17 C
Târgu Jiu
sâmbătă, iulie 27, 2024

Arhive Zilnice: 15 mai 2024

FOTO: Micii karatiști de la Rovinari au obținut primul lor trofeu

Secția de karate a Clubului Sportiv "Jiul Rovinari 2016" a adus primul trofeu, clasându-se pe locul al doilea la Concursul Cupa “Stelele Aninei” desfășurat la Anina, județul Caraș Severin. "Facem performanță în toate! După box, tenis și handbal, au început să apară rezultate și la secția de karate a Clubului Sportiv „Jiul Rovinari 2016”. Înființată în luna martie a acestui...

Premierul Slovaciei a fost împușcat. Se află în stare gravă

Premierul slovac, Robert Fico, a fost împușcat. Incidentul a avut loc în timpul unui eveniment public. Martorii susțin că au fost auzite mai multe împușcături. Acesta a fost împușcat în timp ce ieșea printre oameni, chiar în fața Centrului Cultural unde susținuse o conferință de presă. Martorii povestesc că un individ din mulțime l-a strigat pe Robert Fico, iar în momentul...

Lider de partid, pe locul doi în lista pentru CJ Gorj, deși candidează la șefia instituției

O situație neobișnuită, la alegerile locale din 9 iunie, este la PUSL Gorj, unde  liderul umanist Dumitru Miroiu nu deschide lista de consilieri județeni, deși candidează la președinția Consiliului Județean Gorj. Acesta i-a cedat prima poziție în listă fostului viceprimar de la Rovinari, Laurențiu Chivu. Eu nu sunt pe principiul să fiu primul pe listă la Consiliul Județean, chiar dacă am...

Top 3 cele mai bune materiale pentru hăinuțele copiilor

Fie că ne referim la pijamale pentru copii, la body-uri pentru bebe sau la costume, rochițe sau fustițe, materialele din care sunt confecționate hainele pe care le alegem pentru copiii noștri joacă un rol extrem de important pentru confortul lor și pentru sănătatea pielii copiilor. În materialul de față te ajutăm să înțelegi care sunt cele mai bune trei...

FOTO: Autovehiculele de transport persoane și mărfuri, verificate de agenții de la Rutieră

Săptămâna aceasta, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj desfășoară activități circumscrise Acțiunii "Truck & Bus". Cu această ocazie vor fi verificate autovehicule destinate transportului public de persoane și de marfă. "Dintre obiectivele urmărite, menționăm depistarea transportului ilicit de marfă și persoane, contracararea conducerii sub influența alcoolului sau a altor substanțe, verificarea respectării dimensiunilor de masă și gabarit",...

Proiectează-ți sistemul electric perfect: află cum îmbunătățești flexibilitatea și funcționalitatea soluțiilor electrice

În spatele fiecărei încăperi frumos iluminate, a fiecărui dispozitiv încărcat, se află simfonia tăcută a sistemelor electrice. Cu toate acestea, în căutarea celor mai moderne și sofisticate soluții, cât de des ne oprim pentru a reflecta la complexitatea acestor rețele vitale? Puterea flexibilității și funcționalității În domeniul designului electric, căutarea perfecțiunii se bazează pe doi piloni fundamentali: flexibilitate și funcționalitate. În...

UPU Târgu Jiu, extinsă și modernizată

Au fost finalizate lucrările de modernizare și reabilitare la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, un proiect în valoare de peste 8,5 milioane lei menit să transforme și să îmbunătățească radical serviciile de urgență din regiunea noastră. Ca urmare a execuție lucrărilor de reabilitare, modernizare și extindere, structura UPU beneficiază de spațiu triaj, recepție,...

Protecție cu stil: De ce pielea PU este alegerea perfectă pentru accesoriile de birou

În lumea activă a locurilor de muncă moderne, unde linia dintre casă și birou se estompează, crearea unui spațiu de lucru productiv și plăcut din punct de vedere estetic este foarte importantă. Imaginează-ți un birou elegant, împodobit cu articole promoționale șic, o husă luxoasă pentru laptop și un mouse pad care emană eleganță. Pentru a crea un astfel de spațiu există...

Prins băut la volan

Un șofer din Novaci, oprit în trafic de polițiștii gorjeni, este cercetat penal deoarece s-a urcat băut la volan. "La data de 14 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au depistat un bărbat, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, pe D.N. 67 C Novaci, iar în urma testării cu aparatul etilometru, a rezultat o alcoolemie de...

Rovinărean cercetat pentru violență în familie

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Rovinari, este cercetat de oamenii legii pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie "La data de 14 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați de o localnică de 23 de ani, cu privire la faptul că soțul său, în vârstă de 33 de ani, manifestă un comportament agresiv,...

Diseară se dispută finala Cupei României

Corvinul Hunedoara, echipă nou-promovată în Liga 2, şi Oţelul Galaţi vor juca, miercuri, de la ora 20.30, la Sibiu, în finala Cupei României. Oţelul joacă iar finala Cupei, după ce în 2004 ajungea în premieră în această fază a competiţiei. Finala va fi arbitrată de o brigadă care îl va avea la centru pe Marcel Bîrsan. Acesta îi va avea alături...

Concurs de pictură și grafică, la Muzeul Arhitecturii Populare Curtișoara

Școala Populară de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, cu sprijinul Consiliului Județean Gorj și al Muzeului Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”, organizează a patra ediție a Concursului Național de Pictură și Grafică ”Emancipare”. Concursul se adresează, în exclusivitate, cursanților școlilor populare de arte și meserii sau centrelor culturale din întreaga țară și este împărțit pe două secțiuni: Secțiunea I se...

Invitație la teatru. „Omul care a văzut moartea”

Festivalul Internațional de Teatru „Elvira Godeanu” continuă, iar astăzi sunteți invitați să vă bucurați de o comedie savuroasă „Omul care a văzut moartea”, de Victor Eftimiu, de la ora 19.00. Biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete sau online. Pentru rezervări puteți suna la 0736.647.432. ̦ : ̆, /̆̆ ̆, , , ...

Noi drumuri județene reabilitate în Gorj

Un nou proiect ambițios de reabilitare a infrastructurii rutiere devine realitate! Nu mai puțin de 53 de kilometri vor fi reabilitați de Consiliul Județean Gorj, într-un proiect major, finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Drumurile vizate sunt: DJ 663: Dâmbova → Cârbești → Tâlvești → Urechești DJ 672C: Tălpășești → Stroiești → Răchiți → Runcu DJ 672B: Ursați → Frătești →...

Happy Pencil: Un nou capitol sub conducerea Gabrielei Mureșan

Happy Pencil, o agenție de marketing și publicitate recunoscută în Timișoara, marchează un nou capitol în istoria sa cu numirea Gabrielei Mureșan ca General Manager. Cu o experiență solidă de peste un deceniu în vânzări și management de proiect, Gabriela aduce o viziune revitalizată și un impuls de inovare în fruntea agenției. "Scopul meu este de a transforma Happy Pencil...

Runcu: O casă a luat foc azi-noapte. Pompierii și-au suplimentat forțele pentru stingerea incendiului

ISU Gorj a fost solicitat să intervenă azi-noapte, în jurul orei 2.00 pentru a stinge un incendiu izbucnit la o casă în comuna Runcu, satul Valea Mare. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de intervenție cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Tg-Jiu, echipajele de intervenție constatând că incendiul se manifesta violent la...

Acțiuni ale Poliției Gorj în rândul elevilor

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, polițiști cu atribuții în domeniul siguranței școlare se vor afla din nou în rândul elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar din județ, în cadrul Săptămânii ”Școala în Siguranță”, până la data de 17 mai, pentru conștientizarea populației școlare cu privire la necesitatea adoptării unui comportament pozitiv, pe tema prevenirii violenței în...

A nins la Rânca. Zăpadă și gheață pe Transalpina

Pe DN 67C între Rânca și Obârșia Lotrului (Transalpina), noaptea trecută s-au înregistrat precipitații sub formă de ninsoare. ”Reamintim că acest sector de drum este închis circulației publice și facem apel la conducătorii auto să nu intre pe acest sector pentru că se expun unui real pericol, pe carosabil fiind zăpadă și gheată”, a comunicat DRDP Craiova în această...

Foto/Video: Pieton lovit de o mașină la Târgu Jiu

Un accident rutier s-a petrecut în urmă cu scurt timp pe strada Victoriei din municipiul Târgu Jiu. Un bărbat care traversa chiar pe trecerea de pietoni a fost acroșat de către șoferul unui autoturism Dacia Logan. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție în vederea efectuării de cercetări și a stabilirii cauzelor accidentului.

IPJ Gorj organizează un workshop privind siguranța în mediul online a copiilor

Mâine, începând cu ora 17.00, polițiști din cadrul Biroului de Ananliză și Prevenire a Criminalității Gorj, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Gorj, vor organiza o activitate informativ-preventivă referitoare la siguranța în mediul online și prevenirea criminalității informatice. În cadrul acestei sesiuni se vor prezenta moduri de operare folosite de infractori pentru a obține foloase necuvenite, prin exploatarea de vulnerabilități...

Trimisă în judecată de Tribunalul Gorj după ce și-a înjunghiat concubinul

Magistrații Tribunalului Gorj au decis la finele săptămânii trecute începerea judecății femeii care, în luna februarie a acestui an, și-a înjunghiat concubinul cu un cuțit, la locuința comună din satul Tâlvești, comuna Drăguțești. Vineri, 10 mai, judecătorii de la Tribunalul Gorj au admis rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală...

Deși termocentralele din Gorj ar produce mai ieftin, importăm energie din țări care nu plătesc certificate CO2

* Mereu împotriva sistemului energetic național * ,,Se încurajează poluarea lângă granițele României” Situația importurilor de energie, ieri, în contextul în care CE Oltenia nu este lăsat să producă chiar dacă prețul ar fi mai mic decât cel cu care se cumpără energie poluantă din țări care nu plătesc taxa de CO2: La ora 9.50 importam 240 MW din Ucraina, 337...

Lansarea cărții „Ioan Săceleanu – Memorii 1916 – 2001”

Vineri, 10 mai 2024, de Ziua Independenței României și a Regalității în România, la Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj, începând cu ora 18, a avut loc lansarea cărții „Ioan Săceleanu – Memorii 1916 – 2001”, o carte memorialistică despre memoriile din război ale veteranului de război Ioan (Mișu) Săceleanu, profesor din Săcelu, județul Gorj. Așadar, în seara de 10 mai...

Șofer condamnat după ce a fugit de poliție

Un șofer din Gorj a fost condamnat la închisoare cu suspendare după ce s-a urcat la volan, deși avea permisul suspendat, și a fugit de polițiștii care îi făcuseră semn să tragă pe dreapta. „S-a reținut că la data de 29.04.2022, în jurul orelor 23:30, inculpatul a fost depistat de organele de poliţie din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti...

O nouă secție a SJU Târgu Jiu va fi modernizată

Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu organizează o selecție de oferte în vederea atribuirii contractului privind întocmire DALI pentru obiectivul „Reabilitare și modernizare Secția Dermatovenerologie”. Modalitatea de atribuire este achiziția directă, iar durata contractului va fi până la data de 30.06.2024, cu posibilitate de prelungire prin act adițional. Criteriul de atribuire al contractului este prețul cel mai scăzut. Secția...

„Terra – Mica olimpiadă de geografie”, sâmbătă, la Târgu Jiu

Etapa națională a Concursului Național de Geografie „Terra – mica olimpiadă de geografie” va avea loc sâmbătă, 18 mai, la Liceul Tehnologic nr.2 din Târgu Jiu. Concursul se adresează elevilor din clasele V-VII. Etapa națională se realizează în mediu online, pe o platformă electronică, care va funcționa special pentru acest concurs, platformă asigurată în colaborare cu Societatea de Geografie din...

Ca la noi, la nimeni – Inflația nu ne slăbește, iar Guvernul subțiază sporurile cu 50%”!

Motto: „Sporurile vor fi mai puține, mai clare, justificate și vor fi pentru activitatea pe care angajatul o face și nu pentru angajat. Dacă este medic specialist de urgență, dacă nu lucrezi în unitatea de primiri urgențe sau în alte condiții care țin de partea de medicină de urgență nu vei primi spor!” - Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii Conform datelor...

Gorjenii și-au amintit că știu baschet

CSM Târgu Jiu a învins-o pe Laguna București în meciul doi al seriei din play-out-ul Ligii Naționale de Baschet Masculin, contând pentru locurile 17-18. Gazdele s-au impus cu 106-93 și au egalat situația la general. Kresimir Basic nu va mai continua la echipă, Adrian Roșu și Claudiu Alionescu fiind antrenorii amfitrionilor pentru această confruntare. Dimitrius Underwood, cu 25 de...

Ecou al evenimentului „Zilele Medicale Gorjene”

În zilele de 10-12 mai, sub egida “Zilele Medicale Gorjene”, a avut loc o conferință cu tema “De la prevenție la tratament în patologiile cronice”, organizată de Colegiul Medicilor Gorj și găzduită de Universitatea”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu. Deschiderea lucrărilor conferinței a fost făcută de domnul prof. univ. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, care a dat curs...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Să înierbăm viile, pomii și arbuștii fructiferi

Unii cititori vor fi contrariați citind acest articol, dar cu puțină răbdare vor descoperi ce mult adevăr se ascunde în el. Până acum se discuta despre întreținerea plantațiilor curate de buruieni, spre a evita concurența lor cu plantele de cultură pentru apă și hrană. De mult timp, la scară istorică, agricultura nu mai constă doar în plugărit, ci a...

Any Drăgoianu – Povestiri olteneşti

Volumul "Povestiri olteneşti" semnat de scriitoarea Any Drăgoianu din Ţânţăreni, judeţul Gorj (apărut la Editura Contrafort din Craiova în anul 2008), cuprinde o serie de proze scurte cu tentă umoristică ce îşi propun, aşa cum arată şi titlul, să aducă în faţa cititorului atmosfera unor localităţi din Oltenia, mai ales din satul natal. Cartea beneficiază de o referinţă critică pertinentă...

„Gorjul, destinație cultural-turistică unicat în lume”. Delegație FIJET în județ

Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” a propus Consiliului Județean actualizarea Agendei Culturale a Județului Gorj pe anul 2024, prin includerea evenimentului „Gorjul, destinație cultural-turistică unicat în lume”, care se va desfășura în perioada 19-23 mai 2024. Organizarea manifestării cultural-artistice vine în contextul în care, anul acesta, se împlinește un deceniu de când „Mărul de aur”, distincția echivalentă premiului Oscar în...

Popasuri muzicale

Prin lucrarea Popasuri muzicale (Ed. Contrafort, Craiova, 2024), Marin Arcuş propune cititorului a se opri din mersul vieții lui - nu fără folos cultural-artistic - și asupra unor pagini sau momente importante din domeniul artei sunetelor, adică Muzica. De o bogăție și un farmec aparte, capitolele Din muzica preclasică și clasică, Aspecte relevante ale muzicii romantice, Postromantismul muzical, George Enescu...

Nivelul Jiului, sub cotele de apărare

Până ieri, nivelurile şi debitele râului Jiu au fost staţionare şi în scădere cu 1 cm până la 19 cm, au comunicat reprezentanții de la Apele Române Jiu. La staţiile hidrometrice, nivelurile pe Jiu se situau sub cotele de apărare. ,,Pe afluenţi şi celelalte râuri interioare din bazinul hidrografic Jiu, nivelurile şi debitele au fost staționare, în general, aflându-se la...

În premieră: Marcaje turistice fotoluminiscente în munții din Gorj

Consiliul Județean Gorj și Serviciul Salvamont implementează, în premieră națională, primul marcaj turistic cu vopsea fotoluminescentă, element care va asigura o iluminare a marcajului și pe timpul nopții facilitând astfel orientarea turiștilor și pe timpul nopții. ,,O amplă campanie de refacere a marcajelor turistice va fi demarată în perioada următoare de către salvamontiștii gorjeni, aceștia propunându-și un minim de 10...

GEORGE DRĂGHESCU LA 56 ANI

„Poet de o sensibilitate rară, extrăgând esenţa clipei care se opreşte, uneori mizantrop, alteori autoironic, ori stăpânit de o francheţe deconcertantă, George Drăghescu reprezintă o personalitatea literară distinctă”. Paul Aretzu Sunt atât de singur (reflecţii) George Drăghescu * Sunt atât singur, uneori, de parcă m-ar fi uitat Dumnezeu în Rai. * Nu trebuie să-ţi doreşti ca speranţele să fie îngropate odată cu tine....

O carte ca un monument incontestabil, care transcende bogăţiei de documentare – ,,Ca să o pot scrie, am folosit multe surse de informaţie: discuţii cu cei care l-au cunoscut,...

Lecturând cu atenţie această carte şi studiind-o sub toate aspectele ei livreşti, am ajuns la concluzia că sunt destul de firav în cultura mea istorică şi trebuie să spun că am fost pe punctul de a abandona demersul prezentării sale, dar, mi-am luat inima în dinţi şi în cele din urmă, am avut în vedere mărturisirea autorului, domnul prof....

Andrieș își mobilizează echipa înainte de partida cu Mioveni: ,,Un meci cât un sezon!”

CSM Târgu Jiu încheie actuala stagiune a Ligii Florilor, de pe teren propriu, cu un meci împotriva formației CS Dacia Mioveni. Gorjencele mai au apoi o deplasare la Dunărea Brăila, dar victoria este obligatorie împotriva argeșencelor pentru ca trupa condusă de Liviu Andrieș să rămână în prima divizie fără baraj. Oaspetele de miercuri sunt deja retrogradate, dar alb-albastrele au...