Ziua Eroilor, omagiată cu fast la Târgu-Jiu

323

ziua eroilorPiaţa Revoluţiei din centrul municipiului Târgu-Jiu a găzduit ieri manifestările prilejuite cu ocazia Zilei Eroilor. Comemorarea acestei zile s-a făcut în toate localităţile unde există monumente închinate eroilor neamului, prin grija primăriilor, consiliilor locale şi unităţilor de învăţământ.

Programul a debutat la Târgu-Jiu de la orele 12:00 cu semnal de trompeţi, intonarea imnului României şi păstrarea unui moment de reculegere în memoria eroilor neamului. Evenimentul a continuat cu o serie de alocuţiuni evocatoare ale comandantului Garnizoanei Târgu-Jiu, prefectului Liviu Andrei, primarului Florin Cârciumaru, preşedintelui Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu. După rostirea discursurilor, s-au depus coroane şi jertfe de flori la monumentele eroilor de pe raza municipiului Târgu-Jiu. Astfel, coroane s-au depus la statuile Gheorghe Magheru, Ecaterina ziua eroilor jandarmiTeodoroiu, General Dragalina, Tudor Vladimirescu, la Mausoleele Ecaterina Teodoroiu, placa comemorativă Eroii Revoluţiei, Monumentele Eroilor Revoluţiei Parc Miloşescu, Lt. Col. Dumitru Petrescu, Valentin Merişescu, Cătătalin Hăidău, precum şi la Podul Jiului.

Mesaje de la autorităţi

Cel care a deschis seria alocuţiunilor evocatoare a fost Marin Bran, comandantul Garnizoanei Târgu-Jiu, care a vorbit despre omagiul ce trebuie adus eroilor neamului românesc: „În ziua Înălţării lui Hristos, aducem un pios omagiu şi recunoştinţă înaintaşilor noştri pentru jertfa lor de sânge dată în marile bătălii pentru afirmarea şi dăinuirea identităţii naţionale. Suntem datori să cinstim cu evlavie memoria celor căzuţi pe câmpurile de luptă pentru eternitatea României, eroii care astăzi odihnesc somnul de veci în glia străbună, în ziua eroilor (1)pământuri străine, sub lespezi de piatră sau fără mormânt şi cruce la căpătâi. Se cuvine să învăţăm cu toţii să preţuim şi să ne respectăm jertfa. Nu pot să nu amintesc de bravii noştri eroi militari care, deşi departe de pământul strămoşesc, au dat jertfa lor supremă pentru o lume mai bună şi lipsită de pericolele terorismului şi totalitarismului. Aceşti tineri militari merită respectul şi recunoştinţa noastră pentru devotamentul şi profesionalismul de care dau dovadă în îndeplinirea obiectivelor pe care şi le-a asumat România după integrarea în structurile euro-atlantice”.

De asemenea, Liviu Andrei, prefectul judeţului, a vorbit ieri despre legătura dintre popor şi armată: „An de an, în această zi, gândurile noastre se îndreaptă cu pioşenie şi gratitudine spre cei care, prin vitejia şi jertfa lor, au făurit România Mare, au apărat libertatea şi independenţa sa şi au menţinut trează încrederea poporului român în valorile sale creştine şi morale. Ziua Înălţării Domnului şi Ziua Eroilor este ziua în care, popor şi armată, în comuniune de gând şi simţire, cinstim cu inima curată pe toţi fiii şi fiicele neamului românesc jertfiţi pentru apărarea fiinţei naţionale, a independenţei, suveranităţii şi integrităţii României, gloriei, mândriei şi demnităţii tuturor românilor. Cinstirea memoriei celor ce şi-au jertfit viaţa pe câmpul de luptă ne ajută să conştientizăm importanţa faptelor lor din trecut pentru liniştea prezentului nostru. În această zi, mă adresez veteranilor de război, familiilor lor şi tuturor cetăţenilor care îşi iubesc ţara cu încredere că datoria sacră a cinsti ziua eroilor va rămâne în veci neştirbită, iar amintirea lor va rămâne vie în sufletele noastre”.

Cu un discurs demn pentru o zi mare a intervenit şi primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, ce a amintit despre gloria eroilor: „Eroi sunt cei care şi-au păstrat raţionamentul şi integritatea intacte în faţa suferinţelor, eroii şi-au dat viaţa pentru semeni, pentru ţară şi pentru credinţă. Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie, indiferent de consecinţe. Să ne cinstim eroii şi trecutul dar nu prin vorbe, ci prin fapte şi, nu numai în această zi aniversară, mai ales în zilele şi prin faptele noastre viitoare. Avem datoria peste timp să le îndeplinim dorinţa de a trăi într-o ţară demnă. Astăzi (n.r. ieri), în semn de aleasă preţuire, să ne plecăm frunţile spre gloria eternă a eroilor neamului româneşti”.

Cel care a încheiat seria discursurilor comemorative a fost Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, ce a vorbit despre trecut, prezent şi viitor: „Încă mai avem o parte vie a istoriei; avem lângă noi oameni de legendă care ne povestesc prin viu grai clipele din timpul războaielor mondiale, dar şi eroi ai revoluţiei din 1989 şi urmaşi ai acestora, când cu acelaşi preţ suprem s-a strigat din nou pentru libertate. Iată exemple despre cum trecutul defineşte prezentul şi viitorul creându-se astfel cel mai puternic liant nevăzut dar simţit între generaţiile de ieri şi de azi, liant ce se numeşte dragoste de ţară. Puţini au fost cei care s-au întors teferi şi mult mai puţini dintre aceştia sunt mărturii vii ale jertfelor trecute cu lacrimi în cartea istoriei. Aceasta a fost scrisă de cei mulţi şi necunoscuţi adevăraţi eroi ai demnităţii şi independenţei tuturor eroilor”.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here