Omagiu pe care îl dedic celor dragi care au decedat

1395

Odată cu scurgerea timpului peste aşezările omeneşti, unele dispar rămânând doar numele şi amintirile aşa cum dispărem şi noi de  pe acest pământ.

Le spun celor tineri şi celor care se vor naşte  când vor afla că fiecare perioadă de dezvoltare a aşezărilor omeneşti, are caracteristicile ei însumate  în răbojul timpului cu obiceiuri, datini şi tradiţii de viaţă a omenirii transmise din generaţie în generaţie, adăugând la fiecare prezentul la trecut şi continuând cu viitorul de cei care rămân în urma noastră. Cum pe data de 9 martie la noi credincioşii ortodocşi le este pomenit numele de către preot la biserică iar de la casele noastre dăm de pomană vecinilor strachina cu răcituri pe care este pus o turtiţă pe care e pusă o lumânare aprinsă, o sticlă cu ţuică sau vin.  Şi eu le scriu numele pentru pomenire a celor care m-au instruit şi educat în perioada  1949-1953 cât am fost elev al Şcolii Pedagogice din Tg. Jiu când anul acesta vom avea revederea după 62 ani de la absolvire, revedere cum am hotărât cu bunul meu coleg şi prieten, profesorul Ghiţă Câlniceanu.
Şi în numele colegilor aduc mulţumiri domnului profesor doctor Gheorghe Gorun, director al Colegiului Naţional, fosta noastră Şcoală Pedagogică, cel care ne aşteaptă cu bucurie şi ne pune la dispoziţie o sală de clasă unde ţinem momentul de reculegere pentru cei care au decedat şi doi colegi numiţi de noi cei prezenţi dau citire cataloagelor cu cei care încă mai supravieţuim şi când luăm cuvântul amintim de viaţa de elev al Şcolii, cât şi odiseea vieţii.
Şi acum după 62 ani de la absolvire scriu cu mândrie. Omagiu celor care i-am avut la şcoală să devenim dascăli cu fală Domnul Panaitiu director fost şi primar făcea lectură foarte clar. Dar migălos cum era insista foarte mult să înveţi gramatica.
Şi domnul fost şi director Cornel Cârstoiu ne-a învăţat să scriem să vorbim.
La matematică Victor Daimaca un ochi la ochelari avea dar notă mare, când la tablă ne scotea, chiar dacă ştiai notă mare nu ne da.
Tot de matematică am avut pe dl. Gebeanu care de tenis vorbea tot anul şi pe colegul nostru Pârvulescu îl proteja, că cu el tenis juca. Un profesor cu mult spor a fost Cancer numitor care îţi impunea să fi corect, iar la fizică dl. Profesor Galaci pe teză punea 4 cât foaia şi ne dojănea
Şi foarte mult se bucura când experienţa în laborator îi reuşea profesorul Catană chimist scriind pe tablă formule nu avea expresii bune, şi atunci când ne dojenea, numai Prostănac ne zicea Dl. Profesor Ion Vâlcu om talentat, la lucru manual multe am învăţat. Spunând că orice meserie se vede dacă e bună în gospodărie. La Ştiinţele Naturii profesor Arjoca dorea din clasă când pleci ce spunea să ştii în veci. De domnul profesor Aninoiu spun că era un profesor foarte bun.
Şi de la dânsul am înţeles ce e bun şi ce e rău în univers, cu pregătirea şi omenia ce o avea când ne preda lecţiile la pedagogie. Domnul profesor Ion Dragomir sădea în noi sănătate şi omenie. Iar domnul Ctin. Furtunescu profesor sfătos cu glasul domol şi frumos, ne îndemna cu sfaturi bune să ajungem dascăli de renume.
Doamna Stratan profesoară de rusă la lecţii când ne asculta şi caietele le corecta, de nu ştiam ofta dar nu se supăra.
La geografie domnişoara profesoară Atena cea nervoasă dar mică. De nu ştiam o rugam să nu ne asculte ne înţelegea cu ofuri multe ca o mămică.
De domnul profesor invalid Raita îmi amintesc.
Că ne da globul pământesc să-l învârtim şi ce dorea vroia să ştim. La muzică vocală şi vioară domnul profesor Paralescu mai era şi violent, când o coardă la vioară nu se acorda cu vioara, în cap ne da. Domnul Pecingină profesor de educaţie fizică şi sport. În viaţa noastră de elev a avut ca rost să facem încontinu sport.
Că făcând sport noi ne călim, de muncă nu fugim şi sănătoşi încontinu să fim şi acum le scriu numele colegilor claselor A şi B decedaţi.
Colegii de la clasa A au fost: Alexandrescu Ion, Brâncuşi Ion, Dobroiu Pantelimon, Dragotă Nicolae, Drăguţ Sabin, Grama Gheorghe, Groşanu Mircea, Guran I. Ion, Mihăilescu Titu, Mutu Ion, Pătrăşcoiu Ion, Popescu C. Gheorghe, Popescu Gh. Gheorghe, Popica Dumitru, Taşcău Vasile, Tănăsescu Nicolae şi Tuculina Aristică, dirigintele clasei, domnul profesor Victor  Andriţoiu.
Şi la clasa B: Brâncuşi Dumitru, Ciobanu Carol, Cornoiu Emil, Giurea Ion,  Dumbravă Dumitru,  Guran I. Z. Ion, Fuiorea Petre, Murăreţu Dan, Neamţu Antonie, Plop Pavel,  Popescu Octavian, Pora Daniel, Surcel Dumitru,  Şişiroi Gheorghe, Şurlea Gheorghe, Sărdaru Ion, Tiriplica Pătru şi Vâlceanu Nicolae.
Pedagogi la şcoală au fost domnii Nanu şi Paicu, iar medicul şcolii a fost domnul Ilarie Popescu cărora le mulţumim cum ne-au instruit şi educat  şi Dumnezeu să-i aibă în grijă după decesul lor.
Învăţător pensionar ajuns la vârsta de 81 ani, Sandu Ciolacu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here