Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeul Cel Adevărat, Duh fiind, Se arată pretutindeni în lumea aceasta, pentru că El n-a venit să mântuiască numai poporul iudaic, ci, întreg neamul omenesc! – HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT

1017

În Duminica a 5-a după Paşti (a Samarinencei); Ap. Fapte 11, 19-30; Ev. Ioan 4, 5-42; la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată în Biserica Ortodoxă Română se va citi din Sfânta Evanghelie despre o întâmplare prilejuită de convorbirea dintre Mântuitorul Iisus Hristos şi femeia Samarineancă, în primul rând, pentru a limpezi o serie de aspecte importante prin care Fiul Domnului face comparaţie între apa obişnuită de băut şi «apa cea vie», pe care numai El o poate da, iar, ceea ce n-a înţeles femeia şi a privit cu nedumerire la vremea respectivă, putem să ştim noi acum, deoarece, apa cea vie reprezintă, pe de o parte, învăţătura Sa, care adapă pe cei însetaţi de adevăr, aşa cum, pe de altă parte, avem Sfintele Taine prin care omul primeşte hrana cea veşnică. De aceea, convorbirea de la fântâna lui Iacov este o lecție de catehizare, în care Iisus Domnul ne vorbește despre realitatea lăuntrică a vieții frământate a omului, prezentându-ne cele două aspecte ale existenței făptirii umane și permanenta tensiune dintre planul material și cel spiritual. În ziua respectivă, Mântuitorul lumii sta lângă fântâna lui Iacov, din care luau apă locuitorii din Sihar, și ne vorbește deschis despre Apa cea Vie, pe care omul o poate bea fără a mai înseta vreodată! Dar, deși locuitorii Țării Sfinte urcau pe muntele Garizim sau la Ierusalim pentru rugăciune, Hristos spune femeii Samarinence că vor veni vremuri când adevărații închinători se vor închina nu pe munți, ci în duh și adevăr, iar, ucenicilor care Îi aduc pâine, le spune că mâncarea Lui este să facă voia Tatălui și să săvârșească lucrul Lui. Putem deduce faptul că toate aceste cuvinte au darul de a ne arăta că spre Dumnezeu, care este Duh, ne putem îndrepta doar duhovnicește, iar acest lucru pare că l-a înțeles femeia din Sihar, în care a lucrat Duhul Sfânt, iar când și-a dat seama că Iisus este Hristosul pe care Îl aștepta, ea însăşi s-a făcut izvor de Apă Vie, plecând și vestind locuitorilor cetății cele auzite de la Domnul, iar, dintr-o femeie păcătoasă şi însetată de apa de la fântână, ea devine apostol și mărturisitor, arătând lucrarea Duhului în om, pentru că Dumnezeul Cel Adevărat, Duh fiind, Se arată pretutindeni în lumea aceasta, şi El n-a venit să mântuiască numai poporul iudaic, ci, întreg neamul omenesc!

,,Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăși, dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu va mai înseta”!
Aşadar, în Duminica a 5-a după Paști, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă, se citește un fragment din Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 4, versetele 5-42, în care este relatată întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu femeia Samarineancă de la fântâna lui Iacov, dialogul purtat cu aceasta, precum şi minunea convertirii ei și a multor samarineni din cetate, socotiți a fi necredincioși. Pentru că textul Evanghelic glăsuieşte astfel: «În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Și era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a așezat lângă fântână și era ca la al șaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: ,,Dă-Mi să beau”!, fiindcă ucenicii Lui se duseseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, Care ești iudeu, ceri să bei apă, de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Iisus a răspuns și i-a zis: ,,Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu și Cine este Cel Ce-ți zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El și ți-ar fi dat apă vie”. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai și fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva ești Tu, mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână și au băut din ea el însuși și fiii lui și turmele lui? Iisus a răspuns și i-a zis: ,,Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăși, dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu va mai înseta, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare, spre viață veșnică”. Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Iisus i-a zis: ,,Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici”! Femeia a răspuns și a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: ,,Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbați ai avut și cel pe care îl ai acum nu-ți este bărbat. Aceasta adevărat ai spus”!. Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu ești Proroc. Părinții noștri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Și Iisus i-a zis: ,,Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim, nu vă veți închina Tatălui. Voi vă închinați căruia nu știți; noi ne închinăm Căruia știm, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul, și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, că și Tatăl, astfel de închinători Își dorește. Duh este Dumnezeu, și cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr”! I-a zis femeia: Știm că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Iisus i-a zis: ,,Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine”! Dar, atunci au sosit ucenicii Lui. Și se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi? sau: Ce vorbești cu ea? Iar femeia și-a lăsat găleata și s-a dus în cetate și a zis oamenilor: Veniți să vedeți un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva Aceasta este Hristos? Și au ieșit din cetate și veneau către El. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învățătorule, mănâncă. Iar El le-a zis: ,,Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o știți”! Ziceau, deci, ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus le-a zis: ,,Mâncarea Mea este să fac voia Celui Care M-a trimis pe Mine și să săvârșesc lucrul Lui. Nu ziceți voi, că mai sunt patru luni și vine secerișul? Iată, zic vouă: Ridicați ochii voștri și priviți holdele, că sunt albe pentru seceriș. Iar cel ce seceră primește plată și adună roade spre viață veșnică, pentru ca împreună să se bucure și cel ce seamănă și cel ce seceră. Căci în aceasta se adeverește cuvântul: Că unul este semănătorul și altul secerătorul. Eu v-am trimis să secerați ceea ce voi n-ați muncit; alții au muncit și voi ați intrat în munca lor”! Și mulți samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Și a rămas acolo două zile. Și mult mai mulți au crezut pentru cuvântul Lui. Iar femeii îi ziceau: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înșine am auzit și știm că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii» (Ev. Ioan 4, 5-42). În fapt, femeia Samarineancă a primit cuvântul rostit de către Cuvântul Vieții și a devenit apostol pentru cei din neamul ei, a devenit sfânta muceniță Fotini, în timpul lui Nero, în Cartagina, fiind lumină pentru cei care ședeau în întunericul îndepărtării de Dumnezeu, pentru ca în acest fel, noi să înţelegem şi motivele pentru care această femeie păcătoasă, care trăia în desfrânare, dar care aștepta venirea lui Mesia, s-a învrednicit a sta în dialog cu Hristos-Izvorul Vieții! Fiind în veac pomenită în Evanghelie, ea este pentru noi un exemplu de pocăință, de căutare a lui Dumnezeu și de mărturisire a prezenței Lui în viața noastră cea de toate zilele. Căutându-L pe Dumnezeu și hrănindu-se din prezența Lui, fiecare creștin poate deveni la rândul său o fântână duhovnicească de credinţă, un templu al Duhului Sfânt sau un mărturisitor de Hristos-Lumina lumii, deoarece, Biserica rămâne fântâna prin care Duhul Sfânt umple de har sufletele celor însetați de viața veșnică! Sfânta Evanghelie se dovedeşte în acest fel, un argument întemeiat de a fi «Apa cea Vie» din care, potolindu-ne setea şi adăpându-ne fiecare, putem primi în sufletele noastre pe Hristos Domnul – Cuvântul Vieții, pentru că Dumnezeul Cel Adevărat, Duh fiind, Se arată pretutindeni în lumea aceasta, şi El n-a venit să mântuiască numai poporul iudaic, ci, întreg neamul omenesc!

,,Vine ceasul, și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, că și Tatăl, astfel de închinători Își dorește”!
În loc de concluzie, merită să mai amintim un lucru important, pentru că în clipa în care Mântuitorul pomeneşte de cei cinci bărbaţi ai femeii (tâlcuitorii spun că ar fi o legătură cu cele cinci neamuri păgâne strămutate în Samaria), mai ales că Samarineanca îşi dă seama că are în faţa ei un OM deosebit, prooroc după socotinţa ei, de aceea, cu multă încredere, îi pune o întrebare ce o frământa nu numai pe ea, ci şi pe conaţionalii ei: unde este adevărata închinare, «pe muntele acesta, ori în Ierusalim?», iar, muntele invocat fiind, de fapt, Garizim, pe care samarinenii zidiseră un templu, spre a-şi arăta opoziţia faţă de Ierusalim. În acel moment, Mântuitorul Iisus Hristos dă răspunsul aşteptat nu numai de către samarineni, ci, şi de întreaga omenire: „Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie ca în duh şi adevăr să i se închine!” (Ioan 4, 24), pentru că, nu doar în Ierusalim sau pe Garizim, ori în altă parte se face închinare, ci, pretutindeni, peste tot unde închinarea se face în adevăr. Adică, Dumnezeului Celui adevărat, Iisus Hristos, precum Însuşi a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”(Ioan 14, 6). Vedem în felul acesta şi adâncul tainei lucrării dumnezeieşti, când Iisus Hristos se descoperă ca fiind MESIA, chiar unei femei de alt neam, ce aparţinea unui neam dispreţuit, marginalizat, catalogat cu atributul de «spurcat» de către iudeii rigorişti, stăpâniţi de egoism şi de un oarecare dispreţ, cărora, în orgoliul lor exclusivist, li se părea că numai lor li se poate descoperi adevărul suprem. Dar, devine evident faptul că Mântuitorul Hristos nu S-a descoperit întâmplător în felul acesta, ci, ca să arate că cei de pe urmă, vor fi cei dintâi, iar cei dintâi, vor fi pe urmă! (Matei 19, 30). Aceeaşi tradiţie consemnează şi faptul că femeia Samarineancă a devenit, în urma acestei mântuitoare convorbiri, o mărturisitoare curajoasă a Evangheliei, sfârşindu-şi viaţa ca martiră, la Roma. De aceea, Biserica n-a uitat-o şi i-a acordat o zi anuală de pomenire, la 26 februarie, cu numele Sfânta Fotinia – nume sugestiv, de «fos, fotos», care în limba greacă înseamnă «lumină», iar, ampla istorisire vine să nască multe întrebări, dintre care unele sunt legate de Hristos și Persoana Sa, iar, altele de mesajul pe care El îl transmite! Dar, mai toate mesajele transmise, am putea spune că sunt legate şi de noi, trăitori în meandrele celui de-al treilea mileniu creştin, căci de percepția noastră ține adăparea neastâmpărului sufletesc din apa cea vie, iar, închinarea în Duh și în Adevăr e tot un fapt ce ține de viaţa noastră! Atunci când vom înțelege acest lucru, probabil că vom privi cu alți ochi întrevederea Domnului cu femeia Samarineancă şi vom putea constata că această femeie este imaginea reprezentativă şi simbolul naturii umane păcătoase din fire, a omului păcătos şi sclav al slăbiciunilor sale, iar, în felul acesta, e bine să vedem ceea ce am putea învăţa în calitatea noastră de creştini panicaţi de fricile veacului, din această meditaţie la Evanghelia Duminicii a cincia după Paşti, pentru simplul şi mai mult decât simplul motiv, că Dumnezeul Cel Adevărat, Duh fiind, Se arată pretutindeni în lumea aceasta, pentru că El n-a venit să mântuiască numai poporul iudaic, ci, întreg neamul omenesc!
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here