Accident la Scoarţa

329

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din oraşul Târgu-Cărbuneşti, a pierdut controlul autoturismului la volanul căruia se afla şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma impactului, a rezultat accidentarea conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Târgu-Jiu pentru a primi îngrijiri medicale.

Accidentul de circulaţie s-a produs vineri seara, în jurul orelor 19:15, pe raza comunei Scoarţa. Potrivit poliţiştilor, vina producerii acestui accident îi aparţine chiar conducătorului auto, care nu a intrat cu o viteză prea mare într-o curbă deosebit de periculoasă, semnalizată corespunzător. „Echipa operativă constituită la nivelul Serviciului Rutier şi al Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti, a efectuat cercetarea la faţa locului constatând că J.R.D., de 30 ani, din Târgu-Cărbuneşti, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe DN 67 km 98+900, Copăcioasa, din direcţia Târgu-Jiu – Târgu-Cărbuneşti, din cauza neadaptării vitezei, într-o curbă deosebit de periculoasă, semnalizată prin indicatoare şi marcaje, a pierdut controlul direcţiei, răsturnându-se în afara părţii carosabile. În urma impactului cu solul a rezultat accidentarea conducătorului auto, acesta fiind transportat la Spitalul Târgu-Jiu pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a anunţat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here