Peste o sută de minori, intraţi în sistemul de stat, în 2011

319

zisu dgaspcPe parcursul anului 2011, 109 copii din judeţul nostru au intrat în atenţia specialiştilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj. Mai mult de jumătate dintre ei au rămas în mediul rezidenţial, restul fiind lăsaţi în mediul familial sau la asistenţi maternali. În acest an, până în prezent, 18 copii au intrat în atenţia angajaţilor DGASPC Gorj.

Peste o sută de minori au beneficiat de măsuri de protecţie anul trecut. Cele mai multe cazuri de minori intraţi în atenţia specialiştilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj provin din mediul rural. Educaţia precară sau nivelul social sunt doar câteva dintre potenţialele cauze ale acestei realităţi. Totuşi, indiferent de mediul din care provin, toţi copiii au fost consiliaţi şi au primit ajutorul angajaţilor DGASPC Gorj. „În 2011 am avut 109 cazuri; 53 de copii au mers în mediul familial – ceea ce înseamnă şi rude până la gradul IV – şi la asistenţi maternali, iar 56 au mers în mediul rezidenţial. Ei aveau vârste între 0,1 şi 17 ani. Cât priveşte provenienţa lor, 20% erau din mediul urban, în timp ce 80% erau din mediul rural. Din cei 109 copii, pentru 34 s-a instituit măsura de supraveghere specializată; 32 de copii au beneficiat pentru prima dată de servicii rezidenţiale”, a explicat Gheorghe Zisu, purtător de cuvânt al DGASPC Gorj.

Măsuri de protecţie pentru 18 minori, în 2012

De la începutul acestui an şi până în prezent 18 minori au intrat în atenţia angajaţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj. Ca şi anul trecut, cele mai multe cazuri provin din mediul rural. „În acest an, până în prezent, 18 copii au primit o măsură de protecţie. Şapte dintre ei au mers în mediul familial şi 11 în cel rezidenţial. Vârstele lor sunt cuprinse între 0,2 şi 17 ani. Şapte dintre ei provin din mediul urban şi 11 din cel rural. Cinci beneficiază de măsura de supraveghere specializată. Doi dintre cei 18 sunt pentru prima dată într-un centru”, declară purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj. Angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj intervin la orice solicitare şi acordă importanţă fiecărui caz în parte. Copiii beneficiază nu doar de consiliere, ci şi de măsuri de protecţie adaptate nevoilor lor.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here