12.7 C
Târgu Jiu
joi, mai 9, 2024

Peste trei mii de gorjeni au ajuns la centrele de permanenţă

În prima lună a anului, potrivit datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj, nu mai puţin de 3.138 de persoane au trecut...

Amenzi de aproape 200.000 de lei, în două zile

În doar două zile, ca urmare a acțiunilor desfășurate, polițiștii gorjeni au aplicat sute de amenzi, în valoare totală de aproape 200.000 de lei,...

Bârcină, în așteptarea sentinței

Afaceristul Ion Bârcină, zis și Dan Goeru, va afla la sfârșitul acestei săptămâni dacă instanțele de judecată îl condamnă sau nu în dosarul în...

Prezență record, 120 de medici și peste 140 de asistenți au participat la simpozionul...

Spitalul Orășenesc Novaci a sărbătorit împlinirea a 90 de ani de existență, prin organizarea Zilelor Spitalului. Astfel, unitatea novăceană a găzduit, în perioada 24-25...

Stațiunea Rânca a găzduit o nouă ediție a Cupei Sănătății

Devenită deja tradiție, Cupa Sănătății a ajuns la ediția cu numărul XIV și s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii în stațiunea Rânca. La decernarea premiilor...

Dublu eveniment la Școala Gimnazială “Ecaterina Teodoroiu”

Sfârșit de săptămână încărcat pentru Şcoala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu. Ziua Bolilor Rare, precum și Ziua Porților Deschise au fost cele două evenimente...

Mandate prelungite pentru frații violatori

Cei doi frați din Slivilești, care luna trecută au ajuns după gratii pentru că au sechestrat o localnică și au batjocorit-o o noapte întreagă,...

Stăncioi nu scapă de arestul la domiciliu

Magistrații gorjeni au respins la sfârșitul săptămânii trecute contestația prin care Petre Stăncioi cerea anularea deciziei Judecătoriei Târgu-Jiu de prelungire a măsurii arestului preventiv...

Legea Energiei se cere modificată pentru CEO

Senatorul ALDE Gorj Dian Popescu a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că Legea Energiei 123/2012 are nevoie de mai multe modificări care să...

Spitalul Novaci își face salină

Continuă diversificarea serviciilor oferite de Spitalul Orășenesc Novaci. După ce, la începutul acestei luni, a fost pus în funcțiune sistemul de elongație, un nou...

A murit bebelușul accidentat la Bîlteni

Medicii din capitală nu au mai reușit să o salveze pe fetița de două luni rănită grav în accidentul rutier care a avut loc,...

Salariații UEF, fără salariile de pe trei luni

Angajații UEF Motru, care nu și-au luat banii din decembrie până la jumătatea acestei luni, au fost anunțați, ieri, de către conducerea unității că...

Inspectorul cu handicap al Primăriei Peștișani a demisionat la trei luni după angajare

Alina Udroiu, unica persoană cu handicap angajată de Primăria Peștișani, salariată a instituției din luna noiembrie a anului trecut, a demisionat, miercuri, din funcție...

Arte Mici 2016: peste 400 de lucrări înscrise, aproximativ 200 de participanți și aproape...

Pe 29 februarie se încheie înscrierile la cea de-a VII-a ediție a Salonului de Pictură ,,ARTE MICI”. Până în prezent sunt peste 400 de...

CJ Gorj caută un muncitor calificat

Consiliul Județean Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacantă, de muncitor calificat, treapta profesională IV...

Peste 60 de medici și 80 de asistenți, la Simpozionul „Provocări în practica medicală...

Spitalul Orășenesc Novaci este gazda Simpozionului „Provocări în practica medicală curentă a unităţilor sanitare cu paturi”. Manifestarea se află la prima ediție și este...

UCB caută administrator patrimoniu

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante, de administrator patrimoniu I (S) în...

Emoţii la sărbătorirea Nunţii de Aur pentru 79 de cupluri

50 de ani de căsătorie au fost sărbătoriţi, ieri, de Dragobete, aşa cum se cuvine de 79 de cupluri din Târgu-Jiu. Primăria a organizat...

Ambulanță implicată într-un accident la Bălești

O ambulanță a SJA Gorj, aflată în misiune, a fost implicată, ieri, într-un accident de circulaţie pe raza localităţii Băleşti, autospeciala fiind lovită de...

Romeo Beja e după gratii

Nici prin gând nu îi mai trecea fostului sindicalist că ar fi putut să fie încarcerat pentru implicarea sa în mineriada din 1999, dar,...

OMV Petrom i-a garantat lui Călinoiu rămânerea în activitate a salariaților Petrofac

În cursul zilei de 24.02.2016, a avut loc o întâlnire de lucru între preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, şi o delegaţie formată din...

Peste o sută de participanți, așteptați la Cupa Sănătății

La sfârșitul acestei săptămâni are loc o nouă ediție a competiției Cupa Sănătății, organizată de Spitalul Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu. Peste o sută...

DSP Gorj a mai primit 7.400 de cutii cu lapte praf

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a primit încă 7.400 cutii cu lapte praf. Astfel, bebelușii care vor avea nevoie de lapte, în următoarele...

Chirurgul Coculescu a promovat concursul la Spitalul Județean

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu a scos, din nou, la concurs postul de medic specialist Chirurgie. Probele au fost susținute la sfârșitul săptămânii...

Pacient jefuit în spital

Un bărbat internat în Spitalul din Târgu-Cărbunești a cerut ajutorul oamenilor legii după ce s-a trezit că a fost jefuit. Autorul furtului a fost...

Sute de autobuze și camioane, verificate de polițiști

Peste 1000 de autobuze şi camioane au fost verificate săptămâna trecută de poliţişti gorjeni, în cadrul unei acțiuni coordonate, la nivel național, de Direcția...

Șofer beat și fără permis, depistat în trafic

Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele unui bărbat de 35 de ani, din Vladimir, prins băut la volanul unui autoturism. Mai mult, acesta...

Sexagenar cu dosar penal

Un localnic din Sâmbotin s-a ales cu dosar penal la 68 de ani, după ce a fost reclamat că ar fi tăiat mai mulți...

Pedeapsă pentru un afacerist gorjean

Unul dintre patronii implicați în anchetele penale ce îl vizează pe fostul primar de la Bâlteni, Gheorghe Păsărin, a fost condamnat, ieri, de Tribunalul...

26 de posturi, vacante la DGASPC Gorj

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj a scos la concurs nu mai puțin de 26 de posturi. Cele mai multe...

Simpozionul „Provocări în practica medicală curentă a unităţilor sanitare cu paturi” debutează miercuri

Pentru prima dată în istoria Spitalului Orășenesc Novaci se organizează un eveniment prin care este marcată împlinirea a 90 de ani de existență a...

Scandal într-un restaurant din Târgu-Jiu

Trei craioveni sunt anchetați de polițiștii din Târgu-Jiu după ce au fost implicați vineri într-un scandal ce a avut loc într-un restaurant din municipiu. Cazul...

Brâncuşi, omagiat şi în rândul deţinuţilor

La finele săptămânii trecute, nouă deţinuţi custodiaţi de Penitenciarul Târgu-Jiu au vizitat Parcul Central al Municipiului, Muzeul de Artă şi piesele componente ale Ansamblului...

Fetiță de 12 ani, lăsată să conducă un autoturism

Un bărbat din Urdari și-a lăsat fiica să conducă un autoturism, iar copila a sfârșit prin a provoca un eveniment rutier. Ambele autoturisme au...

Pădurar și paznic de vânătoare, anchetați pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj

O partidă de vânătoare le-a adus dosar penal unui pădurar din cadrul Ocolului Silvic Brâncuşi Peştişani și paznicului unui fond  de vânătoare. Duminică, poliţiştii din...

Adolescent de 16 ani, cercetat pentru furtul unui portofel

Un adolescent de 16 ani, din Scoarța, a intrat în vizorul oamenilor legii, după ce a fost identificat ca fiind autorul unui furt comis,...

“Drumul lui Brâncuși”, reamenajat

În viitor, turiștii care vor dori să ajungă la Hobița vor putea ajunge acolo urmând un traseu reamenajat în totalitate, presărat cu opere de...

Timișorean cu permisul suspendat, depistat în trafic în Gorj

Un bărbat din Timișoara s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins de polițiștii gorjeni conducând un autoturism pe drumurile din județ,...

Fotografii de evenimente, admirate în mall

Cei care au trecut, în acest weekend, prin mall-ul din municipiul Târgu-Jiu au avut posibilitatea de a admira o expoziție mai puțin obișnuită. Zece...

Gorjul, cele mai slabe exporturi din țară

Județul Gorj a avut cea mai slabă activitate în ceea ce privește exportul, în primele nouă luni din 2015, cu o valoare de puțin...

OLAF, sesizat pentru cele două proiecte pentru rromi, derulate și în Gorj

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a avut suspiciuni de nereguli în legătură cu două proiecte pentru care Asociația Partida Romilor ,,Pro Europa” a fost beneficiar,...

Ghișe nu scapă de cătușe

Pugilistul Iulian Ghișe rămâne în spatele gratiilor, după ce magistrații Curții de Apel Craiova au respins contestația depusă de acesta la decizia Tribunalului Gorj...

Peste 50 de participanți s-au înscris la Arte Mici

Peste o sută de lucrări au fost expediate de 50 de tineri artiști, pentru cea de-a VII-a ediție a Salonului de Pictură ,,ARTE MICI”....

Fetiță de 7 ani, la un pas de a fi violată

Clipe de coșmar pentru o fetiță de 7 ani, din Licurici. Aceasta a fost la un pas de a fi violată de un bărbat...

Unicitatea Coloanei fără sfârşit

Să fie zadarnică acea “masă” nevăzută a văzduhului spre centrul căreia se îndreaptă nimbul credinţelor, legendelor şi tradiţiilor noastre româneşti. Valoarea de patrimoniu universal a...

Bătut în plină stradă

Un tânăr din Săulești a ajuns în arestul IPJ Gorj după ce a fost acuzat că și-ar fi bătut un consătean în plină stradă....

Ponta și-a lansat fundația

Fostul premier Victor Ponta a reușit să își lanseze oficial fundația despre care s-a tot vorbit în ultimele săptămâni, la evenimentul de miercuri seara...

Desenează și “Gorjeanul” te premiază

CONCURS JUDEȚEAN DE DESEN “MAMA mea, MINUNEA mea” –ediția 8 Martie 2016 REGULAMENT DE PARTICIPARE Art.1. Context Concursul de desen “MAMA mea, MINUNEA mea” este organizat...

Tânăr reținut după percheziții

Un tânăr de 28 de ani, din Mătăsari, a fost reținut de polițiști sub acuzația de furt calificat după ce ar fi dat spargeri...

Copii cu copii, Tot mai multe minore devin mame la vârste fragede

Din ce în ce mai multe copile din judeţul nostru trec direct de la legănatul păpuşilor la îngrijitul propriilor copii. Pe parcursul anului trecut,...

Accident cu șofer fugar de la fața locului

Un tânăr din Bengești-Ciocadia s-a ales cu dosar penal după ce, marți seara, a produs un accident rutier în municipiul Târgu-Jiu, rănind două persoane,...

Conducea o mașină cu numere din carton

Polițiștii gorjeni au întocmit dosar penal pe numele unui bărbat depistat la volanul unei mașini cu numere de înmatriculare confecționate din carton. Poliţiştii din cadrul...

Prinși la furat de lemne

Patru gorjeni, unul din Stănești, iar ceilalți trei din Rovinari, sunt anchetați de oamenii legii, după ce au fost prinși în flagrant la furat...

Zeci de gorjeni cu scleroză multiplă au pierdut lupta cu boala

La nivelul judeţului Gorj, potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), la sfârşitul trimestrului III al anului trecut au rămas în evidenţele medicilor 82...

În arest pentru conducere fără permis

Un gorjean din Târgu-Cărbunești a petrecut 24 de ore în spatele gratiilor, după ce a fost prins conducând un autoturism pe drumurile publice, deși...

Dosar incomplet pentru traficanții de Xanax

Cele 14 persoane trimise în judecată de procurorii DIICOT Târgu-Jiu sub acuzația de trafic de droguri în dosarul ce vizează vânzarea a zeci de...

Spitalul Orășenesc Novaci împlinește 90 de ani de existență

Emil Grigore, managerul Spitalului Orășenesc Novaci, a avut inițiativa de a organiza, pentru prima dată în istoria unității pe care o conduce, un eveniment...

Tulcean condamnat pentru că a condus băut prin Gorj

Un şofer din comuna tulceană Carcaliu s-a ales, ieri, cu o condamnare penală după ce, anul trecut, a fost prins conducând pe un drum...

11 gorjeni nominalizaţi! Start vot la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţa Socială 2016

Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România organizează cea de-a treia ediţie a Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţa Socială 2016, eveniment prin care...

Angajaţii Spitalului Cărbuneşti şi-au primit tichetele pe ianuarie

Salariaţii Spitalului Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti şi-au primit, săptămâna trecută, tichetele de masă aferente lunii ianuarie. Preşedintele Sindicatului Sanitas Gorj a avut o întâlnire,...

Albanez depistat cu ședere ilegală în Gorj

Un tânăr de 25 de ani, din Albania, s-a ales cu o amendă de 400 de lei după ce polițiștii Biroului pentru Imigrări Gorj...

Consilierul Andrița din Bălănești, acuzat că bagă zânzanie între o mamă și fiul ei

Elena Dinulescu în vârstă de 55 de ani din Bălănești este revoltată de faptul că un ales local din comună ar fi ajuns să-i...

A crescut numărul beneficiarilor de lapte praf

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj distribuie lapte praf gratuit unui număr de 210 bebeluşi, cu zece mai mult decât în luna precedentă. Fiecare...

Ultraj „pedepsit” cu arest la domiciliu

O tânără din Motru s-a ales cu mandat de arestare a sa la domiciliu pentru următoarea lună după ce, săptămâna trecută, a provocat un...

Studenții au început semestrul II

După ce s-au bucurat de o săptămână relaxantă, studenții Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu s-au reîntors pe băncile facultăților.  Semestrul II a început pe...

Cercetați pentru deținere ilegală de arme

Mai mulți gorjeni sunt cercetați penal, după ce oamenii legii au descoperit că aceștia nu au respectat regimul armelor și munițiilor și dețineau ilegal...

Spitalul Rovinari caută, pentru a cincea oară, șef de personal

Spitalul Orăşenesc “Sfântul Ştefan” Rovinari a scos, din nou, la concurs postul de șef birou RUNOS, după mai multe tentative eșuate, cea mai recentă...

Procesul lui Moșoiu-Modroiu s-a reluat cu o amânare

Foștii primari de la Drăguțești, Ion Modroiu și Vasile Moșoiu, judecați penal într-un dosar de mai mulți ani pentru abuz în serviciu în formă...

Casa „Gănescu”, în proiectul pentru Muzeul „Constantin Brâncuşi”

Vineri, 12 februarie 2016, la sediul Consiliului Judeţean Gorj a avut loc o întâlnire de lucru între preşedintele CJ Gorj - Ion Călinoiu şi...

Miting al minerilor la Petroșani

Peste 2000 de persoane au protestat, sâmbătă la prânz, în centrul municipiului Petroșani, cei mai mulți dintre protestatari fiind mineri, peste 100 dintre aceștia...

Peste 3.200 de gorjence au cancer de col uterin

Pe parcursul anului trecut, la nivelul judeţului Gorj s-a înregistrat o creştere semnificativă a numărului persoanelor diagnosticate cu cancer. Au fost luate în evidenţă...

Accident mortal la Peștișani

Un bărbat de 43 de ani din Peștișani a murit, ieri dimineață, într-un accident rutier pe care chiar el l-a provocat. Laurențiu Popescu se...

Vacanţă la Rânca / Accident de ATV, fracturi şi alte incidente pe pârtiile de...

Staţiunea montană Rânca a fost plină ochi în ultimele zile. Pe parcursul vacanţei şcolare şi în prima parte a weekend-ului, salvamontiştii gorjeni au fost...

Bătut în barul său de un pușcăriaș

Scandal la sfârșitul, săptămânii trecute, într-un bar din Rovinari, proprietarul localului fiind luat la pumni și picioare de doi indivizi, unul dintre bătându-l și...

Spitalul Municipal Motru angajează asistent medical

Spitalul Municipal Motru organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacantă, de asistent medical debutant: I post (PL /SSD...

Toate pârtiile de schi funcționează la Rânca

În cursul acestei săptămâni a nins în zona montană, la Rânca depunându-se un strat nou de zăpadă, ce măsoară peste 20 de centimetri. Toate...

În dosarul lui Ciurel, CEO a modificat suma pentru care s-a constituit parte civilă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat joi, pentru data de 18 martie, dezbaterile în dosarul “Turceni - Rovinari”, în care figurează drept...

Cosmin Morega, validat de PSD drept candidat la Primăria Motru

În cadrul unei ședințe care a avut loc, miercuri seară, la PSD Gorj, Cosmin Morega a fost validat drept candidat al partidului la Primăria...

UCB angajează muncitor lăcătuș mecanic

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de muncitor lăcătuş mecanic I...

Marciuc transmite săgeți spre FNME pentru intoxicările legate de sporul de noapte

Prim-vicepreședintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Electricitate „UNIVERS”, Adrian Marciuc, a transmis, joi, un comunicat de presă prin care își arăta nemulțumirea personală și...

10.000 de lei, prețul pentru o bâtă dată-n cap!

Judecătorii gorjeni au stabilit, ieri, daunele pe care le are de plătit un individ care în toamna anului trecut l-a bătut pe un consătean...

Consilier găsit incompatibil de ANI la Crasna

Agenția Națională de Integritate a dat, ieri, publicității o listă cu mai mulți politicieni locali din țară care au fost găsiți incompatibili, Gorjul fiind...

Pieton lovit de două mașini

Un bărbat de 46 de ani, din Peștișani, a scăpat ca prin minune după ce a fost lovit nu de una, ci de două...

UCB organizează casting pentru EcoStudStar

După succesul primei ediții a  spectacolului studenţesc EcoStudStar, din primăvara anului trecut, conducerea Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu sprijină tinerii în organizarea celei de-a...

Amenzi de 1.800 de lei pentru magazinele din Gorj

În cursul lunii ianuarie 2016, Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi cea a municipiului Bucureşti au desfăşurat activităţi de control în...

Drum comunal, reabilitat cu agregate minerale exploatate ilegal

Polițiștii au deschis un dosar penal după ce au surprins doi angajați ai unei firme ce reabilita un drum comunal din Schela, în timp...

Mai puține hepatite virale

Pe parcursul anului trecut, patru gorjeni au fost diagnosticați cu hepatită virală A și 2 cu hepatită virală B. Cu un an în urmă,...

Prinși cu lemne furate în căruță

Doi localnici din Căpreni au intrat în vizorul oamenilor legii după ce au fost prinși de polițiști transportând mai mulți arbori a căror proveniență...

Salariaţii CEO au liber la reclamaţii

Ministerul Energiei a lansat, ieri, secţiunea online “Avertizor de integritate”. Disponibilă pe pagina web a instituţiei, www.energie.gov.ro, secţiunea este adresată angajaţilor din cadrul ministerului...

Spitalul Novaci s-a dotat cu sistem de elongație

Emil Grigore, managerul Spitalului Orășenesc Novaci, s-a ținut de cuvânt și a făcut demersurile necesare astfel încât, începând din această lună, la unitatea sanitară...

UCB Târgu-Jiu, în primele 20 de universități din România

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a reuşit performanţa de a ocupa locul 20, la nivel naţional, în clasamentul World Universities Ranking on the Web,...

Gruia Stoica, aproape de verdictul final în licitația trucată de la CEO

Omul de afaceri Gruia Stoica mai are două săptămâni de libertate, instanța supremă amânând, ieri, până pe 23 februarie pronunțarea unui verdict final în...

Noi delicte silvice, cercetate de polițiști

Doi gorjeni, unul din Plopșoru, iar celălalt din Baia de Fier, sunt cercetați de oamenii legii pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală și sustragere...

AEP: Cotizația la partid nu poate depăși 4200 de lei

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a făcut publice valorile absolute ale limitelor pentru donații, împrumuturi și cotizații prevăzute de legea privind finanțarea activității partidelor politice...

Bătăușul din Valea Jiului a fost mutat din arestul IPJ Gorj

Individul de 33 de ani din Lupeni, care a bătut o tânără ce lucra ca voluntar la Salvamont în stațiunea Straja, a stat doar...

Gorjul mai are 2.550 de doze de vaccin antigripal

În ultima săptămână, potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) Gorj, 295 de gorjeni s-au imunizat împotriva gripei sezoniere. La ora actuală, la nivelul judeţului...

O gorjeancă face plicuri deosebite pentru evenimente speciale

O tânără mămică din judeţul nostru confecţionează plicuri unicat, handmade, perfecte pentru evenimente speciale. Preţul unui plic personalizat este 1,5 lei, iar la comenzi...

La Rânca, Printre mii de turiști, un tânăr și-a cerut iubita în căsătorie, pe...

În pofida faptului că zăpada s-a cam topit, în stațiunea Rânca s-a înregistrat un aflux de turiști în acest weekend. Peste trei mii de...

Prins cu cărbunele furat în căruță

Un localnic, din comuna Cătunele, a intrat în vizorul polițiștilor după ce a fost prins transportând cu o căruță sute de kilograme de cărbune...

Localnic din Baia de Fier, anchetat pentru furt de lemne

Un bărbat din comuna Baia de Fier  este suspectat de polițiști că ar fi furat material lemnos din fondul forestier aparţinând Ocolului Silvic Polovragi....