Prinsă în flagrant, la furat

331

O femeie din Mătăsari a fost prinsă în flagrant în timp ce sustrăgea trei role metalice din incinta unei societăţi comerciale de extragere a cărbunelui. Aceasta a spus că a plătit un agent de pază să o lase să fure.

Şeful obiectiv al unei societăţi de pază, un bărbat de 49 de ani, a sesizat poliţiştii din cadrul Poliţiei Comunale Mătăsari, în urmă cu două zile, cu privire la faptul că se sustrag materiale feroase din perimetrul unei societăţi comerciale de extragere a cărbunelui. Imediat, lucrătorii de poliţie s-au deplasat la faţa locului şi au identificat o femeie, de 39 ani, din comuna Mătăsari, având asupra sa trei role metalice. Femeia a spus că a mai fost ajutată, şi altă dată să fure, de către un agent de pază. „Pe parcursul cercetărilor, aceasta a declarat faptul că, în cursul lunii martie anul curent, un bărbat de 24 ani, din comuna Dragoteşti, agent de pază, a pretins şi primit de la aceasta suma de 21 lei, pentru a-i permite să sustragă materiale feroase din zona postului de pază. Totodată, acesta i-ar fi pretins sume de bani şi în ziua în care a fost prinsă, pentru a-i permite sustragerea celor trei role cu care a fost identificată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Bogdan Scafeş. Prejudiciul, în valoare de 400 lei, a fost recuperat şi predat societăţii comerciale. În continuare se desfăşoară cercetări pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, în cauză fiind întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, dare şi luare de mită.

Ana-Maria Catalinoiu

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here