prin mijlocirea lui Thugut, ministrul austriac pe lângă Sublima Poartă, pe preţ de 15 012 piaştri şi 20 de parale.
Grigore Ghica vodă, domnul Moldovei, fiindcă a cutezat să se împotrivească acestei mârşave târguieli, în care unul vindea ceea ce nu-i aparţinea, celălalt cumpăra ceia ce nu avea drept, a plătit îndrăsneala cu viaţa.
Răpirea Bucovinei a fost astfel pecetluită cu sânge, după cum stăpânirea austriacilor asupra ei avea să fie pătată cu necurmate mişelnice fapte.
Aici, lupta de desnaţionalizare lua altă faţă. Ţinutul fusese românesc, mănăstirile şi bisericile erau ctitorite de voevozi moldoveni, mormântul lui Ştefan însemnă o amintire veşnic prezentă, ţăranii erau urmaşii arcaşilor domneşti şi boierii ocupaseră îndelungi veacuri, posturi înalte la curtea principilor moldoveni. Cultura germană nu izbutea să cucerească decât puţine suflete din pătura de sus; iar cei mai mulţi învăţau carte nemţească, dar rămâneau cu inima românească. Poporul de jos era legat prin toate amintirile, prin port, prin graiu, prin legende de trupul vechei ţări. Deznaţionalizarea nu se putea îndeplini decât prin înăbuşirea elementului românesc sub puhoiul altor neamuri, lăsate şi poftite să intre, cu drepturi mai mari decât ale autohtonilor.
Rutenizarea Bucovinei a fost astfel cea mai perfidă politică născocită de guvernul dela Viena şi poate că într-un timp mai îndelung ar fi dat şi roadele mult aşteptate. Şcolile româneşti au fost înnecate de elemente străine. Fondul religionar, alcătuit din daniile voievozilor şi boierilor moldoveni către biserici şi mănăstiri, mai apoi secularizate pe seama statului austriac, în loc să meargă pentru a întreţine şcoli şi biserici româneşti, a fost pe rând înstrăinat, încredinţat gospodarilor de alt neam şi altă limbă, folosit de ruteni în lupta lor de desnaţionalizare împotriva noastră.
În 140 de ani, elementul cărturăresc e ori împins spre confruntarea cu marea masă austro-ruteano-evree, ori înlăturat în cas de resistenţă, de la toate funcţiunile şi chiar dela exerciţiul liberelor profesiuni. Poporul de jos e sugrumat prin să¬răcirea metodică. Fiecare an înseamnă un pas mai înainte al rutenizării şi fiecare an găsea poporul românesc al Bucovinei, mai sărăcit de un drept şi mai resignat împilărilor.
Țara fagilor este țara mormintelor.
Dar mormântul lui Ștefan cel Mare și Sfânt nu răbda hotar străin.
Cezar Petrescu, Cartea Unirii, Editura Luceafărul, București, 1929, p. 31
Prof. pensionar, Teodor Voicu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here