Într-o eră a globalizării începutului de mileniu III, deosebit de complicată privind mobilitatea şi adaptarea entităţilor statale la noul mers al omenirii, impus fără îndoială de către marile puteri pentru reîmpărţirea sferelor de influenţă şi o cvasi-dominaţie asupra omenirii, iată că asistăm în ultima vreme şi la lansarea multor teorii despre originea şi aria de cuprindere a diferitelor etnii şi popoare de-a lungul istoriei, din motive lesne de înţeles. Un interes aparte al cercetătorilor vizează comunitatea romilor, mai exact care este originea lor şi de unde au venit în Europa, dar şi în alte spaţii teritoriale ale lumii.
Aşadar, această importantă minoritate adesea controversată îşi are destinul ei, iar de aici şi o serie de interpretări şi speculatii puţin agreate privind convieţuirea acesteia cu populaţiile majoritare băştinaşe, de-a lungul unei multiseculare istorii. Sunt teorii şi supoziţii de tot felul, dar cea mai cunoscută şi semnificativ-veridică în legătură cu originea romilor, evident ajunşi şi pe meleagurile noastre, este aceea a originii indiene, statorniciţi la începuturi undeva în Nordul Marii Peninsule Asiatice până prin sec. III-VII d.H. După această perioadă, când începe în valuri succesive şi marea migraţie, populaţiile rome se deplasează şi ele, în special spre Europa traversând Armenia şi Persia (Iranul de astăzi), de unde s-au despărţit în două ramuri; una care ar fi mers spre Orientul Apropiat şi nordul Africii, cealaltă şi cea mai importantă, care a intrat în Europa prin Peninsula Balcanică. După cum ar mai putea fi luată în calcul şi o altă teorie, a cercetătoarei engleze Judith Okely, care spune că odată cu disoluţia Evului Mediu grupurile de săraci, în cea mai mare parte romi, s-ar fi deplasat din Asia de sud-vest spre Europa, fiind împinşi aici ca robi de către valurile de popoare migratoare. Iar cei ce vin pe teritoriul României, din studiile efectuate, se pare că aceştia ar fi fost sclavii tătarilor şi spre ruşinea noastră, aveau să dobândească prin legile acelor vremuri doar “statutul” de robi pentru aproximativ patru veacuri, atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească. Şi ceea ce ştim cu certitudine, că în Evul Mediu românesc, economia se baza în primul rând pe munca robilor, de unde şi singura populaţie care putea fi înrobită era cea a ţiganilor, la care posibil se adăugau, având acelaşi statut şi alte categorii sociale, populaţii alogene sau chiar locale. Poate aşa se şi explică varietatea grupurilor de romi existente şi astăzi în ţara noastră, cu dialectele lor lingvistice, cu tradiţiile, cultura şi îndeletnicirile lor, dar şi vorbitori ai limbii române şi maghiare, asumându-şi propriul destin în zonele de convieţuire cu populaţiile majoritare.
Iar dacă e să ne referim la un criteriu de clasificare cât se poate de obiectiv şi pentru Europa, atunci sunt de amintit aici cele circa 50 de dialecte vorbite romanes, dar şi de cele patru meta-grupuri, împărţite în funcţie de câteva criterii, dintre care cel mai important este cel al migraţiei. După această clasificare, se poate vorbi de meta-grupul Nordic (Vestul şi Nordul Europei, romii ajungând aici în sec. XIII-XIV), meta-grupul balcanic (Turcia şi unele ţări balcanice), meta-grupul vlahilor, din care fac parte şi romii care locuiesc în ţara noastră, în fine meta-grupul carpatic, a acelora care locuiesc în Europa Centrală. Dar mai trebuie subliniat şi faptul că în aceste meta-grupuri, existau numeroase ramuri locale, diferenţiindu-se în functie de dialectele vorbite şi de meseriile practicate; ţigani cărămidari, căldărari, ursari, lingurari, aurari, giambaşi, lovari, laxori, dar şi muzicanţi sau artişti la fel de pricepuţi în meseria lor etc. În România predomină căldărarii şi lovarii, care pe lângă romanes, vorbesc şi limbile-română şi maghiară. Evident că romii au fost nevoiţi de-a lungul timpului să se adapteze şi să se integreze la legile şi condiţiile impuse de către majoritari, fiind vorba în primul rând de mobilitatea lor socială şi economică. Dar există şi subgrupuri care au rezistat diverselor strategii de integrare, şi-au păstrat în bună măsură forma lor tradiţională de viaţă şi deopotrivă o mare mobilitate fizică, economică şi socială, adaptându-se uşor diferitelor perioade de tranziţie (inclusiv, celei de după dec.’89), ba, unii chiar au reuşit să profite din plin de tranziţiile de sistem şi să se îmbogăţească în România. Din păcate, marea masă a romilor continuă să trăiască într-o sărăcie extremă, întâlnindu-i cu precădere în zonele rurale şi în cele de proximitate, marginale ale aşezărilor urbane. Acolo ei duc o viaţă obscură, existând o mare diferenţă, dar şi de sciziune între romii bogaţi şi cei săraci, întrucât lipsa de solidaritate etnică este determinată şi de faptul că interesele lor nu sunt convergente. În plus, aici mai intervine şi rezistenţa mentală a unor grupuri de romi tradiţionali la ceea ce înseamnă până la urmă tăvălugul modernizării oricărei comunităţi umane. Or de aici şi preocuparea acestora pentru o cât mai multă autonomie economică şi de mişcare, statornicită şi datorită lungii istorii a marginalizării lor, dezvoltându-şi în schimb o atitudine, o cultură şi atitudine, adesea reactivă la schimbările modului de viaţă al majoritarilor. Dar ceea ce este îmbucurător în ultima vreme, ca tot mai mulţi tineri de etnie romă răspund pozitiv la noile comenzi şi cerinte ale societăţii moderne, conştientizând în primul rând rolul şcolii în pregătirea şi educaţia lor- absolvenţii romilor din şcoli şi din instituţiile de învăţământ superior, nefiind cu nimic mai prejos în privinţa competenţelor dobândite faţă de cei proveniţi din rândul populaţiei majoritare. Iar experienţa de viaţă, cinstea şi rezultatele muncii lor dovedesc din plin acest lucru.
Numai că atât tendinţa de marginalizare a romilor în societate-bogaţi sau săraci, continuă a fi o realitate, dar în acelaşi timp se poate vorbi şi de un fenomen intern de autoizolare, de separare, dezvoltându-se şi o teorie a culturii sărăciei (vezi SUA), care spune că săracii sunt vinovaţi că sunt săraci, în cazul romilor din vina lor, că nu vor să renunţe la unele obiceiuri tradiţionale refuzând să accepte diferitele structuri şi mecanisme sociale, economice şi culturale menite a-i scoate din lunga istorie a marginalizării şi a-i integra într-un proces rapid al modernizării. Nimic mai fals, pentru că romii nu sunt nici mai buni şi nici mai răi decât majoritarii, dimpotrivă au dovedit pe tot mersul convieţuirii comune calităţi incotestabile, grupuri întregi şi mari personalităţi ale acestei etnii, nu numai că au ieşit din marginalitate, dar au adus şi o contribuţie însemnată la progresul şi dezvoltarea societăţii omeneşti, indiferent că s-au chemat ţări sau popoare din Europa, America, Asia, ş.a.m.d..Mai degrabă este vorba de o neglijenţă crasă, chiar o discriminare a autorităţilor statale faţă de grupurile defavorizate-romi, alogeni, categorii autohtone sărace, mai ales în privinţa accesului la educaţie, la slujbe şi la o minimă demnitate, vizavi de condiţiile adesea inumane de viaţă. Iar ceea ce se încearcă prin proiectarea unor strategii naţionale pentru unele ţări-membre ale UE, inclusiv România, înseamnă atât de puţin şi mai mult decât atât, fondurile alocate în cazul grupurilor defavorizate de romi intră pe căi ilicite în buzunarele unei întregi mafiei din structurile de decizie ale statului, ale unor ONG- şi fundaţii-fantomă inclusiv ale “burgheziei” rome, aflată într-un proces alert de coagulare după căderea comunismului. De aici a început să se facă şi o politică etnică favorabilă “gagiilor”, mizându-se fără îndoială pentru o astfel de scenă publică obscură, pe naivitatea şi mai cu seamă pe lipsa de cunoaştere, înţelegere şi cultură atât a romilor săraci, cât şi a romilor tradiţionali.
În fine, referitor la tradiţiile respectate de romi în comunităţile lor, dar şi în contact cu alte populaţii, este limba vorbită care păstrează ceva din orientalismul din care s-au desprins iniţial. De asemenea, au şi o mulţime de forme de cultură tradiţionale, dar din păcate pentru ei limba este singura carte pe care o au, şi asta dacă se vor a fi comparaţi cu alte populaţii. Apoi, una din trăsăturile specifice romilor este cea a separaţiei dintre genuri, femeia fiind considerată într-o situaţie de inferioritate, după cum ar mai fi de amintit între lucrurile specifice lor, ritualurile-tabu despre puritate şi impuritate (o practică legată de căsătorie, de puritatea şi impuritatea corpului, făcându-se o diferenţiere semnificativă între partea de sus a corpului (pură) şi partea de jos a corpului (impură), la fel cum există o diferenţiere la fel de mare între corpul bărbatului şi cel al femeii, etc. Sunt tabuuri legate de mentalitatea şi credinţa lor având rădăcini arhaice, aşa cum este şi tribunalul ţigănesc-o instituţie tradiţională, care presupune soluţionarea unor conflicte din interiorul comunităţilor de romi, “judecata” bazându-se pe martori, mărturii şi probe. Astăzi în unele ţări, chiar se încearcă o racordare a dreptului bazat pe tradiţie cu dreptul juridic statal (vezi SUA), în principal având ca ţintă diminuarea actelor infracţionale ale mafiei ţigăneşti -prosperă financiar prin furturi şi comerţ subteran (contrabandă) pe seama şi în detrimentul statului. Adică, exact ce se întâmplă şi
în România din decembrie 1989 încoace, amplificând-se pe timp ce trece comerţul ilicit cu diferite lucruri-ţigări, alcool, substanţe halucinogene şi practice “magice” articole de îmbrăcăminte etc. Şi până la urmă, poate fi vorba în cazul unor astfel de personaje tot de un marketing “capitalist”, presupunând mobilitate şi intuiţie pentru făcut bani, cu deosebire că în general afacerile lor sunt necurate, adeseori cu înclinaţii spre violenţe. Or, datorită unor astfel de întâmplări infracţionare, majoritarii, dar mai cu seamă autorităţile statului acţionează de multe ori pripit, generalizând faptele şi aruncând vina pe întreaga etnie ţigănească, ceea ce este incorect şi nedrept, de vreme ce infracţiunile pot să vină, practice, din toate direcţiile-etnici şi majoritari, de la vârf şi până jos la talpa ţării. Iar aici, alocându-se romilor doar o atitudine de toleranţă este extrem de puţin întrucât libertăţile şi drepturile omului sunt universale, fiind exclusă orice fel de discriminare etnică, în cazul de faţă din partea statului român. Altfel spus, convieţuirea trebuie să fie comună, bazată pe încredere şi bună înţelegere, eliminându-se orice fel de ostilităţi şi atitudini gregare, inclusiv în privinţa spiritualităţii şi religiozităţii fiecărei comunităţi în parte, fără deosebire.
Este adevărat că încă mai persistă un cerc vicios din care este foarte greu de ieşit, deoarece acesta s-a conturat într-o istorie foarte lungă, influenţând negativ mentalul uman, de o parte şi de alta. Ori nu putem a schimba la nesfârşit doar vorbe, fără a se trece concret şi serios la treabă pentru schimbarea mentalităţii oamenilor într-un sens pozitiv- constructiv, benefic tuturor etniilor şi graiurilor lumii. Atunci, fie ca şi 8 aprilie din calendar-ziua mondială a romilor, să însemne nu doar un simplu eveniment “vandabil” în viaţa publică şi pe piaţa media, ci în primul rând un prilej fericit de bilanţ, consemnând de fiecare dată rezultatele unor măsuri concrete şi de voinţa comună privind integrarea socio-economică şi cultural-educaţională a tuturor romilor în societate. Dar înainte de toate, se impun a fi create şi îmbunătăţite condiţiile de muncă şi de viaţă, de unde şi convieţuirea şi respectul reciproc între oameni va putea să fie pe măsură, în interiorul fiecărei comunităţi şi entităţi statale, în egală măsură.
Vasile Irod
romi se trag din isdrael toata lumea borbeste