30.3 C
Târgu Jiu
marți, iulie 23, 2024

Sute de absenţi la examenul de titularizare

Peste 700 de dascăli gorjeni ar fi trebuit să susţină joi proba scrisă a examenului de titularizare şi suplinire. Aproape jumătate dintre aceştia au...

Ziua Îndrăgostiţilor, sărbătorită la Tismana

Oraşul Tismana a sărbătorit prin dans, muzică şi voie bună Ziua Îndrăgostiţilor, acolo fiind organizat un spectacol inedit, pe gustul publicului spectator. Sala Casei de...

Apel către angajatori, pentru plata drepturilor de autor

Conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj a anunţat ieri, faptul că, potrivit noutăţilor aduse de OUG nr. 58/2010, plătitorul de...

Peste o sută de minori, intraţi în sistemul de stat, în 2011

Pe parcursul anului 2011, 109 copii din judeţul nostru au intrat în atenţia specialiştilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj....

Verificări, la starea tehnică şi funcţională a digurilor din Motru şi Rovinari

Delegaţii Ministerului Mediului şi Pădurilor, Administraţiei Naţionale “Apele Române", A.B.A Jiu, împreună cu reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj şi Inspectoratului Judeţean...

Trei zile de dezbateri medicale, Pneumologi din ţară şi străinătate s-au întâlnit la Târgu-Jiu

Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu şi Houston NPA, cu sprijinul Consiliului Judeţean Gorj şi al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, au...

Conferinţa Internaţională de la UCB, un succes

Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Litere din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, Conferinţa Internaţională cu titlul „Rolul...

Transalpina, redeschisă traficului în maxim două săptămâni

Drumul Naţional 67 C Transalpina, care face legătura între judeţele Gorj şi Alba, urmează să fie deschis. Vestea vine din partea directorului Secţiei Drumuri...

Primăria Târgu-Jiu nu şi-a primit banii pentru Mere în şcoli

Municipalitatea târgujiană este în impas. Acesteia nu i s-au decontat merele de care au beneficiat elevii claselor I-VIII pe parcursul anului 2010-2011 prin programul...

Mii de târgujieni, anchetaţi pentru ajutoarele la încălzire

În sezonul rece 2011 – 2012, modalitatea de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţelor, destinate consumatorilor cu venituri reduse, este reglementată de Ordonanţa de...

Regal de manifestări la Zilele Universităţii „Constantin Brâncuşi”

Zilele Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu au fost marcate printr-un regal de evenimente şi manifestări, totul culminând cu Conferinţa Internaţională „Progres, Inovare, Democraţie”. Cadre...

Sute de târgujieni, sub umbrelă la Ziua Recoltei

În ciuda vremii ploioase de la Târgu-Jiu, autorităţile municipale, prin intermediul SC Edilitara Public SA, a organizat ieri ediţia din acest an a Zilei...

Giurcău se apără atacând UNPR

Supărat pe declaraţiile din presă făcute în ultima perioadă de Ion Răuţ, purtătorul de cuvânt al UNPR Gorj, Mădălin Giurcău, îl atacă pe acesta...

Spitalul Târgu-Cărbuneşti, supraaglomerat de sărbători

Spitalul Orăşenesc Târgu-Cărbuneşti a fost supraaglomerat pe perioada sărbătorilor pascale dina acest an. Peste 180 de pacienţi s-au aflat internaţi de Paşte şi aproape...

Personalul disponibilizat, indecis în privinţa revenirii la Spitalul Sadu

Cei 21 de şomeri rezultaţi în urma închiderii Spitalului Orăşenesc Bumbeşti-Jiu, în aprilie 2011, nu ştiu dacă vor reveni la vechiul loc de muncă...

Mort de beat s-a răsturnat cu maşina

S-a urcat mort de beat la volan şi s-a răsturnat cu maşina într-un şanţ. Este vorba de un tânăr în vârstă de 20 de...

CJAS a imputat peste 4.600 de lei medicilor de familie

Pe parcursul lunii martie, Corpul de Control al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a efectuat o serie de verificări la medicii...

Pus pe treabă! – Niculescu vrea să modernizeze SJA Gorj

Proaspăt instalat în fotoliul de manager al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj, Marian Niculescu are planuri mari privind acest serviciu. În următoarele luni...

Proprietarul cavoului din Grui continuă lucrările

Scandalul dintre sătenii din Grui, stârnit de ridicarea unui cavou apărut peste noapte în cimitirul bisericii din sat, a continuat şi ieri, fără a...

Concurs şcolar organizat de APM Gorj

Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj lansează o nouă provocare elevilor gorjeni reprezentată de un nou concurs interşcolar sub deviza “Sorteaza, Reciclează, Protejează”. Competiţia a...

Boc a trasat prefecţilor sarcini de vreme rea

Premierul României, Emil Boc, a întrunit ieri după-amiază o videoconferinţă cu prefecţii din fiecare judeţ al ţării pentru a trasa măsuri în vederea depăşirii...

Rabie la Barza

Comisarii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au depistat, joi, în satul Barza din comuna Dăneşti, un nou caz de rabie...

Elevii nevoiaşi au primit ghiozdane şi rechizite de la Primăria Târgu-Jiu

Peste 30 de copii proveniţi din familii cu posibilităţi financiare limitate au primit, ieri, din partea municipalităţii, ghiozdane complet echipate. Aurel Popescu, viceprimarul municipiului...

Asociaţii, fără apă la robinete de trei zile

Trei asociaţii de locatari din municipiul Târgu-Jiu suferă de lipsa apei de la robinete deoarece societatea Aparegio, cea care asigură furnizarea serviciilor de apă...

Autorităţile locale, pregătite de iarnă

Pregătirile pentru iarna 2011-2012, privind deszăpezirea în municipiul Târgu-Jiu se află în linie dreaptă. Stocul de material antiderapant al SC EDILITARA PUBLIC este asigurat...

Caragea vrea camere de două miliarde de lei pentru Defileul Jiului

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Viorel Salvador Caragea a cerut Consiliului Judeţean Gorj fonduri pentru montarea de camere de supraveghere pe Defileul Jiului....

Târgujienii nemulţumiţi trimit petiţii

Peste opt mii de târgujieni au adresat petiţii Primăriei Târgu – Jiu în semestrul al doilea al anului trecut. Din acestea, aproximativ trei mii...

Rabie la Săuleşti

Un nou focar de rabie a fost depistat pe data de 7 septembrie, în gospodăria unui localnic din comuna Săuleşti, judeţul Gorj. Cetăţeanul a...

Şomaj tehnic la SNLO, până pe 2 mai

Până pe data de 2 mai salariaţii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia(SNLO) sunt în şomaj tehnic. Angajaţii vor rămâne acasă până luna viitoare deoarece...

Evazionistul Ştefănoiu îşi aşteaptă sentinţa după sărbători

Afaceristul din Novaci, Relu Ştefănoiu, va aştepta până luna viitoare sentinţa magistraţilor braşoveni în dosarul pe care îl are pe rol la Curtea de...

Gorjenii şi-au cumpărat 5000 de maşini

Chiar dacă a fost criză financiară, gorjenii şi-au achiziţionat o maşină nouă sau second-hand pe care au înmatriculat-o în judeţul nostru. Astfel, numai în...

Tigăile la promoție, atractive în continuare pentru gorjeni

Poate părea greu de crezut dar tigăile oferite la preț redus la inaugurarea magazinelor rămân în continuare de interes pentru clienții din Gorj, deși...

Carmangerie cu activitatea suspendată

La sfârşitul săptămânii trecute, inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj au amendat o carmangerie din municipiul Târgu-Jiu pentru absenţa circuitelor funcţionale. Margareta Călugăru,...

Prefectul Andrei începe lupta împotriva etnobotanicelor

Premierul Emil Boc le-a cerut ieri prefecţilor să acţioneze direct şi fără menajamente în lupta împot

Inspectorul Mitescu: “Licenţa pentru microbuzele şcolare prevede transportul exclusiv al elevilor”

Gheorghe Mitescu, inspectorul adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean(IŞJ) Gorj, susţine că autorităţile locale de la Târgu-Cărbuneşti nu au dreptate atunci când susţin că nu...

Rezultate dezastruoase la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului

Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat nu pare să fi fost luată în serios de către candidaţi, lucru demonstrat şi de rezultatele dezastruoase...

Directorul Logăscu, schimbat din funcţie pentru legăturile cu Campusul Peştişani

Constantin Logăscu, directorul Grupului Şcolar Industrial “C.Brâncuşi” din Peştişani, pedelist la carnet, a fost schimbat joi din funcţie. Acesta a fost audiat în dosarul...

Programul Biblionet, inaugurat la Rovinari

Oraşul Rovinari se alătură localităţilor care beneficiază de Programul Naţional Biblionet – Lumea în biblioteca mea. Inaugurarea acestor servicii va avea loc joi, 17...

Sfârşit de săptămână „arzător” pentru gorjeni

Cinci incendii în trei zile. Cam aşa ar putea fi descris sfârşitul de săptămână în judeţul nostru. Pompierii gorjeni au fost nevoiţi să intervină...

Festivalului “Maria Lătăreţu”, un adevărat regal muzical

Festivalul Cântecului Popular Românesc „Maria Lătăreţu” a debutat, ieri, la Târgu-Jiu. Aproximativ 60 de concurenţi din ţară, dar şi din străinătate au participat, luni,...

Directorul Tănăsescu, fără drept de semnătură la DADR Gorj

Dan Tănăsescu, directorul DADR Gorj, este extrem de supărat că nu are date concrete în legătură cu ordinul pe care îl aşteaptă de la...

Legea Sănătăţii nu va fi adoptată în 2012

Specialişti din Ministerul Sănătăţii lucrează, în această perioadă, la realizarea unui proiect al viitoarei legi a Sănătăţii. El ar trebui realizat până în vară,...

Ziua Eroilor, omagiată cu fast la Târgu-Jiu

Piaţa Revoluţiei din centrul municipiului Târgu-Jiu a găzduit ieri manifestările prilejuite cu ocazia Zilei Eroilor. Comemorarea acestei zile s-a făcut în toate localităţile unde...

Mii de turişti, alungaţi de caniculă la munte

Temperaturile ridicate înregistrate în ultima perioadă i-au determinat pe mulţi dintre locuitorii judeţului să petreacă măcar o zi sau două la munte, încercând astfel...

S-a rezolvat problema căldurii la Spitalul Judeţean

Problema căldurii în saloanele Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu s-a rezolvat. După montarea celor două cazane pentru apă caldă şi căldură, a mai apărut...

Membrii CNSLR-Frăţia nu participă la comisiile de dialog social

Liderul CNSLR-Frăţia – filiala Gorj, sindicalistul Valentin Popa susţine că nu va mai participa la nicio comisie de dialog social. Decizia vine de la...

Consilierii locali au aprobat bugetul pentru 2013

În şedinţa de Consiliu Local din data de 25 martie 2013 s-a aprobat bugetul local şi programul de investiţii pentru anul în curs. Edilul...

Criză de personal! – Angajaţii sistemului medical, chemaţi din concediu

Angajaţii din sistemul medical fac eforturi majore pentru a asigura servicii de calitate. În condiţiile în care aceştia şi-au mai pierdut şi o bună...

DSVSA Gorj intensifică acţiunile specifice activităţilor de Sărbători

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj a stabilit programul de lucru pentru inspectorii în domeniu care vor lucra în perioada...

Opt luni de închisoare pentru că nu a suflat în etilotest

Un gorjean în vârstă de 35 de ani din Tismana a fost condamnat la executarea unei pedepse de 8 luni de închisoare pentru săvârşirea...

Echipament de biochimie modern, la Spitalul Rovinari

Până la sfârşitul acestei luni, laboratorul de analize medicale al Spitalului Orăşenesc “Sfântul Ştefan” din Rovinari va fi dotat cu echipament de biochimie modern....

Un student este primar de Târgu-Jiu

Claudiu Marin este noul primar al municipiului Târgu-Jiu. Acesta este în fruntea primăriei virtuale realizate de către studenţii Facultăţii de Administraţie Publică şi Politici...

Se caută secretar pentru Primăria Stăneşti

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) organizează luna viitoare concurs pentru ocuparea postului de secretar al Primăriei Stăneşti. Postul este ocupat în interimat de...

În Târgu-Jiu – Conductă îngheţată de ger

Temperaturile foarte scăzute înregistrate în cursul nopţii de duminică au afectat una dintre conductele de apă de pe Bulevardul Republicii din...

„Oraşul săpat în piatră” din Iordan, prezentat la Târgu – Jiu

Frumuseţile localităţii iordaniene Petra au fost arătate şi târgujienilor prin intermediul unei expoziţii de fotografie care a avut loc ieri la...

Colocviile „Portal Măiastra”, la Liceul Ecaterina Teodoroiu

Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” (CNET) din Târgu-Jiu găzduieşte, astăzi după-amiază, cea de-a patra ediţie a Colocviilor de critică şi istorie literară ale revistei „Portal...

Aproape 450 de reţete electronice, prescrise de medicii gorjeni

Lansat în exploatare efectivă în data de 2 iulie, sistemul electronic de prescriere a reţetelor medicale a fost, iniţial, o enigmă pentru mulţi medici...

Gheorghe Iana, preşedintele Casei Asigurărilor de Sănătate Bucureşti

Gorjeanul Gheorghe Iana, candidat USL pe Colegiul 1 de Deputaţi la alegerile din 9 decembrie este de scurt timp preşedintele-director general al Casei de...

Tinerii au cerut o oră pentru Pământ

Elevii Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu au îndemnat gorjenii să protejeze pământul de încălzirea globală, măcar pentru o oră. Ora pământului a fost...

Candidaţii la Penitenciare, recrutaţi la nivel de Gorj

Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin Penitenciarul de Maximă Siguranţă Târgu-Jiu, recrutează candidaţi în vederea participării la concursul de admitere în învăţământul universitar, sesiunea 2011,...

Interesul autorităţilor locale pentru pregătirea pentru situaţii de urgenţă a crescut

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj au prezentat, ieri, analiza activităţii de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă a persoanelor cu funcţii de...

Doctorul Mălăescu, decan interimar la UCB până în 2013

La nivelul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu era programat un concurs pentru ocuparea postului de decan al Facultăţii de Asistenţă Medicală, Artă şi Ştiinţe...

Paştele, înmulţeşte controalele inspectorilor sanitari-veterinari

Ca de fiecare dată, apropierea Sărbătorilor Pascale şi nu numai, îi pun pe jar pe inspectorii sanitari-veterinari, care iau la controlat măcelăriile, târgurile de...

Zeci de salariaţi de la Protecţia Copilului, la protest

Tura de zi a Complexului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulţi Bâlteni, sediul Târgu-Jiu a refuzat să înceapă serviciul vineri dimineaţa, declanşând un...

Trei elevi cu handicap susţin bacalaureatul la domiciliu

●”Avem trei cazuri cu elevi care vor da bacalaureatul de acasă. Toţi suferă de handicap de gradul I şi sunt din Târgu-Jiu. La probele...

Medicii ar putea elibera reţete peste programările zilnice premise

Contractul-cadru de acordare a asistenţei medicale ar putea fi modificat. Astfel, medicii de familie vor putea elibera prescripţii medicale peste numărul de programări zilnice...

În Gorj – Peste 900 de persoane s-au vaccinat antigripal, în ultima săptămână

Campania de vaccinare antigripală pentru sezonul rece 2012-2013 este în plină desfăşurare la nivelul judeţului nostru. De la debutul campaniei de vaccinare antigripală şi...

Plăţile către asistenţii persoanelor cu handicap, întârziate

Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu nu a efectuat în această lună plăţile pe august, către însoţitorii şi asistenţii personali ai persoanelor cu...

Concurenţă mare la titularizare

Peste 700 de cadre didactice din judeţul Gorj au susţinut ieri proba scrisă din cadrul concursului naţional de titularizare în cele trei centre de...

Acord între Sanitas şi Ministerul Sănătăţii

Săptămâna trecută, pe 15 noiembrie, conducerea Sanitas a participat la o întâlnire cu Ladislau Ritli, ministrul Sănătăţii. În urma dezbaterilor s-a semnat un acord...

Zilele Municipiului Târgu-Jiu, distracţie de 600 de milioane de lei

Săptămâna viitoare, la Târgu-Jiu debutează cea de-a XI-a ediţie a Zilelor Municipiului. Acţiunea va începe de miercuri şi se va încheia duminică, 22 mai,...

Elevii de clasa I, vaccinaţi până la sfârşitul lunii ianuarie

Odată cu debutul semestrului II al anului şcolar 2012-2013, va începe şi vaccinarea elevilor. La nivelul judeţului Gorj există suficiente doze de vaccinuri, astfel...

Antrenamente pentru Cupa Mărţisorului

Începând din acest week-end, cei care doresc să se antreneze pentru concursul Cupa Mărţişorului au la dispoziţie pârtia de pe Vârful Păpuşa din staţiunea...

Farmaciştii gorjeni, resping ideea farmaciilor de familie

Nemulţumire mare în rândul farmaciştilor din judeţul Gorj care se arată profund indignaţi de introducerea conceptului de farmacie de familie de către Casa Naţională...

Persoanele cu dizabilităţi, ajutate să-şi găsească un job

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din Târgu-Jiu este astăzi gazda evenimentului de recrutare în vederea găsirii unui loc de muncă, evaluare a stării de...

Gura târgului – Iohannis, sperietoare pentru aleşii UCL care vor la PSD

Prezidenţiabilul Uniunii Creştin Liberale vine joi în Gorj, însoţit de o parte din conducerea UCL, pentru a convinge aleşii PNL şi PDL să nu...

Mesajul lui Victor Ponta

Dragi gorjeni, Mă adresez dumneavoastră într-un moment extrem de important pentru soarta ţării, pentru soarta judeţului Gorj. Duminică vom merge cu toţii la vot şi...

Un singur microbuz şcolar, funcţionabil la Bălăneşti

Elevii din satele comunei Bălăneşti sunt transportaţi la cele trei şcoli din comună cu un singur microbuz şcolar, asta pentru că cel de-al doilea...

După o vacanţă în familie – Copiii instituţionalizaţi au revenit în centrele DGASPC

Zeci de copii au petrecut sărbătorile pascale în familie. Odată cu finalizarea vacanţei de Paşte, aceştia au revenit în centrele Direcţiei Generale de Asistenţă...

Centrul de zi „Christian”, inaugurat la Târgu-Jiu de Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a participat joi la inaugurarea Centrului de zi „Christian” din Târgu-Jiu. Centrul a fost amenajat într-o fostă centrală termică de cartier...

Lucrările de reabilitare a Policlinicii, în grafic

Demarate în toamna anului trecut, lucrările de modernizare şi reabilitare a Ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu sunt în grafic, la ora actuală. Managerul...

Ajutoarele de făină neridicate de beneficiari

Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială Târgu-Jiu se confruntă cu o situaţie mai dificilă, deoarece beneficiarii de ajutoare alimentare nu vin...

Pe Rhabon în jos – Undă verde pentru coborâtorii gorjeni pe ape repezi

La finele săptămânii trecute s-a deschis oficial sezonul 2012 de coborâri pe ape de munte. Gorjul are la ora actuală două trasee...

Face puşcărie pentru droguri vândute în Gorj…pe tabel

Un craiovean va sta în spatele gratiilor în următorii patru ani, după ce Tribunalul Gorj l-a condamnat acum la o astfel de pedeapsă privativă...

Amendă pentru fiii avocatului Ulmet

Doi tineri din municipiu au fost sancţionaţi de jandarmi cu amendă de 500 de lei pentru că, vinerea trecută, ar fi provocat un scandal...

Circa 20 de localităţi au pe cursurile de apă material lemnos

În urma unor verificări făcute de angajaţii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj în intervalul 19 aprilie – 31 mai, pe cursurile de...

Poliţiştii patrupezi, pregătiţi să prindă infractori

O parte dintre cei 25 de câini aflaţi în dotarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj au demonstrat ieri că sunt pregătiţi oricând să...

Salvamontiştii recomandă evitarea Transalpinei

Serviciul Judeţean Salvamont recomandă tuturor turiştilor să evite circulaţia pe Transalpina, din cauza vremii nefavorabile, temperaturile fiind extrem de scăzute în timpul nopţii conducând...

Manuscrisele lui Cioran, cumpărate de un gorjean

George Brăiloiu, om de afaceri şi gorjean get-beget, stabilit la Paris a cumpărat manuscrisele lui Emil Cioran în urma unei licitaţii desfăşurate săptămâna trecută...

Posibilă investiţie de milioane de euro pe malul Gilortului

O firmă privată doreşte să investească 10 milioane de euro la Târgu Cărbuneşti într-o fabrică de mobilă. Primarul oraşului, Mihai Mazilu, nu doreşte să...

Universităţile populare – un fenomen pe cale de dispariţie în Gorj

Universităţile populare reprezentau, în urmă cu ceva timp, o modalitate foarte bună şi folositoare pentru persoanele adulte, în general, care doreau să îşi completeze...

Sindicatul “Sănătatea” şi Centrul de Calcul demarează proiectul european de recalificare profesională

Un număr de 25 de membri ai Sindicatului „Sănătatea” Gorj vor începe, în curând, cursurile de recalificare profesională, în cadrul proiectului „Creşterea nivelului de...

Creţan îl contestă pe Bălăşoiu şi pe doljenii lui

Şeful Federaţiei Naţionale a Muncii(FNM), Constantin Creţan, îl contestă pe viitorul şef al Complexului Energetic Oltenia(CEO), Constantin Bălăşoiu. Creţan şi-a adus aminte că...

Legea Dialogului Social, supusă dezbaterii în Comisia Judeţeană

Lucrările grupului tehnic de lucru privind modificarea Legii nr. 62/2011 – Legea dialogului social au început în data de 16 mai 2012. În această...

Confidenţe la Poarta Sărutului – Cozma şi Marinela – săraci, dar îndrăgostiţ

Oricât ar părea de bizar, fostul lider sindical Miron Cozma recunoaşte că nu mai are nici un ban în buzunar şi că se poate...

APIA Gorj dă startul adeverinţelor de credit

Începând de astăzi, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj elibereaza adeverinţe de credit pentru fermierii din judeţ care au depus cereri...

SANITAS cere reintroducerea biletelor de vacanţă subvenţionate

Conducerea Sindicatului Funcţionarilor Publici din DGASPC SANITAS Gorj spune că în acest an, în lipsa biletelor subvenţionate, numărul celor care au solicitat sejururi prin...

Cea mai aşteptată competiţie de schi de la Rânca are loc în acest week-end

Pregătirile pentru concursul de schi şi snowboard „Cupa Rânca”- Telescaun care va avea loc sâmbătă, 2 februarie 2013, la Rânca sunt în linie dreaptă....