Jandarmii gorjeni, prezenţi la finala Europa League

138

JandarmeriaDoi jandarmi gorjeni, cunoscători ai limbii spaniole, au fost prezenţi săptămâna trecute la finala Europa League, disputată pe Arena Naţională din Bucureşti. Alături de alţi colegi, cei doi jandarmi gorjeni au avut rolul de intermediari şi traducători între organizatori şi forţele de ordine.

13 cadre militare din cadrul Jandarmeriei Române au participat miercurea trecută la cel mai important eveniment fotbalistic al anului 2012: finala Europa League ce s-a disputat pe Arena Naţională din Bucureşti, între echipele spaniole Atletico Madrid şi Athletic Bilbao. Printre cei 13 jandarmi s-a aflat un ofiţer şi un subofiţer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Tudor Vladimirescu” (IJJ) Gorj, cunoscători ai limbii spaniole, aceştia având rolul de intermediari şi traducători între organizatori şi forţele de ordine. „Pe parcursul întregii zile militari jandarmi s-au aflat în mijlocul suporterilor celor două echipe de fotbal, însoţindu-i atât în locurile special amenajate din Piaţa Constituţiei, Piaţa George Enescu şi Centrul Istoric al Capitalei, cât şi pe timpul deplasării de la aeroport la stadion”, a precizat mr. Nicolae Grosu, reprezentantul IJJ Gorj.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here