Zeci de salariaţi de la Protecţia Copilului, la protest

323

IMG_3163Tura de zi a Complexului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulţi Bâlteni, sediul Târgu-Jiu a refuzat să înceapă serviciul vineri dimineaţa, declanşând un protest spontan.

 

 

Cei aproximativ 50 de angajaţi au rămas în faţa instituţiei, fiind nemulţumiţi de faptul că nu şi-au primit banii pentru drepturile câştigate în instanţă. Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj promite că le va plăti salariaţilor sumele datorate, însă banii vor fi daţi angajaţilor eşalonat.

Curtea de Apel Craiova le-a dat câştig de cauză angajaţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj şi obligă instituţia să le plătească acestora drepturile salariale restante pe anul 2010. Astfel, fiecare dintre cei peste 1.000 de salariaţi ai DGASPC Gorj trebuie să primească între 2.000 şi 3.500 lei. Per total, datoria faţă de angajaţi este de 36 de miliarde lei vechi. Fiind o sumă atât de mare, Direcţia nu poate plăti aceşti bani decât eşalonat. Acest fapt îi nemulţumeşte pe oameni, unii dintre ei refuzând să intre la lucru şi declanşând, vineri dimineaţa un protest spontan.

Ore bune petrecute în faţa Complexului

Zeci de anagajaţi ai Complexului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulţi Bâlteni, sediul Târgu-Jiu, din subordinea DGASPC Gorj, reprezentând tura de zi, au refuzat să IMG_3148înceapă serviciul şi au stat ore bune în faţa instituţiei, în semn de protest. Directorul general al DGASPC Gorj a venit în rândul oamenilor şi a încercat să le explice situaţia, promiţând că banii vor veni eşalonat. „Suma contractului colectiv este de 36 de miliarde. Sub nicio formă nu se puteau da banii toţi odată. Toţi banii pe care i-am avut i-am dat, asta însemnând, în funcţie de cât a lucrat fiecare, între 170 şi 200 lei”, a mărturisit Constantin Preoteasa, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj.

Explicaţia directorului nu i-a mulţumit pe salariaţi, aceştia continuându-şi protestul.

Liderul sindical Cristi Aldescu şi-a susţinut oamenii

În mijlocul protestatarilor s-a aflat şi Cristi Aldescu, preşedintele Sindicatului Ambulanţa Gorj, acesta susţinându-i şi înţelegându-le supărarea. „Nemulţumirea oamenilor este pentru că nu şi-au primit banii pentru transport, hrană şi indemnizaţia pentru refacerea capacităţii de muncă. Valoarea se ridică între două milioane şi trei milioane jumătate; cei care nu fac naveta primesc două milioane, iar ceilalţi câte trei milioane şi jumătate. Suma ce trebuie dată angajaţilor este, pe toată Direcţia, de 36 de miliarde, fiecare salariat trebuind să primească, pentru perioada februarie-decembrie 2010, între 2.000 şi 3.500 lei. Există o hotărâre judecătorească prin care instanţa pe contencios administrativ a constatat că are valabilitate contractul colectiv de muncă până la sfârşitul anului 2010. Direcţia a tăiat abuziv aceste drepturi în februarie 2010 şi aceşti bani le revin salariaţilor din februarie şi până în decembrie 2010. Au fost băgate pe carduri sume de un milion jumate – două milioane, bani care sunt pentru hrană şi pentru medicamente pentru o lună de zile. Banii pentru transport nu s-au dat nici pentru luna asta, deci sunt banii aferent lunii martie. Şefii au promis că prima tranşă va fi de cel puţin 20%, dar au dat doar şapte-opt procente”, a declarat liderul sindical Cristi Aldescu.

Ameninţări cu anchete şi cu Victor Ponta

La câteva ore după declanşarea protestului, în rândul protestatarilor a revenit Klara Şerbănoaica, director adjunct în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj. Aceasta le-a transmis mesajul preşedintelui Consiliului Judeţean. „I-am prezentat domnului preşedinte situaţia şi mi-a zis să vă transmit acest mesaj: nu vă jucaţi cu Legea! E Ordonanţa Guvernului din 2010, orin care orice drept sau hotărâre judecătorească se plăteşte eşalonat din 2012. Dacă nu sunteţi mulţumiţi, nu este nicio problemă, domnul preşedinte trimite echipa de anchetă să vadă motivele şi cine nu face sarcinile de serviciu. (…)”, a menţionat Klara Şerbănoaica, director executiv adjunct pentru protecţia persoanelor adulte în cadrul DGASPC Gorj. Protestatarii s-au agitat şi mai tare la auzirea acestor veşti, iar în apărarea lor a sărit, supărat peste măsură, liderul sindical Cristi Aldescu, ameninţând că dacă nu se rezolvă situaţia, îl va anunţa pe Victor Ponta despre cele ce se petrec la Gorj.

„Adică domnul Călinoiu le interzice oamenilor să protesteze pentru nişte drepturi ce li se cuvin?! (…) transmiteţi-le dumneavoastră la toţi şefii să rezolve problema, că altfel îi voi spune domnului preşedinte Ponta, că dumnealui are nevoie de oameni. Transmiteţi-le şefilor dumneavostră de sus în jos să rezolve, să nu-l sun eu pe Victor Ponta” s-a adresat Aldescu, hotărât, directoarei Şerbănoaica.

Neajungând la o înţelegere, angajaţii Complexului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulţi Bâlteni, sediul Târgu-Jiu, din subordinea DGASPC Gorj au continuat protestul, alături de ei rămânând liderul lor sindical, Cristi Aldescu.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here