Giurcău se apără atacând UNPR

318

giurcauSupărat pe declaraţiile din presă făcute în ultima perioadă de Ion Răuţ, purtătorul de cuvânt al UNPR Gorj, Mădălin Giurcău, îl atacă pe acesta din urmă, pe care îl acuză că a pus presiune pe el şi personalul aflat în subordinea sa. Totul pentru a diminua exigenţa acestora faţă de agenţii economici.

Comisarul-şef al Oficiului de Protecţie a Consumatorilor a redactat un comunicat de presă în care îl atacă direct pe purtătorul de cuvânt al UNPR, Ion Răuţ, pe care-l acuză că-i instigă angajaţii la insubordonare. Mai mult, Giurcău îi transmite acestuia că nu are „căderea morală sau legală să facă aprecieri” la adresa activităţii sale în presă, mai ales că cei doi sunt colegi doar de o lună: „Referitor la poziţia exprimată public de domnul Răuţ Ion, consider că domnia sa nu are căderea morală sau legală să facă aprecieri la persoana mea. Spun asta cu gândul că nu este cea mai potrivită persoană să-mi aprecieze activitatea politică sau profesională. Doresc să reamintesc colegilor de partid că sunt unul dintre membrii fondatori ai organizaţiei din judeţul Gorj iar în activitatea mea politica m-am străduit să nu aduc deservicii UNPR, care m-a sprijinit şi la a cărui dezvoltare mi-am adus aportul cu onestitate şi pe măsura priceperii mele. Bineînţeles că aceste lucruri nu sunt cunoscute domnului Răuţ cu care sunt coleg de o lună de zile”, spune şeful OPC Gorj. Această declaraţie vine după ce Răuţ a spus, la finalul săptămânii trecute, că motivul pentru care partidul i-a retras sprijinul politic lui Giurcău se datorează şi modului în care activitatea sa afectează imaginea UNPR. În ceea ce priveşte comentariile făcute la adresa activităţii sale profesionale, Mădălin Giurcău îi reaminteşte lui Răuţ că singurul îndreptăţit să facă astfel de aprecieri este preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) Bucureşti deoarece: „orice afirmaţie făcută publică de o altă persoană poate fi considerată ca o presiune sau o încercare de intimidare a conducătorului instituţiei cu atribuţii de control puse în slujba consumatorilor”. Şeful CJPC Gorj se declară totuşi convins că situaţia tensionată dintre el şi Ion Răuţ poate fi aplanată de preşedintele UNPR Gorj, Dan Ilie Morega: „Am convingerea că domnul preşedinte Dan Ilie Morega cu care eu am o relaţie corectă şi pe care îl ştiu ca pe un om echilibrat şi onest va lămuri această situaţie”. Pe de altă parte, Ion Răuţ a declarat că ar trebui să se coboare prea mult pentru a putea răspunde acuzaţiilor acestuia şi că Biroul Politic Judeţean a luat o măsură de delimitare faţă de Giurcău iar declaraţia emisă de acesta presei vine ca o confirmare a deciziei UNPR Gorj.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here