Hainele la mâna a doua, o atracţie pentru gorjeni

334

mihaela raducan facuta de mineDin cauza crizei financiare care a înfrânat pofta gorjenilor de a scoate bani mulţi din buzunare pentru a-i cheltui pe haine, magazinele second-hand sunt cele care le înlocuiesc pe cele scumpe, cel puţin în ochii oamenilor de rând.

Şi pentru că acestea au devenit din ce în ce mai vizitate de gorjeni, unităţilor unde se vinde îmbrăcăminte purtată le-au fost călcate pragul de către reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Gorj. Mihaela Răducan, comisara-şefă a declarat ieri în cadrul unei conferinţe de presă că în urma unei tematici de control ce a vizat magazinele de acest gen, s-au verificat 15 operatori economici, cărora li s-au aplicat amenzi în valoare de 11.600 de lei. „Am întocmit procese de constatare a contravenţiilor pentru nerespectarea cerinţelor de introducere pe piaţă şi de comercializare a hainelor second-hand, nerespectarea obligativităţii sortării lunare a acestora, lipsa afişării preţurilor. De asemenea, am constatat şi încercări de a face promoţii care nu se încadrau în prevederile legale”, ne-a spus şefa CJPC Gorj.

Aceasta a mai menţionat şi faptul că se va iniţia o acţiune de consiliere a administratorilor magazinelor de haine la mâna a doua. „O bună parte dintre ei nu respectă normele igienico-sanitare, nu au cum să certifice la data când se face controlul dacă efectuează sau nu operaţiuni de curăţare şi dezinfecţie”.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here