29.7 C
Târgu Jiu
miercuri, iulie 24, 2024

Elevii din Târgu-Jiu s-au întrecut în pictură şi grafică

Peste 70 de lucrări aparţinând elevilor de la cinci licee din municipiul Târgu-Jiu au putut fi admirate ieri, în cadrul vernisajului expoziţiei de pictură...

Geoană nu mai e pe placul pesediştilor gorjeni

Ion Călinoiu, preşedintele executiv al PSD Gorj, spune că, în curând se vor linişti lucrurile în partidul pe care îl reprezintă. Acesta crede că...

UATAA Motru, în căutare de manager

Cel mai longeviv manager cu delegaţie din istoria Gorjului, conducătorul SC. UATAA Motru SA, se află într-o situaţie limită în acest sfârşit de lună...

Consiliul Judeţean vrea sănătate electronică pentru două spitale

Consiliul Judeţean Gorj doreşte implementarea proiectului „Sănătate electronică pentru îmbunătăţirea relaţiei instituţionale medic-pacient în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu”. Consilierii judeţeni au...

Hoţi prinşi în flagrant

Trei gorjeni cu vârste cuprinse între 22 şi 37 de ani sunt cercetaţi de oamenii legii după ce au fost prinşi la furat. Doi...

Primarii gorjeni, instruiţi pentru finanţarea nerambursabilă

Prefectura Gorj a invitat ieri reprezentanţii primăriilor din judeţ la un seminar organizat de Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane...

Mătuşa doctorului Manciu i-a luat locul lui Mădălin Ungureanu

Miercuri, 19 septembrie 2012, la Direcţia de Sănătate Publică Gorj s-a organizat concurs pentru ocuparea postului rămas temporar vacant după plecarea lui Mădălin Ungureanu...

Perioadă de contractare pentru furnizorii de servicii medicale

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj invită furnizorii de servicii medicale din judeţul nostru să facă demersurile necesare intrării sau rămânerii în...

A condus băut şi a rămas fără permis

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a rămas fără permisul de conducere şi este cercetat de oamenii legii după ce a fost...

Amenzi de aproape 5.000 lei, aplicate de jandarmi

Efective din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Gorj au acţionat zilele trecute pe raza judeţului pentru asigurarea unui climat de ordine şi linişte...

Clubului Sportiv Jiul Rovinari are o nouă secţie

În cadrul Clubului Sportiv Jiul Rovinari a fost acreditată Secţia de Tenis, care îşi propune selecţionarea şi pregătirea copiilor cu înclinaţie spre sportul cu...

Comunitarii atacă cu avertismente căruţaşii

Câţiva agenţi ai Poliţiei Comunitare Târgu-Jiu, în frunte cu şeful unităţii, au desfăşurat ieri o acţiune de oprire a căruţaşilor de pe străzile din...

Copil găsit spânzurat fără motiv

Un băiat de doar 13 ani, din Valea Jiului, a fost găsit spânzurat sâmbătă după-amiază pe raza comunei Runcu, unde venise împreună cu părinţii...

Şofer beat, cercetat de procurori

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu efectuează cercetări cu privire la un accident produs marţi seara pe raza municipiului, accident în...

Ajutor umanitar pentru o tânără din Plopşoru

Gheorghe Văduva din satul Piscuri, comuna Plopşoru solicită un ajutor umanitar pentru fiica sa în vârstă de 36 de ani, care necesită urgent un...

Elevii navetişti din Logreşti, lăsaţi fără microbuz

Copiii din comuna Logreşti nu vor putea să mai folosească microbuzul şcolar. Acum, în plină iarnă, copiii trebuie să meargă 7 kilometri pe jos...

Marfă confiscată de rutierişti

Pe parcursul zilei de marţi, 16 august, poliţiştii au identificat două persoane care transportau legume şi fructe, respectiv articole de îmbrăcăminte, pentru care...

Întâlnire a poliţiştilor cu elevii de la Liceul Comercial

Poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii al I.P.J. Gorj, au organizat şi desfăşurat miercuri o activitate informativ-preventivă cu elevii din...

Amenzi de 3.000 de lei, date de jandarmi

Doi tineri din Motru au fost amendaţi de jandarmii gorjeni pentru că au pătruns ilegal în incinta unei cariere miniere. Alte trei persoane din...

Fără permis pe un moped neînregistrat

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din municipiul Târgu-Jiu, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins circulând cu un moped...

Defrişări ilegale

Exploatarea materialului lemnos a intrat în atenţia oamenilor legii după ce, în mai multe rânduri, au fost depistate transporturi ilegale de lemne. Astfel poliţiştii...

Jandarmii gorjeni, prezenţi la finala Europa League

Doi jandarmi gorjeni, cunoscători ai limbii spaniole, au fost prezenţi săptămâna trecute la finala Europa League, disputată pe Arena Naţională din Bucureşti. Alături de...

Arderea vegetaţiei uscate, pericol de incendiu

CEZ Distribuţie atenţionează gorjenii că arderea vegetaţiei uscate, constituie un pericol pentru reţeaua de distribuţie a energiei electrice şi poate afecta grav continuitatea în...

Sexagenar cercetat pentru furt calificat

Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a intrat în vizorul oamenilor legii după ce a sustras produse în valoare...

Alte două consorţii şcolare, în Târgu-Jiu

Tot mai multe unităţi şcolare de la nivelul judeţului Gorj se asociază în consorţii şcolare. Alte două astfel de consorţii au primit ieri avizul...

Publicul târgujian, încântat de concertul Smiley, marca Praktiker

Smiley, unul dintre cei mai iubiți artiști ai momentului, a interpretat în acest weekend pe scena din cadrul Praktiker Târgu-Jiu cele mai îndrăgite piese...

Depozit de furaje în flăcări

Un depozit de furaje din comuna Borăscu a fost cuprins de flăcări duminică, din cauza unui foc în aer liber lăsat nesupravegheat. Pompierii au...

Poliţiştii gorjeni, pe malul mării

Stau o lună la mare dar văd valurile şi plaja de la umbra caschetei sau în timpul patrulelor realizate pentru asigurarea ordinii publice. Este...

Nimeni nu vrea postul de anestezist la Spitalul Turceni

Concursul pentru angajarea unui medic specialist ATI la Spitalul Orăşenesc Turceni trebuia să se ţină astăzi. Din păcate se pare că nimeni nu doreşte...

Tinerii din Târgu-Jiu, aşteptaţi să se înscrie la concursul de artă fotografică

Grupul Informal de Tineri “Constantin Brâncuşi”, are în desfăşurare, în perioada 12 noiembrie – 5 decembrie, un concurs de fotografie pe tema “PhotoVoice în...

Sute de vitezomani, sancţionaţi de poliţişti

În doar trei zile, aproape 500 de şoferi au fost sancţionaţi contravenţional de poliţiştii rutieri din Gorj pentru nerespectarea regimului legal de viteză. 16...

Prinsă în flagrant, la furat

O femeie din Mătăsari a fost prinsă în flagrant în timp ce sustrăgea trei role metalice din incinta unei societăţi comerciale de extragere a...

Festivalul Berii începe luni la Rovinari

Luni, 8 august, la Rovinari va debuta cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Berii, organizat anual, în luna august, de către autorităţile rovinărene. Atât Primăria,...

Alegerea „viceului” comunei Peştişani, şi instalarea primarului urmărit penal Florin Pavel!

Conform uzanţelor, astăzi la ora 14, la sediul Primăriei Peştişani vor avea loc două evenimente, ambele controversate. Consiliul Local va fi validat în aceeaşi...

Cercetat penal pentru furtul mai multor păsări

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din oraşul Târgu-Cărbuneşti, a ajuns în spatele gratiilor după ce a furat mai multe păsări dintr-o...

Amenzi de peste 7.000 lei, aplicate de poliţiştii rutieri

Oamenii legii au continuat acţiunile de prevenire a accidentelor rutiere cauzate de şoferi beţi, vitezomani sau de neutilizarea centurii de siguranţă. În urma acestor...

Florian Gârz, de vorbă cu studenţii Universităţii „Constantin Brâncuşi”

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, prin Facultatea de Administraţie Publică şi Studii Politice Comparate (FAPSPC) a organizat conferinţa cu tema „Evoluţia la scară globală...

Turiştii sunt aşteptaţi la Rânca – Cabanele şi restaurantele montane, la control

Rânca a fost ţinta controalelor în această săptămână. Miercuri au ajuns în staţiunea montană gorjeană reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj. Aceştia...

Codul Muncii, dezbătut în oraşele din Gorj

Pentru prezentarea modificărilor aduse Codului Muncii, conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj organizează în această perioadă o serie de dezbateri în mai multe...

Bursele elevilor, stopate pentru anul şcolar în curs

Elevii din Gorj, beneficiari de burse de merit, sociale şi de studii nu şi-au primit indemnizaţiile pe nici măcar o lună...

Vreme răcoroasă şi uşor instabilă

Meteorologii au prognozat pentru zona Olteniei în perioada 13 - 26 mai o creştere a temperaturilor medii termice. Însă totodată în unele zile vom...

Denunţat la Parchet pentru 400 de lei

Un gorjean s-a ales cu dosar penal şi îşi riscă libertatea pentru următorii ani, după ce un prieten de-al său l-a denunţat procurorilor. Sebastian...

Amenzi de peste 50.000 lei pentru şoferii gorjeni

Aproximativ 160 de încălcări ale legislaţiei rutiere. Asta au descoperit poliţiştii gorjeni în doar 24 de ore, în cadrul unei acţiuni ce a avut...

În 2011 – 22 de familii, atestate să adopte un copil

De la începutul acestui an şi până în prezent, 22 de familii din judeţul nostru au fost atestate ca familii apte să adopte un...

Peste 14 tone de cărbune, confiscate de poliţiştii rovinăreni

În urma unor acţiuni pentru verificarea legalităţii transporturilor rutiere de mărfuri, poliţiştii din Rovinari au depistat în trafic, trei autoutilitare cu care se transportau...

Virozele şi pneumoniile, din nou în creştere

În ultima săptămână, potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, a crescut numărul îmbolnăvirilor atât la viroze, cât şi la pneumonii. Aproape o...

Deputatul Popeangă, de 1 Decembrie la Băleşti, Ţicleni şi Rovinari

Candidatul USL pe Colegiul 5 de Deputaţi, Vasile Popeangă, a fost alături de cetăţenii din trei mari localităţi cu ocazia Zilei Naţionale a României. Popeangă...

Mijloacele de transport în comun, cuptoare pe roţi

Majoritatea gorjenilor care circulă cu mijloace de transport în comun în judeţ se plâng de aerul insuportabil de încins care se află înăuntrul microbuzelor,...

Alaiul obiceiurilor de iarnă, la Târgu-Jiu

În prag de sărbători, centrul municipiului Târgu-Jiu a fost „invadat” de colindători veniţi cu capra, cu pluguşorul, cu ursul, sau în Piţărăi cu măşti,...

Daniel Bondoc, nota 10 la oral

Preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a obţinut nota 10 la proba orală a examenului pe care l-a susţinut recent pentru...

Pretenţiile unei prostituate: daune de jumătate de miliard de lei vechi

Un proces aflat pe rolul Tribunalului Gorj ce are ca inculpaţi mai mulţi indivizi acuzaţi că racolau tinere din judeţ şi le trimiteau „la...

Traficul rutier, restricţionat din cauza codului portocaliu

Canicula dă bătăi de cap şi conducătorilor auto. Din cauza temperaturilor foarte ridicate, traficul greu va fi restricţionat. Restricţiile au intrat în vigoare de...

AH1N1 luat în serios de cadrele universitare Sesiune studenţească, cu măştile pe faţă

Studenţii vor intra la examene, în această sesiunea de iarnă, cu măştile de protecţie pe faţă. Rectoratul Universităţii „Constantin Brâncuşi”...

Pieton accidentat pe Calea Bucureşti

Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Hunedoara, a ajuns la spital luni seara după ce a fost lovit de o maşină...

Deţinuţii din Târgu-jiu îşi produc singuri hrana

Grădina Agrozootehnică a Penitenciarului Târgu-Jiu produce tot ce trebuie pentru masa deţinuţilor şi nu numai. Cei care muncesc aici sunt persoanele private de libertate...

Gura târgului – Mădălina Berbecel, bună de plată la Rutiera Vâlcea

Consoarta lui Marin Condescu este obligată să plătească amenda rutieră primită în judeţul vecin, anul trecut, deoarece a pierdut litigiul cu IPJ Vâlcea, iniţiat...

Proba practică a examenului auto se reia astăzi

După trei zile de pauză din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, reprezentanţii Serviciului de Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Gorj au anunţat că...

În 2009 – Mai puţine boli la animale decât în anul precedent

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj a înregistrat de-a lungul anului 2009 mai puţine focare de boli la animale decât în 2008. „Am...

Sechestrată pe munte, într-un conac

O gorjeancă de 33 de ani a trecut în noaptea de Bobotează prin clipe de coşmar, după ce un vecin de-al său a sechestrat-o...

Şoferii beţi, sancţionaţi de poliţişti

Cei care au obiceiul de a urca la volan după ce au consumat alcool vor fi sancţionaţi de poliţiştii rutieri. Pe parcursul lunii decembrie...

Lebede, oaspeţi pe Jiu

La finalul săptămânii trecute, pe luciul de apă al Jiului ce străbate Parcul Municipal din Târgu-Jiu a fost văzut un grup de lebede, spre...

Scandalagii, amendaţi de jandarmi

Mai mulţi gorjeni au fost sancţionaţi contravenţional de jandarmi cu amenzi în valoare de sute de lei, după ce fie au provocat scandal în...

Weber, în cartierul strămutaţilor de la Albeni

Mihai Weber, candidatul Uniunii Social Liberale pe Colegiul 2 Camera Deputaţilor, a fost prezent luni, după ora 11.00, în mijlocul locuitorilor din comuna gorjeană...

Accident la Scoarţa

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din oraşul Târgu-Cărbuneşti, a pierdut controlul autoturismului la volanul căruia se afla şi s-a răsturnat în...

Câine de pază, împuşcat pe un câmp din Bolboşi

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Bolboşi, este cercetat de oamenii legii după ce a fost acuzat de un alt...

Dosar penal pentru tăiere ilegală şi furt de material lemnos

Trei gorjeni din comuna Plopşoru s-au ales cu dosar penal după ce oamenii legii au stabilită că, în perioada 6-8 februarie, aceştia au tăiat...

Sindicaliştii protestează la Prefectură

Decizia actualului Guvern de a modifica prin asumarea răspunderii Codul Muncii, evitându-se astfel dezbaterile parlamentare, îi nemulţumeşte şi pe sindicaliştii gorjeni, care sunt decişi...

Dosar penal pentru furt de lemne

Un gorjean în vârstă de 35 de ani din comuna Urdari s-a ales duminică cu dosar penal pentru tăiere ilegală şi sustragere de material...

Sute de poliţişti, în stradă de Crăciun

Peste 300 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj vor acţiona zilnic pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. Poliţiştii...

CPECA Gorj dă startul pentru o viaţă sănătoasă

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Gorj, în colaborare cu Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Gorj va desfăşura în perioada următoare un proiect...

Gura Târgului – Boicot PPDD la acţiunile de 1 Decembrie din Târgu-Jiu

Reprezentanţii USL dar şi autorităţile locale şi judeţene se aşteaptă la acţiuni menite să strice programul pregătit în Târgu-Jiu de 1 Decembrie. Cei care sunt...

De Revelion, Activitate intensă pentru medicii din Novaci

Medicii de la Spitalul Orăşenesc Novaci au lucrat la foc continuu pe perioada sărbătorilor. Numărul mare al turiştilor care au ales să-şi petreacă vacanţa...

La Târgu-Jiu – Oamenii au încercat să treacă peste „Zidul tăcerii”

Locuitorii municipiului Târgu–Jiu s-au arătat interesaţi de campania de prevenire a criminalităţii organizată, timp de o săptămână, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj. Astfel,...

Hoţi de cablu electric, prinşi de poliţişti

Trei localnici din comuna Mătăsari sunt cercetaţi de poliţiştii gorjeni sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat după ce au sustras peste 22 de...

Poliţiştii polovrăgeni au dat amenzi pentru comerţ ilicit

Poliţiştii din Polovragi au acţionat, duminică, pe linia prevenirii şi combaterii comerţului ilicit. Aceştia au aplicat amenzi de 6 500 lei şi au confiscat...

Prinşi cu „paraşuta” la pescuit

Doi gorjeni sunt cercetaţi de oamenii legii după ce au fost prinşi pescuind cu unelte interzise de lege. Cei doi au fost depistaţi miercuri...

Cruceru, validat pentru un nou mandat de prorector

Mihai Cruceru a fost validat de către membrii Senatului UCB pentru un nou mandat de prorector. Validarea lui Cruceru s-a făcut în şedinţa Senatului...

Brâncuşi, vândut la licitaţie la Paris

Regretatul artist gorjean Constantin Brâncuşi a fost principalul motiv al organizării unei licitaţii la Paris, la începutul acestei săptămâni, mai exact marţi. Astfel, la licitaţie...

Anda Adam cântă la Baia de Aramă

Primăria şi Consiliul Local Baia de Aramă invită gorjenii în acest week-end să participe la Festivalul Naţional de Folclor “Munte, munte, brad frumos” ,...

Şcoala de teatru „JOC” şi-a deschis porţile

În urmă cu două zile şi-a deschis porţile prima şcoală de teatru privată din municipiul nostru. Aceasta va funcţiona în incinta Cercului Militar Târgu-Jiu....

Doi dintre hoţii din Hunedoara, arestaţi pentru 29 de zile

Doi dintre cei trei tineri din Hunedoara, reţinuţi după ce au jefuit două societăţi comerciale de pe raza judeţului Gorj, vor rămâne în arestul...

Înscrierile timpurii la clasa I nu sunt valabile

Potrivit Ministerului Educaţiei, înscrierile timpurii ale copiilor la clasa pregătitoare sau în clasa I sunt ilegale, atâta timp cât nu respectă calendarul aprobat la...

S-a urcat beat la volan şi s-a răsturnat cu maşina

Un tânăr de numai 18 ani din Motru este cercetat de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, de...

A intrat cu maşina într-un gard

Conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi distrugere. Acestea sunt infracţiunile pentru săvârşirea cărora este cercetat un...

MAI a lansat campania “Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare”

Reprezentanţii MAI au demarat o campanie de informare cu privire la riscul la care se supun cei ce încalcă legislaţia pe perioada alegerilor locale....

Prinşi în timp ce vroiau să taie ţeava de alimentare cu apă

Trei tineri gorjeni au fost prinşi de către poliţişti exact când încercau să fure. Doi dintre ei au fost depistaţi în timp ce vroiau...

Prins în flagrant, la furat de biciclete (VIDEO)

Un bărbat de 44 de ani, cunoscut de poliţiştii gorjeni datorită „îndeletnicirii” sale de a sustrage bunurile altora, a fost prins în flagrant la...

Angajatele DGASPC petrec de 8 Martie alături de salariatele CJ

De Ziua Femeii, angajatele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj se vor distra alături de salariatele Consiliului Judeţean. La nivelul DGASPC...

După creşterea TVA-ului – Gorjenii caută soluţii de supravieţuire

Guvernul a decis, sâmbătă, ca taxa pe valoare adăugată (TVA) să fie majorată de la 19% la 24%. Evident că o asemenea măsură va...

La volan, fără permis de conducere

Un târgujian este cercetat de către poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Târgu-Jiu pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui...

Drumurile Gorjului, pregătite de sezonul rece

Secţia Drumuri Naţionale Târgu-Jiu, având în administrare 380 km pe raza judeţului Gorj, se declară complet pregătită pentru preîntâmpinarea sezonului de iarnă. „Pentru...

Cotojman îşi schimbă cămaşa pentru biserica din Roşia de Amaradia

Primarul localităţii Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman, este foarte nemulţumit de nepăsarea autorităţilor cu privire la alocarea de fonduri pentru reabilitarea bisericii din comună....

Şi-a ameninţat vecinul cu sabia

Un tânăr din Turburea este cercetat de poliţişti după ce a folosit o sabie pentru a-şi ameninţa un vecin. Poliţiştii au confiscat arma şi...

Trei pensiuni din Rânca, amendate de inspectorii sanitari-veterinari

Pe parcursul săptămânii trecute, reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj au amendat administratorii a trei pensiuni turistice din staţiunea montană Rânca. Fiecare pensiune...

Trei tineri, reţinuţi pentru furt de capace de canal

Trei tineri din comuna Ioneşti au fost prinşi în flagrant joi dimineaţă de poliţiştii din Motru, în timp ce încercau să fure mai multe...

Transportatorii de mărfuri, în vizorul poliţiştilor

Trei dosare penale au fost întocmite la sfârşitul săptămânii trecute de către poliţiştii rutieri pe numele unor conducători auto sau administratori de firmă, suspectaţi...

Gorjul se topeşte – Patru zile cu cod portocaliu de caniculă

Meteorologii au emis un nou cod de caniculă, valabil pentru judeţul nostru. Codul galben a devenit portocaliu şi este valabil până la sfârşitul acestei...