Cercetați pentru deținere ilegală de arme

439

Mai mulți gorjeni sunt cercetați penal, după ce oamenii legii au descoperit că aceștia nu au respectat regimul armelor și munițiilor și dețineau ilegal arme letale sau neletale.

Sâmbătă, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au identificat doi bărbaţi, în vârstă de 51 și 55 de ani, ambii din oraşul Târgu-Cărbuneşti, care ar fi deţinut fără drept o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat supusă autorizării. În cauză s-a întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării. Tot sâmbătă, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au identificat un bărbat, de 65 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, autorizat pentru a deţine, purta, folosi arme şi muniţii letale de apărare şi pază, deţinător al armei letale de apărare şi pază cu glonţ, care ar fi păstrat, fără drept, la o locuinţă ce îi aparţine, situată pe raza oraşului Târgu-Cărbuneşti, arma susmenţionată şi 50 cartuşe. Sus-numitul nu s-a prezentat în termen de 5 ani la structura de poliţie competentă cu arma şi documentele pentru prelungirea valabilităţii permisului de armă şi nu a depus arma şi muniţia la un armurier autorizat la expirarea valabilităţii permisului de armă. Și în acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi deţinerea armelor letale fără drept. Un alt dosar penal a fost întocmit pe numele unui bărbat de 38 de ani, din Târgu-Jiu, despre care polițiștii au descoperit că ar fi deţinut fără drept o armă neletală de tir cu aer comprimat supus autorizării şi 200 de alice.

Recomandări
Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – I.P.J. Gorj reamintesc deţinătorilor de arme letale şi neletale din categoria celor supuse autorizării că, potrivit Legii 295/2004 (modificată), privind regimul armelor şi al muniţiilor, au obligaţia să se prezinte la Poliţie, înainte de expirarea termenului de valabilitate a permisului de armă pentru prelungirea vizei. Termenul de valabilitate este de 5 ani de la data primei autorizări sau de la data ultimei vize de prelungire. În cazul în care deţinătorii nu s-au prezentat pentru prelungirea valabilităţii permisului de armă, au obligaţia ca, în termen de 10 zile de la expirarea acestuia, să predea la un magazin autorizat arma şi muniţia deţinute. În caz contrar, aceste persoane săvârşesc infracţiunea de nerespectarea unor obligaţii prevăzute de lege, faptă pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here