Conducătorul unui scuter, rănit într-un accident la Vîrț

574

Un bărbat de 46 de ani, din Negomir, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a fost rănit într-un accident rutier produs sâmbătă după-amiază la Vîrț. Scuterul pe care acesta se afla a fost lovit de o autoutilitară. Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat faptul că cel care conducea scuterul consumase în prealabil băuturi alcoolice.

„În după-amiaza zilei de 18 mai, polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că a fost implicat într-un accident rutier pe DN-66-Vîrț. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că bărbatul, în vârstă de 21 de ani, din comuna Vladimir, în timp ce conducea o autoutilitară, a efectuat manevra de mers înapoi, intrând în coliziune cu un scuter electric, condus de un alt bărbat, în vârstă de 46 de ani, din Negomir. În urma accidentului a rezultat rănirea bărbatului de 46 de ani, care a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,07 alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto în vârstă de 21 de ani deținea permis de conducere corespunzător și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here