Românii le-au făcut cel mai mult rău românilor

Suntem obişnuiţi să-i învinuim pe străini pentru toate relele şi pentru toate nenorocirile care ni s-au întâmplat de-a lungul veacurilor. Uităm că românii le-au făcut cel mai mult rău românilor.
Puternicul rege dac Burebista care, pe la jumătatea secolului I î.Hr., stăpânea un teritoriu uriaş, cuprins între Alpii nordici, Munţii Balcani, Marea Neagră şi Nistru, a căzut victima unul complot organizat de nobili. Odată cu dispariţia lui, imensul regat dac s-a destrămat, divizându-se în mai multe stătuleţe pe care cei care uneltiseră spre a-l doborî pe Burebista şi le-au împărţit între ei.
Decebal a fost trădat de unul dintre oamenii săi de încredere, Bicilis, care a dezvălui romanilor sursele de apă ale Sarmisegetusei şi locul unde tarabostes, nobilii daci, au îngropat uriaşa comoară de aur şi argint.
Vlad Ţepeş a fost trădat de fratele său, Radu cel Frumos, care i-a luat tronul Ţării Româneşti, cu sprijinul boierilor munteni şi al otomanilor.
Radu de la Afumaţi, care a domnit în Tara Românească între 1522 şi 1529, cu mai multe întreruperi de câteva luni, a fost ucis de un grup de boieri în biserica de pe Dealul Cetăţuii, din Râmnicu Vâlcea, la 2 ianuarie 1259, sub privirile îngrozite ale preotului.
Petru Rareş, domn al Moldovei în doua rânduri, 1527 – 1538 şi 1541 – 1546, fiu nelegitim al lui Ştefan cel Mare, şi-a pierdut tronul din pricina unui complot al boierilor. Pentru a fi corecţi, trebuie să recunoaştem că Petru Rareş însuşi, extrem de ambiţios, măcinat de dorinţa de a cuceri Ardealul, a trecut de mai multe ori dintr-o tabără în alta.
Ioan Vodă Viteazul, numit şi Armeanul, deoarece mama lui a fost armeancă, era strănepot al lui Ştefan cel Mare. În 1574 şi-a pierdut tronul şi viaţa în urma unui complot pus la cale de către boieri.
Petru Cercel, după mai puţin doi ani de domnie, aflând că urma să fie mazilit, și-a adunat averea strânsă şi a pornit spre Transilvania. Dar, a fost trădat chiar de oamenii din escorta sa: aceştia i-au furat bogăţiile, iar fugarul, lipsit de sprijin, a fost arestat şi închis.
Mihai Viteazul a fost ucis în zorii zilei de 19 august 1601, de către valonii Jacques Beauri şi Mortague. Intrând, nestingheriţi în cortul domnului, Beauri Îi spuse: „Ești prins”. Mihai rosti un singur cuvânt: „Ba”, şi dădu să pună mâna pe sabie. În aceeaşi clipă însă, un valon îl împuşcă, un al doilea îi străpunse pieptul, alţii îl loviră cu halebardele. Unde au fost românii?
Constantin Brâncoveanu a fost decapitat, împreună cu întreaga lui familie, în ziua de 26 august 1714, din cauza trădării stolnicului Constantin Cantacuzino, nepotul său, care voia să-l pună domn pe fiul lui, pe Ştefan Cantacuzino.
La 27 decembrie 1784, s-au apropiat de Horea şi Cloşca, ascunşi într-o coliba de crengi, în codrul Scoragetului, din Munţii Gilăului, moţii Ştefan Trif, Nuţu Matieş, Trif Manoşel, Iacob Neag, Dumitru Neag, Ion Mătieş, Gheorghe Matieş şi, mai tragic, chiar vărul lui Horea, numitul Gheorghe Nicula şi, pretinzând că umblă după vânat, au fost primiţi în colibă de cei doi. La un semnal, s-au năpustit asupra lor, i-au legat şi apoi i-au predat autorităţilor. Tot prin trădare a fost capturat, la 30 ianuarie 1785, şi Crişan. A urmat judecata, apoi execuţia lui Horea şi a lui Cloşca printr-o pedeapsa extrem de crudă – tragerea pe roată. Trupul lui Crişan, care se sinucisese în închisoare, a fost zdrobit în acelaşi fel. Preţul trădării lui Horea şi Cloşca a fost de 300 de galbeni.
Tudor Vladimirescu, pe care poporul îl numea deja „domnul Tudor”, a fost ridicat de la Goleşti, din mijlocul pandurilor, de către oamenii lui Alexandru Ipsilanti şi apoi asasinat la Târgovişte.
Dimitrie Moruzzi, dragomanul Porţii Otomane, a semnat tratatul de pace de la Bucureşti din 1812, prin care Basarabia revenea ruşilor. Preţul trădării Marelui Dragoman, Dimitrie Moruzi, în context, a fost promisiunea unei moşii în Basarabia, în valoare de 100.000 de lei aur şi a unui inel de aur, încrustat cu briliante, foarte valoros, de 15.000 de piaştri. În loc să fie făcut domn al Moldovei, sultanul a dat ordin să fie decapitat şi trupul să fie expus pe porţile cetăţii Sumla.
La 6 februarie 1917, într-un moment de cumpănă pentru poporul român, colonelul Alexandru D. Sturdza a trecut la inamic împreună cu aghiotantul său. Fiu al unui important politician liberal, colonelul Sturdza a încercat să maximizeze efectele trădării, încercând să convingă cât mai mulţi soldaţi români să-i repete gestul reprobabil. Aşteptările sale s-au dovedit inutile, din fericire. Colonelul a fost condamnat la moarte în contumacie, iar după război ştirile despre el sunt puţine şi confuze. Nu se ştie exact ce s-a ales de el.
La 23 august 1944, mareşalul Ion Antonescu a fost trădat de regele Mihai I şi de ofiţerii lui şi, drept urmare, a fost acceptat un armistiţiu care echivalează cu o capitulare generală în faţa sovieticilor. Un tribunal românesc l-a condamnat la moarte.
Lucreţiu Pătrăşcanu s-a născut la 4 noiembrie 1900, la Bacău. Licenţiat în drept şi doctor în ştiinţe economice al Universităţii din Leipzig, Pătrăşcanu era o figură rară printre puţinii comunişti din România. A fost reprezentant al ilegaliştilor români la Comintern şi în alianţa politică ce a declarat scoaterea ţării din alianţa hitleristă în august 1944. Primul comunist devenit ministru, el a deţinut portofoliul Justiţiei. După modelul proceselor staliniste care se iniţiaseră deja în Cehoslovacia (Vladimir Clementis şi Rudolf Slánský), Ungaria (László Rajk), Bulgaria (Traicio Kostov) sau Albania (Koči Xoxe), Lucreţiu Pătrăşcanu a fost condamnat la moarte în ziua de 14 aprilie 1954, după ce procesul durase şase ani. A fost cel mai lung proces al vreunui lider comunist din istoria comunismului mondial, cu o pauză în anul 1951. În proces au mai fost interogaţi de asemenea oameni politici din perioada interbelică, precum Corneliu Coposu, Gheorghe Tătărăscu sau Bebe Brătianu (ultimii doi membri PNL). În noaptea de 16 spre 17 aprilie 1954, Lucreţiu Pătrăşcanu şi Remus Koffler au fost executaţi prin împuşcare la închisoarea Jilava.
Nicolae Ceauşescu a fost trădat şi executat la Târgovişte, în ziua de Crăciun a anului 1989, de către colegii lui din conducerea Partidului Comunist Român şi a armatei.
Dar cu acte de trădare ne întâlnim zilnic, de la trecerea de la un partid politic la altul şi până la mituirea parlamentarilor europeni români de către grupuri de interese, încât avem impresia că, pentru români, trădarea este o virtute.
Prof. pensionar Teodor Voicu