Lucrările de reabilitare a Policlinicii, în grafic

158

AMB 2Demarate în toamna anului trecut, lucrările de modernizare şi reabilitare a Ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu sunt în grafic, la ora actuală. Managerul Vasile Stănculete spune că acum se fac finisajele la Pediatrie, după care lucrările continuă conform planului.

Reabilitarea, modernizarea şi echiparea Ambulatoriului Spitalului Judeţean se realizează în baza unui proiect european, pe fonduri nerambursabile, depus şi câştigat de Consiliul Judeţean Gorj. Contractul de finanţare nerambursabilă a fost semnat în data de 23 februarie 2011. Consiliul Judeţean Gorj este beneficiarul proiectului, însă beneficiar, în fapt, este Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, iar cei care se vor bucura cu adevărat de dotările şi modernizările Ambulatoriului vor fi bolnavii, dar şi personalul medical, care va avea condiţii excepţionale la locul de muncă. Termenul de finalizare este 18 luni.Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu s-a ocupat de organizarea activităţii cabinetelor medicale din Policlinică, garantând că pacienţii nu vor avea de suferit din cauza lucrărilor efectuate.

Pediatria din Policlinică, aproape gata

Echipa managerială a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a supravegheat încă de la început lucrările ce se derulează la Policlinică. La ora actuală, cabinetele de la Pediatrie sunt aproape gata. „Trebuie să finalizăm la Pediatrie, unde mai sunt de finisat câteva elemente. Apoi vom muta înapoi cabinetele din spaţiile alocate pe timpul lucrărilor şi şantierul va continua, conform planului”, precizează Vasile Stănculete, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Managerul Vasile Stănculete a mai declarat că s-a reuşit organizarea exemplară a activităţii cabinetelor medicale pe segmentul unde se lucrează la reabilitarea Policlinicii. „De altfel, vreau să vă spun că deja se lucrează şi nu este nicio problemă. Pediatria s-a mutat sus. Pacienţii nu trebuie să-şi facă griji; se pot adresa medicilor noştri pe perioada desfăşurării lucrărilor, întrucât activitatea la cabinetele din Policlinică va continua în condiţii optime”, a explicat Vasile Stănculete, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.

Dotări cu echipamente de ultimă generaţie

Pe lângă reabilitarea propriu-zisă a clădirii, un aspect semnificativ în cadrul proiectului este reprezentat de dotarea cabinetelor medicale cu mobilier şi echipamente specifice infrastructurii serviciilor de sănătate. Dintre acestea, managerul de proiect a amintit: echo doppler vascular cu sondă pentru vase cerebrale, electromielograf, ecograf oftalmo, electroencefalograf, Doppler vascular periferic, ecocardiograf cu Doppler color, ecograf 3D, histeroscop 3D electrocardiograf, spirograf, etc. Totodată, potrivit specialiştilor implicaţi în realizarea acestui proiect, dotarea Ambulatoriului cu aparatură medicală performantă va duce la oferirea de noi servicii medicale în specialităţile existente, la creşterea adresabilităţii pacienţilor şi creşterea calităţii actului medical în cabinetele ambulatoriului, atât prin diagnostic mai precis şi mai rapid, cât şi prin diversificarea procedurilor de recuperare, reducerea timpului de recuperare şi reluarea activităţii de către pacienţi mai rapid. Valoarea totală a proiectului este de 19.454.812,64 lei, 85% din această sumă fiind valoarea eligibilă nerambursabilă, 13% valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional şi 2% co-finanţarea eligibilă a beneficiarului, în speţă Consiliul Judeţean Gorj.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here