105 persoane, sancționate contravențional pentru nerespectarea măsurilor Covid

678

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate 13 acţiuni de verificare, cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. În total, 258 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun, anunță IPJ Gorj.

În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate peste 1.400 de persoane și 223 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 105 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 11.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată a cazurilor.

Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

Forţele de ordine vor desfăşura permanent, în această perioadă, activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

 

Facem apel la cetăţeni să păstreze distanţarea fizică, să poarte masca de protecţie și să nu se expună la riscuri.

 

Siguranța și sănătatea dumneavoastră sunt prioritare pentru noi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here