Ghișe nu scapă de cătușe

683

Pugilistul Iulian Ghișe rămâne în spatele gratiilor, după ce magistrații Curții de Apel Craiova au respins contestația depusă de acesta la decizia Tribunalului Gorj de săptămâna trecută prin care el și doi amici ai săi au fost arestați preventiv. Toți trei au fost ridicați de mascați în urma unor percheziții care vizau destructurarea unei rețele de traficanți de droguri, boxerul gorjean fiind considerat lider al grupării respective.
„Respinge contestaţiile formulate de inculpaţii Ghişe Iulian Alexandru, Cornea Gheorghe Mihai şi Anghel Andrei Daniel, împotriva încheierii nr.6 pronunţată la data de 12.02.2016 de Tribunalul Gorj, ca nefondate. Obligă fiecare dintre inculpaţii Ghişe Iulian Alexandru şi Cornea Gheorghe Mihai la plata a câte 70 lei cheltuieli judiciare către stat. Obligă inculpatul Anghel Andrei Daniel la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei onorariu avocat oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiţie”, se arată în decizia Curții de Apel Craiova, care, de această dată, este definitivă.
Conform anchetatorilor, drogurile erau comandate de traficanți pe internet și erau aduse din Germania sau Anglia prin intermediul firmelor de curierat rapid, după care livrarea era făcută în același mod către clienți fideli din țară. Tineri din mai multe județe comandau canabis, în special, la Ghișe și amicii săi, mulți dintre consumatori regăsindu-se în rândul tinerilor din Valea Jiului.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here