Amenzi de peste 7.000 lei, aplicate de poliţiştii rutieri

383

Oamenii legii au continuat acţiunile de prevenire a accidentelor rutiere cauzate de şoferi beţi, vitezomani sau de neutilizarea centurii de siguranţă. În urma acestor acţiuni, mai mulţi conducători auto au fost sancţionaţi pentru nerespectarea regulilor de circulaţie, valoarea totală a amenzilor aplicate ridicându-se la suma de peste 7.000 de lei.

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Gorj şi Biroului Rutier Municipal au acţionat pe principalele artere rutiere ale judeţului în vederea prevenirii accidentelor rutiere cauzate de nerespectarea vitezei legale, conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice şi neutilizarea centurii de siguranţă. O parte dintre conducătorii auto traşi pe dreapta de poliţişti pe parcursul acestei acţiuni s-au ales şi cu amenzi usturătoare, cei mai mulţi pentru că nu au respectat viteza legală. „Cu ocazia acţiunii au fost aplicate 36 sancţiuni contravenţionale în valoare de 7.290 lei, astfel: viteză 12, pietoni 3, centură 4, acces interzis 1, Legea 136/1995 1, oprire 1, defecţiuni tehnice 2, lipsă acte 4, alte abateri 8. Totodată poliţiştii au reţinut 1 permis de conducere în vederea suspendării şi un certificat de înmatriculare”, a anunţat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Toţi participanţii la trafic au fost sfătuiţi să adapteze viteza de deplasare în funcţie de starea drumului şi condiţiile meteorologice; de asemenea, poliţiştii le-au recomandat să păstreze o distanţă regulamentare faţă de celelalte autovehicule aflate în trafic şi să adopte o conduită preventivă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here