Angajatele DGASPC petrec de 8 Martie alături de salariatele CJ

345

IMG_2320De Ziua Femeii, angajatele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj se vor distra alături de salariatele Consiliului Judeţean. La nivelul DGASPC nu s-a putut organiza o petrecere de 8 Martie, dar doamnele şi domnişoarele din instituţie nu au fost uitate, fiind invitate de preşedintele CJ Gorj la cheful organizat de Ziua Femeii.

Directorul executiv al DGASPC Gorj, Camelia Popescu, şi-ar fi dorit să poată organiza o petrecere pentru subalternele sale, cu ocazia Zilei Femeii. Din păcate Camelia Popescu a fost nevoită să lipsească de la serviciu câteva zile, astfel încât nu s-a putut implica în chestiuni organizatorice legate de 8 Martie. Totuşi, aceasta confirmă că femeile din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj sunt invitatele preşedintelui Consiliului Judeţean la o petrecere. “Eu am fost plecată câteva zile la un curs unde prezenţa era obligatorie şi nu m-am putut ocupa de organizarea petrecerii de 8 Martie, dar tot ne vom distra în acea zi pentru că domnul preşedinte Ion Călinoiu ne-a invitat la cheful Consiliului Judeţean. Prin urmare, noi sărbătorim Ziua Femeii alături de cei de la Consiliul Judeţean, la un restaurant din oraş”, a menţionat Camelia Popescu, director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj. Fiind o fire veselă şi cu iniţiativă, Camelia Popescu spune că anul viitor va căuta soluţii pentru a organiza o petrecere de Ziua Femeii pentru angajatele DGASPC Gorj. “Mie îmi place să mă implic în diverse activităţi şi pe viitor voi face tot posibilul ca de 8 Martie să avem propria noastră petrecere; vom încerca o colaborare şi cu sindicatele, pentru a organiza ceva frumos; acum am înţeles că sindicatele dau doar cadouri. (…)Aceste petreceri sunt, în primul rând, ocazii de socializare şi sunt binevenite”, declară Camelia Popescu.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here