Poliţia Comunitară amendează oamenii ce-şi lasă animalele nesupravegheate

107

ion tudor facuta de minePoliţia Comunitară Târgu-Jiu a decis să pună piciorul în prag şi să nu mai ţină cont că este criză şi că populaţia are o situaţie materială din ce în ce mai dificilă.

Agenţii au început să amendeze târgujienii care îşi lasă animalele nesupravegheate.

Un bun exemplu ar fi acela că poliţiştii comunitari au amendat în cursul săptămânii trecute, în zona Colegiului Naţional „Spiru Haret” din municipiul Târgu-Jiu o femeie care nu le-a permis agenţilor să ia un câine din faţa blocului şi să-l ducă la adăpostul din municipiu. „Când am vrut să luăm câinele, doamna ne-a zis că este al dânsei. Imediat am informat-o că va fi amendată că-şi lasă câinele nesupravegheat, i-am cerut buletinul şi i-am aplicat o sancţiune de 100 de lei, iar câinele tot l-am luat”, ne-a declarat Ion Tudor, şeful Poliţiei Comunitare Târgu-Jiu. Acesta a mai adăugat faptul că cetăţenii sunt răspunzători de comportamentul animalelor pe care le posedă, şi trebuie să fie conştienţi că acestea pot prezenta un pericol pentru persoane sau bunuri. Amenda ce poate fi aplicată în aceste cazuri se încadrează între 100-500 de lei.
Ţarcurile cu vite, în atenţia agenţilor
De asemenea, conducerea Poliţiei Comunitare Târgu-Jiu a pus ochii şi pe ţarcurile cu vite şi oi amenajate în cartierele componente municipiului. „În zonele Tismana, Luncilor şi Şuşiţei am identificat câteva astfel de ţarcuri şi, în următoarea perioadă, vom verifica dacă acestea funcţionează cu respectarea legii, deşi suntem siguri de contrar. Ulterior, alături de Direcţia de Sănătate Publică Gorj vom pune piciorul în prag şi vom limita acest fenomen deoarece reprezintă o sursă de poluare, de mizerie pentru oamenii din zone”, a mai spus Ion Tudor. Un alt caz unde poliţiştii comunitari au fost nevoiţi să avertizeze câţiva proprietari, a fost în cartierul Obreja, alcătuit în majoritatea sa din cetăţeni de etnie romă. „În Obreja caii sunt o problemă, dar am vorbit cu proprietarii lor şi momentan, se pare că au înţeles. Cine nu înţelege de vorbă bună, ne obligă să trecem la aplicarea unor sancţiuni care îi va ustura la buzunare”, a mai completat şeful Poliţiei Comunitare Târgu-Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here