Sindicaliştii protestează la Prefectură

381

Decizia actualului Guvern de a modifica prin asumarea răspunderii Codul Muncii, evitându-se astfel dezbaterile parlamentare, îi nemulţumeşte şi pe sindicaliştii gorjeni, care sunt decişi ca vineri să organizeze o acţiune de protest în faţa Prefecturii Gorj.

Mitingul respectiv ar urma să fie doar primul dintr-o serie mai mare, sindicaliştii din judeţ fiind decişi ca, în cele din urmă, să se alăture colegilor lor din ţară într-o acţiune mai amplă, programată să se desfăşoare la Bucureşti, chiar în faţa Guvernului. Preşedintele Federaţiei Naţionale a Muncii, Constantin Creţan, declară că în Piaţa Prefecturii ar urma să vină circa 200 de reprezentanţi ai principalelor sindicate existente la nivel de judeţ. FNM nu ar avea aici decât 10 oameni, aşa cum a avut şi la acţiunile de protest de la sfârşitul anului trecut organizate în faţa sediului PDL Gorj. Creţan s-a făcut remarcat atunci, alături de adjunctul său, Cristinel Tănasie, prin lozincile scandate, ei fiind cei care au dat tonul. Noi proteste ar urma să aibă loc şi vinerea viitoare, când ar fi programat şi un marş care să străbată municipiul de la sud spre centru, pe principalul bulevard, până atunci fiind prognozată şi o îmbunătăţire a condiţiilor meteo, ceea ce ar face ca şi numărul participanţilor să fie mai mare.

Gelu Ionescu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.