Hobița – satul lui Brâncuși, ,,expus” la Art Safari până pe 19 mai

459

Satul pe care Constantin Brâncuşi l-a făcut celebru, dar și invers, Hobiţa, se află în centrul unei noi expoziţii temporare la Art Safari București, care s-a deschis pe 1 mai şi poate fi văzută până la data de 19 mai.

Expoziția „Acasă la Brâncuși” evocă rădăcinile lui Brâncuși printr-un interior de casă gorjeană din Hobița, recompus în Art Safari cu o serie de obiecte de mobilier din patrimoniul Muzeului Național al Țăranului Român. Fotografii cu caracter documentar din colecția Academiei Române întregesc expoziția. Potrivit celor de la Art Safari, Constantin Brâncuși este prezent printre personalitățile din „Istoria României în 100 de portrete”, curator: Cornel Ilie, expoziție ce poate fi văzută la Art Safari până pe 28 iulie. Sculptorul este evocat printr-o serie de fotografii, printre care și un portret de Man Ray, un bust, dar și o serie de obiecte personale, toate din colecții private: o valiză franțuzească de voiaj, folosită de Constantin Brâncuși în celebrele călătorii spre Statele Unite, vesta de lucru a sculptorului, un costum de zi din trei piese, purtat de Constantin Brâncuși în perioada pariziană (marca Sleator & Carter), un costum de seară din trei piese, purtat de Constantin Brâncuși în perioada pariziană (marca Sleator & Carter), un pardesiu Burberry’s (azi, Burberry), posibil folosit ca haină de lucru, pipă și baston.

Locul unde a îmblânzit lemnul și piatra
Constantin Brâncuși s-a născut în satul Hobiţa din judeţul Gorj, la 19 februarie 1876, în familia lui Nicolae Radu şi a Mariei Brâncuşi, care se ocupau cu agricultura, prelucrarea lemnului şi creşterea vitelor.
Micul Brâncuși a învăţat de la meşterii dulgheri ai satului, în primul rând de la tatăl şi bunicul sau, priceperea de a ciopli lemnul. Hobița a reprezentat o sursă de inspirație pentru arta sa: de la casele frumos împodobite, la vechea biserică de lemn cu fruntarul crestat, sprijinit pe stâlpi, ce evoca obârşia viitoarei Coloane Infinite, şi cimitirul satului, cu troiţele şi crucile înflorate. Dornic să cunoască lumea, la 7 ani, în 1883, Brâncuși are primul act de independență de care își aduce aminte, pleacă „de-acasă în lume”, așa cum este documentat de Barbu Brezianu, dedicat cercetător român al operei lui Constantin Brâncuși. Este găsit de mama sa la Târgu Jiu și adus acasă (unde urmează prima clasă primară în comuna Peștișani). În 1884, în clasa a II-a, este pedepsit, pe motiv că a crestat cu briceagul banca și întrerupe învățătura, și trimis ucenic la un negustor de butoaie. Alege pietre din alba râului și își umple buzunarele cu ele, aspirând de pe atunci să modeleze forme cu care să se poată juca, forme „în stare să aducă bucurie oamenilor”. În 1904, pleacă pe jos la Paris, unde lucrează un timp în atelierul renumitului Auguste Rodin. În 1914, are prima expoziţie personală la New York, urmată de cea mai prolifică etapă creatoare. Încetează din viaţă la 81 ani la Paris. Lucrările sale sunt răspândite în toată lumea, în cele mai mari muzee şi colecţii, foarte puține aflându-se pe teritoriul țării natale a artistului.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here