Cea mai performantă ambulanţă de teren din România se află în Gorj

686

• Proiect în premieră națională implementat de Consiliul Județean la Salvamont Gorj

Consiliul Județean Gorj a anunțat lansarea oficială a unui proiect unic în România: dotarea Salvamont Gorj cu cea mai performantă mașină de intervenție de tip ambulanță din România, concepută special pentru condiții montane și zone greu accesibile. Acest vehicul, un prototip inovator dezvoltat de Salvamont Gorj, a fost recent aprobat și elogiat la Congresul Internațional de Salvare Montană din Toblach, Italia. Acesta dispune de tehnologie avansată pentru comunicaţii şi analiză a datelor, inclusiv utilizarea dronelor pentru recunoaştere

Vehiculul este echipat pentru a transporta până la cinci salvatori și un accidentat. Dispune de tehnologie medicală avansată, inclusiv defibrilatoare, mini-monitoare pentru funcții vitale și un sistem de izolare termică pentru accidentați. De asemenea, include echipament specializat pentru salvarea din zone abrupte și suport pentru intervenții cu elicopterul (targă cu roți pentru salvare și transport, trepied salvare, troliu manual, troliu cu acționare cu acumulator, echipament de lucru și intervenție pentru salvatori – hamuri, căști, corzi, role, scripeți, blocatoare, carabiniere, genți de transport etc.).
„În contextul preocupărilor noastre constante pentru îmbunătățirea serviciilor de urgență medicală din județul Gorj, am acordat și vom acorda și pe viitor o atenție deosebită modernizării și eficientizării acestora. În acest sens, am intervenit asupra Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgu Jiu, pe care am reabilitat-o conform celor mai riguroase standarde, transformând-o într-un model de excelență medicală.
Eforturile noastre se extind dincolo de facilitățile urbane, ajungând în cele mai inaccesibile zone ale județului, de la vârfurile muntoase până în adâncurile peșterilor și ale apelor.
În aceste locuri, salvamontiștii gorjeni au demonstrat în repetate rânduri că formează o unitate de elită, pregătită să răspundă cu promptitudine și eficiență în orice situație de urgență.
În acest scop, ne-am asumat responsabilitatea de a aloca resursele materiale și financiare necesare pentru a menține și a dezvolta serviciile de salvare, în special în zonele montane și alte regiuni greu accesibile, care constituie peste 40% din suprafața județului nostru. Astfel, angajamentul nostru rămâne ferm: de a asigura că fiecare persoană, în momentele critice, va beneficia de intervenții rapide și eficiente, susținute de profesionalismul și dedicarea echipelor noastre de salvare”, a precizat Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.

Sabin Cornoiu: Intervenții rapide și eficiente
În același context, directorul Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, a subliniat importanța tehnologiei în îmbunătățirea răspunsurilor la situațiile de urgență: „Cu ajutorul acestei mașini combinăm efortul uman cu cele mai avansate tehnologii pentru a asigura intervenții rapide și eficiente”.
Acesta a adăugat că vehiculul nu numai că setează un nou standard în serviciile de salvare montană, dar servește și ca un exemplu de bune practici pentru alte județe și chiar pentru alte țări.
Salvamont Gorj este parte din structura de urgență a Consiliului Județean Gorj și operează cu multiple echipe specializate, inclusiv în salvare speologică și intervenții subacvatice.
La începutul acestui an, Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au alocat încă două mașini de intervenție Salvamont, dotate și cu remorci pentru câinii de salvare, care vor contribui la asigurarea unei capacități corespunzătoare de intervenție pentru cele patru echipe de salvare montană, echipa de salvare speologică, echipa de intervenții acvatice și subacvatice și echipa de intervenții speciale din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj.
Anul trecut, salvamontiștii gorjeni au intervenit la 282 de accidente, dintre care mai mult de jumătate au necesitat transport cu mașinile de intervenție Salvamont până la spital sau până la locul de întâlnire cu ambulanțele SAJ, SMURD sau cu elicopterul SMURD.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.