Un gorjean în vârstă de 35 de ani din comuna Urdari s-a ales duminică cu dosar penal pentru tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos. Bărbatul este acuzat că a furat mai mulţi arbori dintr-o pădure administrată de Ocolul Silvic „Brâncuşi”.
Poliţiştii din Rovinari s-au sesizat duminică cu privire la faptul că un bărbat din Urdari a furat mai mulţi arbori din pădurea de pe raza comunei. „Din primele acte premergătoare efectuate, poliţiştii au constatat că, în seara zilei de 25.11.2011, P.M., de 35 de ani, a tăiat fără drept şi a sustras un număr de 7 arbori de esenţă fag şi carpen, cu diametrele la cioată cuprinse între 23-48 cm, din pădurea de pe raza comunei Urdari”, a anunţat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Cercetările continuă, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos.
R.L.