Portrete în acvaforte – Ion Trancău la 85 de ani

Odată în viaţă face omul 85 de ani. Ion Trancău i-a făcut. Şi eu aş vrea să-i apuc. Dar destinul fiecăruia e imprevizibil. Ca să atingi această vârstă trebuie să posezi o filozofie proprie de viaţă. Deocamdată, cred că în mod sigur, în toamnă voi împlini şi eu cei 70 de ani. Ion Trancău are o biografie destul de neobişnuită ca să-l selectez printre intelectualii unici ai Gorjului. Cum, de pildă, eu mi-s născut în Târgu-Cărbuneşti, dar fiind copil în Brădiceni; tot aşa şi Ion Trancău e singurul cărturar care a absolvit Facultatea de Litere bucureşteană la grupa „critică literară”. Concluzia e categorică: din cei câţiva critici literari gorjeni, doar el are şcoala propriu-zisă pe acest aliniament.
A doua decizie a lui diferită de-altora – şi de-a noastră, desigur – este că a ales să-şi scrie şi să-şi publice cărţile doar după ce-a ieşit la pensie. Eu îi posed cam toate volumele tipărite. Am pe masa de lucru vreo 5 dintre ele: Imixtiuni critice (în 2011), Un compendiu critic (în 2012), Ion Popescu-Brădiceni: un scriitor transmodern(ist) (în 2013), Urmuz and Arghezi (în 2014), Un scriitor transmodernist: Ion Popescu-Brădiceni (tot în 2014) ş.a.m.d.; era să uit – am mai descoperit în biblioteca-mi ionaionică şi una mai recentă: Comentarii şi adnotări critice de la Titu Maiorescu la Nicolae Manolescu.
A treia ciudăţenie care-i marchează deveninţa polisiacă/ politeică este una de descendenţă… socratică: nu este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Fie şi la Filiala din Craiova, unde-s majoritatea columniştilor; doar eu şi Dumitru Tâlvescu suntem membri la Filiala Alba-Hunedoara. Mai cu seamă că Ion Trancău a fost un fondator al „Columnei” (în rând cu Titu Rădoi, Iancu Popescu, George Manoniu, Constantin Uscătescu, Pavel Popa-Misăilă, Eugen Velican, Ion Mocioi, Ion Cănăvoiu, Ion Cepoi ş.a.).
Dar ce fel de critic este Ion Trancău? E acel “modus vivendi” de a milita în Cetatea de pe Jiu simultan pentru educaţie-instrucţie şi pentru fronda etică-estetică; însă într-o manieră hermeneutică în formă de comentarii adecvate, de adnotări, de marginalii (ca Perpessicius de pildă – n.m.,IPB.) nenegociabile.
Critica lui Ion Trancău e deseori şi un soi de metacritică autoreferenţială prin tangenţialitate, acroşaj, ancorial etc. Acest stil e deci diacronic, rămânând ca sincronicitatea să şi-o manifeste într-o dialectică redusă… trialectic (textul inclus fiind expresivitatea maleabilă, binevoitoare, pacifistă, cathartică – n.m.,IPB. şi oricând pregătită să rostească adevărul obiectiv-subiectiv, mereu dublat de imaginarul complementar); astfel Ion Trancău apelează la ambele idei: şi la cea teoretică (reală) şi la cea practică (imaginativă); pentru că, deşi demarează un eseostudiu sintetic, ştie să se comporte analitic, sau cu salutare profunzimi.
Rămân la părerea-mi inconturnabilă că ambele cărţi publicate în 2014 (despre trioul Urmuz-Arghezi-Ion Popescu-Brădiceni) sunt cele mai izbutite. Este în profilul metaliterar şi metafilologic a lui Ion Trancău ceva ce-i desenează chipul/ figura creatoare şi culturală: autodefinirea ca identitate în alteritate; pe care şi-o valorifică prompt (între anii 2010-2024) într-o artă a vorbirii inteligente, inspirate, formulatoare de metafore întotdeauna memorabile; astfel columniştii ar fi columnari, Lazăr Popescu ar fi scafandru, Nicolae Dragoş ar fi magistru al limbajului parabolic, Florian Saioc ar fi arghezian, Mihai Cimpoi ar fi un hermeneut novator ş.a.m.d.
Încolo, ce să mai adaug, că Ion Trancău s-a înscris, cam tardiv dar cu forţă, în rândul criticilor tutelari din Oltenia, dincolo de iluzii protocroniste şi exagerări sincroniste, cu discurs calibrat prompt, graţie spiritului său pururea tânăr, din tripla perspectivă a neo-, post- şi trans-modernismului, reuşind, totuşi, prin a se fixa (cred eu, definitiv – n.m.,IPB.) în postura unui metapostmodernist colocvial, fenomenolog, provincial, cu vocaţie predominantă de publicist de frontieră, arătând curaj de a anticipa valori, totodată, de a le resitua axiologic într-un orizont de receptare şi de a le susţine pe parcursul evoluţiei total-autoritar.
Prof.univ. Ion Popescu-Brădiceni,
doctor în filologie, scriitor, membru al Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România